Învăţătura la sfântul părintele nostru Nicolae

.

Eu sunt păstoriul cel bun; păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.

.
Aducându-mi aminte de râvna cea mare şi de dragostea cea multă ce are păstoriul cel bun cătră oile sale, foarte mă minunez şi laud credinţa şi dragostea inimii sale ce are spre paza lor, precum vedem că era fericitul acela şi credinciosul rob al lui Dumnezeu, Moisi, carele au fost păstoriu norodului israiltenesc. Că văzând urgiia lui Dumnezeu că era foarte mare şi groaznică asupra jidovilor, atâta cât li să cuveniia şi pierzare, iar n-au vrut pentru dragostea oilor să fugă să se mântuiască el singur, ci, mai vârtos, după cum zice la 22 de capete la Eşire, au stătut împotriva lui Dumnezeu şi cu mânie au început a-i zice: Rogu-mă, Doamne, greşit-au norodul acesta greşală mare şi ş-au făcut lor dumnezei de aur; şi acum, de vrei să laşi păcatul lor, lasă-l, iar de nu, stinge-mă şi pre mine din cartea < în > caré m-ai scris.

.
Auzit-aţ râvna şi dragostea cea mare a acelui păstor? Cu adevărat, iubiţii miei ascultători, stau de mă mir de acéle cuvinte mari şi gréle ce au grăit Moisi cu atâta mânie. Iar mai mult mă minunez de îndelunga răbdare şi de multa iubire de oameni a lui Dumnezeu, cum nu l-au dat pierzării, împreună cu jidovii cei făr de lége; că lui Dumnezeu, nu numai Moisi, ce şi toată lumea nu-i iaste nici de o trebuinţă, după cum zice David la psalm 16: Bunătăţile méle nu-ţ trebuesc.

.
Iar pentru ca să nu mă depărtez cu vorba zic cum că Dumnezeu nu s-au uitat la acéle cuvinte ale lui Moisi, ce-l îndemna spre mânie; ci mai vârtos s-au uitat la dragostea lui cea mare ce avea cătră oile sale, ca să nu paţă rău şi cum că mai bine au priimit să moară împreună cu oile lui şi pentru acéia n-au vrut Dumnezeu să facă acea stricăciune mare ca să-i piarză.

.
Mare era, cu adevărat, dragostea lui Moisi spre jidovi, iar mai mare au fost dragostea lui Hristos spre tot neamul omenesc. Căci Moisi numai pentru un norod pohtiia să moară, iar Hristos pentru toată lumea. Şi Moisi nu zice: piiarde-mă numai pre mine şi lasă pre jidovi, iar Hristos această poftă avea, nefiind vinovat să moară şi toată lumea să trăiască, precum zice şi la sfânta Evanghelie de astăzi: Sufletul mieu puiu pentru oi. Şi într-alt loc iară zice că: Să cade să se înalţe fiiul omenesc, ca tot cela ce va créde într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă vecinică. Deci de pe aceste vorbe ce-am zis vom putea cunoaşte dragostea cea adevărată şi credinţa păstoriului celui bun; ci mă rog să ascultaţi.

.
Sunt mulţi în lume de să numesc că sunt păstori şi zic cum că poartă grijă de oi; ci o zic, ticăloşii, numai cu cuvântul, iar cu fapta sunt departe, câtu e ceriul de pământ, pentru căci nu poartă grijă pentru folosul oilor lor, ci să nevoesc numai pentru folosul lor, cărora nu să cuvine să le zică neştine păstori, ci năemiţ, sau, mai vârtos să zic, furi şi tâlhari; că lasă oile lor de le mănâncă lupii şi ei sar pe aiurea, în turmele céle streine să fure şi să junghe şi să piarză. Pentru carii zice domnul Hristos, la Mathei, în 7 capete: Luaţi-vă aminte de proroci mincinoş, carii vin cătră voi, în veşmintele oilor îmbrăcaţ, iar pe din lăuntru sunt lupi răpitori, pre carii din rodul lor (zice) îi veţi cunoaşte pre ei, adecă de pe faptele lor céle necuvioase.

.
Şi iarăşi la 23 de capete, pe unii ca aceştea îi numéşte făţarnici, orbi, nebuni şi mormânte spoite pe dinnafară. Făţarnici îi numéşte pentru căci să arată cu înşălăciuni înaintea oamenilor şi să fac pre sine cum că sunt sfinţi şi drepţi. Orbi îi numéşte pentru căci nu vor să învéţe pre oameni céle ce să cuvin şi sunt drepte şi adevărate, ce-i învaţă şi-i îndeamnă pururea la lucrurile céle vătămătoare de suflet. Nebuni îi numéşte, pentru căci calcă poruncile céle mai mari ale lui Dumnezeu şi cearcă lucruri deşarte şi de nimica. Mormânte spoite pe dinnafară îi numéşte, pentru căci să fac ei mai învăţaţi, mai drepţi, mai buni şi mai vrednici decât sfinţii părinţi şi decât apostolii şi nu ţin în seamă într-o nimica céle ce au zis ei şi le-au aşăzat, spre cinstea beséricii, spre întemeiarea credinţii şi a creştinătăţii şi spre folosul cel obşte, ca nişte călcători de lége ce sunt. Opresc şi pre alţii, cu o mie de mijloace, să nu le ţie, pentru ca să-i osândească împreună cu dânşii, pentru binele cel mare ce le fac şi mila ce le dau, pentru care lucru vor să ia, ticăloşii, mai multă osândă de la Dumnezeu.

.
Păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.

.
La cartea cea dintâi cătră Timothei, la al 3 cap, zice fericitul Pavel cum că episcopul trebuie să fie fărde prihană, întreg la minte, cu bună rânduială, iubitoriu de streini, învăţătoriu bun, nesfadnic, blând, neînvrăjbitoriu, neiubitoriu de argint, casei sale bine îndreptătoriu, că de nu va şti a-ş îndrepta casa sa, cum va purta grijă de besérica lui Dumnezeu?

.
Drept acéia nu eu, ci socoteala cea dreaptă află cum că păstoriului celui bun i să cuvine să aibă trei lucruri: una, credinţă curată, a dooa, înţelepciune întreagă şi a treia, să aibă toiag în mână. Cu credinţa cea curată să caute şi să pohtească pururea binele şi folosul oilor lui, nu numai celor sănătoase şi zdravene, ce şi celor bolnave şi struncinate. Cu înţelepciunea să păstorească pre oameni, dând învăţătură fieştecăruia după vârsta şi rânduiala lui, că precum sunt boale de multe féliuri şi nu să pot vindeca tot cu un feliu de doftorii, aşa nici cu un feliu de învăţătură nu să pot odihni, nici să pot îndrepta toate firile omeneşti, ci unii cu un féliu, alţii cu alt fél; că altă învăţătură trebue bărbatului şi alta muerii; altă îndreptare trebue bătrânului şi alta tânărului; altă povăţuire trebue bogatului şi alta săracului; altă mângâiare trebue celui vésel şi alta celui trist; altă vindecare trebue celui sănătos şi alta celui bolnav; altă înfruntare trebue stăpânului şi alta slugii; altă îndemnare trebue celui îndrăzneţi şi alta celui fricos; altă îmbunare trebue celui blând şi alta celui mânios; altă vorbă trebue celui învăţat şi alta celui neînvăţat.

.
Şi în scurte cuvinte, pre fieştecarele, după vârsta sa şi după rânduiala sa, precum am şi mai zis, trebuia să-l odihnească cu învăţătura, cu toiagul ce ţine în mână adecă stăpânirea şi cu darul Duhului Sfânt să pedepsească atâta pre oi cât pre lupii cei de gând şi pre hiarăle céle sălbatece ce vin asupra oilor. Pentru căci adevărat că de ce rămân oile <> pedepsite, de atâta cad în mai multe şi nenumărate patemi. Aşijderea şi lupii, când nu văd toiag în mâna păstoriului, răpesc oile fără de nici o frică şi le mănâncă. Pentru toiagul acesta zice David la Psalm 22: Toiagul tău şi varga ta aceasta m-au mângâiat. Cu sfântul toiag au mântuit Moisi norodul cel jidovesc şi pre faraon l-au înecat.

.
Drept acéia păstoriul care va vrea să păstorească pre lége şi pre dreptate trebue pururea să ţie toiagul în mână, adecă dojana şi înfruntarea şi după vremi să pedepsească pre oi şi să gonească hiarăle, căci acesta iaste sfârşitul cel bun a păstoriei sale, ca să ţie oile şi să le păzească cu sănătatea cea duhovnicească, adecă cu învăţătura. Această sănătate iaste pururea datoriu păstoriul să o dea oilor lui; iar de va fi vreuna din oi beteagă trebue şi făr de voia ei să o lége şi să o pue jos să-i tae carnea cea putredă, să o lépede şi să-i pue căzuta doftorie, neuitându-se nimic la zvârliturile picioarelor ei cu carele poată să-i mijlocească şi vătămare, au la obraz, au la mână, au la picior. Şi aşa, cu această faptă bună şi cu această mijlocire va avea păstoriul cel bun despărţeală de năemit, pentru că năemiţii nu pasc oile pentru ca să le folosească, ci numai pentru plata ce apucă de la iale; şi când véde pre lup viind de departe adecă pre diavolul, ei lasă oile şi fug, pentru căci sunt năemiţi şi nu poartă grijă pentru oi. Ci să ferească Dumnezeu şi să mântuiască toate turmele de păstori ca aceştea, ca şi de moartea ciumei.

.
Păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.

.
Când au vrut domnul nostru Hristos să se înalţe la ceriu, s-au făgăduit ucenicilor lui că nu-i va lăsa săraci, ci le va trimite alt mângătoriu, pre Duhul Sfânt, carele îi va învăţa pre ei toate şi-i va povăţui întru tot adevărul, care făgăduială au rămas, necurmat, la toţi arhiereii ce au păstorit, după vremi, turmele sale până în zioa de astăzi şi va fi până va sta lumea; şi acea făgăduială să înţelége şi la tot norodul creştinesc. Că precum zice Sinesie, că nu vor lipsi împăratului niciodată ostaş, aşa nu vor lipsi nici păstorii din besérica lui Hristos pentru ca să mângăe pre norodul cel ales al lui Dumnezeu, cu céle bune şi de folos, dintru cari păstori au fost unul şi fericitul şi minunatul Nicolae, episcopul Mirelor Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia prăznuim, astăzi, cinstita pomenire, carele s-au arătat adevărat următoriu dascalului şi învăţătoriului său, lui Hristos; şi au înmulţit talantul ce i s-au încredinţat, nu îndoit, ci întreit, că s-au nevoit de au săvârşit trei bunătăţi mari: una spre cinstea şi lauda stăpânului său Hristos, a dooa spre întemeiarea credinţii cei de obşte a toatei politiei creştineşti şi a treia spre folosul turmei sale ce i s-au încredinţat.

.
Deci bunătatea ce-au arătat spre cinstea şi lauda stăpânului Hristos iaste credinţa cea adevărată, dragostea cea curată, rugăciunile céle neîncetate, posturile, vărsările de lacrămi, smereniia de margine, bdeniile, vorbele céle curate cătră Dumnezeu şi ostenélele céle de multe féliuri, carele acéstia toate fiind împreunate la un loc, arată o dragoste peste măsură cătră Dumnezeu. Şi pentru aceia l-au iubit şi Dumnezeu pe dânsul şi l-au făcut vestit şi lăudat în toată lumea.

.
Iar bunătatea ce-au arătat de obşte iaste acéia ce-au făcut înaintea credinciosului şi marelui împărat Constandin şi înaintea a tot săborului ce să adunase în Nichea, de-au înfruntat pre începătoriul de eresuri, pre Arie, şi ca pre un mincinos şi hulitoriu împotriva dreptăţii l-au lovit şi cu palma preste obraz şi i-au pecetluit spurcata şi clevetnica lui gură cu amuţeala şi i-au mărturisit de faţă pre Fiiul şi Cuvântul Tatălui a fi de o fiinţă şi întocma cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

.
Iar bunătatea ce-au arătat spre folosul turmei sale şi în viaţă şi după moarte iaste dragostea cea peste măsură, învăţăturile céle cuvioase, milosteniile céle îndestulate, tămăduirile céle de multe féliuri, blândéţele cătră toţi, mântuirile de morţi, din închisori, din mări şi alte multe şi nenumărate faceri de bine, carele nefiind ticăloasa mea limbă vrédnică a le povesti, după cum să cade, le las asupra celor mai aleşi şi mai desăvârşit întru ştiinţa învăţăturii, ca să le adeveréze ei mai pre larg.

.
Iar eu plecându-mi capul cu cucerie, mă rog împăratului celui din nălţime şi a toate ţiitoriului Dumnezeu ca, cu rugăciunile céle fierbinţi ale acestui preacuvios păstor, să dăruiască prealuminatului domnului nostru viaţă pacinică şi norocită cu întreagă sănătate şi biruinţă asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţ. Şi pentru această puţinică osteneală şi cheltuială trecătoare ce au făcut întru lauda lui Dumnezeu şi întru cinstea sfântului, de au împodobit această sfântă casă, după viaţa a mulţi ani fericiţ să-i facă odihnă la împărăţiia ceriului şi să-i dăruiască bunătăţile céle vécinice şi de-a pururea stătătoare.

.
Şi dumneavoastră, celor ce sunteţi de faţă şi celor ce lipsesc, tuturor, să vă dea sănătate, viaţă curată, spăsenie sufletească, sporiu şi ajutor întru toate céle bune şi de folos. Aşijderea şi tuturor creştinilor, ca dinpreună să mărim şi să lăudăm, pururea numele lui cel sfânt şi preasfânt. Amin.
.

Sursa: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanu - "Didahii"

Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit

.

Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni. Doftorii cei desăvârşit şi înţelepţi atunci mai mult măresc lauda meşteşugului lor, nu când cu hier şi cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acéia ce pătiméşte cu apipăeri mângăioase şi cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului şi céle înfricoşate porunci ale meşteşugului doftoresc să le oprească şi oarecare zile cu mâncări doftoreşti şi hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătiméşte mântuit de boală.

.
Aşa şi preaînţeleptul doftor al sufletelor şi al trupurilor noastre, împăratul împăraţilor Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinţii şi să umfla ca o rană cu înşălăciunile céle lumeşti spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace şi au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor şi a neamului omenesc, de vréme ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătăţii lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuséţia cea dintâi şi la vredniciia de la caré au căzut pentru păcatul neascultării al strămoşului Adam şi nu trimite ploae de foc spre îngrozirea lumii, nici porneşte marea ca o oaste împotriva pământului, nici înarmează puterile stihiilor împotriva necredinţii, ci numai o supune cu blândéşte şi cu minuni şi o trage spre dânsul cu faceri de bine şi cu cuvinte cereşti o preface să se mute de pre dânsa patimile céle sufleteşti, ce să umfla ca o rană otrăvită.

