Sfântul Apostol Pavel

.

Persoana Sfântului Apostol Pavel este mai bine cunoscutaă decât a celorlalţi Apostoli. Faptele Apostolilor, scrise de ucenicul său, Luca, şi Epistolele sale ne procură informaţii bogate despre viaţa şi activitatea sa. Pe scena istoriei Bisericii primare, figura uriaşa a Sfântului Apostol Pavel rămâne dominantă mai mult de două decenii.

.

Sfântul Apostol Pavel, cunoscut mai întâi sub numele de Saul (cel dorit), s-a născut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mică, în primii ani ai erei creştine, din părinti evrei, cu bună stare materială. Ei aveau un atelier de ţesut stofe din păr de capră, din care făceau mantale şi corturi pe care le vindeau.

.

Oraşul Tars avea şcoli vestite, la care Saul a învăţat bine din copilărie limba greacă, pe care a cunoscut-o mai bine decât ceilalţi Apostoli. De la părintii săi, avea dreptul de cetăţean roman. Ambele calităţi au avut mare importanţă în activitatea lui misionară.

.

De foarte tânăr, Saul a mers la Ierusalim, unde avea o soră, mama lui Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, spre a se instrui în Legea mozaică la şcoala vestitului învăţat rabin Gamaliel.

.

Saul nu l-a cunoscut direct pe Hristos. În timpul activităţii publice a Mântuitorului, el trăia la Tars, ca rabin. Auzind vestea marii mişcări produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la Ierusalim, unde a devenit persecutor al creştinilor. La uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan, ucigaşii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi ducea la temniţă (Fapte 8, 3; 22, 4). După împrăştierea comunităţii din Ierusalim, Saul voia s-o desfiinţeze pe cea din Damasc.

.

Luând scrisori de împuternicire de la marele preot către comunitatea iudaică din Damasc şi primind o gardă dată de Sinedriu, Saul porneşte spre Damasc, oraş situat la vreo 200 km nord-est de Ierusalim. Pe drum, în apropiere de Damasc, s-a petrecut faptul extraordinar care a schimbat cu totul viaţa şi misiunea rabinului Saul: convertirea lui la creştinism. Ziua, în amiaza mare, într-o lumină strălucitoare, i s-a arătat Iisus Hristos, zicându-i: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti” (Fapte 9, 4-5).

.

Minunea Damascului a făcut lumină în sufletul lui, încât, din persecutorul Saul, a devenit Apostolul Pavel. Orbit, uimit şi profund schimbat, Saul e dus de însoţitorii săi la Damasc, unde primeşte botezul de la preotul Anania. El intră astfel în sânul Bisericii ca “vas ales, ca să poarte numele lui Iisus înaintea neamurilor” (Fapte 9, 15), ca “Apostol chemat nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos şi prin Dumnezeu-Tatăl” (Gal. 1, 1). El începe să predice în sinagogi că “Iisus este Fiul lui Dumnezeu“, spre uimirea şi surprinderea iudeilor din Damasc, care, auzind aceasta, s-au sfătuit să-l omoare. Saul este ajutat de creştini să părăsească oraşul, coborându-l noaptea peste zidurile cetăţii într-un coş, iar el se retrage pentru trei ani în Arabia, studiind Sfânta Scriptură şi meditand asupra creştinismului (Fapte 9, 1-26; 22, 3-21).

.

După primirea botezului la Damasc şi retragerea sa în Arabia, el s-a dus la Ierusalim, unde a fost introdus în cercul Apostolilor de Barnaba, creştin iudeu, originar din insula Cipru. Fiind ameninţat de iudeii elenişti, Saul s-a retras la Cezareea Palestinei, apoi la Tars, de unde a fost chemat de Barnaba la Antiohia pentru misiune între neamuri (Fapte 9, 27-30; 11, 25-26). Din Antiohia, Saul şi Barnaba merg cu o colectă la Ierusalim, în timpul foametei de sub împăratul Claudiu (41-54) (Fapte 11, 29-30), apoi se întorc la Antiohia, de unde întreprind prima călătorie misionară între anii 45-48, luând cu ei şi pe Ioan Marcu (Fapte, cap. 13 si 14).

.

