sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Fiul risipitor – şansa îndreptării

.
Evanghelia prezintă o pildă rostită de către Hristos ca demonstraţie a puterii şi folosului pocăinţei.
.
Pilda prezintă un tată care are doi fii, familie ce caracterizează, tatăl personalizând pe Dumnezeu, iar fii reprezentând omenirea întreagă.
.
Cel mai tânăr, fiind neascultător, cere tatălui independenţa totală, semn al libertinajului care îl va duce la depravare şi lipsuri.
.
Pocăinţa, umilinţa, conştientizarea păcatelor şi dorinţa de îndreptare îl vor salva însă, iar tatăl îl va primi cu iertare, bucurie şi iubire, oferindu-i ceea ce avea mai bun (viţelul cel gras).
.
Astfel, învăţăm că indiferent de păcatele şi răutăţile săvârşite, în urma pocăinţei, Dumnezeu ne oferă toată iubirea Sa şi tot ce are El mai bun, pe Însuşi Fiul Său, Iisus Hristos. Aceasta însă nu trebuie să ne permită înfăptuirea cu bună ştiinţă a relelor.
.
Fiul mai mare nu înţelege puterea iubirii şi a iertării, de aceea se arată mânios, invidios, lacom, iubitor de plăceri şi de slavă deşartă, neiertător şi îşi osândeşte fratele.
.
De aici învăţăm că în viaţa duhovnicească trebuie să evităm formalismul, festivismul, neiertarea, sau dorinţa de răzbunare.
.
Concluzia tatălui este că pocăinţa este un proces de curăţire a păcatelor, dar şi un nou prilej de a face început bun în viaţă pentru fiecare.
.
Sursa: Pr. Eugen Tănăsescu, articol publicat pe Lăcaşuri Ortodoxe, precum şi pe Replica.

