Vremuri grele ...

.
Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei.
Depărtează-te şi de aceştia.

(II Tim. 3, 1-5)

Sursa: www. bibliaortodoxa.ro

„Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”

.

Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie -, a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie -, că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

(2 Corinteni 12, 1-10) .

2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română

.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 6 iulie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2011 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.

.

În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2011 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat 2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.

.

În anul 2011, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti despre Tainele Sfântului Botez şi Sfintei Cununii (prezentare istorică, semnificaţie teologică şi existenţială, pregătirea în vederea primirii lor, pastoraţia familiei creştine, practici neortodoxe, necanonice şi nelegale privind săvârşirea celor două Sfinte Taine, problema familiilor mixte din punct de vedere interconfesional sau interreligios etc.). De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii, comentarii, bibliografii cu conţinut biblic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic, pastoral-social despre cele două Sfinte Taine, rolul familiei creştine din punct de vedere religios, spiritual, cultural şi social şi apărarea instituţiei sacre a familiei în faţa provocărilor contextului contemporan secularizat. O atenţie specială va fi acordată celor două Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, ora de religie şi programul catehetic Hristos împărtăşit copiilor al Patriarhiei Române.

.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2011 se va trata tema 2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, care va fi aprofundată la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2011 sau la una dintre conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.

.

În toamna anului 2011, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română. Cu acest prilej, va fi organizată o expoziţie tematică cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care reflectă Botezul şi familia creştină în arta bisericească ortodoxă.

.

Manifestările organizate în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română vor fi susţinute şi mediatizate pe larg de către Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

.

Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în anul 2011 o secţiune specială, care va prezenta calendarul evenimentelor, informaţii, ştiri, documentare şi activităţile realizate în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.

.

Sursa: www.patriarhia.ro

Pastorală la Învierea Domnului

.
† TEODOSIE,
DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL TOMISULUI,
.
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi dreptcredincioşilor creştini,
har şi pace de la Hristos cel înviat,
slăvit împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt,
iar de la noi, părintească binecuvântare.
.
„Paştele cele mari şi sfinte,
astăzi nouă ne-au răsărit,
că Hristos a Înviat din mormânt.”
.
Hristos a înviat!
.
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
.
Astăzi toată lumea creştină întâmpină cu bucurie sărbătoarea sărbătorilor.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel omorât de cei fărădelege şi pus în mormânt, Se ridică biruitor cu puterea Sa dumnezeiască. El devine viaţa noastră şi pune temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa încununând toate minunile făcute de El pe pământ.

A trecut osteneala postului, dar a început marea grijă pentru suflet. Am slăbit trupul ca să întărim sufletul. A trecut osteneala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. A trecut postul cel trupesc, dar nu a trecut şi cel duhovnicesc care este mai bun şi pentru aceasta nu trebuie să se sfârşească nicidecum.

După jertfa şi nevoinţa aspră primim răsplata cea mare a învierii.

Cu trup fiind înveşmântaţi, ne asemănăm, prin înviere, celor fără de trup.

Căci astăzi satana s-a prăbuşit, iar Hristos Domnul s-a preaslăvit prin puterea proprie a învierii Sale. Duşmănia s-a spulberat, pacea şi dragostea s-au reaşezat. Că Hristos Cel înviat dăruieşte tuturor celor ce merg către El şi în urma Lui viaţa veşnică şi nemurirea. El hrăneşte pe cei credincioşi, cu Trupul şi Sângele Său cel înviat, turnând astfel în ei şuvoiul vieţii. Înveşmântat cu bucuria biruinţei, Cel înviat ne conduce spre viaţa plină de bucurie, spre Raiul cel nou, plin de slavă.

.

Iubiţi fraţi întru Hristos,

.
Prin înviere, lucrarea mântuitoare a lui Hristos se îndreaptă spre firea Sa omenească pe care o umple de dumnezeirea Lui şi o eliberează de slăbiciuni şi de moarte, răni ale păcatului strămoşesc.

