joi, 30 aprilie 2009

PILDE (8)

.
Ţine de sufletul curat, cuvantul fara pizma, ravna fara rautate si dragostea neincetata fata de Domnul slavei. Atunci si mintea isi potriveste cumpenele sale cu exactitate, fiind de fata in cugetarea sa ca in cel mai curat loc de judecata. (Diadoh al Foticeii)
.
Nimeni nu poate iubi sau crede cu adevarat, daca nu se are pe sine insusi paras al sau. Caci cand cunostinta noastra se tulbura prin mustrarile ce si le face, nu mai e lasata mintea sa simta mireasma bunurilor supra-lumesti, ci indata e cuprinsa de indoiala: pe de o parte doreste acea mireasma cu ardoare pentru experienta lor anticipata prin credinta, pe de alta nu o mai poate prinde cu simtirea inimii prin dragoste, din pricina deselor impunsaturi ale constiintei mustratoare. Dar curatindu-ne pe noi insine printr-o atentie mai fierbinte, vom castiga ceea ce dorim in Dumnezeu, dobandind o si mai deplina experienta. (Diadoh al Foticeii)
.
Domnul zice in Evanghelii ca nu poate fi scos cel tare din casa Sa, daca nu-l va scoate unul si mai tare, dupa ce l-a legat si jefuit. Cum poate deci cel scos cu atata rusine sa intre iarasi si sa petreaca impreuna cu Stapanul adevarat, care se odihneste in casa Sa cum vrea? Caci nici imparatul nu se va gandi sa lase impreuna cu el in curtile imparatesti pe tiranul, care i-a stat candva impotriva si pe care l-a biruit. Mai de graba il va omori indata, sau il va lega pentru o lunga pedeapsa si-l va preda ostilor sale spre o moarte de ocara. (Diadoh al Foticeii)
.
Doua bunuri ne aduce noua harul cel sfant prin Botezul renasterii, dintre care unul covarseste nemarginit pe celalalt. Cel dintai ni se daruieste indata, caci ne innoieste in apa insasi si lumineaza toate trasaturile sufletului, adica ”chipul” nostru, spaland orice zbarcitura a pacatului nostru. Iar celalalt asteapta sa infaptuiasca impreuna cu noi ceea ce este ”asemanarea”. Deci cand incepe mintea sa guste intru multa simtire din dulceata Preasfantului Duh, suntem datori sa stim ca incepe harul sa zugraveasca, asa zicand, peste chip, asemanarea. Caci precum zugravii desemneaza intai cu o singura culoare figura omului, apoi, inflorind putin cate putin culoarea prin culoare, scot la aratare chipul viu al celui zugravit pana la firele parului, asa si sfantul har al lui Dumnezeu readuce intai prin Botez ”chipul” omului la forma in care era cand a fost facut, iar cand ne vede dorind cu toata hotararea frumusetea ”asemanarii” si stand goi si fara frica in atelierul lui, infloreste o virtute prin alta si inalta chipul sufletului din stralucire in stralucire, daruindu-i pecetea asemanarii. Asa incat simtirea ne arata cum ia forma in noi asemanarea, dar desavarsirea asemanarii o vom cunoaste abia din iluminare. Caci toate virtutile le primeste mintea prin simtire, inaintand dupa o masura si randuiala negraita. Dar dragostea duhovniceasca nu o poate castiga cineva pana ce nu va fi iluminat intru toata incredintarea de Duhul Sfant. Caci pana ce nu primeste mintea in chip desavarsit asemanarea prin lumina dumnezeiasca, poate avea aproape toate celelalte virtuti, dar este inca lipsita de dragostea desavarsita. Iar cand se va asemana cu virtutea lui Dumnezeu ( vorbesc de asemanare, cat e cu putinta omului), atunci va purta si asemanarea dragostei dumnezeiesti. Caci precum in cazul portretelor pictate, daca se adauga chipului culoarea cea mai vie, se scoate la iveala pana si asemanarea zambetului celui pictat, asa si la cei zugraviti dupa asemanarea dumnezeiasca de catre harul dumnezeiesc, daca se adauga lumina dragostei, ”chipul”, e ridicat cu totul la frumusetea ”asemanarii”. Nici nepatimirea nu poate darui sufletului alta virtute; fara numai dragostea. Caci dragostea ”este plinirea legii”, incat ”omul nostru cel dinauntru se innoieste zi de zi” in gustarea dragostei, dar se implineste abia intru desavarsirea ei. (Diadoh al Foticeii)
.

