joi, 7 ianuarie 2010

File de pateric (24)

.
A spus cel din Petra: mulţi fiind ispitiţi de plăcerile trupeşti, neapropiindu-se de trup, au curvit cu mintea; şi păstrându-şi trupurile feciorelnice, curvesc cu sufletul. E bine deci, dragii mei, să facem cele scrise, şi să ne păzim fiecare inima cu toată băgarea de seamă.
.
Spuneau despre , că atunci când au venit barbarii la , au fugit părinţii. Iar bătrânul a spus: dacă nu poartă grijă de mine, de ce să mai trăiesc? Şi a plecat prin mijlocul barbarilor, şi nu l-au văzut. Şi atunci şi-a spus: iată că s-a îngrijit de tine, şi n-ai murit. Poartă-te şi tu omeneşte şi fugi ca părinţii.
.
Un frate l-a întrebat pe :
– Dă-mi o poruncă şi o s-o păzesc.
– Nu întinde niciodată mâna în acelaşi blid cu o femeie şi nu mânca cu ea; şi aşa vei scăpa puţin de dracul curviei.
.
A spus , că fiica unuia suspus din avea demon. Iar tatăl ei era prieten cu un călugăr, care i-a spus: nimeni nu-ţi poate vindeca fiica, decât nişte sihaştri pe care-i cunosc eu, şi dacă-i rogi, nu vor voi să facă asta din smerenie. Dar vom face aşa: când vin în piaţă, faceţi-vă că vreţi să cumpăraţi ceva, şi când vor veni să ia preţul, le spunem să facă o , şi cred că se va vindeca.
Şi au ieşit ei în piaţă, găsind un ucenic al bătrânilor aşezat să-şi vândă lucruri, şi l-au luat cu coşurile lui, chipurile să-i dea banii pe ele. Şi când a intrat călugărul în locuinţă, a venit îndrăcita şi i-a dat o palmă. El întoarse şi celălalt obraz, după porunca Domnului. Iar demonul fiind chinuit, strigă: O, silnicie! Porunca lui mă izgoneşte. Şi îndată se curăţi femeia. Şi când veniră bătrânii, le povestiră întâmplarea. Şi ei proslăviră pe , zicând: trufia diavolului are obiceiul să cadă prin smerenia poruncii lui .
.
A mai spus : pe cât înfloreşte trupul, pe atâta se veştejeşte sufletul, şi pe cât se ofileşte trupul, pe atâta înfloreşte sufletul.
.
Călătorea odată cu avva Ammóes. Iar avva Ammóes spuse:
– Când ne vom aşeza şi noi în chilie, părinte?
– Cine ni-l ia nouă pe acuma? este în chilie şi în afara ei.
.
Povestea că atunci când era în avva , era acolo un monah care fura lucrurile bătrânilor. Iar avva l-a luat în chilia lui, vrând să-l îndrepte şi să le aducă şi bătrânilor tihna înapoi. Şi-i spuse: dacă vrei ceva, îţi rostuiesc eu, numai să nu furi.
Şi-i da aur şi bani şi veşminte şi tot ce-i trebuia. Dar el pleca şi fura iar. Dar bătrânii, văzând că nu înceta, l-au gonit zicând: dacă se găseşte un frate având o neputinţă venită din slăbiciune, trebuie răbdat; dacă fură, izgoniţi-l căci îşi vatămă şi sufletul şi-i tulbură pe toţi din acel loc.
.
Povestea faranitul: spunea părintele nostru avva despre unul de la , că era mare nevoitor, dar prost cu credinţa şi greşea din prostimea lui – spunea că pâinea pe care o luăm nu e cu adevărat chipul lui , ci întruchipare. Au auzit doi bătrâni cuvântul acesta şi, ştiindu-l că duce un trai deosebit, s-au gândit că din neştiinţă zice aşa. Au venit deci la el de i-au spus:
– Avvo, am auzit cuvânt de necrezut despre cineva, că spune că pâinea pe care o primim nu este într-adevăr trupul lui , ci întruchipare.
– Eu am spus.
– Nu ţine la părerea asta, avvo, ci cum ne-a învăţat Biserica întregii lumi. Noi credem că pâinea este trupul lui şi potirul este sângele lui , în adevăr, şi nu ca întruchipare. Ci aşa cum la început luând ţărână de pe pământ a plăsmuit omul după chipul lui, şi nimeni nu poate spune că nu este chipul lui , deşi este de neînţeles chipul, tot aşa şi pâinea despre care a spus: „Acesta este trupul Meu“ tot aşa credem că într-adevăr este trupul lui .
– Dacă nu mă voi încredinţa din lucru, nu voi putea să mă înduplec.
– Să ne rugăm lui săptămâna asta pentru această taină şi suntem încredinţaţi că ne va descoperi.
Bătrânul a primit cu bucurie şi s-a rugat lui aşa: Doamne, tu ştii că nu din răutate nu cred. Ci ca să nu rătăcesc în neştiinţă, descoperă-mi, Doamne Iisuse Hristoase. Iar bătrânii plecând la chiliile lor, s-au rugat lui şi ei zicând: Doamne Iisuse Hristoase, descoperă bătrânului taina aceasta, ca să fie încredinţat, şi să nu-şi piardă ostenelile sale.
Şi i-a ascultat şi pe unii şi pe alţii. După ce s-a împlinit săptămâna au mers duminică la biserică şi au stat numai cei trei pe o cergă, cu bătrânul la mijloc. Şi li s-au deschis ochii: şi când s-a pus pâinea pe sfânta masă, li s-a arătat doar celor trei ca un copilaş. Când a întins preotul mâna să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer având un junghier şi l-a jertfit pe copil şi i-a vărsat sângele în potir. Iar când a dumicat preotul pâinea în bucăţi mici, şi îngerul tăia pruncul în bucăţi mici. Şi când au venit să ia din cele sfinte, i s-a dat numai bătrânului carne însângerată. El văzând se înspăimântă şi strigă: cred, Doamne că pâinea e trupul Tău şi potirul sângele Tău. Şi îndată se făcu în mâna lui carnea pâine, în chip tainic; şi a luat mulţumind lui . Iar bătrânii îi spuseră: a văzut firea cea omenească, fiindcă nu poate să mânce carne crudă, şi pentru aceea a preschimbat trupul în pâine şi sângele lui în vin pentru cei care primesc cu credinţă. Şi au mulţumit lui pentru bătrân, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui, şi au plecat cei trei cu bucurie la chiliile lor.
.
Tot povestea despre un alt bătrân mare, sălăşluit în părţile de jos ale Egiptului, că spunea din prostime că Melhisedec e fiul lui . Şi i s-a dat de veste fericitului Chiril, vlădica Alexandriei, despre el. Şi a trimis după el. Văzând că este văzător de vedenii bătrânul şi ce-i cere lui , îi descoperă, şi din neştiinţă spusese cuvântul, s-a purtat înţelept şi i-a zis: avvo, te rog, fiindcă gândul îmi spune că Melhisedec este fiul lui , iar alt gând îmi spune că nu, ci om şi arhiereu al lui . De vreme ce nu mă dumiresc despre acestea, am trimis la tine, să te rogi lui , ca să ţi se descopere. Iar bătrânul încrezându-se în felul lui de trai, zise ca unui apropiat: dă-mi trei zile şi-l întreb pe despre asta şi o să te înştiinţez cine este.
Plecând se rugă lui despre asta, iar după trei zile îi spuse fericitului Chiril că Melhisedec e doar om. Iar vlădica îi spuse: cum ai aflat, avvo?
mi-a descoperit pe toţi patriarhii, trecând fiecare pe dinaintea mea, de la la Melhisedec. Fii încredinţat că aşa este. Şi plecând, de la sine vestea că om este Melhisedec. Iar fericitul Chiril s-a bucurat mult.
.

Niciun comentariu: