marți, 31 martie 2009

File de pateric (3)

.
I-a spus un frate avvei : roagă-te pentru mine. Iar el: nici mie nu-mi va fi milă de tine, nici lui , dacă singur nu te străduieşti şi nu te rogi lui .
.
Au venit odată bătrâni la avva de la , şi avva cu ei. Şi vrând bătrânul să-i încerce, le puse înainte cuvânt din Scriptură şi începu, de la cel mai mic, să-i întrebe ce voia să spună cuvântul. Şi fiecare răspundea după puterile sale; dar el le răspundea: n-ai ghicit. Şi la urmă îi spuse avvei : tu ce spui că înseamnă acest cuvânt?
– Nu ştiu.
Şi le zise avva : cu adevărat avva a găsit calea, căci a spus „nu ştiu“.
.
Au venit de la fraţi la avva . Şi urcând pe un vas ca să meargă la el au găsit un alt bătrân care voia şi el să meargă acolo. Dar fraţii nu-l cunoşteau. Şi stând pe vas vorbeau cuvinte ale bătrânilor, despre Scriptură şi iar despre ce lucrau cu mâinile. Iar bătrânul tăcea. Venind deci ei la liman s-a văzut că şi bătrânul mergea la avva . Şi cum merseră la el le-a spus: bună tovărăşie v-a fost bătrânul acesta la drum. Şi-i spuse şi bătrânului: buni fraţi ai găsit cu tine, avvo. Iar bătrânul răspunse: buni, dar n-au uşă la strungă şi cine vrea intră în staul şi dezleagă măgarul. Spunea asta fiindcă vorbeau ce le venea la gură.
.
Au venit fraţi la avva zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim.
– Aţi auzit Scriptura, vă ajunge.
Iar ei: şi de la tine vrem să auzim, părinte.
– Spune , „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întinde-i-l şi pe celălalt“(Matei 5, 39.).
– Nu putem face aşa.
– Dacă nu-l puteţi întinde şi pe celălalt, atunci răbdaţi măcar unul.
– Nici asta nu putem.
– Dacă nu puteţi nici asta, atunci măcar nu răspundeţi cu rău pentru rău.
– Nici asta nu putem.
Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puţină fiertură, căci sunt neputincioşi. Şi lor le zise: dacă aia nu puteţi, aia nu vreţi, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni.
.
Un frate s-a lepădat de lume şi şi-a împărţit averea săracilor, păstrând puţin pentru rosturile sale. Şi a venit la avva . Şi aflând acestea i-a zis bătrânul: dacă vrei să fii călugăr, mergi la sat şi cumpără carne şi pune-ţi-o pe trupul gol, şi astfel vino încoace.Fratele făcu aşa, dar câinii şi păsările îl sfâşiară. Şi când sosi, îl întrebă bătrânul dacă făcuse cum îi spusese. El îi arătă trupul sfâşiat, iar bătrânul îi zise: aşa îi sfâşie demonii în luptă pe cei lepădaţi de lume şi care vor să aibă averi.
.
A fost ispitit odată un frate în chinovia avvei Ilie. Şi fiind gonit de acolo, se duse la munte la avva . Şi rămânând el o vreme acolo, l-a trimis înapoi în chinovia de unde plecase. Ei când l-au văzut l-au izgonit iar. Şi făcu el cale întoarsă la avva , zicând: părinte, n-au vrut să mă primească. Dar el îl trimise spunând: o corabie s-a frânt în mare, şi-a pierdut toată încărcătura, şi de-abia a scăpat la mal. Iar voi pe cel care a scăpat la mal vreţi să-l scufundaţi? Şi ei, auzind că avva e cel care l-a trimis, l-au primit îndată.
.
A spus avva : cred că trupul are un imbold firesc ce nu poate fi despărţit de el, dar care nu lucrează fără voia sufletului; arată doar în suflet o năzuinţă fără patimă. Mai e şi altă năzuinţă venită din hrană şi din încălzirea trupului cu hrană şi băutură, din care căldura sângelui îndeamnă trupul la lucrare. De aceea şi spune apostolul: „nu vă îmbătaţi cu vin, întru care este curvia“. Şi apoi Domnul în poruncindu-le ucenicilor zice: vedeţi să nu se îngreuneze inimile voastre în mâncat şi beţie“. Şi mai e şi altă năzuinţă, a celor care se luptă, din viclenia şi pizma dracilor. Aşa că trebuie văzut că năzuinţele trupului sunt de trei feluri, una firească, alta din mâncatul fără măsură, şi alta de la draci.
.
A mai spus: nu îngăduie ca neamul de acum să fie încercat ca cele dinainte, căci ştie că sunt slabi şi nu rabdă.
.