miercuri, 29 aprilie 2009

AL PATRULEA MAG

.
Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:
- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.
Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:
- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.
.
Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.
.

marți, 21 aprilie 2009

File de pateric (5)

.
Odată avva a primit scrisoare de la Constantin împăratul ca să meargă la . Şi se gândea ce să facă. Atunci i-a spus avvei Pavel, ucenicul lui:
– Să plec?
– Dacă pleci, te vei numi; dacă nu, avva .
.
A mai spus avva : eu nu mă tem nicidecum de , ci îl iubesc, fiindcă iubirea izgoneşte teama.
.
A spus avva : având în faţa ochilor frica de pururea să ne amintim de moarte, să urâm lumea şi toate cele din ea, orice răgaz trupesc şi să lepădăm viaţa aceasta ca să trăim în ; că acestea le va cere de la noi în ziua judecăţii. Să însetăm, să flămânzim, să veghem, să fim goi, să întristăm şi să gemem în inima noastră, să măsurăm dacă suntem vrednici de , să iubim suferinţa ca să-l găsim pe , să dispreţuim trupul ca să se mântuie sufletul nostru.
.
A venit odată avva la avva Ammun în muntele Nitriei. Şi dacă s-au întâlnit, i-a spus avva Ammun:
– Devreme ce pentru rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii şi vor să-şi dureze chilii departe ca să aibă linişte, la ce depărtare vrei să fie cele zidite de cele de-aici?
– Să gustăm la ceasul al nouălea12(La orele 14–15 după-amiaza.) şi vom ieşi să străbatem pustia spre a vedea locul.
Şi mergând prin pustie, până a început să asfinţească soarele, i-a spus avva : să ne rugăm şi să punem aici o , ca să zidească cei care vor, ca cei de acolo, după ce vor gusta la ceasul al nouălea să vină aici, apoi, şi cei de acolo să facă la fel, ca să se întâlnească fără să-şi uite de ale lor. Şi era depărtarea de douăsprezece mile.
.
A spus avva : cel care bate fierul, mai întâi se gândeşte ce va face, seceră, sabie, secure. Aşa şi noi trebuie să ne gândim, ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar.
.
A mai spus: smerenia cu înfrânare înduplecă fiarele.
.
A mai spus: am văzut monahi căzând după multe osteneli şi pierzându-şi minţile, pentru că se bizuiseră pe munca lor, tăgăduind porunca ce spune: întreabă-ţi Tatăl şi te va vesti (Deuteronom 37, 4).
.
A spus iar: dacă e cu putinţă, călugărul trebuie să se încredinţeze bătrânilor de fiecare pas pe care-l face şi de fiecare picătură pe care o bea în chilia sa, ca să nu păcătuiască prin acestea.
.

luni, 13 aprilie 2009

Rugaciunea dinaintea primirii Sfintei Euharistii

.
Crestinii ortodocsi inteleg prin Sfanta Euharistie adevarata prezenta a lui Hristos. Ceea ce credinciosii primesc este adevaratul Trup si Sange al lui Iisus Hristos, oferite Tatalui in numele Fiului si prefacute prin actiunea si pogorarea Sfantului Duh. Acestea sunt continute in rugaciunea citita inaintea primirii Sfintei Euharistii sau împărtăsanii:
.
"Cred, Doamne şi mărturisesc, că tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, care ai venit în lume, să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel(-a) dintâi sunt eu. Cred că ce iau este cu adevărat însuşi preacurat Trupul tău şi însuşi preacinstit Sângele tău. Deci mă rog ţie: milueşte-mă, şi-mi iartă greşelile, cele de voie şi cele fără de voie, pe care le-am făcut cu cuvântul, sau cu lucrul, cu ştiinţa şi cu neştiinţa; şi mă învredniceşte, fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.
.
Cinei tale celei de taină, astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaş primeşte-mă: că nu voi spune duşmanilor tăi taina ta, nici sărutare-ţi voi da, ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisind, strig către tine: Pomeneşte-mă Doamne, întru împărăţia ta.
.
Nu spre judecată, sau spre osândă să-mi fie împărtăşirea sfintelor tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului şi a trupului. Amin. "
.