vineri, 29 ianuarie 2010

Biserica (ca locaş) şi rânduielile de comportament

.
1. Simbolistica bisericii (ca locaş)
Biserica este locaşul care a înlocuit templul Legii Vechi. Aici se află altarul unde Se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu, Hristos, înlocuind şi desăvârşind mulţimea jertfelor de animale aduse pentru împăcarea oamenilor cu Dumnezeu.
Biserica simbolizează Împarăţia lui Dumnezeu, este loc sfânt şi îngeresc, cerul pogorât pe pământ, loc de mântuire, de propovăduire a adevărului de credinţă şi de desăvârşire morală. Este locul unde oamenii se îndumnezeiesc prin împărtăşirea cu Iisus Hristos.
.
2. Alcătuirea bisericii
La început biserica nu avea o formă de­finită, din pricina prigoanelor creştinii ascunzân­du-se în catacombe. Mai târziu, forma locaşu­lui de cult s-a modelat după două simboluri: cel al corăbiei şi cel al Sfintei Cruci.
Având ca model Arca lui Noe, corabia sim­bolizează izbăvirea neamului omenesc din po­topul patimilor şi din furtuna ispitelor şi an­co­rarea la limanul mântuirii. Sf. Cruce sim­bolizează Altarul jertfei depline a Mântuitorului Iisus Hristos pentru mântuirea noastră a tuturor. Biserica e alcătuită de obicei din trei părţi: altar, naos şi pronaos. La acestea se mai adaugă, la unele biserici, pridvorul. Sf. Altar este locul unde se află Sf. Masă care simbolizează Tronul lui Dumnezeu şi este locul de jertfă al Mântuitorului. În Altar intră numai arhiereul, preoţii, diaconii şi paraclisierul, şi e despărţit de naos prin iconostas (catapeteasmă). Naosul e locul unde stau, de obicei, bărbaţii şi cântăreţii. La cele mai multe biserici peste naos se ridică turla. Pronaosul, în vechime locul femeilor, poate cuprinde o turlă sau două şi cafasul (balconul de unde cântă corul).
.
3. Reguli de comportament în biserică
La biserică se vine în ţinută curată şi cu­viincioasă. În timp ce femeile vor purta capul acoperit, bărbaţii vor sta descoperiţi.
Pentru a nu crea dezordine şi a nu tulbura slujba, e bine să venim mai înainte de începerea slujbei, să ne închinăm fără grabă la icoane, să aprindem lumânările pentru vii şi răposaţi şi să dăm pomelnicul la Sf. Altar. După ce salutăm pe cei din biserică, ne aşezăm în picioare, în genunchi sau în strană, de unde să putem urmări cu atenţie cântările şi rugăciunile săvârşite. Regula e că bărbaţii stau în faţă, iar femeile în spate, sau bărbaţii în dreapta şi femeile în stânga.
Trebuie să ne păstrăm mintea şi inima departe de grijile lumeşti, slujind Domnului alături de tot poporul: „Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luam aminte şi să ne rugăm, căci şi clericii împreună cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un singur glas”.
După slujba de duminică se cuvine să ne continuăm rugăciunea şi studiul duhovnicesc acasă. Dacă e posibil, participăm şi la slujba vecerniei de după-amiază.
.
4. Ce nu trebuie să facem în biserică
La biserică nu venim împodobiţi, pudraţi, parfumaţi, cu ţinută provocatoare şi indecentă.
După binecuvântarea rostită de preot la începutul slujbei, nu ne mai plimbăm prin biserică, nu mai vorbim cu nimeni, nu glumim, nu râdem, nu privim în stânga şi în dreapta, nu ne foim, nu ieşim afară din biserică. În biserică nu se mănâncă, nu se face vânzare şi cumpărare. Nu facem gesturi prin care am putea deranja pe ceilalţi de la rugăciune, nu cântăm mai tare sau pe altă voce decât cântăreţii, nu rostim ecteniile şi rugăciunile pe care le spun preoţii şi diaconii.
La altar nu se aduc decât prescuri, vin, ulei, lumânări şi tămâie.
După sfârşitul slujbei nu mergem la restaurant, la petreceri, la întreceri sportive, nu pierdem timpul la televizor şi la spectacole ucigătoare de suflet.
.
Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VI, nr. 3 (56) Martie 2008

luni, 25 ianuarie 2010

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

.
Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
Duhul trândăviei, al grijii de multe
al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert
nu mi-l da mie! (o metanie)
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit,
al răbdării şi al dragostei,
dăruieste-mi mie, slugii Tale! (o metanie)
Aşa, Doamne, Împărate,
dăruieste-mi ca să-mi văd greşelile mele
si să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Amin. (o metanie)
.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (~306 - 373) marchează slujbele Postului Mare. Este repetată de trei ori şi însoţită de trei metanii mari, închinăciuni cu fruntea până la pământ. Metania (metanoia) desemnează tocmai pocăinţa ca eliberare a noastră de sub toată stăpânirea acestei lumi.

