vineri, 18 ianuarie 2013

File de pateric (39)

.
A spus avva Caríon: am făcut multe osteneli, mai mult decât fiul meu Zaharia, şi n-am ajuns de o seamă cu el, cu smerenia şi cu tăcerea lui.
.
A fost odată un monah la Sketis, pe numele său avva Caríon. El avea doi copii, pe care i-a lăsat soţiei sale, pustnicindu-se. După o vreme, s-a iscat o foamete în Egipt, iar femeia lui, strâmtorată, a venit la Sketis aducând şi copii cu ea, un băiat pe nume Zaharia, şi o fată. Şi s-a sălăşluit departe de bătrân (s, în luncă – este luncă alături de Sketis, şi acolo sunt zidite şi bisericile, şi sunt şi izvoarele apelor. Era obiceiul la Sketis că dacă vine o femeie, ca să vorbească cu fratele ei sau altă rudenie, să vorbească de departe unii cu alţii. Atunci îi zise femeia avvei Caríon:
– Tu te-ai făcut monah, şi a venit foamete. Copiii cine să ţi-i hrănească?
– Trimite-mi-i mie.
– Mergeţi la tatăl vostru – le zise ea copiilor.
Când au mers la tatăl lor, fata s-a întors la mama ei, iar copilul s-a dus la tată. Când a ajuns flăcău, au început bombăneli printre fraţi în privinţa lui. Auzind avva Caríon, îi spuse fiului său:
– Zaharia, scoală, să plecăm de aici, că părinţii bombănesc.
– Avvo, toţi de aici ştiu că sunt fiul tău; dacă mergem în altă parte, aceia nu pot zice că sunt fiul tău.
– Scoală, hai să plecăm de aici.
Şi s-au dus în Tebaida. Când şi-au luat chilii, sălăşluindu-se de câteva zile, s-a ivit acelaşi bombănit despre băiat. Atunci tatăl îi spuse: Zaharia, scoală, să mergem la Sketis. Şi au mers la Sketis, iar după câteva zile, iarăşi s-a iscat cârteală în privinţa lui. Atunci Zaharia, fiul, merse la balta de sodă şi se dezbrăcă, intrând până la nări în sodă. Şi rămase acolo mult, cât a putut, de i s-a prăpădit trupul. Mergând el la sfânta împărtăşanie după obicei, i se descoperi sfântului Isidor, preotul Sketisului, ce făcuse; când îl văzu se miră, zicându-i:
– Zaharia, fiul tău a venit duminica trecută şi s-a împărtăşit ca un om, acum s-a făcut ca un înger.
.
Fiind întrebat despre gândul curviei, avva Cyros alexandrinul răspunse aşa: dacă nu ai gând, nu ai nici nădejde; dacă nu ai gând, ai fapta. Aceasta înseamnă că cel care nu luptă cu păcatul în gândire, nici nu i se împotriveşte, trupeşte săvârşeşte fapta. Cel care are fapte nu e bântuit de gânduri. Şi l-a întrebat bătrânul pe frate: nu ai obicei să vorbeşti cu femeile? Iar fratele: nu; gândurile mele sunt zugravi noi şi vechi. Amintirile mă bântuie pe mine, chipuri de femei. Iar bătrânul îi răspunse: de morţi nu te teme, ci fugi de cei vii, adică de încuviinţare şi de păcatul cu fapta, şi te îndreaptă mai mult spre rugăciune.
.
Au venit odată unii la avva Lukios la Enat, călugări din cei care se numesc euhitai, adică rugători. Şi i-a întrebat bătrânul:
– Ce lucraţi cu mâinile?
– Noi nu ne atingem de lucrare a mâinilor, ci, cum spune apostolul, ne rugăm neîncetat.
– Da’ nu mâncaţi?
– Ba da.
– Când mâncaţi, cine se roagă pentru voi? De dormit, nu dormiţi?
– Ba da.
– Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?
Şi n-au mai ştiut ce să-i răspundă la acestea. Atunci el le spuse:
– Iertaţi-mă, dar nu faceţi cum spuneţi. Vă arăt eu, că lucrând cu mâinile mă rog neîncetat. Mă aşez cu Dumnezeu înmuind lujerii, şi împletind funie, zic „miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea“ (Psalm 50, 2) – asta nu e rugăciune?
– Ba da.
– Atunci când lucrez toată ziua şi mă rog, fac şaisprezece bani, mai mult sau mai puţin. Din ei dau doi la poartă şi de ceilalţi mânc; şi cel care ia cei doi bani se roagă pentru mine când mânc sau când dorm, şi cu harul lui Dumnezeu mi se împlineşte ruga neîncetată.
.