sâmbătă, 11 aprilie 2009

Duminica Stalparilor sau a Floriilor

.
Cel dintai dintre praznicele imparatesti cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc, este Duminica Stalparilor sau a Floriilor, numita in popor si Floriile, cu o saptamana inainte de Pasti (duminica ultima din postul Pastilor). Este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi (Matei 12, 1-10; Ioan 12, 12-18).
.
Duminica stalparilor este puntea de trecere de la sfintita patruzecime la Saptamana Sfintelor Patimi. Domnul intra in Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. Smerita, pentru ca „cel ca are scaun cerul si asternut picioarelor, pamantul”, se smereste si incaleca pe manz necuvantator. Dar si triumfala, pentru ca multimea poporului recunoaste pe Cel ce vine, pe Stapanul vietii si al mortii, iar pruncii cei fara de rautate Il intampina ca pe un Imparat, cu stalpari de finic si cu strigate de Osana asternandu-si inainte hainele pe cale.
.
Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare de origine ierusalimica provin din secolul al IV-lea. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice, dar pomenesc despre ea: Sf. Epifanie, caruia i se atribuie doua predici la aceasta sarbatoare, pelerina apuseana Egeria (Silvia sau Etheria), care in insemnarile ei de calatorie, descrie chipul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim, spre sfarsitul secolului al IV-lea cand ea viziteaza Tara Sfanta, precum si mari predicatori din secolul al IV-lea de la care au ramas predici tinute in cinstea acestei zile, ca: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Ambrozie si Sf. Chiril al Alexandriei. In Apus, mentiuni mai tarzii despre existenta acestei sarbatori se gasesc la Sf. Isidor de Sevilla.
.
In vechime, Duminica Floriilor era inceputul saptamanii numite pe atunci a Pastilor. De aceea este numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credintei.
.
Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei imparatii acordau gratieri.
.
Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in secolul al IV-lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin cu care multimile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii, castigata de Domnul prin invierea lui Lazar, savarsita cu o zi mai inainte (Sambata Floriilor sau a lui Lazar) si apoi prin Invierea Sa insusi.
.
Atat in Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Romanesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti. In seara acestei duminici incep in biserici frumoasele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi.
.

vineri, 10 aprilie 2009

PILDE (7)

.
Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decat trebuie, va plati prisosul cu osteneli insutite. (Marcu Ascetul)
.
De suntem patimasi, trebuie sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugaciunea este luptator cu bun mestesug, vadind lupta mintala pe care o poarta, prin retinerea de la cele supuse simturilor. (Marcu Ascetul)
.
Adeseori cel ce spune adevarul e urat de cei fara de minte, dupa Apostol. Iar cel fatarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste rasplati nu tine multa vreme. Caci Domnul va rasplati fiecaruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)
.
Cand vrei sa descurci un lucru incurcat, cauta in privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)
.
Fara zdrobirea inimii, e cu neputinta sa ne izbavim cu totul de pacat. Iar inima se zdrobeste prin infranarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrana si de la lenevirea trupeasca. Caci prisosinta acestora sadeste iubirea de placere; iar iubirea de placere primeste gandurile rele. Pe de alta parte, ea se impotriveste atat rugaciunii, cat si slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)
.
Cand facultatea impulsiva (mania) a sufletului se porneste impotriva patimilor, trebuie sa stii ca este vreme de tacere, caci este ceas de lupta. Iar cand vede cineva ca starea aceasta de neliniste a ajuns la liniste, fie prin rugaciune, fie prin milostenie, sa se lase miscat de dragostea cuvintelor, asigurand insa prin legaturile smeritei cugetari aripile mintii. Caci pana nu se smereste cineva foarte prin dispretuirea de sine, nu poate grai despre maretia lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
.
Ranile primite de trup, daca s-au inasprit si s-au umplut de murdarie, nu simt lucrarea leacului: dar dupa ce sunt curatite, simt lucrarea leacului, ajungand prin el la tamaduire desavarsita. Asa si sufletul: cata vreme e neingrijit si acoperit in intregime de lepra voluptatii, nu poate simti frica lui Dumnezeu, chiar daca i-ar vesti cineva neincetat judecata infricosata si aspra a lui Dumnezeu. Dar cand incepe sa se curateasca cu multa luare aminte, simte frica lui Dumnezeu ca pe un leac adevarat al vietii, care mustrandu-l, il arde ca intr-un foc fara durere. Pe urma, curatindu-se treptat, ajunge la curatirea desavarsita, sporind in dragoste pe masura ce se micsoreaza frica din el. In felul acesta ajunge la dragostea desavarsita, in care, cum am zis, nu mai este frica, ci nepatimirea deplina, produsa de slava lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
.