.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Sfânta Proscomidie

.
Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. Termenul proscomidie vine de la grecescul „proscomizein” care înseamnă a aduce, a pune înainte, a oferi. În mod obişnuit, proscomidia este cunoscută astăzi ca rânduiala pregătirii şi afierosirii Cinstitelor Daruri, adică a pâinii şi vinului. Deşi are o formulă de binecuvântare de început şi otpust cât şi forma şi întinderea unei slujbe propriu- zise, proscomidia nu este o slujbă independentă ci este inseparabilă de Sfânta Liturghie.
.
După Sfântul Simeon al Tesalonicului, locul unde se săvârşeşte proscomidia închipuie Betleemul unde S-a Întrupat pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, precum El s-a născut din Sfânta Fecioară, Agneţul se scoate din prescură curată. Procoveţele (acoperămintele) închipuie scutecele cu care S-a înfăşurat. Steluţa care se aduce deasupra, închipuie steaua magilor. În locul aurului, Sfintele Vase; pentru smirnă, Darurile ce se aduc în Sfintele Vase; tămâia pentru tămâie, iar în locul închinăciunii şi a slavosloviei păstorilor şi magilor, rugăciunile şi slavosloviile preoţilor.
.
Proscomidia se săvârşeşte, de regulă, dimineaţa în timpul ceasurilor 3 şi 6, în partea de nord a Sfântului Altar şi anume la masa numită proscomidiar aşezată de obicei într-o firidă în perete sau în altă încăpere aparte care comunică cu Altarul printr-o deschidere fără uşă. Se săvârşeşte întotdeauna de preot (la marile praznice având ajutor şi diaconul), fără să participe cântăreţii sau poporul credincios.
.
După ce preotul se închină la sfintele icoane şi se îmbracă cu toate veşmintele, se duce la proscomidiar unde se află cinci prescuri din grâu curat, un vas cu vin şi unul cu apă, Sfântul Disc şi Potirul, Copia şi acoperămintele. Din prima prescură se scoate Sfântul Agneţ însemnat cu IC XC NI KA (Iisus Hristos Biruieşte). Apoi se pune vin şi apă în Potir. Din a doua prescură se scoate părticica pentru Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu care se aşează în stânga Agneţului. Din a treia prescură se scot nouă părticele aşezându-se în rând de câte trei pentru toate cetele sfinţilor. Din a patra prescură se scot trei părticele mari ce se aşează în faţa Sfântului Agneţ pentru episcopul locului, pentru conducătorii ţării şi poporul credincios, şi pentru ctitorii vii ai sfântului locaş. Din aceeaşi prescură se fac pomenirile pentru cei vii, iar miridele (fărâmiturile) rezultate se aşează în stânga Agneţului sub părticica Maicii Domnului. Din ultima prescură se scot miridele pentru cei adormiţi care se aşează în dreapta Sfântului Agneţ sub cele nouă părticele ale cetelor sfinţilor. Toate acestea se săvârşesc însoţite de rugăciunile rânduite pentru momentul şi pomenirile respective. La toate acestea preotul slujitor poate adăuga şi pomenirile speciale pentru cei vii cum ar fi: pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru împlinirea dorinţelor, pentru cei năpăstuiţi de vrăjmaşi, pentru izbăvirea din închisoare, pentru mulţumire şi la vremuri de mare cumpănă ca la secetă şi ploaie necontenită. Apoi, cu un burete sau o pensulă, preotul strânge cu mare grijă miridele ca nu cumva să cadă vreuna jos după care, rostind rugăciunile momentului, acoperă cu procoveţele Sfântul Disc şi Sfântul Potir. Se face otpustul şi se cădeşte Altarul şi Biserica toată şi se dă binecuvântarea pentru începerea Sfintei Liturghii.
.
Condiţii:
- prescurile să nu fie vechi, mucegăite, mâncate de şoareci etc.;
- cantitatea de apă să fie potrivită cu chibzuinţă pentru a nu schimba firea vinului;
- prima părticică din cele nouă ale sfinţilor se scoate pentru Sfinţii Îngeri;
- nu se pomenesc viii la morţi după nechibzuita părere că astfel li s-ar produce moartea (preotul slujitor şi cel care ar cere aceasta se afurisesc);
- nu se scot părticele la cererile speciale pentru a se da apoi credincioşilor spre consumare, pierzând astfel binecuvântarea lui Dumnezeu;
- părticelele scoase pentru îmblânzirea vrăjmaşilor nu se dau celor „nedreptăţiţi” care greşesc de moarte dacă le-ar arunca în apă, în foc sau în alte locuri cu gândul că astfel ar provoca moartea dulşmanilor (cei ce vor face acestea se vor socoti drept vrăjitori şi ucigaşi);
- dacă datorită mulţimii miridelor se vor uni cele ale viilor cu cele ale morţilor nu este greşeală de moarte;
- părticele la vii nu se scot decât numai pentru creştinii ortodocşi, spovediţi şi care nu trăiesc în păcate de moarte cum ar fi: desfrânaţi, beţivi, vrăjitori, eretici, atei, etc.
- nu se scot părticele la morţi care nu au fost ortodocşi sau care s-au sinucis;
- nu se pomenesc copiii avortaţi, cu nume de Ion, Ioana sau în alt chip.
.
Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VII, nr. 10 (75) octombrie 2009

