joi, 28 octombrie 2010

Sfânta Liturghie - accidente şi incidente (2)

.
Preotul trebuie să slujească cu mare grijă şi cutremur pentru a nu i se întâmpla din cele de mai jos, iar dacă i se va întâmpla ceva, să plângă şi să se tânguiască pentru neîndemânarea lui şi neapărat să se spovedească la episcopul locului de la care va lua canon pentru greşeală. Canonul să se silească să-l facă cu toată inima spre curăţirea, mântuirea şi îndreptarea greşelii lui. Iar fără de spovedanie şi canon să nu îndrăznească nicidecum a mai sluji pentru a nu se pedepsi ca nebăgător de seamă şi batjocoritor de cele sfinte.
.
7. Dacă din neatenţia preotului va cădea o picătură din Dumnezeiescul Sânge pe pardoseala bisericii, se socoteşte păcat de moarte. Deîndată preotul va trebui să se plece şi să şteargă cu limba, iar apoi să radă scândura sau piatra şi tot ce va curăţa să ardă şi apoi să îngroape la piciorul Sfintei Mese. Dacă pardoseala este din gresie sau marmură lucioasă şi nu se poate răzui, să pună spirt pe suprafaţa respectivă şi, aprinzându-l să îl lase să ardă tot.
.
8. Dacă va cădea din Dumnezeiescul Sânge pe acoperământul Sfintei Mese, pe Antimis, pe procoveţe sau pe sfintele veşminte, preotul întâi să le sugă bine cu gura şi după aceea să le şteargă bine cu buretele. Iar după ce se va sfârşi slujba, să le spele de mai multe ori cu apă deasupra vasului pentru anafură şi de va fi cu putinţă să bea apa sau să o toarne în locul de la piciorul Sfintei Mese.
.
9. Dacă, după sfinţire se va vărsa Dumnezeiescul Sânge din potir, preotul să se împărtăşească cu cât de puţin a rămas şi cu acela să săvârşească slujba, iar dacă nu va mai rămâne nimic, să toarne vin şi puţină apă spunând în taină cele ce se cuvine de la Proscomidie şi apoi de la sfinţire cele ale Dumnezeiescului Sânge să se împărtăşească. Pentru strângerea Dumnezeiescului Sânge vărsat se va face întocmai cum s-a arătat mai sus.
.
10. Dacă vor năvăli cei de alt neam, eretici, păgâni, ucigaşi sau vrăjmaşi în vremea când slujeşte preotul şi nu va putea să săvârşească slujba, să potrivească (să consume) Sfintele ca să nu rămână şi să fie batjocorite de duşmani şi apoi, dacă va putea, să fugă. Dacă însă nu va putea să fugă şi va fi omorât, va primi cununa muceniciei.
.
11. Dacă va lua foc biserica, dacă va fi cutremur sau furtună sau din altă întâmplare va cădea biserica, preotul să ia antimisul şi Sfintele şi, ieşind din biserică, într-un loc de cinste pe acelaşi antimis să continue Sfânta Liturghie până la sfârşit.
.
12. Dacă după sfinţirea pâinii şi a vinului se va întâmpla prin minune ca pâinea să se arăte carne aievea sau în chip de prunc sau vinul aievea în chip de sânge, preotul să nu se împărtăşească cu ele ci să aştepte o vreme până când vor reveni la chipul pâinii şi vinului şi abia atunci cu acestea să se împărtăşească pentru că adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos sunt. Dacă însă nu se va întâmpla asta, să ia alt agneţ sau alt vin, după caz, să zică cele ale Proscomidiei şi ale sfinţirii şi aşa să se împărtăşească, iar Sfintele în chip de carne şi sânge să le îngroape la piciorul Sfintei Mese.
.
13. Preotul este dator ca în fiecare sâmbătă şi duminică şi sărbătoare mare a sluji Sfânta Liturghie pentru a nu lipsi pe credincioşi de a primi acest mare dar, iar dacă nu va sluji să ştie că este păcat de moarte. În aceeaşi zi, la aceeaşi Sfântă Masă, se poate săvârşi numai o singură Sfântă Liturghie.
.
Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VIII, nr. 3 (80) martie 2010

miercuri, 27 octombrie 2010

Sfânta Liturghie - accidente şi incidente (1)