Dar în jertfa Crucii, Hristos ne cuprinde şi pe noi „toţi” ca Om central, ca un „Nou Adam” ca să ne deschidă calea către Tatăl prin înviere.

Sfântul Atanasie cel Mare ne lămureşte că: „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut trup, ca omorât fiind cu trupul să facă vii pe toţi prin puterea Lui”. El pune din nou în lumină valoarea omului înaintea Tatălui Ceresc. Dumnezeu Însuşi îşi arată măreţia Sa prin ridicarea omului din prăpastia păcatului şi din robia morţii. Hristos, care se jertfeşte pe Cruce, dobândeşte toată bogăţia darurilor dumnezeieşti spre a le revărsa neîncetat asupra oamenilor, căci El a primit, ca om, ceea ce avea din veci ca Dumnezeu.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, prin pătimirea Sa, Hristos a desfiinţat stricăciunea firii omeneşti şi a adus, prin moarte, viaţa nestricăcioasă.

Puterea pe care Hristos o exercită asupra oamenilor nu este numai o manifestare a slavei Sale dumnezeieşti, ci şi o putere a iubirii care cunoaşte momentul maxim în jertfa Crucii.

Trupul înviat al lui Hristos stă într-o legătură directă cu trupul nostru, al tuturor oamenilor. El este ca un ferment ce dospeşte aluatul firii omeneşti din toate timpurile şi din toate locurile. Hristos înviat iradiază, înnoieşte, înduhovniceşte şi înalţă pe orice om care se apropie de El prin credinţă, rugăciune şi viaţă curată.

.

Iubiţi fraţi creştini,

.
Cu Hristos Cel înviat şi veşnic, ne îndreptăm toţi oamenii spre înviere şi spre viaţa de veci. Mai bine zis, timpul întreg a devenit un ajun al Duminicii veşnice, al petrecerii în lumina cea neînserată a învierii.

Învierea lui Hristos aduce zorii vieţii celei veşnice (I Cor. XV, 21-22), îndreptându-ne spre o nouă existenţă, care însemnează începutul desăvârşirii noastre prin trecerea „din moarte la viaţă” şi „de pe pământ la cer”.

Hristos, care iese din mormânt biruitor asupra morţii şi a diavolului, ne prilejuieşte, celor care mărturisim şi trăim această sărbătoare, un urcuş continuu, mergând din bucurie spre alte bucurii.

Bucuria Învierii nu este una obişnuită sau trecătoare, ci eternă şi deplină prin excelenţă. De aceea, nimeni nu trebuie să fie trist în noaptea Învierii. Nimeni nu trebuie să plângă. Toate motivele de întristare sunt acum slabe faţă de biruirea morţii. Să nu ne întristăm că suntem încă muritori, căci fiind răscumpăraţi de Hristos, trecem „din moarte la viaţă”. Moartea celor ce cred şi trăiesc în Hristos nu mai este înfricoşătoare, ci uşă spre veşnicia vieţii. De aceea, cântă Biserica în noaptea Învierii: „Cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a eliberat pe noi moartea Mântuitorului”.

.
În Hristos Cel înviat rămâne înscrisă jertfa prin care se biruiesc nu doar slăbiciunile trupeşti ale oamenilor, fiind biruită moartea, ci şi timpul este biruit de veşnicie. Aşadar, El rămâne Paştele permanent sau punte continuă prin care noi, în orice timp, putem dobândi viaţa de veci. Toată existenţa noastră unită cu Hristos este un Paşte continuu. Cu rănile Lui noi toţi ne-am vindecat şi, cu învierea Sa, Hristos ne-a înălţat pe toţi la cea mai aleasă demnitate, îndumnezeirea noastră.

.

Dreptmăritori creştini,

.
Învierea lui Hristos a scos din iad pe strămoşi, împreună cu tot neamul celor drepţi. De aceea, şi astăzi se veselesc cei plecaţi din viaţa aceasta în Împărăţia lui Hristos din ceruri. Părinţii şi fraţii noştri, văzând lumina Învierii şi pregustându-şi propria înviere, se îndestulează copleşitor de slava dumnezeiască.