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

DESPRE DUMNEZEU FIUL (2)

.
135. Dar nu putea sa faca aceasta Fiul lui Dumnezeu stand in cer si nefacandu-Se om?
Dumnezeu, in intelepciunea Sa, a socotit ca nu e potrivit sa mantuiasca pe oameni de departe. Aceasta pentru foarte multe motive, dintre care mai importante sunt trei.
.
136. Care este primul din aceste motive?
Primul motiv e ca dreptatea cerea ca, precum un om a calcat legea ascultarii de Dumnezeu, un Om se cadea sa si ispaseasca, implinind aceasta lege prin ascultare si platind cu viata Sa nevinovata calcarea celorlalti: "Precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa si prin ascultarea Unuia, se vor face drepti cei multi" (Rom. 5, 19). Trebuia, cu alte cuvinte, ca impacarea intre Dumnezeu si om sa se faca nu numai prin fapta lui Dumnezeu, ci si a omului. Sf. Grigorie de Nissa spune: "Dupa ce moartea intrase in lume prin neascultarea unui om, a fost izgonita prin ascultarea altui Om. Iata pentru ce S-a facut ascultator pana la moarte: ca sa vindece prin ascultare pacatul neascultarii si sa nimiceasca prin invierea Sa moartea, care intrase in lume prin neascultare" (Sf. Grigorie de Nissa, La intampinarea Domnului, Migne, P.G., XLVI, col. 729). De aceea S-a facut Fiul lui Dumnezeu si om, ca sa lucreze in numele oamenilor, dar fapta Lui, ca a Celui ce era si Dumnezeu, sa aiba un pret care sa covarseasca vina tuturor oamenilor. «Cel ce a murit pentru noi, spune Sf. Chiril al Ierusalimului, nu era de un pret mic; nu era o oaie necuvantatoare, nu era un om de rand, nu era nici un inger, ci Dumnezeu, facut om. Faradelegea pacatului nu era asa de mare pe cat dreptatea Celui mort din pricina noastra; nu am pacatuit asa de mult cat pretuia dreptatea Celui ce Si-a pus sufletul pentru noi» (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, 13, 33, dupa trad. Pr. D. Fedoru, Bucuresti, 1945, vol. II, p. 349). Luand firea noastra si tinand-o curata si implinind cu ea legea ascultarii de Dumnezeu si ispasind cu sangele ei varsat pe cruce calcarea oamenilor, a scapat-o de osanda si ne-a impacat cu Dumnezeu. "Vrajmasi fiind", zice Sf. Apostol Pavel, "ne-am impacat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau" (Rom. 5, 10 si II Cor. 5, 18). Firea noastra, care inainte purta in ea uratenia neascultarii si era purtata de cei ce erau dusmani lui Dumnezeu, a ajuns acum firea curata a Fiului Sau prea iubit. Privind cu iubire la Fiul Sau, Dumnezeu privea cu iubire si la firea noastra pe care o purta El. iubind pe Fiul Sau, Cel ce S-a facut ascultator pana la moarte, Dumnezeu iubea totodata pe om. Dumnezeu nu mai vedea acum firea noastra ca pe cea care a calcat legea si drept urmare trebuie sa moara, ci ca pe firea care a ispasit calcarea legii si e vrednica sa se impartaseasca de viata. Si iubirea lui Dumnezeu fata de firea noastra, purtata de Fiul Sau, avea sa se rasfranga asupra tuturor celor ce purtau aceasta fire si se lipeau prin credinta de Fiul Sau. De aceea spune Sf. Apostol Pavel ca in Fiul lui Dumnezeu "avem rascumpararea prin sangele Lui, adica iertarea pacatelor" si ca "printr - insul a binevoit sa impace toate cu Sine, facand pace prin sangele crucii Lui". Sau si mai limpede: "Si pe voi care erati oarecand instrainati si vrajmasi cu mintea voastra catre lucrurile rele, de acum v-a impacat prin moarte, in carnea. trupului Lui, ca sa va puna pe voi sfinti si fara de prihana si nevinovati inaintea Sa" (Col. 1,14,20,21-22). Iubindu-ne acum Dumnezeu intru Iisus Hristos, ne face parte de aceeasi mostenire a bunatatii Sale, de care Se impartaseste Iisus Hristos ca Fiu al Sau, socotindu-ne si pe noi ca pe niste fii ai Sai: "Iar daca suntem fii, suntem si mostenitori, mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna - mostenitori cu Hristos, daca patimim impreuna cu El, ca impreuna cu El sa ne si preamarim" (Rom. 8, 17).
.
137. Dar al doilea motiv al intruparii care este?