.
Şi vrând Dumnezeu cuvântul ca să se arate în lume mai nainte, până a nu să întrupa şi a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea înfăţăşată. Şi pentru aceasta n-au ales împăraţi şi crai, să facă proroci; n-au luat filosofi şi ritori, să trimiţă propoveduitorii venirii lui; n-au pogorât din ceriu întunérece şi mulţime de îngeri, ce are pe lângă dânsul, mii de mii nesocotiţi şi nenumăraţ, ci au trimis oameni proşti şi mai vârtos păstori de oi, ca pre Moisi, ca pre David, ca pre Samuil şi toată mulţimea prorocilor, prin mijlocul a cărora au sămânat buna-credinţă, nu în toată lumea, ci numai la un neam, la jidovi, carii lăcuia într-o parte a pământului, în Iudeia.

.
Dară de vréme ce Dumnezeu va pre toţi oamenii să-i mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie, căci aceasta iaste mare séte la Dumnezeu a pofti şi a iubi să se mântuiască oamenii, pentru aceasta nu să odihniia Dumnezeu să fie numai la jidovi buna-credinţă şi célelalte limbi fie lipsite de darul lui. Pentru aceasta au vrut să răsară lumina dumnezeirii lui în toată lumea: şi viind împlinirea vremii, după cum zice fericitul Pavel, vrut-au Dumnezeu să vie Fiiul lui, să se nască din muiare, să se facă supt lége, ca pre cei de supt lége să-i răscumpere; s-au făcut om din Născătoarea de Dumnezeu şi pururea fecioară Mariia, au petrecut în lume împreună cu oamenii şi vrând să tragă limbile la cunoştinţa dumnezeirii lui şi să-i învéţe lucruri preaslăvite şi poruncă noao şi viiaţă cerească, cerca să afle slugi acestor porunci; şi n-au căutat cetăţ, nu s-au uitat la mulţime de oameni, nu s-au socotit slujba împăraţilor, s-au scârbit de putéria avuţiei, au urât biruinţa ritorilor, nu i-au trebuit limbile filosofilor, nu s-au slujit cu arme, după cum e obicéiul ostaşilor, nici cu alte meşterşuguri asémenea acestora, pentru ca să nu aibă putére nimenea din cei necredincioşi să zică că au tras la sine Hristos mulţimea cu unele ca acéstea, ci numai s-au slujit iară cu mijlocul cu carele au ales pre proroci. Şi ce face? Au luat iară propoveduitori Evangheliei nu păstori, ca pre proroci, ci păscari, şi vânători de péşte şi i-au trimis să propoveduiască lumii bunavestire şi le încredinţează în mâinile lor şi în limbile doftoriia lumii, zicându-le: Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni. Încetaţi de a vă trudi deasupra mării cei neînsufleţite. Mutaţi pentru dragostea mea meşterşugul cel păscăresc pre pământ. Acolea pre dânsul trimiteţ şi vă întindeţ mrejile. Vânaţ pentru mine vânatul credinţii. Veniţ după mine. Urmaţi-mi mie, ucinicii miei şi învăţătorii lumii. Lucraţi pentru dragostea mea meşterşugul vostru, pentru ceriuri.

.
Vărsată iaste ca apa mării pre pământ închinăciunea idolească. Zidirea iaste acoperită cu norul a mulţi dumnezei. Adâncul necredinţii îneacă toată lumea; oamenii să cufundă de valurile drăceşti. Lumea pute de împuţiciunea sângiurilor şi să strică cu jirtvele céle stricăcioase. Voiu pune asupra lor ispravnici şi doftori, pre voi, pre păscari. Patima aceasta chiiamă meşterşugul vostru. Să slujim cu iarbă mântuitoare zidirea ce iaste în nevoi; veniţi după mine.