Aşadar, dacă ei, plecaţi din această viaţă vremelnică, se bucură de Învierea lui Hristos, cu cât mai mult se cuvine ca noi, pământenii, să prăznuim cu mare bucurie. Veseliţi-vă dar toţi, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, puternici şi neputincioşi, cei ce munciţi şi cei ce nu găsiţi nimic de lucru, locuitori în oraşe, în sate şi în pustie, călători sau întemniţaţi.

.
Noi, cei ce trăim pe pământul apostolic al Dobrogei să ne sârguim cu dragoste fierbinte şi cu credinţă tare, aducându-ne aminte că întâiul chemat, Sfântul Apostol Andrei, L-a adus pe Hristos Cel înviat pe această glie străbună în vremea de început a bisericii creştine.

Să ne deschidem urechile, să ne curăţim simţirile şi să dăm la o parte negura veacurilor, încât cu mintea şi cu inima să auzim ecoul propovăduirii părintelui nostru duhovnicesc, spunându-ne: „Am aflat pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Care, din cer pogorând pe pământ, trăind şi pătimind pentru noi ca Om, a fost răstignit şi îngropat, dar a înviat din morţi. Pentru că L-am văzut plin de lumină şi de slavă dumnezeiască şi m-a trimis la voi să vă vestesc bucuria şi dragostea Tatălui ceresc, eu vi-L dăruiesc drept hrană şi arvună a vieţii celei veşnice”.

Cu părintească dragoste Vă îmbrăţişez pe toţi, dorind ca Hristos Cel Înviat, cu harul, cu iertarea şi cu iubirea Sa, să vă cuprindă şi să vă lumineze sufletele şi viaţa, împărtăşindu-vă cel mai sfânt şi bogat îndemn ce adevereşte existenţa noastră în lumina lui Dumnezeu: HRISTOS A ÎNVIAT!

.

Al vostru Arhipăstor,

de tot binele doritor

şi către Hristos Cel înviat rugător,

.
† TEODOSIE,

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

.

.

Sursa: www.radiodobrogea.ro

Mărturii despre Hristos (1)

.

Scrisoarea raport a lui PUBLIUS SENTULUS proconsul,

funcţionar roman în regiunea Tigrului şi Sidonului,

către Împăratul roman TIBERIU
.

“Majestăţii Voastre şi stimatului Senat al Romei;

Din partea Senatorului Sentulus Publius proconsul, salutare!

.

Am aflat că doriţi să ştiţi cele ce acum vi le comunic prin această scrisoare: trăieşte aici un om care se bucură de mare faimă, anume Iisus Hristos.

Poporul îl numeşte “Profet al Adevărului”, iar ucenicii zic că este Fiul lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele ce au fost şi vor mai exista în univers!

Şi-ntr-adevăr, Împărate, în fiecare zi se aud minuni din partea acestui Iisus Hristos.

.

Printr-un singur cuvânt, el dă viaţa morţilor şi sănătate bolnavilor. Este de statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui care este cea mai frumoasa femeie din lume.

.

Părul sau este ca aluna coaptă şi îi coboară până la umeri: se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din oraşul Nazaret. Fruntea lui este lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nicio pată, sau zbârcitură, nu se vede pe faţa lui puţin rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă, nu prezintă niciun argument pentru vreo critică logică, iar barba sa bogată, şi de aceeaşi culoare cu părul, este lungă şi se desparte în două prin mijloc.

.

Ochii săi sunt albaştri-vineţi, blânzi şi senini. Privirea lui este însă aşa măreaţă, încât insuflă respect tuturor celor care îl privesc şi care se văd siliţi să-l iubeasca şi să se teamă de el. Lumina revărsată de faţa lui, este ca lumina soarelui, aşa încât este cu neputinţă a o privi cineva mai îndelung. Inspiră teamă acea lucire.

.

Când însă povăţuieşte şi sfătuieşte, face aceasta plângând şi atrage iubirea şi respectul ascultătorilor. Se asigură că niciodată nu a râs, dar ochii lui veşnic lăcrimează. Braţele şi mâinile lui sunt foarte frumoase. Este foarte plăcut când vorbeşte, dar foarte rar iese în lume.