Al doilea motiv pentru care S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu a fost ca sa ne arate ca dragostea Lui fata de noi e asa de mare, ca El nu mai sta departe de noi, ci Se face om ca noi, ia firea noastra si vine intre noi ca sa vorbeasca cu noi in graiul nostru si sa ne invete fata catre fata, nu prin altii, ca in Vechiul Testament. El voia astfel sa ne castige si mai mult inima, prin dragostea Sa, si sa ne dea pilda vazuta de cum trebuie sa se poarte un om adevarat ca sa placa lui Dumnezeu. Si El nu S-a facut om numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor, ramanand in legatura cu noi si aratand cat de mult pretuieste si iubeste pe oameni. «Mantuitorul a venit, spune Sf. Ioan Damaschin, ca sa Se faca partas firii noastre, ca sa ne invete prin pildele Sale calea virtutii, ca sa ne scape de stricaciune prin comuniunea cu viata, facandu-Se incepatura invierii noastre» (Dogmatica, Cartea IV-a, Cap. 4, dupa trad. Pr. D. Fecioru, 1938, p. 239).
.
138. Si care este al treilea motiv al intruparii?
Al treilea motiv se vede chiar din cuvintele de mai sus ale Sf. Ioan Damaschin. Fiul lui Dumnezeu S-a mai intrupat ca, unind firea noastra cu firea Sa dumnezeiasca, facand-o firea Lui insusi, ea sa nu mai poata sa se departeze de Dumnezeu, sa nu mai poata sa lucreze impotriva Lui, ca acest templu sa nu se mai poata ruina, ci sa fie de acum mereu plin si strabatut de Dumnezeu. Altfel ar fi fost cu putinta ca firea noastra, odata mantuita, iarasi sa se piarda. In acelasi timp, numai asa a putut sa scape cu adevarat si pentru totdeauna firea omeneasca de stricaciune si de moarte, unind-o strans cu Sine Cel ce era izvorul nestricaciunii si al nemuririi. Prin firea noastra zidita acum in Dumnezeu, toti putem fi "ziditi intru Hristos" (Efes, 2, 10). Noi putem adica acum sa stam mai usor, daca vrem, in legatura cu Fiul lui Dumnezeu, caci El e si om ca noi, nu numai Dumnezeu. Iar stand prin credinta si prin dragoste in legatura cu El, ne aflam ziditi in El, impreuna cu firea Sa omeneasca, aflata in El. De aceea spune Sf. Apostol Pavel ca precum in Fiul lui Dumnezeu au fost zidite si asezate toate la inceput, cand s-au facut, cu atat mai mult acum, luand El firea noastra, ne aseaza iarasi in El si mai deplin, pe toti cei ce vrem. Drept aceea ne indeamna: "intru El sa umblati, inradacinati si ziditi fiind intr-insul" (Col. 2, 6-7). Sf. Chiril al Alexandriei infatiseaza motivul al treilea astfel: "Cum putea omul de pe pamant, cazut in moarte, sa se intoarca la nestricaciune? Era nevoie ca trupul muritor sa se impartaseasca din puterea de viata a lui Dumnezeu. Iar puterea datatoare de viata a lui Dumnezeu - Tatal e Cuvantul Cel Unul-Nascut" (La Luca, 5, 19, Migne, P. G., LXXIII, col. 908).
.
139. Daca numai Fiul lui Dumnezeu facut om putea sa mantuiasca omenirea de pacat si de moarte, de ce nu S-a facut mai curand om? De ce a lasat Dumnezeu sa treaca un timp atat de indelungat de la caderea lui Adam pana la trimiterea Fiului Sau?
Era trebuinta de o pregatire a oamenilor ca sa primeasca pe Mantuitorul, atunci cand va veni. Caci n-ajungea ca Mantuitorul sa vina si sa moara pentru oameni. Trebuia ca si ei sa-L primeasca cu credinta. Altfel nu se putea infaptui mantuirea lor. Si anume trebuiau pregatiti ca sa poata crede ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat si ca numai prin El se pot mantui.
.
140. Cum s-a facut aceasta pregatire?
In doua feluri: intai, prin cresterea raului si deodata cu aceasta a convingerii oamenilor ca nu se pot mantui prin puterile lor; al doilea, prin sporirea vestilor de la Dumnezeu ca le va trimite un Mantuitor si ca Mantuitorul Acesta va fi chiar Fiul Sau. Scoala aceasta de pregatire a facut-o Dumnezeu in alt chip cu poporul evreu. Pe pagani i-a pregatit pe calea firii, pe evrei, pe o cale mai presus de fire, intr-un chip mai lamurit, ca din invatatura data lor sa traga folos si popoarele pagane.
.