.
Iară ei, lăsând mrejile, mérseră după dânsul. Într-un gând era ceata ucinicilor cu pohta stăpânului; şi ca nişte oameni drepţi şi proşti de răotate n-au viclenit în mintea lor, nici ş-au prepus în inima lor de acea chiemare; ci ca nişte oameni blânzi şi fărde răutate au mers după dânsul, ca hierul după piatra magnitului şi ca părul după chihribariul cel curat. Şi cu putéria mântuitoriului Hristos au ruşinat pre cei ce i-au văzut şi ca pe nişte peşti, cu mreaja bogosloviei au prins mulţimea şi au vânat auzurile noroadelor şi au înduplecat inimile tiranilor şi sufletele împăraţilor le-au supus; şi au făcut o izbândă şi o biruinţă atâta de frumoasă, cât n-au putut-o face toate împărăţiile lumii. Oameni fărde arme şi nedechisiţ de ale oştirii, săraci de avuţie, proşti de învăţătură, slabi de post, blânzi pentru nerăutaté au înălţat nu steaguri de oaste, ci numai crucea, semnul păcii, propoveduind, nu cu sunet de tobe şi de surle, ci numai cu neputincioasă limbă şi neînvăţată, pe Hristos şi credinţa şi fulgerând, nu zic, cu fulgerile sabiilor, celor ascuţite, ci numai cu strălucirile unei vieţi bune, neumplând pământul de oşti, nici să acopere marea de corăbii cu vétrile, ci numai farde rane, fărde sânge, fărde vătămare, calcă şi supune toată păgânătatea, biruiesc iadul, sting înşălăciunea, izgonesc minciuna, întind numele lui Hristos şi credinţa, cât iaste întins pământul şi lumea.

.
Pentru acéia dară nu iaste minune, iubiţii miei ascultători şi cinstiţ şi de bun neam boiari, de m-au rânduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic, la mică turmă, la dumneavoastră, pre carii eu nu vă am, nici vă ţiu turmă mică, ci mare şi înaltă; mare pentru buna închinăciuné şi dreapta credinţă caré o păziţ curată şi nespurcată, fiind încungiuraţi şi îngrădiţi între hotarăle celor striini de fel şi împresuraţi de atâta nevoi [ce vin] şi scârbe ce vin totdeauna, neîncetat, de la cei ce stăpânesc pământul acesta, înaltă pentru buna ascultare şi supunérea caré arătaţi de-a pururea cătră besérică şi cătră arhiereu.

.
De vréme ce acéste doao întemeiază şi întăresc besérica, credinţa la Dumnezeu şi buna ascultare la bisérică şi măcar că eu am fost mai mic şi mai netrébnic decât toţi, precum au fost şi David mai mic între fraţi în casa tătâne-său, dară Dumnezeu n-au căutat la micşorarea şi netrebniciia mea, nu s-au uitat la sărăciia mea şi streinătatea mea, n-au socotit prostiia şi neştiinţa mea, ci au căutat la bogăţiia şi noianul bunătăţii sale şi au acoperit de cătră oameni toate spurcăciunile şi fărdelegile méle, carele sunt mai multe decât perii capului mieu şi decât năsipul mării şi m-au înălţat, nevrédnic fiind, la această stepenă şi mare vrednicie a arhieriei. Şi m-au trimis la dumneavoastră să vă fiiu păstor, părinte sufletesc, rugător cătră Dumnezeu pentru buna sănătatea şi spăseniia dumneavoastră şi a cinstitelor dumneavoastră case purtători de grijă la céle ce ar fi spre folosul mântuinţii şi să vă fiiu de mângâiare la scârbele robiei cei vaviloneşti a lumii aceştiia, ca Ieremiia norodului lui Dumnezeu şi ca Iosif, al unsprăzécilea fecior al patriarhului Iacov egipténilor; şi dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate câte va aduce ceasul şi vrémia, pentru care lucru am datorie să priveghiez cu osârdie şi fărde léne, zioa şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul şi spăseniia tuturor de obşte, învăţându-vă şi îndreptându-vă cu frica lui Dumnezeu, pre calea cea dreaptă.