Cei trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, către insula Cipru, de unde era Barnaba, pe care au străbătut-o de la răsărit spre apus. În oraşul Pafos, ei convertesc pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele căruia Saul s-a numit Pavel, nume pe care-l va purta până la sfârşitul vieţii (Fapte 13, 9). De la Pafos, cei trei misionari călătoresc pe mare spre nord-vest până în provincia Pamfilia; la Perga Pamfiliei, Ioan Marcu s-a întors la Ierusalim, Pavel şi Barnaba au continuat călătoria în provinciile Pisidia şi Licaonia, predicând noua credinţă în oraşele Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra şi Derbe. La Listra, mulţimile, socotindu-i zei, au vrut să le aducă jertfe de animale, numind pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului. Vizitând apoi comunităţile de curând infiinţate şi hirotonind preoţi pentru fiecare biserică, se întorc la Perga Pamfiliei, iar de aici, prin portul Atalia, ajung pe mare la Antiohia, în anul 48, vestind credincioşilor câte a facut Dumnezeu cu ei şi cum a deschis păgânilor uşa credinţei (Fapte cap. 13 si 14).

.

Întorşi la Antiohia Siriei, Pavel şi Barnaba găsiră Biserica dezbinată, din cauza unor iudei-creştini veniţi din Iudeea, care învăţau că păgânii convertiţi la creştinism trebuiau să observe Legea mozaică, primind circumciziunea. Astfel s-a născut la Antiohia disputa despre valabilitatea Legii mozaice sau disputa despre respectarea ceremoniilor iudaice în Biserică. În anul 49 sau 50, Pavel şi Barnaba, însoţiţi de Tit, merg ca delegati ai Bisericii din Antiohia la Ierusalim să supună chestiunea Apostolilor. La Ierusalim, unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, susţineau că păgânii care se convertesc la creştinism trebuie să primească circumciziunea şi să respecte ceremoniile Legii mozaice.

.

În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor şi credincioşilor din Ierusalim, în frunte cu Petru şi Iacob, au ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia şi au hotarat, potrivit sfatului Duhului Sfânt, să nu impună creştinilor dintre neamuri "jugul" Legii mozaice, ci ei "să se ferească de cele jertfite idolilor, de desfrâu, de animalele sugrumate şi de sânge" (Fapte 15, 20 si 29). Ei au trimis apoi Bisericii din Antiohia, prin Pavel şi Barnaba, însoţiţi de Iuda şi Silvan, o scrisoare, prin care li s-a adus la cunoştinţă hotărârea înteleaptă luată de Sinodul Apostolilor la Ierusalim, iar credincioşii s-au bucurat pentru mângâiere (Fapte 15, 1-33). Totodată s-a uşurat mult misiunea creştină printre neamuri, iar creştinismul, eliberat de servitutea Legii mozaice, şi-a întărit caracterul de religie universală.

.

La puţin timp după anul 50, Sfântul Apostol Petru a părăsit Ierusalimul şi s-a dus la Antiohia, unde, la început, lua masa cu cei dintre neamuri. De teama iudaizanţilor, el n-a mai luat masa cu creştinii dintre păgâni, fapt pentru care a fost mustrat în faţa tuturor de Sfântul Apostol Pavel (Gal. 2, 11-14).

.

Sfântul Apostol Pavel întreprinde a doua călătorie misionară împreună cu Sila, între anii 51-54, în timp ce Barnab şi vărul său, Ioan Marcu, merg din nou în Cipru (Fapte 15, 39). Mergând de astădată pe uscat, ei vizitează comunităţile din Siria, Cilicia şi Licaonia, unde, în oraşul Listra, convertesc pe Timotei, care i-a însoţit apoi în misiune. După ce au vizitat comunităţile înfiinţate în prima călătorie, ei trec prin Galatia, Frigia şi Misia şi ajung în oraşul Troa, unde convertesc pe doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luând cu ei şi pe doctorul Luca, trec prin insula Samotrace şi ajung la Neapolis, în Macedonia, şi predică cu succes la Filipi, înfiintând aici prima comunitate europeană. La Filipi, Pavel şi Sila sunt bătuţi cu bice şi duşi la închisoare, de unde au scăpat în mod minunat. De la Filipi, trec prin oraşele Macedoniei, Amfipolis, Apolonia şi ajung la Tesalonic, unde au convertit un număr mare de prozeliti greci şi romani şi pe unii dintre iudei. Făcându-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu însoţitorii săi a plecat la Bereea, apoi el singur merge pe mare, ajungând la Atena.

.

În cetatea culturii elene, filosofii epicurei şi stoici, care-şi petreceau timpul în Agora, să mai audă ceva nou, auzind pe Pavel vorbind în piaţă, s-au exprimat că el pare a fi “vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea” (Fapte 19, 18). Luându-l apoi cu ei, l-au dus înaintea Areopagului, unde Sfântul Pavel a ţinut o interesantă şi originală cuvântare. Laudând cucernicia atenienilor faţă de zei, care au ridicat în cetatea lor un altar şi Dumnezeului celui necunoscut - pe care ei ]l cinstesc fără ca să-l cunoască -, Sfântul Pavel le spune că Acesta este Dumnezeul pe care-L vesteşte lor, “Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea… Domnul cerului şi al pământului, Care nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti… Căci în El trăim, ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17, 23-25 si 28).