.

Cât despre învaţătură, el atrage atenţia întregului Ierusalim.

Cunoaşte perfect toate ştiintele, fără a fi studiat vreuna.

Călătoreşte desculţ, sau încălţat în sandale romane şi cu capul descoperit.

Se vorbeşte pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum prin părţile acestea.

Mulţi iudei îl cosideră chiar ca Dumnezeu; alţii îl denunţă că lucrează contra legilor Majestaţii Voastre. Mă revolt foarte contra acestor iudei pizmaşi.

.

Omul acesta nu a cauzat nicio nemulţumire niciunui om, niciodată.

.

Scrisă la Ierusalim, Grupul X, luna a IX-a,

Al Majestăţii Voastre,

prea smerit şi supus servitor:

PUBLIUS SENTULUS

Proconsul

_____________________________________________________

NOTĂ: Scrisoarea fost descoperită în Anglia, într-o bibliotecă particulară, în jurul anului 1865. A fost publicată iniţial într-un cotidian englez, apoi într-o revistă bulgară cu titlul „Nova svetlina izraveslovie”, de unde a ajuns să fie tradusă, în scurt timp, şi în limba română. Marturii despre Hristos (scrisoare publicata cu binecuvantarea PS Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului) - culegere text Istrate Iordan.

.

Sursa: Scrisoare oferită Lăcaşuri Ortodoxe, de Istrate Iordan

2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti

.

În contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat - în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009 - ca anul 2010 să fie declarat „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti” în Patriarhia Română.

.
În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2010 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.

.
În prima parte a anului 2010, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti, iar profesori şi specialişti în teologie pastorală, catehetică-omiletică, drept bisericesc şi misionar-ecumenică vor realiza studii, comentarii, bibliografii care vor trata istoria Crezului Ortodox (geneza, contextul istoric şi teologic al formulării simbolului Niceo-Constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox (text şi cântare bisericească), în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de Religie şi programul Hristos împărtăşit copiilor), în activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi în dialogul cu alte Biserici creştine. În acest context, Patriarhia Română va publica două lucrări dedicate Crezului Ortodox, un volum teologic şi un volum cu fresce reprezentând sinoadele ecumenice şi sfinţi apărători ai dreptei credinţe.

.
În a doua parte a anului 2010, va fi abordată tema Autocefaliei româneşti, urmând să fie, de asemenea, organizate conferinţe, simpozioane ştiinţifice, dezbateri şi elaborate studii istorico-teologice cu următoarele subteme: Autocefalia bisericească: unitate de credinţă şi libertate religioasă; consideraţii privind vechimea şi afirmarea autocefaliei româneşti de-a lungul timpului; recunoaşterea autocefaliei (25 aprilie 1885), confirmare a demnităţii şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Ortodoxiei universale; Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir - mărturie văzută a autocefaliei bisericeşti; autocefalia în dialogul panortodox. Ca atare, Patriarhia Română va publica trei volume dedicate Autocefaliei româneşti: unul, intitulat Autocefalia – libertate şi demnitate, cuprinzând studii despre autocefalie, altul, intitulat Autocefalie şi responsabilitate, dedicat vieţii şi activităţii eparhiilor ortodoxe române în perioada 1885 – 2010, şi al treilea, intitulat Autocefalie şi comuniune, consacrat relaţiilor externe ale Ortodoxiei Româneşti.

.
În Joia Mare a anului 2010 (1 aprilie), în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, va avea loc sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, pentru a douăzeci şi una oară în Biserica Ortodoxă Română.

.
Manifestările organizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti vor fi susţinute şi mediatizate pe larg de către Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

.
Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în anul 2010 o pagină specială, care va prezenta calendarul evenimentelor, informaţii, ştiri, documentare şi toate activităţile realizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti.

.

Sursa: BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Spovedania

.