joi, 26 martie 2009

PILDE (5)

.
Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o implineste dupa putere prin osteneli mici scapa de cele mari. (Marcu Ascetul)
.
Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, il gasesc pe masura implinirii lor. (Marcu Ascetul)
.
Fa totdeauna binele dupa putere, iar in vremea lucrului mai mare, nu te intoarce spre cel mai mic caci "cel se intoarce inapoi nu este vrednic de Imparatia Cerurilor". (Marcu Ascetul)
.
Hristos a murit, dupa Scripturi, pentru pacatele noastre si celor ce ii slujesc bine le daruieste slobozirea. Caci zice: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau". (Marcu Ascetul)
.
Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate, e socotit de catre cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o intelegem atat cu privire la cele bune, cat si la cele rele. (Marcu Ascetul)
.
Cand auzi Scriptura zicand ca Dumnezeu "va rasplati fiecaruia dupa faptele sale", sa nu intelegi ca e vorba de o vrednicie egala cu Gheena sau cu Imparatia, ci ca Hristos va rasplati faptele necredintei in El sau ale credintei, nu ca un schimbator care cantareste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Rascumparatorul nostru. (Marcu Ascetul)
.
Este o porunca restransa si este alta cuprinzatoare. Prin cea dintai, se porunceste sa dam o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepadarea de toate avutiile. (Marcu Ascetul)
.

miercuri, 25 martie 2009

PREOT LA TARA ... (1)

.
Cu ani in urma, cativa ziaristi britanici de la "The Times" au vizitat satul Matau si au scris despre el, incepandu-si reportajul cu o fraza de epopee: "Am fost la Matau si am vazut Raiul". Din toate, cel mai mult i-au impresionat biserica si Sfanta Liturghie. Au ascultat slujba intreaga de la "Amin" la "Amin". Priveau fascinati la cumintenia taranilor din strana si se minunau de ofrandele asezate in fata altarului. Cum spune parintele Tudor Boambes, "nu aveau nici macar notiunea colivei, despre care credeau ca e un fel de prajitura locala" si nu intelegeau rostul milosteniei facute in numele celor raposati, pomana data la poarta cimitirului, cu lumanare si colaci impletiti. Simteau insa forta spirituala a Liturghiei si descopereau parca pentru prima oara ca saracia nu e atat de saraca daca te apropie de cele sfinte, daca face auzit glasul lui Dumnezeu.Abia in biserica de la Matau, ziaristii de la "The Times" s-au lamurit. Venisera sa scrie despre inapoierea unui sat romanesc si acum vedeau cu ochii lor cat de stralucitoare poate fi traditia ortodoxiei. Traversasera Europa pentru a regasi intr-o vagauna a Carpatilor ceea ce ei pierdusera de multa vreme - trairea mistica si rugaciunea.
.
Retras in pridvorul infrigurat si stingher al bisericii, parintele Tudor Boambes isi cantareste atent vorbele inainte de a raspunde la intrebari. Nu se compara cu duhovnicii vestiti, nici cu sihastrii vizionari si talcuitori de Filocalie, despre care se scriu puzderie de carti si articole. Parintele e un om simplu si modest. Un preot de tara. Nu trebuie nici o clipa sa-l judeci sau sa-l privesti de sus. E unul din truditorii cei adevarati ai bisericii, in fata carora ar trebui sa ne oprim si sa ne plecam cu adanc respect.
.
Nici nu ne dam seama ce statura de uriasi au in sfiala si buna lor cuviinta. Daca Rebreanu aducea candva elogiul plugarului roman, acelasi lucru ar merita sa-l facem acum, cu toti preotii de tara. Randuiala, bunul simt, omenia si dragostea de aproapele se mai sprijina inca pe umerii lor obositi si batrani. Fara ei, temelia credintei s-ar clatina. Fara ei, satul romanesc s-ar stinge intr-o clipa, ramanand o adunatura oarecare de case, de livezi si acareturi; un simplu nume, trecut cu litere mici si meschine, pe harta unei Romanii anonime si fara contur. Biserica din Matau e suita pe varful unui deal, despre care se spune ca ar fi cel mai mare din tara: 1100 de metri. Un deal cat un munte de pe care se vede, ca dintr-un cerdac taranesc, intreaga Tara Muscelului. De jur imprejur, casele taranilor deseneaza cercuri largi, concentrice, cautand in zadar refugiul unei vaioage aparate de vantul care nu inceteaza nici o clipa sa bata, anuntand celor ce stiu a citi semnele timpului - fie seceta (Baltaretul), fie o iarna cumplit de lunga (Crivatul). Matau e un sat inchis si singuratic. Sat de ciobani care iubesc inaltimile si libertatea muntelui. Om de-al locului, parintele Tudor Boambes isi cunoaste enoriasii bine si nu se mira ca nimeni nu vrea sa-si vanda pamantul si sa se mute in vale, la Campulung. Din curtea bisericii, parintele priveste frumusetea valurita a depresiunii Muscelului si piscurile indepartate ale Bucegilor: "Noi, matauanii, avem destinul scris in frunte. Viata noastra e o truda fara sfarsit - ca sa mergem la munca, trebuie sa coboram; ca sa aducem ce am muncit, trebuie sa urcam". Parintele e un om dintr-o bucata, sincer si surazator. Nu-i place sa vorbeasca despre sine, despre greutatile de zi cu zi, dar mainile il dau de gol. Maini batucite si grele. Maini de taran obisnuit cu vitele si munca campului.