joi, 7 ianuarie 2010

File de pateric (24)

.
A spus cel din Petra: mulţi fiind ispitiţi de plăcerile trupeşti, neapropiindu-se de trup, au curvit cu mintea; şi păstrându-şi trupurile feciorelnice, curvesc cu sufletul. E bine deci, dragii mei, să facem cele scrise, şi să ne păzim fiecare inima cu toată băgarea de seamă.
.
Spuneau despre , că atunci când au venit barbarii la , au fugit părinţii. Iar bătrânul a spus: dacă nu poartă grijă de mine, de ce să mai trăiesc? Şi a plecat prin mijlocul barbarilor, şi nu l-au văzut. Şi atunci şi-a spus: iată că s-a îngrijit de tine, şi n-ai murit. Poartă-te şi tu omeneşte şi fugi ca părinţii.
.
Un frate l-a întrebat pe :
– Dă-mi o poruncă şi o s-o păzesc.
– Nu întinde niciodată mâna în acelaşi blid cu o femeie şi nu mânca cu ea; şi aşa vei scăpa puţin de dracul curviei.
.
A spus , că fiica unuia suspus din avea demon. Iar tatăl ei era prieten cu un călugăr, care i-a spus: nimeni nu-ţi poate vindeca fiica, decât nişte sihaştri pe care-i cunosc eu, şi dacă-i rogi, nu vor voi să facă asta din smerenie. Dar vom face aşa: când vin în piaţă, faceţi-vă că vreţi să cumpăraţi ceva, şi când vor veni să ia preţul, le spunem să facă o , şi cred că se va vindeca.
Şi au ieşit ei în piaţă, găsind un ucenic al bătrânilor aşezat să-şi vândă lucruri, şi l-au luat cu coşurile lui, chipurile să-i dea banii pe ele. Şi când a intrat călugărul în locuinţă, a venit îndrăcita şi i-a dat o palmă. El întoarse şi celălalt obraz, după porunca Domnului. Iar demonul fiind chinuit, strigă: O, silnicie! Porunca lui mă izgoneşte. Şi îndată se curăţi femeia. Şi când veniră bătrânii, le povestiră întâmplarea. Şi ei proslăviră pe , zicând: trufia diavolului are obiceiul să cadă prin smerenia poruncii lui .
.
A mai spus : pe cât înfloreşte trupul, pe atâta se veştejeşte sufletul, şi pe cât se ofileşte trupul, pe atâta înfloreşte sufletul.
.
Călătorea odată cu avva Ammóes. Iar avva Ammóes spuse:
– Când ne vom aşeza şi noi în chilie, părinte?
– Cine ni-l ia nouă pe acuma? este în chilie şi în afara ei.
.
Povestea că atunci când era în avva , era acolo un monah care fura lucrurile bătrânilor. Iar avva l-a luat în chilia lui, vrând să-l îndrepte şi să le aducă şi bătrânilor tihna înapoi. Şi-i spuse: dacă vrei ceva, îţi rostuiesc eu, numai să nu furi.
Şi-i da aur şi bani şi veşminte şi tot ce-i trebuia. Dar el pleca şi fura iar. Dar bătrânii, văzând că nu înceta, l-au gonit zicând: dacă se găseşte un frate având o neputinţă venită din slăbiciune, trebuie răbdat; dacă fură, izgoniţi-l căci îşi vatămă şi sufletul şi-i tulbură pe toţi din acel loc.
.
Povestea faranitul: spunea părintele nostru avva despre unul de la , că era mare nevoitor, dar prost cu credinţa şi greşea din prostimea lui – spunea că pâinea pe care o luăm nu e cu adevărat chipul lui , ci întruchipare. Au auzit doi bătrâni cuvântul acesta şi, ştiindu-l că duce un trai deosebit, s-au gândit că din neştiinţă zice aşa. Au venit deci la el de i-au spus:
– Avvo, am auzit cuvânt de necrezut despre cineva, că spune că pâinea pe care o primim nu este într-adevăr trupul lui , ci întruchipare.
– Eu am spus.