.
Şi dumneavoastră încă aveţi datorie, céle ce veţ cunoaşte că vă învăţ, fărde făţărie şi fărde vicleşug, vă îndemn să le priimiţ şi să le faceţ, pentru folosul cel sufletesc al dumneavoastră şi să vă supuneţi ascultării; că acea ascultare ce o faceţi mie, o faceţ lui Hristos. Că zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi să leapădă de mine şi cel ce să leapădă de mine, să leapădă de cel ce m-au trimis pre mine. Aşijderea zice şi fericitul Pavel, la 13 capete cătră ovrei: Fraţilor, plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă cuceriţi lor, că ei priveghiiază pentru sufletele voastre cum ar fi să dea cuvânt ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.

.
Şi mă rog bunătăţii lui şi iubirii sale de oameni să-mi luminéze mintea ca să poci propovedui cuvântul adevărului şi să-mi întărească inima întru frica lui, ca să pociu păstori cuvântătoarea turma lui cea aleasă, caré o au răscumpărat, cu preascump sângele său, din mâna vrăjmaşului, după cum adeverează Petru apostolul zicând: ... Ştiind că nu cu [lucruri] putrede, cu argint sau cu aur v-aţi răscumpărat din cea deşartă viiaţă a voastră, ce era dată de la părinţi, ci cu cinstit sânge ca a unui miel fărde prihană şi nespurcat Hristos.

.
Iar Dumnezeul cel mare şi înalt, carele iaste închinat de toate făpturile, izvorul preaînţelepciunii, adâncul cel neurmat al bunătăţii întru adevărat şi adâncimea cea nehotărâtă a bunii îndurări, însuşi ca un stăpân şi iubitoriu de oameni, să trimiţă darul Duhului Sfânt pre cinstit şi cel de Dumnezeu încununat cap al prealuminatului domnului şi al nostru de obşte de mult bine făcător, Io Costandin Basarab voevod şi să-l blagoslovească dintru înălţimea lăcaşului său, ca pe Avraam, înmulţindu-i seminţiia din neam în neam şi să-l păzească cu întreagă sănătate şi cu lină pace, până la adânci bătrânéţe la preaînălţat scaunul măriei-sale, dimpreună cu toată luminată casa măriei-sale. Mâna cea tare şi putérnică şi braţul cel înalt al preaînălţatului Dumnezeu să supue pre toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţ podnojie picioarilor măriei-sale; şi să vă întărească şi pe dumneavoastră, de la mic până la mare, împreună cu toţi ai dumneavoastră, întru credinţa cea bună şi dreaptă, întru cunoştinţa adevărului şi întru nădéjdea vieţii cei de véci, caré iaste făgăduită de nemincinosul Dumnezeu mai nainte de vrémile vécilor, aleşilor lui şi să vă povăţuiască la tot lucrul cel bun şi de folos, spre plăcérea lui, ferindu-vă în toată vrémia şi în tot ceasul şi în tot locul, de vicleşugurile diiavolului să vă îngrădească cu sfinţii îngerii săi şi să vă înarméze cu arma dreptăţii şi să vă dăruiască pacea lui cea ce covârşaşte toată mintea, ca să petréceţ viiaţă cinstit şi curată, cu pace şi cu sănătate; să păzească inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Iisus, după cum zice Pavel, ca să faceţ câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drépte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume şi lăudate, cu rugăciunile şi cu blagosloveniia preasfinţiţilor arhierei şi întru Hristos iubiţ fraţ şi de-a tocma slujitori. Şi după petrecaniia vieţii aceştiia să ne învrednicească pre noi pre toţ Dumnezeul cel milostiv la împărăţiia ceriului, ca să auzim fieştecarele din noi glasul acela: Slugă bună şi credincioasă, preste puţin ai fost credincios pre mai multe te voiu pune. Intră întru bucuriia Domnului.
.

Sursa: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanu - "Didahii"