Cu ani in urma, cand a venit ca preot in sat, parintele s-a ingrozit. Povarnita din pricina pamantului lutos, biserica statea sa cada. Peretii incepusera sa se crape, iar de sub dusumea, crescusera dealuri si vai de pamant, incat, pe moment, parintele se intreba, usor in gluma, daca nu cumva ajunsese pe locurile Mantuitorului, cu Golgota in stanga si Muntele Maslinilor in dreapta. Trei ani a muncit fara intrerupere pe santier, carand singur, cu roaba, tone de nisip si pietre. El, cu bratele lui, a inlocuit si a ridicat din ruina usile din altar, pridvorul si turla clopotnitei. El a intarit fundatia. Nu se lauda si nici nu se plange de nimic. Nu l-a obligat nimeni sa fie preot de tara si, peste toate, cand a venit in Matau, stia ce-l asteapta - si lipsurile materiale, si singuratatea. "Asa sunt matauanii - oameni minunati si sufletisti, oameni care isi iubesc preotul, dar cu o conditie: sa nu le ceri bani sau sa-i constrangi cu ceva. Te sprijina si-ti sar in ajutor, doar daca te vad iesind primul la munca. La Matau, nu poti fi preot decat intr-un singur fel: cu sapa intr-o mana si crucea in alta. Daca in popor se zice sa faci ce spune popa, nu ce face el, celor tineri nu le doresc decat un singur lucru - sa nu respecte zicala si sa faca ceea ce fac eu."
.
Parintele tace, ca vizitat de o stare, de un gand indepartat. La 50 de ani, cu parul alb la tample si fruntea adancita de griji, priveste in urma si se mira usor. Ii vine sa spuna, asemenea pustnicului din Pateric, ca 50 de ani au trecut de parca ai fi intrat pe o usa si ai fi iesit pe alta. Cand le aduna pe toate, isi da seama ca a facut multe si mai nimic, smerindu-se ca orice om modest si cumsecade. Se vede ca a fost un copil sarac, crescut de bunici - tarani simpli si curati, cu frica de Dumnezeu. A invatat multe de la ei: rugaciunea si randuiala bisericii, de la buna, dragostea de carte, de la bunul - un om "talcuit" si intelept, care ii repeta mereu: "Ai grija fiule si nu risipi niciodata ce-ti da Dumnezeu... Pastrarea e a doua avere". Daca il intrebi cum e sa fii preot in Matau, parintele pare usor incurcat. Sincer vorbind, nici el nu stie ce sa spuna. Ca preot de tara ai de infruntat doua situatii la fel de grele. Una e sa fii venetic, "provenit" din alta parte, si oamenii sa te cerceteze neincrezatori, pe sub sprancene, pana se obisnuiesc cu tine. Alta e sa revii in locul de bastina asa cum a facut el, continuand traditia satului, traditia preotiei, preluate din tata-n fiu, ca o mostenire lasata nescrisa. Matau e o parohie intinsa, cu gospodarii risipite pe dealuri si oameni batrani, care abia mai pot iesi in fata cerdacului. Parintele e mereu pe drumuri, cu patrafirul si alte odoare bisericesti intr-o gentuta anume pregatita. Respectand obiceiul locului, urca si coboara muntele Mataului la inceputul fiecarei luni, pentru sfestania casei si a animalelor din batatura; spovedeste si face sfantul Maslu pentru cei bolnavi; discuta si intareste cu o vorba pe cei tintuiti la pat. Ii sunt dragi batranii. Cum singur marturiseste, simte ca batranii satului sunt chiar bunicii lui. Ii vede