joi, 9 aprilie 2009

File de pateric (4)

.
I s-a descoperit avvei în pustie: este la oraş unul asemenea ţie, de îndeletnicirea lui vindecător, care-şi dă prisosul celor ce au nevoie şi care cântă în toată ziua .
.
A spus avva : va veni o vreme când vor înnebuni oameni, şi dacă vor vedea pe unul nesmintit, se vor ridica împotriva lui, zicând: aiurezi – pentru că nu va fi ca ei.
.
Au venit fraţi la avva şi i-au spus cuvânt din Levitic. Şi a ieşit bătrânul spre pustie, iar avva Ammonas îl urmărea pe ascuns, ştiindu-i obiceiul. Şi îndepărtându-se mult bătrânul, stând la a strigat cu voce tare: Doamne, trimite-l pe , să îmi lămurească lucrul acesta. Şi a venit la el un glas care a vorbit cu el. Şi a spus avva Ammonas: de auzit am auzit glasul care a vorbit cu el, dar înţelesul nu l-am priceput.
.
Aveau trei dintre părinţi obiceiul ca să vină în fiecare an la avva . Şi doi îl întrebau despre gânduri şi despre mântuirea sufletului, unul tăcea mâlc fără să întrebe nimica. Şi într-un târziu îi spuse avva :
– Iată că vii de atâta amar de vreme aici şi nu mă întrebi nimic.
– Îmi ajunge că te văd, părinte.
.
Se povestea că unul din bătrâni i-a cerut lui să-i vadă pe părinţi. Şi i-a văzut pe toţi în afară de avva . Şi i-a spus celui ce-i arăta:
– Unde este avva ?
– În locul unde este , acolo e şi el.
.
A fost ponegrit un frate la mănăstire că curveşte şi plecând s-a dus la avva . Şi venind fraţii din chinovie să-l îngrijească şi să-l ia, zicând: ai făcut aşa. El se apăra zicând: n-am făcut aşa ceva. Şi era acolo din întâmplare avva Pafnutie zis Kefalas, care le-a zis această pildă: Am văzut pe malul râului un om împotmolit până la genunchi, şi venind alţii să-i dea mâna l-au înfundat până la grumaz. Atunci le-a spus avva despre avva Pafnutie: Iată un om de-adevăratelea, în stare să vindece şi să mântuie suflete. Iar ei au încuviinţat cuvântul bătrânului, făcând metanie. Şi îndemnaţi de părinţi au luat fratele în chinovie.
.
Ziceau unii despre avva că era purtător de duh, dar nu voia să vorbească despre oameni, ci vestea doar cele ce se făceau în lume şi cele ce aveau să vină. (Absent în textul original)
.