.

În urma acestei cuvântări, Sfântul Pavel a convertit la creştinism un numar de greci, între care se aflau Dionisie Areopagitul, după tradiţie primul episcop al Atenei, o femeie cu numele Damaris şi pe alţii (Fapte, cap. 17).

.

În marea lor majoritate însă, grecii s-au arătat curiosi faţă de cele spuse de Pavel, dar au rămas sceptici şi l-au luat în râs, când l-au auzit vorbind, la sfârşit, de învierea morţilor (Fapte 17, 32).

.

Mai mare succes a avut predica Sfântului Apostol Pavel la Corint, unde a lucrat un an şi jumătate, împreuna cu soţii iudeo-creştini Aquila şi Priscilla, pe care i-a întâlnit aici în anul 52. Aceştia s-au refugiat de la Roma la Corint în urma edictului publicat contra iudeilor în anul 49 de împăratul Claudiu (41-54), fiindcă se certau între ei din cauza lui Iisus Hristos. Între timp, au venit la Corint Sila şi Timotei, pe care Sfântul Pavel îi lăsase la Bereea, în Macedonia (Fapte 18, 5). La Corint, a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii şi pe mulţi alţii dintre greci. Iudeii, mâniosi din cauza succesului lui Pavel, îl duc în faţa lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele filosofului Seneca, care, dând dovadă de tact, a refuzat să se amestece în disputele religioase ale iudeilor şi le-a poruncit să se întoarcă liniştiţi la casele lor.

.

Din cauza agitaţiei iudeilor, Sfântul Pavel a plecat din Corint, luând cu sine şi pe soţii Aquila şi Priscilla, pe care i-a lăsat la Efes, unde făcea misiune creştină un învătat iudeu alexandrin, Apollo. Din Efes, pe mare, Sfântul Pavel s-a dus la Cezareea Palestinei, apoi la Ierusalim, de sărbătoarea Pastelui, de unde s-a întors la Antiohia (Fapte 18, 1-22).

.

Plecând din Antiohia, centrul misiunii sale, Sfântul Pavel şi însoţitorii săi au întreprins a treia călătorie misionară, între anii 54-58. El a vizitat mai întâi comunităţile creştine înfiinţate în Galatia şi Frigia, apoi s-a oprit la Efes, capitala provinciei Asia Proconsulară, pentru doi ani şi jumătate. La Efes, Sfântul Pavel botează vreo 12 ucenici de ai lui Ioan Botezătorul, punându-şi mâinile peste ei şi chemând puterea Duhului Sfânt (Fapte 19, 3-6). Activitatea rodnică a Sfântului Pavel a provocat o mare mişcare contra creştinilor, la instigaţia argintarului Dimitrie, care-şi vedea meseria periclitatş din cauza întinderii creştinismului şi a înlăturarii cultului zeilor (Fapte 19, 23-40). După cum reiese din Epistola I-a către Corinteni, Sfântul Pavel s-a luptat la Efes cu fiarele în circ (I Cor. 15, 32).

.

Părăsind Efesul, Sfântul Pavel s-a dus în Macedonia în anul 57 şi de acolo în Iliria (Rom. 15, 19), iar apoi la Corint, unde a scris Epistola către Romani. De la Corint, trecând din nou prin Macedonia, a ajuns la Troa şi Assus, apoi, ocolind Efesul, unde a avut neplăceri din cauza răscoalei argintarului Dimitrie, s-a oprit la Milet. Acolo a chemat presbiterii din Efes, de care s-a despărţit cu duioşie pe ţărmul mării, prevăzând că nu-i va mai vedea (Fapte 20, 1-38).

.

De la Milet, a plecat pe mare la Tir, Ptolemaida şi Cezareea Palestinei şi apoi la Ierusalim, în anul 58, ducând cu sine colecta făcută în Grecia şi Macedonia pentru săracii din Ierusalim (Fapte 21, 1-17).

.