ca pe niste sfinti. Refugiati in singuratatea lor, au ceva din palpairea molcoma si impacata a candelei aprinse la icoana. Nu se abat niciodata de la post si rugaciune, iar unii dintre ei cunosc Pravila si Sfanta Liturghie pe de rost. Isi pun cruce de lemn la poarta, pe ogor si la fantana, de parca ar vrea sa increstineze intreaga suflare a Mataului, iar de sfintele Pasti isi pregatesc macar o haina noua, din lana tigaie - haina curata si frumoasa ca sufletul lor. Parintele se bucura, dar se si tulbura putin de ravna ce o arata pentru cele sfinte. Ii vede pe unii cum vin la biserica in boate si carje, cale de 5 kilometri, din capatul cel mai indepartat al satului; ii vede cu cata evlavie saruta usa de la intrare si se descalta inainte de a intra in sfantul locas, indemnandu-l parca pe parintele sa se ridice la inaltimea credintei lor, sa nu tulbure traditia sau sa greseasca in vreun fel, aducand obiceiuri si cantari noi in biserica.Nu e usor sa fii paroh in satul tau natal. Nu e deloc placut ca oamenii sa te cunoasca si, privindu-te piezis, sa se intrebe cum copilul sarac de altadata a ajuns acum sa-i pastoreasca pe cei avuti, cu oi multe si dare de mana. "Ca simplu satean as putea sa am simpatii si antipatii, sa ma apropii sufleteste de unii si sa-i tin la distanta pe altii. Ca preot mi se ia acest drept", zice parintele."Degeaba ii vorbesc matauanului meu cu autoritate si asprime. Ca sa ajung la inima lui, trebuie sa am rabdare si faguri de miere pe buze. Altcumva, l-am pierdut. Se inchide in cojoaca sa de cioban singuratic. Devine tacut si morocanos. Pare ca te asculta si incuviinteaza din cap tot ce spui, dar gandul lui e in parte, pe coclauri - la vite, la camp, la familie." Om de munte si de transhumanta, matauanul e o fiinta aparte. E mandru si independent. Stie ca e neam de mosneni liberi si nesupusi nimanui. Nu accepta politica si refuza porunca, de oriunde ar veni - de la primar sau de la primul ministru. Nu sta de "carcaleala", dar nici nu-ti sare in ajutor, daca nu te vede vrednic de ajutorul lui. Cand ii ceri ceva, se face ca nu aude si te intreaba de ce, din tot satul, l-ai gasit tocmai pe el. Cand il refuzi, se simte jignit. Ii place sa reuseasca in toate. Drumul lui are o singura directie - in sus, spre munte, spre varf, spre mai bine. Tacut si usor indaratnic, nu te lasa sa te apropii prea mult de el; nu vrea sa-i stii nici casa, nici gandurile. Aparent inchis cu sapte lacate, sufletul matauanului are totusi o cheie - vorba buna si pilda lui Cristos. Parintele stie mai bine ca oricine: matauanul nu e ce pare. Daca ai rabdare si nu-l scoti din vrerea sa, descoperi in spatele asprimii lui de cioban multa nostalgie tacuta, multa poezie si sensibilitate, pe care o mai coase si astazi in straie populare, o canta uneori in doine lungi si taraganate sau o scrijeleste intristat pe crucea de mormant a parintilor: "Jale mi-e de voi, maicuta/ Cum visez chiar eu, desteapta,/ Cum pe-o margine de groapa,/ Bietul ticait asteapta".
.