miercuri, 8 aprilie 2009

Puterea jertfei

.
Intr-o seara, la un han, doi calatori vorbeau despre drumul lung pe care il mai aveau de strabatut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodata, lumea de afara incepe sa tipe. Alarmati, cei doi straini ies in ulita, unde vad o casa cuprinsa de flacari, iar alaturi o femeie tipand:
- Copilul meu, copilul meu este in casa!
Fara sa stea pe ganduri, unul din cei doi calatori intra printre flacari si, dupa ceva timp, iese cu pruncul in brate. Femeia ii multumeste cu lacrimi in ochi, in timp ce lumea il priveste cu admiratie, pentru fapta sa. In tot acest timp, prietenul sau nici nu se miscase, ci astepta linistit in fata hanului. Intorsi amandoi la masa, acesta ii spune:
- Esti nechibzuit. Puteai sa mori, ce te-a facut sa-ti risti viata ?
- Am sarit in flacari pentru a salva copilul. N-am facut nimic deosebit. Daca te uiti cu atentie in jurul tau, vezi ca toate se jertfesc unele pentru altele: pana si grauntele din pamant putrezeste pentru ca din el sa rasara o planta noua, o mladita care sa duca viata mai departe, mama isi sacrifica tineretea pentru a-si creste copiii si a-i educa, soldatul moare aparandu-si tara si asa mai departe; toate traiesc unele pentru celelalte.
- Bine, dar daca ai fi murit si tu, ce realizai ?
- Atunci, poate ca as fi fost si eu asemenea grauntelui ...
.
Lumea toata este calauzita de exemplul Mantuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mantuirea noastra. Omul trebuie sa urmeze si el acest exemplu fara de care viata nu are sens. Cel cu sufletul curat cauta binele celorlalti si nu pe al sau; se roaga pentru toti si nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, traieste pentru ceilalti, nu doar pentru el insusi.
.
"Cand va veti curata sufletele voastre, atunci ele vor straluci si se vor impartasi de prezenta lui Dumnezeu si de dumnezeiasca si cereasca Sa stralucire. Atunci, sufletele vor fi ca niste oglinzi curate, indreptate spre lumina dumnezeiasca si vor putea primi si ele stralucire."
.

luni, 6 aprilie 2009

MANASTIRI (5) - Muntele Athos

.
CAREIA
.
Careia, M-re grecească numită Protatul, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ctitorul ei dintru început, a fost împăratul Constantin cel Mare (324-337). In 361 , pe vremea patriarhului ariean Eudoxiu a fost arsa. A fost zidită însă de către împărati Bizantini. La început a fost un schit, mai târziu avându-se în vedere locul unde se afla, cu sfatul întregului Sf. Munte s-a hotărât a se socoti catedrala orasului Careia. Chiliile sunt locuintele ieromonahilor slujitori ai administratiei centrale a Sf. Munte. In tinda bisericii se văd mormintele călugărilor martiri, care au mărturisit credinta dreaptă, contra unirii cu Roma. Deasupra mormântului ard necontenit 4 candele mari. Biserica a fost pictată de maestrul Emanuel Panselin si se întretine de către celelalte M-tiri mari ale Athosului, ca, catedrală centrală. In vechime i-a fost închinată M-rea Cotroceni din Bucuresti si Sfintii 3 Ierarhi din Iasi. Biblioteca Careei este veche si foarte bogată. Aici se află arhiva antichitătii si actele secrete ale M-rei pe care călugării le păstrează cu mare grije nearătându-le la nimeni. In timpul războiului mondial (1914-1918), englezii au silit pe călugări să le arate aceste acte, pe care le-au fotografiat si apoi le-au înapoiat. Aici se găseste si primul tipic al Sf. Munte (targos). Are si 42 manuscrise grecesti pe pergament din sec. XII-XIV-lea si multe altele. Aici se afla mormintele sfintilor martiri ucisi de Ioan Vecos in 1204, caci s-au opus latinizarii Sfantului Munte.
.
Icoana "Axion Estin" - este legata de minunea - icoana se afla la Chilia Adormirii Maicii Domnului langa schitul Sf. Andrei, in anul 980. Un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim." Atunci apare Arhanghelul Gavriil in chipul unui calugar si ii spune sa se roage asa "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu , cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru", la care sa adauge "Ceea ce esti mai cinstita...", dar ucenicul nu a retinut exact cantarea , atunci ingerul a scris cu degetul pe o lespede de piatra aceasta cantare . Aceasta piatra se pastreaza si in zilele noastre.
In Lunea luminata se face litanie in Careia cu aceasta icoana, iar pe 24 oct. la Tesalonic.
.
.
Schitul Sfantului Andrei
.
In 1830 doi sihastri rusi Visarion si Varsanufie au construit o chilie; in 1874 s-a ridicat o biserica mare cu 3 altare, 19 paraclise si 30 de clopote.