.
1. Preotul este dator ca la slujirea Sfintei Liturghii să aducă Darurile din pâine şi vin de cea mai bună calitate. Altfel să nu îndrăznească a sluji, după cuvântul: „Cu frică mântuirea voastră lucraţi”. Să ia aminte la această slujire înfricoşătoare şi să se nevoiască să lucreze lucrul cel bun ca să nu pătimească cumplit după cuvântul proorocului: „Blestemat este tot cel ce face lucrul Domnului fără de grijă”. Preotul este dator ca la săvârşirea Proscomidiei să verifice ca pâinea adusă să fie din grâu, nestricată, nemucegăită sau mâncată de şoareci şi să nu fie azimă (nedospită) sau nesărată.
.
Dacă va descoperi una din acestea înainte de sfinţirea ei sau în timp ce când zice cele ale sfinţirii, să o înlocuiască cu altă prescură proaspătă şi de grâu curat şi să zică în taină cele ale Proscomodiei peste Agneţ, iar dacă nu va avea altă prescură să nu îndrăznească nicidecum să mai slujească.
.
Dacă va observa însă aceasta după prefacere, să ia altă prescură şi să zică cele ale Proscomidiei asupra ei, şi, după obicei, să săvârşească iarăşi sfinţirea, iar primul Agneţ să îl consume după potrivirea Sfintelor.
.
2. Dacă, în timpul Sfintei Liturghii, înainte de sfinţirea Trupului şi Sângelui Domnului preotul se va îmbolnăvi grav încât nu va mai putea să continue sau va fi pe moarte, să înceteze slujirea.
.
Dacă este de faţă alt preot coslujitor, el trebuie să continue Sfânta Liturghie, iar dacă cel bolnav nu va muri, să se împărtăşească şi el.
.
Dacă însă nu va fi alt preot care să continue slujba, a doua zi alt preot, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi potrivirea Sfintelor, să consume şi darurile rămase la proscomidiar însă nu ca pe Trupul şi Sângele lui Hristos, ci ca pe o pâine şi un vin binecuvântat; iar dacă apucaseră a fi sfinţite, ele să fie consumate de un alt preot după săvârşirea Sfintei Liturghii împreună cu cele sfinţite în ziua respectivă.
.
3. Dacă începută fiind slujba, un catehumen nebotezat sau orice alt creştin va fi pe moarte, iar preotul va fi la săvârşirea proscomidiei sau la Liturghie până la Vohodul cel Mare, şi va fi chemat, să meargă să săvârşească botezul şi împărtăşirea spre nădejdea mântuirii muribundului. În acest timp în biserică se va citi din Apostol, Psaltire sau din canoane până la întoarcerea preotului pentru continuarea Sfintei Liturghii.
.
Dacă însă situaţia va fi după Vohodul Mare, preotului nu îi mai este îngăduit să iasă din biserică nicidecum, lăsând pe bolnav în purtarea de grijă a lui Dumnezeu până la terminarea Sfintei Liturghii.
.
4. Dacă Sfânta Împătăşanie ce se păstrează uscată pentru împărtăşirea bolnavilor se mucegăieşte sau se strică în vreun fel oarecare, preotul este dator să o amestece cu vin dulce şi să o consume, iar de nu va fi cu putinţă să o consume, să o îngroape la piciorul Sfintei Mese, în locul special amenajat.
.
5. Dacă va îngheţa iarna Dumnezeiescul Sânge în potir, preotul va încălzi procoveţele pe la foc să învelească cu ele sfântul potir până se va dezgheţa sau apă fierbinte turnând împrejurul Sfântului Potir cu mare luare aminte să nu cadă în el din acea apă făcând aceasta până ce se va dezgheţa.
.
6. Dacă va îngheţa Sfântul Agneţ pe disc încât preotul să nu-l poată frânge, să pună un vas cu cărbuni aprinşi (un mic reşou) pe sfânta masă, iar Dumnezeiescul Agneţ, aşezând din nou steluţa şi acoperindu-l cu procovăţul, să-l ţină deasupra până ce se va dezgheţa.
.
Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VIII, nr. 2 (79) februarie 2010