Ajuns in Matau, te intrebi ce i-a facut pe englezii de la "The Times" sa spuna ca in Muscel au vazut Raiul. Din dealul bisericii, cuprinzi cu privirea o buna parte din sat. Ca liniile batucite din palma unui taran obosit de munca, ulitele se apropie si se despart in palcuri de case, tocmite mocaneste din barne groase de stejar, cu pivnita pietruita si etaj deasupra, cu prispa (sala) si anexa de trepti sculptati in lemn, ce duc in camera mica si antreu (cerdac), pentru a se opri in inima casei, in camera cea buna, anume pregatita pentru sarbatori: incaperea nuntii si a mortii, a inceputului si sfarsitului, in care numai preotul si gospodina au voie sa intre, plini de sfiala si cuvenita masura, doar de 3-4 ori pe an. In toate, e un ritual si o noima legata de religie, din care n-ai pricepe mare lucru, fara insotirea rabdatoare a parintelui, care arata, explica, dezvaluie secrete si ascunzisuri, aproape uitate de cei tineri: casele cu acoperisul bine inchegat, cu o singura cuca, care intruchipeaza inadins forma unui paraclis ciobanesc; "camera buna", in care nu ai voie sa faci niciodata focul, dar trebuie sa asezi obligatoriu, pe peretele dinspre rasarit, icoana numelui si a Sfantului protector (Ion, Gheorghe, Dumitru), dimpreuna cu busuiocul sfintit si mladitele aduse de la biserica, chiar de Florii.Ascultandu-l pe parintele, micile taine ale satului se lumineaza pe rand. Din toate, cea mai uimitoare e povestea bisericii, ridicata de un satean, din galbenii gasiti in scorbura unei salcii batrane - locul in care se banuieste ca haiducul Radu Anghel (cel pomenit in celebrul cantec "Radu mamii, Radule") si-a ingropat comoara. Pentru sateni, biserica nu e numai un dar neasteptat al lui Dumnezeu; e chiar centrul lumii, e inceputul si sfarsitul, botezul si moartea. Sub scarile ce duc in clopotnita, se afla locul dinainte pregatit, in care oamenii vin si arunca apa de la botez, ca nu cumva apa curatirii de pacate sa ajunga la voia animalelor slobozite in curte. In stanga pridvorului, sta zugravita icoana Sfantului Stelian, la care copiii foarte bolnavi din sat sunt adusi de o batrana ce "ii trece prin san" si apoi le preschimba numele in Stelian, cu speranta ca "protectorul pruncilor" va alunga durerea si moartea. Credinta matauanilor e ca muntele neclintit si drept, pe care sta sprijinit satul. Niciodata nu se vor rusina de el. Niciodata nu-l vor parasi. Credinta e pentru ei ca icoana pusa la poarta. La Matau, crucile sunt insemne mistice - litere dintr-o limba arhaica, ciobaneasca, stiuta doar de cei initiati. Fara ele, oamenii ar fi coborat de mult la oras. Fara ele, satul s-ar fi sleit incetul cu incetul, ramanand o simpla turma de case, adunate in jurul unei biserici stinghere si infrigurate. O biserica fara viata. Parintele stie acest lucru si se cutremura. Ca preot de tara, vazand toate cate se intampla in lume, vazand tinerii care parasesc fara incetare satul, il incearca o mare si cumplita neliniste - gandul ca intr-o buna zi se va trezi singur la altar, slujind taina Liturghiei, usilor imparatesti si sfintilor zugraviti pe cupola. Doar el si amintirea a ceea ce a fost candva un sat numit Matau.
.
Sursa: Sorin Preda, www.formula-as.ro

luni, 16 martie 2009

Sfanta Biserica

.
Dorind sa-l contrazica, un necredincios ii spuse unui crestin:
- Voi, crestinii, spuneti ca Dumnezeu este oriunde. Daca este asa, de ce te mai duci la Biserica, sa asculti predica, cand oricum Il vedem peste tot.
- Asa este, pe Dumnezeu, cei cu credinta Il vad peste tot si prin toate. Insa, priveste! Chiar daca aerul este incarcat pretutindeni cu vapori de apa, acestia nu-ti astampara setea si, de aceea, mergi la fantana. La fel si noi, crestinii, mergem la Biserica asa cum tu mergi la fantana. Tu iti astamperi setea trupului cu apa proaspata si rece a fantanii, noi ne astamparam setea sufletului cu apa datatoare de viata vesnica: Cuvantul lui Dumnezeu.
.
"Biserica este o corabie, iar crestinii care merg la Sfanta Biserica, si intra in ea, sunt izbaviti din furtuna pacatelor."
.

sâmbătă, 14 martie 2009

File de pateric (2)

.
A spus avva : aşa cum peştii zăbovind pe uscat mor, la fel şi monahii întârziind în afara chiliei sau printre oamenii din lume slăbesc încordarea liniştirii (tonos hesyhias, oximoron, „tensiunea liniştii“ - liniştea călugărească reprezintă un efort). Trebuie deci ca şi noi să ne grăbim spre chilie, ca peştele spre mare, ca nu cumva întârziind afară să părăsim paza dinlăuntru.
.
A mai spus: de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă ne câştigăm aproapele, îl câştigăm pe ; dar dacă ne smintim aproapele, păcătuim faţă de .
.
A mai zis: cel care locuieşte în pustie şi se linişteşte, e scutit de trei lupte, a văzului, a auzului şi a vorbirii; îi mai rămâne una, a urâtului (akedia, lehamite, plictis, melancolie, indiferenţă, sentimentul vidului sau inutilităţii).
.
Au venit fraţi la avva ca să-i spună ce năluci văzuseră şi să afle de la el dacă sunt adevărate sau de la demoni. Şi aveau ei un măgar, care a murit pe drum. Şi când au ajuns la bătrân, luându-le-o înainte le-a spus: cum v-a murit măgăruşul pe drum? Iar ei i-au zis: de unde ştii, părinte? – Demonii mi-au arătat. Iar ei: pentru asta am şi venit să te întrebăm, că avem vedenii, şi adesea sunt adevărate, nu cumva să ne rătăcim. Şi i-a încredinţat bătrânul din pilda cu măgarul că sunt de la diavol.
.
Unul care vâna sălbăticiuni în pustie l-a văzut pe avva veselindu-se cu fraţii şi s-a scandalizat. Iar bătrânul, vrând să-l înduplece că trebuie din vreme în vreme să te pogori la fraţi, îi spuse: ia o săgeată în arc şi încoardă. Şi când el făcu aşa, îi zise iar: mai încoardă. El mai întinse, şi iar: încoardă. Îi răspunse vânătorul: dacă încord peste măsură, se frânge arcul. Iar bătrânul: aşa şi cu lucrarea lui : dacă se încoardă fraţii peste măsură, se frâng curând. Aşa că trebuie din vreme în vreme să avem îngăduinţă cu ei. Şi auzind vânătorul se smeri, şi lămurindu-se mult de pe seama bătrânului plecă. Iar fraţii se duseră la locurile lor întăriţi.
.
A auzit avva despre un monah mai tânăr că făcuse o minune pe cale – văzuse bătrâni osteniţi călătorind, şi a poruncit unor măgari sălbatici să vină să-i ducă până la . Iar bătrânii i-au vestit acestea avvei . Iar el le-a spus: călugărul acesta mi se pare ca o corabie plină de odoare, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după o vreme începu dintr-o dată avva să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se jeluie. Iar ucenicii i-au spus: de ce plângi, avvo? – Chiar acum a căzut un mare stâlp al Bisericii. (Vorbea despre călugărul cel tânăr.) Dar mergeţi până la el şi vedeţi ce s-a întâmplat. Şi mergând ucenicii l-au găsit pe monah pe o rogojină plângând păcatul pe care-l făcuse. Şi văzându-i pe ucenicii bătrânului le zise: spuneţi-i bătrânului să se roage lui , să-mi dea zece zile şi nădăjduiesc că mă voi pocăi. Şi muri peste cinci zile.
.
Îl lăudau fraţii avvei pe un monah. Iar el primindu-l l-a ispitit dacă rabdă dispreţul. Şi văzând că nu, îi spuse: eşti ca un sat împodobit pe dinainte, şi furat pe hoţi pe la spate.
.
.