Sfinte moaste: aici se gaseste capul Sfantului Apostol Andrei , particele de la sf. Alex Nevski, Sf. Maria Magdalena.

MÂNĂSTIREA PANTOCRATOR
.
Primul ctitor al ei a fost împăratul Alexie Comneanul, în a doua jumătate a sec. XIV. Mai târziu din cauza cutremurului a stat multă vreme pustie. Evlavia românească a reînoit-o. Banul Gavril din România si cu alti boeri crestini au refăcut-o au zugrăvit-o si au împodobit-o frumos. Aici a vietuit călugărul malorus Paisie Velicicowski (+ 1794), reorganizatorul vietei monahale din Moldova. Tot ei trimeteau bani pentru întretinerea monahilor. Avea închinată M-rea Căscioarele (jud. Vlasca).
.
Odoare: Icoana Maicii Domnului zisă "Gherondissa" (bătrâna) frumos îmbrăcată în argint de către Filaret mitropolitul Moscovei. In bibliotecă se găsesc cărti de valoare: O evanghelie scrisă pe pergament foarte mărunt cu litere aurite, de către, Ioan Colibasu (sec. XIII), o psalitre cu 12 miniaturi, care se păstrează în Sf. Altar. Tot pe pergament foarte vechi se găsesc 66 manuscrise cuprinzând materii din sec. XI-XIV-lea. Sf. moaste are; un deget de la piciorul Sf. Ioan-Botezătorul, piciorul cu pulpa Sf. Ap. Andrei (cel dintâi chemat) si scutul Sf. Mercurie, Capul Sf. Ioan cel Milostiv, capul Sf. Teodor Stratilat, părticele din moastele Sf. Arhidiacon Stefan, a Sf. Ignatie, a Sf. Ap. Tit si Constantin cel Mare.
Are 8 paraclise in interior si 7 in exterior.
Aici se afla o icoana a Maicii Domnului - "Gherontisa" - cu aceasta icoana s-a intamplat urmatoarea minune : staretul care era bolnav la pat a trimis vorba preotului care facea liturghia sa termine slujba mai repede si sa vina sa-l impartaseasca . Preotul insa nu a ascultat gandindu-se ca va mai trai pana cand va termina slujba si nu s-a grabit; atunci Maica Domnului a strigat din aceasta icoana spunandu-i sa asculte cuvantul staretului. Atunci acesta infricosat a terminat slujba cat a putut de repede si s-a dus si l-a impartasit pe staret, dupa care staretul s-a savarsit.
.
MÂNĂSTIREA ZOGRAFU
.
Ctitorii ei fondatori sunt trei frati; Moise, Aron si Ioan, din neamul împăratului Iustinian, originar din Ohrida (Macedonia). Acesti trei frati au sihăstrit aici într-o desime mare de copaci, căutând si găsind locul au zidit M-rea de o frumusete nespusă pe la începutul sec. X, sub împăratul Leon cel Intelept 886-912. Nestiind ei ce nume să-i dea, au făcut rugi fierbinti si cu post mare, cu lacrimi s-au rugat, să le descopere Dumnezeu ce nume să-i dea. Deci au luat o icoană nezugrăvită si punând-o în fata bisericii s-au rugat să le arate lor D-zeu în aceea icoană chipul care să fie. Iar după câtăva vreme uitându-se ei la icoană au văzut strălucind ca un soare luminos chipul marelui mucenic Gheorghe. Bucurie cerească au cuprins sufletele lor, luând-o au pus-o în biserică unde se face minuni. Auzind la Constantinopole, a venit un arhiereu care s-a îndoit si punând degetul sub ochiul drept al chipului Sf. Gheorghe a zis: Aceasta este zugrăveală făcută cu minune? Dar vrând să ia mâna, n-a mai putut căci degetul a rămas lipit asa că a fost nevoie să i-l taie, care se vede si astăzi la icoană.
.
Pe vremuri când au stăpânit Latinii, din ordinul Papei de la Roma s-a făcut prăpăd. Apoi a fost zidită din temelie in 1502 de Stefan cel Mare, domnul Moldovei. Apoi Alexandru Voievod si Vasile Lupu. Cantemir, i-a dăruit în 1698, M-rea Căpriana (Basarabia) si M-rea Dobrăvătul (Vaslui). Mai are două icoane făcătoare de minuni. Una din ele a fost dăruită de Stefan cel Mare. A mai dăruit un steag care pe o parte are icoana Sf. Gheorghe, iar pe cealaltă, stema Moldovei. Sfinte moaste: Talpa Sf. Stefan cel Nou, o parte din moastele Sf. Nichita Romanul, Sf. Ignatie si multi altii.
.