Taina Spovedaniei, Mărturisirea sau Pocăinţa, cum mai este cunoscută, ne izbăveşte, clerici şi simpli credincioşi, din robia păcatelor săvârşite după Botez. Pentru că după Botez nici un om nu poate trăi fără să cadă în păcat, ni s-a dat acest mare dar al iertării păcatelor, prin mărturisirea lor cu părere de rău la preotul duhovnic, prin încetarea săvârşirii lor şi prin îndeplinirea canonului primit.

.

Aşa cum se spune şi în rugăciunea (molitfa) dinaintea Sfintei Spovedanii, pocăinţa care conduce la iertarea păcatelor o regăsim încă înainte de întruparea Mântuitorului, la regele David care prin proorocul Natan a dobândit iertare, pocăindu-se pentru păcatul desfrânării şi uciderii, cât şi la regele Mânase, care de asemenea a fost iertat prin rugăciunea cu pocăinţă pentru mulţimea fărădelegilor săvârşite.

.
Mântuitorul instituie Taina Spovedaniei când spune: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 21-23) şi „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer" (Matei 18, 18).

.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9)

.

Sfânta Spovedanie se face, de regulă, în biserică, lângă icoana Mântuitorului.

.
După învăţătura Bisericii, spovedania se face cel puţin o dată în fiecare din cele patru posturi, iar pentru cei râvnitori, de câte ori căderea în păcat îi îndepărtează de harul lui Dumnezeu, ori când le slăbeşte râvna sau când trec prin ispite mari.

.
Preotul deţine această putere în virtutea hirotoniei, însă dreptul de a o pune în lucrare îl dobândeşte în urma unei rugăciuni speciale săvârşite de episcop, numită hirotesie.

.
Spovedania trebuie să fie: completă, sinceră, de bună voie, secretă, cu umilinţă şi zdrobirea inimii şi cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele mărturisite. Părintele Arsenie Papacioc ne spune: „La duhovnic nu se vine pentru a-i face o impresie bună; cea mai mare bucurie pentru el este când spui toate ale tale, pentru că el simte că se împlineşte".

.

Greşeli frecvente la spovedanie:

• Evitarea mărturisirii păcatelor grele (desfrânare, avort, furt, căderea în erezie, lepădarea de Dumnezeu în public, mândrie etc) şi insistarea pe cele mărunte (minciuni ocazionale, furturi neînsemnate, glumele nevinovate);
• Evitarea mărturisirii stărilor sufleteşti (deznădejde, lenevire, apatie etc.);
• Mărturisirea mecanică, după îndreptarul de spovedanie, care conduce la lipsa pocăinţei;
• Spovedania nu se face cu detalii smintitoare pentru preot când este vorba de păcatul desfrânării, ci se spune numai felul desfrânării;

• La spovedanie nu se spun niciodată numele altor persoane implicate în săvârşirea păcatului;
• Spovedania nu se face în grup sau în minte;
• Simpla citire a rugăciunii de iertare a păcatelor de către preot sau arhiereu nu echivalează cu Sfânta Spovedanie;
• Canonul şi îndrumările date de duhovnic nu se împărtăşesc altor persoane.

.
Păcatele spovedite sunt iertate şi nu se spovedesc a doua oară. Se mărturisesc păcatele săvârşite doar de la ultima spovedanie, sau cele care, din uitare, nu au fost mărturisite.

.

Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VI, nr. 7 (60) Iulie 2008

Conduită şi formule de adresare

.

În viaţa de zi cu zi ne întâlnim de cele mai multe ori cu persoane care, încercând să fie politicoase în adresarea către clericii Bisericii, ajung în situaţii de-a dreptul penibile. Pentru clericul care întâmpină asemenea situaţii este dovada sigură că persoana respectivă nu frecventează biserica şi nu are cunoştinţe elementare despre Ortodoxie.

.
Întâlnirea cu preotul

.
Creştinul nu trebuie să se adreseze preo­tului cu formule ca: „Bună dimineaţa!”, „Să tră­iţi!”, „Noroc!” şi nici măcar „Doamne ajută!”. El trebuie să ceară binecuvântarea spunând: „Binecuvântaţi, Părinte!”, sau „Blagosloviţi!”, ceea ce înseamnă acelaşi lucru. Răspunsul preotului poate fi: „Domnul!”, „Domnul şi Maica Domnului!” sau „Domnul Dumnezeu!”, însem­nând prin aceasta: „Binecuvântarea Domnului, a Maicii Domnului sau a Domnului Dumnezeu să fie cu tine!”.

.

Când rosteşte „Binecuvântaţi!”, omul nu tre­buie să-şi facă cruce în faţa preotului ca în faţa sfintelor icoane, ci doar să se aplece suficient cât preotul să-l poată însemna cu semnul Sfintei Cruci pe creştetul capului.

.

Dacă ne întâlnim cu un episcop se poate face metanie mare sau mică (închinăciune) fără să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci. În cazul în care facem metanie mare, rămânem în genunchi până când acesta ne binecuvintează pe cap.

.

După ce am primit binecuvântarea, sărutăm mâna preotului sau episcopului, cinstind prin aceasta nu persoana sa în chip special, ci harul lui Dumnezeu cu care a fost investit.

.
Formule de adresare

.
Către preot:
Întrucât preoţii pot fi „de mir” sau monahi (călugări) adresarea, după cum spune Pr. Nicodim Sachelarie, trebuie să fie:

1) în cazul preotului de mir:

- „părinte” pentru cel care nu are nici un rang administrativ;

- „cucernice părinte” pentru cel care este sachelar sau stavrofor;

- „preacucernice părinte” pentru cel care este iconom stavrofor;

- „preacucernice părinte protoiereu” în cazul în care este protoiereu.

2) în cazul monahilor hirotoniţi:

- „cuvioase părinte” celor hirotoniţi ierodiaconi şi ieromonahi;

- „preacuvioase părinte” celor hirotesiţi protosingheli, arhimandriţi şi stareţi.

.

În practică, însă, s-a generalizat formula „precucernice părinte”, pentru toţi clericii de mir, şi „preacuvioase părinte”, pentru toţi monahii hirotoniţi.

.
Către episcop:
Pentru episcopi formula de adresare este:

- „Prea Sfinţite Părinte” în cazul arhiereilor vicari, episcopilor vicari şi episcopilor;

- „Înalt Prea Sfinţite Părinte” în cazul arhi­epis­copilor şi mitropoliţilor;

- „Prea Fericite Părinte” în cazul Patriarhului.

.

În cazul întâistătătorilor altor Biserici Orto­doxe surori există diferite formule de adresare cum ar fi: „Sanctitatea Voastră” în cazul Pariar­hului Ecumenic al Constantinopolului etc.

.

Nu ne adresăm preotului spunându-i: domnule, cetăţene, stimate părinte, dom’ părinte sau, mai grav, popă. Greşit a intrat în convingerea unor necredincioşi că întâlnirea preotului pe cale înseamnă „ghinionul” acţiunii pe care o săvârşim. Credem însă că este adevărat acest lucru în cazul celor ce merg la furat, la jocuri de noroc şi spre orice alt păcat sau faptă de ruşine.

.

Spun Sfinţii Părinţi că binecuvântarea preo­tului dată unui credincios înseamnă aşezarea lui sub acoperământul dumnezeiesc şi sfărâmarea curselor vrăjmaşului diavol.

.

Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VI, nr. 4 (57) Aprilie 2008

Filocalia

.

Filocalia este o culegere de scrieri ale Sfinţilor Părinţi care au scris scrieri din care poate cineva, care doreşte, să înveţe cum să-şi curăţească sufletul, cum să ajungă la luminarea sufletului, la iluminare, şi cum să urmărească desăvârşirea, desăvârşirea fiind un rezultat. Cineva care are în vedere desăvârşirea se străduieşte pentru desăvârşire, dar pentru că desăvârşirea este fără de hotar, nimeni nu poate spune “Sunt desăvârşit” sau nu ştiu despre cine ar putea spune altcineva că este desăvârşit, bineînţeles dacă ştie ce spune. Şi pentru că în Sfânta Evanghelie ne-a rămas cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: “Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48), evident că nu poate cineva decât să aibă în vedere desăvârşirea ca desăvârşire, perfecţiunea ca perfecţiune, pentru că desăvârşirea înseamnă perfecţiune, perfecţiune morală, perfecţiune religioasă zicem noi, din punctul nostru de vedere, când ne gândim la Filocalie.

.

Aşadar Filocalia se prezintă pe sine ca o colecţie de cărţi duhovniceşti, o colecţie de cărţi ascetico-mistice, mai ales ascetice, de cărţi ale nevoinţei pentru viaţa duhovnicească, pentru înaintarea în viaţa duhovnicească. Aceste scrieri îi dau cititorului posibilitatea să se orienteze în privinţa metodei de curăţire a sufletului, în privinţa metodei de înaintare duhovnicească pentru a ajunge la iluminare în înţelesul de a cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu ca lucruri ale lui Dumnezeu, de a cunoaşte natura ca un reflex al măreţiei dumnezeieşti, ca un reflex al înţelepciunii, al bunătăţii, al puterii lui Dumnezeu - aceasta înseamnă în special iluminarea, contemplaţia duhovnicească, contemplaţia naturii în duh - şi ne mai arată scrierile filocalice cum poate omul să-şi urmărească şi să-şi lucreze, din partea lui, desăvârşirea. Prin urmare cineva care citeşte oricare din scrierile cuprinse în Filocalie învaţă ceva despre curăţire - curăţirea sufletului -, despre luminare - luminarea sufletului - şi învaţă ceva despre desăvârşire. Nu există o scriere în Filocalie cu titlul de pildă “Curăţirea sufletului” sau cu titlul “Iluminarea” sau cu titlul “Desăvârşirea”. Nu există în Filocalie scrieri cu astfel de titluri, dar oricare din scrierile pe care le citim ne învaţă ceva despre aceste trepte de înaintare în viaţa spirituală.

.

Cuvântul “filocalie” înseamnă “iubire de frumos” sau am putea zice foarte bine şi “iubire de bine“. Filocalie înseamnă în special iubire de frumos, de frumuseţe spirituală, de frumuseţe dumnezeiască (În limba greacă “calos” înseamnă frumos, “filos” înseamnă iubitor: iubirea de frumos).

.

Arhimandritul Teofil Părăian

Anul Nou ...

.

Cum s-a ajuns la noi crestinii ortodocsi să se prăznuiască Anul Nou la 1 ianuarie? Iată prin ce împrejurări s-a ajuns la aceasta si ce însemnătate are Anul Nou.

.

La început toate popoarele, respectând traditia după care începutul lumii a fost în martie, începeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii si evreii si romanii. Mai apoi romanii au adăugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.

.

Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie să ia impozite de la popor, schimbau pe dregători, plăteau salariile la muncitori, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivităti si cu acest prilej făceau mare zarvă de cântece si jocuri, cum le vedeti până acum.

.

Că de la romani si de la păgâni vin obiceiurile acestea de a umbla din poartă în poartă si a fluiera si a cânta si a face câte si mai câte, cum le vedeti până astăzi. Si asa se fac în această zi petreceri în loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului Lui. Că nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele păgâne, căci romanii le-au împrumutat de la egipteni si egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt crestinesti, ci păgânesti, fiindcă si noi ne tragem din popoare păgâne, căci si romanii si dacii au fost păgâni.

.

După ce Dacia a fost cucerită de Traian, o multime de colonisti din Peninsula Balcanică au inundat tara strămosilor nostri. Si asa a ajuns crestinismul cu lumina credintei dincoace de Dunăre si a început să înflorească aici Biserica lui Hristos.

.

Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi românii să prăznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.

.

Insa, începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viata, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneste cine stie de când si să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greselile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toti, să începem Anul Nou cu inima curată si cu credintă în Dumnezeu.

.

Sursa: Parintele Cleopa