vineri, 15 octombrie 2010

Curaj - frică

.
Frica este o însuşire copilărească pe care o manifestă sufletul îmbătrânit întru slava deşartă. Frica este lipsa credinţei arătată în aşteptare plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Este o presimţire a unei primejdii închipuite, o cutremurare a inimii care se înspăimântă şi se împuţinează pentru unele nenorociri îndoielnice. Teama este lipsirea de orice certitudine chiar şi în lucrurile cele mai sigure. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.
Sufletul mândru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme şi fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.
Cei ce plâng şi nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar cei predispuşi la frică, chiar şi dintr-un lucru mic se înspăimântă şi de multe ori îşi ies şi din minţi. (Sunt cei ce nu-şi mai cruţă trupul şi aşteaptă cu hotărâre orice li s-ar întâmpla, căutând ei de bunăvoie suferinţa.)
.
Omul fricos suferă de două boli: de puţinătatea credinţei şi de iubirea de trup. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.
Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos cât şi îndrăzneţ, căci sufletul său este slăbit. Omul când pierde echilibrul interior nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în extreme. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.
Precum mormolocii îi înfricoşează pe prunci, aşa şi umbrele pe cei mândri. Nu este cu putinţă ca cel ce se teme de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică laşă de ceva de pe pământ. Omul care crede ştie că Dumnezeu îl va apăra, sau că dacă va pierde în cele pământeşti, chiar viaţa sa, o va avea pe aceasta plină de toate bunătăţile în cer. Cel ce are frică de cele pământeşti şi nu se bizuie decât pe sine, se teme în chip real totdeauna de ele. Nici eu-l propriu, nici cele ale lumii nu-l asigură împotriva necazurilor şi nenorocirilor. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.
Precum apa strâmtorată ţâşneşte spre înălţime, aşa de multe ori şi sufletul strâmtorat de primejdii urcă spre Dumnezeu prin pocăinţă şi se mântuieşte. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.
De la Hristos încoace nu mai poate spune nimeni: ''Doamne, om nu am'' căci toţi îl avem pe Hristos, dar Hristos lucrează prin cei ce cred în El. (Scara - Sfântul Ioan Scărarul)
.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Învierea fiului văduvei din Nain – Milostivirea Învierii

.
Textul evanghelic relatează o minune înfăptuită de către Mântuitorul Hristos în cetatea Nain, situată la câţiva kilometri spre sud de cetatea Nazaret. Aici, Domnul Hristos, însoţit de ucenici şi de mulţime de oameni întâlneşte un cortegiu funerar alcătuit în jurul unui tânăr decedat, singurul fiu al mamei sale, văduvă. Situaţia femeii care era probabil îndurerată la extrem de moartea unicului ei fiu va determina milostivirea Domnului care va învia pe respectivul tânăr. Milostivirea nu se referă însă la situaţia economico-socială a femeii, ci la nevoia de luminare a umanităţii cu privire la nemurirea sufletului şi la posibilitatea Învierii.
.
Cuvântul central al textului este imperativul pe care Hristos îl rosteşte către cel decedat: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”.
.
Prin aceasta Hristos ne învaţă că omul este nemuritor, sufletul său fiind de fapt veşnic trăitor la faţa lui Dumnezeu care dispune de viaţa noastră în calitatea Sa de Domn şi Stăpân al Vieţii. Mai mult, sufletul este cel ce influenţează direct starea trupului, astfel că atunci când se desface legătura dintre suflet şi trup moare numai trupul.
.
Totodată, Domnul Hristos este Învierea, deoarece El este izvorul Vieţii şi a Învierii, astfel că această minune este de fapt un gest profetic al Învierii tuturor morţilor, aşa cum mărturisim în Crez. Evanghelia ne mai învaţă şi nevoia de a fi milostivi cu cei aflaţi în suferinţa produsă de moartea cuiva apropiat.
.
Sursa: Pr. Eugen Tănăsescu, www.radiodobrogea.ro