vineri, 3 aprilie 2009

PILDE (6)

.
Nici una din virtuti nu deschide singura, prin sine, usa firii noastre, daca nu sunt impletite toate intreolalta. (Marcu Ascetul)
.
Daca suntem datori sa facem in fiecare zi toate cate le are firea noastra bune, ce vom da lui Dumnezeu in schimb, pentru relele pe care le-am facut mai inainte? Orice prisos de virtute am adauga astazi, el e o dovada a negrijii trecute, nu e un drept de rasplata. (Marcu Ascetul)
.
Daca fapta rau planuita ii este stricacioasa oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grija de amanuntele ei. (Marcu Ascetul)
.
Cel ce privegheaza, rabda si se roaga nestramtorat, se impartaseste in chip vadit de Duhul Sfant. Iar cel ce e stramtorat in acestea, dar rabda totusi cu voia, primeste si el indata ajutor. (Marcu Ascetul)
.
Atata adevar se cuprinde in cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea. (Marcu Ascetul)
.
Daca vrei sa-l folosesti fara vorba multa pe iubitorul de invatatura, indeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti. (Marcu Ascetul)
.
Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Caci ei poarta jugul lui Hristos intru cunostinta. (Marcu Ascetul)
.

joi, 2 aprilie 2009

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

.
Dintre toate cantarile si rugaciunile din timpul Postului, o singura scurta rugaciune poate fi considerata rugaciunea specifica a acestuia. Traditia o atribuie unui mare invatator al vietii duhovnicesti - Sfantul Efrem Sirul:
.
"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin".
.
Aceasta rugaciune este citita de doua ori la sfarsitul fiecarei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni pana Vineri (nu si Sambetele si Duminicile), caci, slujbele acestor zile nu urmeaza celor savarsite de obicei in timpul Postului Mare.
.

miercuri, 1 aprilie 2009

DENIILE

.
În calendarul ortodox săptămâna a cincea a Postului Paştelui – sunt menţionate, în zilele de miercuri şi vineri, Denii, a Canonului celui Mare şi a Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.
.
Ce sunt aceste Denii?
.
Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei (sau „de dimineaţă”) care se săvârşeşte seara, în ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara.
.
Dacă privegherea se săvârşeşte în ajunul sărbă­torilor importante, deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui. Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Prima piesă imnografică, cunoscută şi sub numele de Canonul de pocăinţă este alcătuit din 250 de imnuri sau strofe în care autorul exprimă în formă întraripată zdrobirea inimii celui păcătos, constituind un imn statornic spre pocăinţă. Cea de a doua compoziţie imnografică, Acatistul Bunei Vestiri, este un imn de laudă închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe. Această piesă imnografică dă expresie sub formă poetică, învăţăturii Bisericii despre Maica Domnului.
.
Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denu­mirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).
.
Sursa: din lucrarea Biserica şi cult pe înţelesul tuturor