A venit unul din bătrâni la avva Lot, la oaza din Arsinoe, şi i-a cerut o chilie, şi el i-a dat. Bătrânul era bolnav şi avva Lot îl îngrijea: şi dacă veneau unii să-l vadă pe avva Lot, îi ducea şi la bătrânul cel bolnav, care a început să le spună cuvinte de ale lui Origen. Avva Lot era supărat, şi zicea „nu cumva să creadă părinţii că şi noi suntem aşa“ – dar să-l gonească de acolo îi era frică, din pricina poruncii. Şi s-a ridicat avva Lot, mergând la avva Arsenie şi i-a povestit despre bătrân. Avva Arsenie i-a zis: nu-l izgoni, ci zi-i „mâncă din cele ale lui Dumnezeu, şi bea, cum vrei, dar cuvintele acestea să nu le mai spui“; şi dacă vrea, se îndreaptă; dacă nu vrea să se îndrepte, va cere singur să se ducă de acolo, şi nu din pricina ta.
Avva Lot plecă, făcând aşa. Bătrânul, când auzi, nu a vrut să se îndrepte, ci a început să se roage: pentru Domnul, trimiteţi-mă de aici, că nu mai pot îndura pustia. Şi s-a ridicat, plecând, fiind petrecut cu dragoste.
.
Povestea cineva despre un frate care căzuse în păcat, că, mergând la avva Lot, intra şi ieşea, zbuciumat, negăsindu-şi locul. Avva Lot îi spuse:
– Ce ai, frate?
– Am făcut păcat mare şi nu pot să-l spun părinţilor.
– Mărturiseşte-mi-l mie, şi eu îl voi lua asupra mea.
– Am căzut în curvie şi am jertfit (idolilor) ca să capăt lucrul.
– Curaj, că este pocăinţă. Hai, şezi în peşteră, posteşte tot la două zile, şi eu voi lua asupra mea (voi purta) împreună cu tine jumătate din păcat.
Împlinindu-se trei săptămâni, a fost încredinţat bătrânul că a primit Dumnezeu căinţa fratelui. Şi i-a rămas supus bătrânului până la moarte.
.
O femeie care avea cancer la sân a auzit de avva Longin, şi a vrut să-l întâlnească. El locuia pe atunci la mila a noua spre apus de Alexandria. Cum femeia îl căuta, a dat de fericitul Longin adunând lemne pe lângă mare. Când îl întâlni, îl întrebă: avvo, unde locuieşte avva Longin, robul lui Dumnezeu? fără să ştie că el era. El îi spuse: ce vrei de la înşelătorul acela? Nu te duce la el, e un prefăcut. Ce ai?
Femeia îi arătă boala. El, făcând semnul crucii asupra locului, o lăsă să plece, zicându-i:
– Du-te şi Dumnezeu te va vindeca. Longin nu poate să-ţi fie de nici un folos.
Femeia plecă, având încredere în spusele lui, şi se vindecă îndată. După aceea, povestind cuiva întâmplarea şi spunându-i trăsăturile bătrânului, află că fusese avva Longin.
.
Altădată i-au adus un demonizat. El le spuse: eu n-am ce să vă fac, mai bine duceţi-vă la avva Zenon. Atunci avva Zenon a început să-l gonească pe demon ca să plece. Demonul începu să strige:
– Nu cumva crezi, avva Zenon, că din pricina ta plec? iată că avva Longin se roagă acolo, împotriva mea; şi temându-mă de rugăciunile lui mă duc, altfel nu ţi-aş fi răspuns.
.
I-a spus avva Longin avvei Acachie: femeia îşi dă seama că a rămas gravidă atunci când i se opreşte menstruaţia. Aşa şi sufletul îşi dă seama când a primit Duhul Sfânt, când se opresc patimile care se scurg din el. Iar când este în patimi, cum se poate înfumura că este fără patimi? Dă sânge şi ia Duh.
.
Zicea avva Pimen despre avva Copri că ajunsese la o asemenea măsură, că, zăcând bolnav, mulţumea şi îşi oprea voia.
.
Zicea avva Copri: fericit cel care rabdă osteneala mulţumind.
.
S-au adunat odată cei din Sketis (ca să discute) despre Melhisedec şi au uitat să-l cheme şi pe avva Copri. Chemându-l apoi, l-au întrebat despre asta. El, lovindu-se de trei ori peste gură, zise: vai ţie, Copri, că ce ţi-a poruncit Dumnezeu să faci, le-ai părăsit, şi cauţi ce nu cere de la tine. Auzind fraţii unele ca acestea, fugiră în chiliile lor.
.
L-a întrebat avva Longin pe avva Lukios odată despre trei gânduri, zicându-i:
 – Vreau să mă înstrăinez.
– Dacă nu-ţi stăpâneşti limba, nu eşti înstrăinat, oriunde ai merge. Chiar şi aici, stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin.
– Vreau să postesc.
– A spus Isaia prooroc „dacă ţi-ai încovoia grumazul ca un jug şi ca un belciug, nici aşa nu se va chema post adevărat“ (Isaia, 58,5. Traducerile moderne dau: „să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?“) – mai degrabă înfrânează-te de la gândurile rele.
– Vreau să fug de oameni.
– Dacă nu te îndrepţi mai întâi printre oameni, nici de unul singur nu te vei putea îndrepta.
.
Şi-a spus avva Longin, fiind odată bolnav: boleşte şi mori, iar dacă ceri de la mine să mânci în afară de vremea hotărâtă, nu-ţi voi da nici hrana zilnică.
.