– Nu ţine la părerea asta, avvo, ci cum ne-a învăţat Biserica întregii lumi. Noi credem că pâinea este trupul lui şi potirul este sângele lui , în adevăr, şi nu ca întruchipare. Ci aşa cum la început luând ţărână de pe pământ a plăsmuit omul după chipul lui, şi nimeni nu poate spune că nu este chipul lui , deşi este de neînţeles chipul, tot aşa şi pâinea despre care a spus: „Acesta este trupul Meu“ tot aşa credem că într-adevăr este trupul lui .
– Dacă nu mă voi încredinţa din lucru, nu voi putea să mă înduplec.
– Să ne rugăm lui săptămâna asta pentru această taină şi suntem încredinţaţi că ne va descoperi.
Bătrânul a primit cu bucurie şi s-a rugat lui aşa: Doamne, tu ştii că nu din răutate nu cred. Ci ca să nu rătăcesc în neştiinţă, descoperă-mi, Doamne Iisuse Hristoase. Iar bătrânii plecând la chiliile lor, s-au rugat lui şi ei zicând: Doamne Iisuse Hristoase, descoperă bătrânului taina aceasta, ca să fie încredinţat, şi să nu-şi piardă ostenelile sale.
Şi i-a ascultat şi pe unii şi pe alţii. După ce s-a împlinit săptămâna au mers duminică la biserică şi au stat numai cei trei pe o cergă, cu bătrânul la mijloc. Şi li s-au deschis ochii: şi când s-a pus pâinea pe sfânta masă, li s-a arătat doar celor trei ca un copilaş. Când a întins preotul mâna să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer având un junghier şi l-a jertfit pe copil şi i-a vărsat sângele în potir. Iar când a dumicat preotul pâinea în bucăţi mici, şi îngerul tăia pruncul în bucăţi mici. Şi când au venit să ia din cele sfinte, i s-a dat numai bătrânului carne însângerată. El văzând se înspăimântă şi strigă: cred, Doamne că pâinea e trupul Tău şi potirul sângele Tău. Şi îndată se făcu în mâna lui carnea pâine, în chip tainic; şi a luat mulţumind lui . Iar bătrânii îi spuseră: a văzut firea cea omenească, fiindcă nu poate să mânce carne crudă, şi pentru aceea a preschimbat trupul în pâine şi sângele lui în vin pentru cei care primesc cu credinţă. Şi au mulţumit lui pentru bătrân, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui, şi au plecat cei trei cu bucurie la chiliile lor.
.
Tot povestea despre un alt bătrân mare, sălăşluit în părţile de jos ale Egiptului, că spunea din prostime că Melhisedec e fiul lui . Şi i s-a dat de veste fericitului Chiril, vlădica Alexandriei, despre el. Şi a trimis după el. Văzând că este văzător de vedenii bătrânul şi ce-i cere lui , îi descoperă, şi din neştiinţă spusese cuvântul, s-a purtat înţelept şi i-a zis: avvo, te rog, fiindcă gândul îmi spune că Melhisedec este fiul lui , iar alt gând îmi spune că nu, ci om şi arhiereu al lui . De vreme ce nu mă dumiresc despre acestea, am trimis la tine, să te rogi lui , ca să ţi se descopere. Iar bătrânul încrezându-se în felul lui de trai, zise ca unui apropiat: dă-mi trei zile şi-l întreb pe despre asta şi o să te înştiinţez cine este.
Plecând se rugă lui despre asta, iar după trei zile îi spuse fericitului Chiril că Melhisedec e doar om. Iar vlădica îi spuse: cum ai aflat, avvo?
mi-a descoperit pe toţi patriarhii, trecând fiecare pe dinaintea mea, de la la Melhisedec. Fii încredinţat că aşa este. Şi plecând, de la sine vestea că om este Melhisedec. Iar fericitul Chiril s-a bucurat mult.
.