Cunoscând ura iudeilor faţă de Pavel, Iacob cel Mic îl sfătuieşte să îndeplinească un act prevăzut de Legea mozaică şi el suportă preţul pentru curăţirea unor nazirei, care şi-au ras capul. În templu, când era să se împlinească cele şapte zile de curăţire, este recunoscut de iudeii din Asia şi arestat. La intervenţia hiliarhului Claudius Lysias, comandantul gărzii romane, Pavel este scos din mâinile iudeilor şi închis în turnul Antonia. La intervenţia ofiţerului roman i s-a ingăduit să se apere în faţa mulţimii înfuriate şi a Sinedriului. O conspiraţie pusă la cale de peste 40 de iudei fanatici contra vieţii lui este aflată de Ioan Marcu şi comunicată comandantului. Acesta îi trimite noaptea, sub o escortă puternică la Cezareea Palestinei, unde e ţinut în închisoare doi ani, între 58 şi 60, de procuratorul Felix, cu speranţa de a obţine de la Pavel o sumă de bani. Iudeii din Ierusalim îl urmăresc însă şi acolo. Pavel se apără în faţă noului procurator Porcius Festus, a regelui Irod Agripa II (47-50; + 100) şi a soţiei sale, Berenice, iar în cele din urmă el face apel la judecata împăratului de la Roma, în calitatea sa de cetăţean roman (Fapte 21, 21-40 si cap. 22-26).

.

Drumul la Roma s-a făcut pe mare, pe timp de toamnă şi iarnă, în anul 60, Pavel fiind însotit de Aristarh, macedonean din Tesalonic, sub paza sutaşului Iuliu, întâmpinând ameninţarea furtunilor şi a valurilor mării. Plecând din Cezareea, au trecut prin Sidon, insula Cipru, Mira Liciei, pe lângă insula Creta, insula Malta, unde au suferit un naufragiu, şi au ajuns la Puteoli, în Italia, în primăvara anului 61, de unde au făcut drumul pe jos până la Roma, acolo fiind întâmpinat de creştini la Forul Apius şi la locul numit Trei Taverne, a căror prezenţă l-a bucurat mult. Prezenţa creştinilor la Roma este o mărturie evidentă că creştinismul pătrunsese în capitala Imperiului înainte ca Apostolii Petru şi Pavel să fi sosit aici.

.

La Roma, Sfântul Pavel s-a aflat într-o detenţie uşoară, fiind închis într-o casă, sub paza unui soldat roman, unde avea libertatea de a primi pe oricine. Astfel, el a putut propovădui şi întări creştinismul timp de doi ani (61-63) în capitala Imperiului roman (Fapte, cap. 27 si 28).

.

El a avut mare succes, prin predica sa nouă, credinţa pătrunzând chiar printre slujitorii palatului imperial, cum scrie el însuşi, în Epistola către Filipeni: “Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii (creştinii), mai ales cei din casa cezarului” (Filip. 4, 22). În anul 63, Sfântul Pavel a fost eliberat din prima sa captivitate la Roma.

.

Faptele Apostolilor se termină în anul 63. Din Epistolele scrise de Sfântul Pavel de la Roma şi din alte ştiri, rezultă că, după eliberarea sa în anul 63, el a întreprins noi călătorii misionare în Răsărit, în insula Creta, unde a pus episcop pe Tit, la Efes, unde a aşezat episcop pe Timotei, în Grecia, la Nicopolis, în Epir, consolidând comunităţile înfiinţate. E posibil ca el să fi ajuns şi în Apus până în Spania, cum dorea (Rom. 15, 24 si 28), până la marginile Apusului, cum afirma Sfântul Clement Romanul în prima sa Epistolă către Corinteni, scrisă către anul 96.

.

Împrejurările sfârşitului său sunt necunoscute. Se crede că Apostolul neamurilor s-a dus din nou la Roma, unde a suferit a doua închisoare, din care n-a mai scapat şi a murit ca martir sub împăratul Nero, în anul 67. După tradiţia creştină, el a murit în aceeasi zi cu Sfântul Apostol Petru, 29 iunie, care a rămas până azi ziua sărbătoririi lor. Alţi istorici cred că între moartea martirică a celor doi Apostoli e o diferenţă de un an, Sfântul Petru murind în anul 66.

.

Sfântul Apostol Pavel a fost îngropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a rândul pelerinii creştini vin să se închine la mormântul său (Fer. Ieronim, De vir. III., 5). Mai târziu, pe locul mormântului său s-a ridicat basilica Santo Paulo fuori-le-mura (Sfântul Pavel dinafară de ziduri).

.

Meritele Sfântului Apostol Pavel sunt considerabile pentru răspândirea creştinismului. Prin misiunea lui printre neamuri, el a răspândit creştinismul mai ales în lumea greco-romană şi l-a întarit la Roma, în centrul Imperiului roman. După Sfântul Evanghelist Ioan, el este cel mai însemnat scriitor şi gânditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionară printre neamuri, el a eliberat creştinismul de servitutea Legii mozaice şi a asigurat propovăduirea lui universală.

.

Sursa: Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, “Istoria bisericească universală”.