vineri, 13 martie 2009

PILDE (4)

.
Celui invartosat la inima nu-i foloseste cuvantul unei cunostinte mai subtiri, pentru ca daca nu e infricat, nu primeste durerile pocaintei. (Marcu Ascetul).
.
Pe omul puternic sa nu-l mustri pentru slava desarta, ci arata-i viitoarea necinste. Caci in acest chip cel cuminte poate fi mustrat fara greutate. (Marcu Ascetul)
.
Cel ce uraste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste va lupta si cu obisnuinta. (Marcu Ascetul)
.
Cand, pentru vreo binefacere trupeasca, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urma ti se va arata ca e rau. (Marcu Ascetul)
.
Intamplarile sensibile sunt puii celor inteligibile, implinind cele cuvenite dupa voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)
.
Dumnezeu judeca faptele dupa intentiile lor. Caci zice: ”Sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta”. (Marcu Ascetul)
.
Constiinta e o carte naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)
.

joi, 5 martie 2009

MANASTIRI (4) - Muntele Athos

.
MÂNĂSTIREA HILANDAR
.
Această sf. M-re a fost zidită de Vlădica sârbesc, Stefan Nemanici la 1151-1195, care în călugărie luă numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava. La această M-re se află două icoane făcătoare de minuni. Una numită "Trirucita" (cu trei mâini), fiindcă sub mâinele Maicii Domnului este zugrăvită si mâna Sf. Ioan Damaschin. Se stie că acesta a fost secretarul Voievodului Damascului si, scriind el o scrisoare împăratului Bizantin, Leon Iconoclastul, a fost socotit de voievod ca trădător al intereselor Damascului si deci a poruncit să i se taie mâna. A stat mâna spânzurată în ulita Damascului, de dimineată si până seara. Către seară Sf. Ioan a cerut mâna de la voievod si i s-a permis s-o ia. Ioan o aseză la locul de unde fusese tăiată si prin rugăciune fierbinte, cu lacrimi făcute în fata acestei sfinte icoane s-a prins la loc lecuindu-se.
.
Se mai găsesc sfinte moaste ale diferitilor sfinti, o părticică din Sf. lemn, Capul Sf. Eftimie cel mare si piciorul Sf. Simeon ctitorul M-rei. In interior are 16 paraclise cu odoare scumpe, o evanghelie scrisă pe pergament de mare valoare, cârti si manuscrise Slavone, 6 din pergament din sec. XII-XVII-lea cuprinzând chestiuni bisericesti, 68 manuscrise cuprinzând materii Eclesiastice din sec. XVII-XVIII-lea.
.
.
MÂNĂSTIREA DIONISIU
.
Această M-re a fost zidită de către Sf. Dionisie de Corita prin 1389, de la care s-a si numit M-rea lui Dionisie. Locul unde s-a zidit a fost arătat într-un chip minunat lui Dionisie care se sihăstrea într-o pesteră din apropiere, anume: in toate noptile se pogora din cer o lumină ca o stea în acel loc si sta până în zori de zi. Văzând această arătare minunată, cuviosul Dionisie în mai multe rânduri, s-a dus si a vestit aceasta părintilor din Sf. Munte. Acestia au cunoscut că este voia lui D-zeu să zidească pe locul acela o sf. M-re. Dionisie apoi a strâns bani de la domnii crestini si a zidit această sf. M-re. Printre ctitori se afla si împăratul Alexie de la Trapezunda (1615), iar mai târziu monahul Antonie Moldoveanul, a zidit spitalul cu biserica Sf. doctori fără de arginti, Cosma si Damian. In anii 1512-1521, Neagoe-Basarab domnul Tării Românesti a făcut-o din nou, i-a dat avere si schitul din jud. Romanati. Aici se află mormântul Sf. Nifon mitropolitul Tării Românesti (Târgoviste 1504). Neagoe-Vodă i-a făcut un sicriu de sidef în care s-au pus sfintele moaste, afară de cap, care a fost adus în tară si asezat la M-rea Curtea de Arges. Fiul lui Neagoe, Petru Neagoe a făcut daruri de mare valoare. Domnitorul Tării Românesti Alexandru si sotia sa d-na Ruxandra, i-a făcut daruri scumpe. Se mai află mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, un dinte al Sf. Hristofor si mici părticele de la Sf. evanghelist Luca si arhidiacon Stefan, o bucată din lantul Sf. Petru etc. Cărti alese: o evanghelie pe pergament din sec, VII si 17 manuscrise rulate cu sfinte liturghii pe pergament, 20 evanghelii pe hârtie din sec. XIV-XVII-lea si multe altele.
.
.
MÂNĂSTIREA CUTLUMUS
.

Ctitorul ei fondator a fost Alexe Comneanu, împăratul Bizantului si călugărul Calist Cotlomuseanu (sec. IX), un arab evlavios de la care îsi trage si numele. Mama acestuia, era crestină si el însusi devine crestin, schimbându-si numele său arab în Constantin, iar din călugărie, Calist. Mai târziu, această M-re a fost jefuită, iar Vodă Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân si Vintilă Vodă, domnii Tării Românesti au refăcut-o si au împodobit-o din nou. Aici a fost Protas, fostul mitropolit al Ungro-Vlahiei Hariton (1372-1380+), din care pricină se mai numeste si M-rea Sf. Hariton. In 1766, a vietuit aici ca simplu călugăr Matei patriarhul Alexandriei, care a înzestrat-o cu avere.

Aici se află icoana Mântuitorului si a Maicii Domnului numită "Mijlocitoarea", făcătoare de minuni. Are părticele de la diferiti sfinti: capul Sf. Haralambie, piciorul Sf. Ana, capul Sf. Alipie Stâlpnicul, precum si mâna stângă a lui Grigore Teologul, Sf. Paraschevi, Sf. Anastasia (izb. de otrava). Pe lângă cărti vechi de ritual si teologie, are si manuscrise, 94 pe pergament, cuprinzând chestiuni bisericesti din sec. X-XIV-lea, 300 manuscrise cu materii si muzică bisericească din sec. XIV-XIX-lea.

In paraclis se afla icoana Maicii Domnului "Tare Aparatoare" (sec.XIII) - aparatoare de foc si de frica.

Sursa: www.munteleathos.ro

luni, 2 martie 2009

File de pateric (1)

.
L-a întrebat cineva pe avva : ce să fac ca să-i plac lui ? Iar bătrânul i-a răspuns: păzeşte ceea ce-ţi spun: oriunde ai merge, să-l ai pe înaintea ochilor pururea; orice ai face, să ai adeverirea (martyria, confirmare, validare.) Sfintelor Scripturi; oriunde te-ai statornici, nu pleca devreme de-acolo. Urmează-le pe acestea trei şi te vei mântui.
.
Tot avva , cu mintea aţintită la genunea judecăţilor lui , a întrebat: Doamne, cum de mor unii tineri, şi alţii la adânci bătrâneţi? De ce sunt săraci unii, iar alţii se îmbogăţesc? De ce nedrepţii se îmbogăţesc, iar drepţii sunt săraci?Şi iată că o voce i-a zis: , ai grijă de tine. Căci acestea sunt judecăţile lui , şi ţie nu ţi se cade să le ştii.
.
I-a spus avva avvei : lucrarea cea mare a omului e să-şi arunce păcatul înaintea lui , şi să se aştepte la ispită până la ultima suflare.
.
A spus tot el: nimeni neispitit nu va putea merge în împărăţia cerurilor. Că de aceea se spune: înlătură ispitele şi nimeni nu mai e mântuit.
.
L-a întrebat pe avva : ce să fac? Iar bătrânul îi spuse: nu te încrede în dreptatea ta, nu te frământa pentru cele trecute; stăpâneşte-ţi limba şi pântecele. (Ceea ce intră şi ceea ce iese.)
.
A spus avva : am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ, şi am suspinat zicând: cine o să treacă printre ele? Şi am auzit o voce care zicea: smerenia.
.
A mai spus: sunt unii care îşi chinuie trupurile cu nevoinţa, dar din lipsa duhului deosebirii (diakrisis, discernământ.) s-au îndepărtat de .
.
.