duminică, 3 ianuarie 2010

2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti

.
În contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat - în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009 - ca anul 2010 să fie declarat „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti” în Patriarhia Română.
.
În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2010 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.
.
În prima parte a anului 2010, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti, iar profesori şi specialişti în teologie pastorală, catehetică-omiletică, drept bisericesc şi misionar-ecumenică vor realiza studii, comentarii, bibliografii care vor trata istoria Crezului Ortodox (geneza, contextul istoric şi teologic al formulării simbolului Niceo-Constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox (text şi cântare bisericească), în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de Religie şi programul Hristos împărtăşit copiilor), în activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi în dialogul cu alte Biserici creştine. În acest context, Patriarhia Română va publica două lucrări dedicate Crezului Ortodox, un volum teologic şi un volum cu fresce reprezentând sinoadele ecumenice şi sfinţi apărători ai dreptei credinţe.
.
În a doua parte a anului 2010, va fi abordată tema Autocefaliei româneşti, urmând să fie, de asemenea, organizate conferinţe, simpozioane ştiinţifice, dezbateri şi elaborate studii istorico-teologice cu următoarele subteme: Autocefalia bisericească: unitate de credinţă şi libertate religioasă; consideraţii privind vechimea şi afirmarea autocefaliei româneşti de-a lungul timpului; recunoaşterea autocefaliei (25 aprilie 1885), confirmare a demnităţii şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Ortodoxiei universale; Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir - mărturie văzută a autocefaliei bisericeşti; autocefalia în dialogul panortodox. Ca atare, Patriarhia Română va publica trei volume dedicate Autocefaliei româneşti: unul, intitulat Autocefalia – libertate şi demnitate, cuprinzând studii despre autocefalie, altul, intitulat Autocefalie şi responsabilitate, dedicat vieţii şi activităţii eparhiilor ortodoxe române în perioada 1885 – 2010, şi al treilea, intitulat Autocefalie şi comuniune, consacrat relaţiilor externe ale Ortodoxiei Româneşti.
.
În Joia Mare a anului 2010 (1 aprilie), în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, va avea loc sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, pentru a douăzeci şi una oară în Biserica Ortodoxă Română.
.
Manifestările organizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti vor fi susţinute şi mediatizate pe larg de către Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.
.
Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în anul 2010 o pagină specială, care va prezenta calendarul evenimentelor, informaţii, ştiri, documentare şi toate activităţile realizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti.
.
Sursa: BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE