miercuri, 30 septembrie 2009

Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit

.
Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni. Doftorii cei desăvârşit şi înţelepţi atunci mai mult măresc lauda meşteşugului lor, nu când cu hier şi cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acéia ce pătiméşte cu apipăeri mângăioase şi cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului şi céle înfricoşate porunci ale meşteşugului doftoresc să le oprească şi oarecare zile cu mâncări doftoreşti şi hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătiméşte mântuit de boală.
.
Aşa şi preaînţeleptul doftor al sufletelor şi al trupurilor noastre, împăratul împăraţilor Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinţii şi să umfla ca o rană cu înşălăciunile céle lumeşti spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace şi au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor şi a neamului omenesc, de vréme ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătăţii lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuséţia cea dintâi şi la vredniciia de la caré au căzut pentru păcatul neascultării al strămoşului Adam şi nu trimite ploae de foc spre îngrozirea lumii, nici porneşte marea ca o oaste împotriva pământului, nici înarmează puterile stihiilor împotriva necredinţii, ci numai o supune cu blândéşte şi cu minuni şi o trage spre dânsul cu faceri de bine şi cu cuvinte cereşti o preface să se mute de pre dânsa patimile céle sufleteşti, ce să umfla ca o rană otrăvită.
.
Şi vrând Dumnezeu cuvântul ca să se arate în lume mai nainte, până a nu să întrupa şi a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea înfăţăşată. Şi pentru aceasta n-au ales împăraţi şi crai, să facă proroci; n-au luat filosofi şi ritori, să trimiţă propoveduitorii venirii lui; n-au pogorât din ceriu întunérece şi mulţime de îngeri, ce are pe lângă dânsul, mii de mii nesocotiţi şi nenumăraţ, ci au trimis oameni proşti şi mai vârtos păstori de oi, ca pre Moisi, ca pre David, ca pre Samuil şi toată mulţimea prorocilor, prin mijlocul a cărora au sămânat buna-credinţă, nu în toată lumea, ci numai la un neam, la jidovi, carii lăcuia într-o parte a pământului, în Iudeia.
.
Dară de vréme ce Dumnezeu va pre toţi oamenii să-i mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie, căci aceasta iaste mare séte la Dumnezeu a pofti şi a iubi să se mântuiască oamenii, pentru aceasta nu să odihniia Dumnezeu să fie numai la jidovi buna-credinţă şi célelalte limbi fie lipsite de darul lui. Pentru aceasta au vrut să răsară lumina dumnezeirii lui în toată lumea: şi viind împlinirea vremii, după cum zice fericitul Pavel, vrut-au Dumnezeu să vie Fiiul lui, să se nască din muiare, să se facă supt lége, ca pre cei de supt lége să-i răscumpere; s-au făcut om din Născătoarea de Dumnezeu şi pururea fecioară Mariia, au petrecut în lume împreună cu oamenii şi vrând să tragă limbile la cunoştinţa dumnezeirii lui şi să-i învéţe lucruri preaslăvite şi poruncă noao şi viiaţă cerească, cerca să afle slugi acestor porunci; şi n-au căutat cetăţ, nu s-au uitat la mulţime de oameni, nu s-au socotit slujba împăraţilor, s-au scârbit de putéria avuţiei, au urât biruinţa ritorilor, nu i-au trebuit limbile filosofilor, nu s-au slujit cu arme, după cum e obicéiul ostaşilor, nici cu alte meşterşuguri asémenea acestora, pentru ca să nu aibă putére nimenea din cei necredincioşi să zică că au tras la sine Hristos mulţimea cu unele ca acéstea, ci numai s-au slujit iară cu mijlocul cu carele au ales pre proroci. Şi ce face? Au luat iară propoveduitori Evangheliei nu păstori, ca pre proroci, ci păscari, şi vânători de péşte şi i-au trimis să propoveduiască lumii bunavestire şi le încredinţează în mâinile lor şi în limbile doftoriia lumii, zicându-le: Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni. Încetaţi de a vă trudi deasupra mării cei neînsufleţite. Mutaţi pentru dragostea mea meşterşugul cel păscăresc pre pământ. Acolea pre dânsul trimiteţ şi vă întindeţ mrejile. Vânaţ pentru mine vânatul credinţii. Veniţ după mine. Urmaţi-mi mie, ucinicii miei şi învăţătorii lumii. Lucraţi pentru dragostea mea meşterşugul vostru, pentru ceriuri.
.
Vărsată iaste ca apa mării pre pământ închinăciunea idolească. Zidirea iaste acoperită cu norul a mulţi dumnezei. Adâncul necredinţii îneacă toată lumea; oamenii să cufundă de valurile drăceşti. Lumea pute de împuţiciunea sângiurilor şi să strică cu jirtvele céle stricăcioase. Voiu pune asupra lor ispravnici şi doftori, pre voi, pre păscari. Patima aceasta chiiamă meşterşugul vostru. Să slujim cu iarbă mântuitoare zidirea ce iaste în nevoi; veniţi după mine.
.
Iară ei, lăsând mrejile, mérseră după dânsul. Într-un gând era ceata ucinicilor cu pohta stăpânului; şi ca nişte oameni drepţi şi proşti de răotate n-au viclenit în mintea lor, nici ş-au prepus în inima lor de acea chiemare; ci ca nişte oameni blânzi şi fărde răutate au mers după dânsul, ca hierul după piatra magnitului şi ca părul după chihribariul cel curat. Şi cu putéria mântuitoriului Hristos au ruşinat pre cei ce i-au văzut şi ca pe nişte peşti, cu mreaja bogosloviei au prins mulţimea şi au vânat auzurile noroadelor şi au înduplecat inimile tiranilor şi sufletele împăraţilor le-au supus; şi au făcut o izbândă şi o biruinţă atâta de frumoasă, cât n-au putut-o face toate împărăţiile lumii. Oameni fărde arme şi nedechisiţ de ale oştirii, săraci de avuţie, proşti de învăţătură, slabi de post, blânzi pentru nerăutaté au înălţat nu steaguri de oaste, ci numai crucea, semnul păcii, propoveduind, nu cu sunet de tobe şi de surle, ci numai cu neputincioasă limbă şi neînvăţată, pe Hristos şi credinţa şi fulgerând, nu zic, cu fulgerile sabiilor, celor ascuţite, ci numai cu strălucirile unei vieţi bune, neumplând pământul de oşti, nici să acopere marea de corăbii cu vétrile, ci numai farde rane, fărde sânge, fărde vătămare, calcă şi supune toată păgânătatea, biruiesc iadul, sting înşălăciunea, izgonesc minciuna, întind numele lui Hristos şi credinţa, cât iaste întins pământul şi lumea.
.
Pentru acéia dară nu iaste minune, iubiţii miei ascultători şi cinstiţ şi de bun neam boiari, de m-au rânduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic, la mică turmă, la dumneavoastră, pre carii eu nu vă am, nici vă ţiu turmă mică, ci mare şi înaltă; mare pentru buna închinăciuné şi dreapta credinţă caré o păziţ curată şi nespurcată, fiind încungiuraţi şi îngrădiţi între hotarăle celor striini de fel şi împresuraţi de atâta nevoi [ce vin] şi scârbe ce vin totdeauna, neîncetat, de la cei ce stăpânesc pământul acesta, înaltă pentru buna ascultare şi supunérea caré arătaţi de-a pururea cătră besérică şi cătră arhiereu.
.
De vréme ce acéste doao întemeiază şi întăresc besérica, credinţa la Dumnezeu şi buna ascultare la bisérică şi măcar că eu am fost mai mic şi mai netrébnic decât toţi, precum au fost şi David mai mic între fraţi în casa tătâne-său, dară Dumnezeu n-au căutat la micşorarea şi netrebniciia mea, nu s-au uitat la sărăciia mea şi streinătatea mea, n-au socotit prostiia şi neştiinţa mea, ci au căutat la bogăţiia şi noianul bunătăţii sale şi au acoperit de cătră oameni toate spurcăciunile şi fărdelegile méle, carele sunt mai multe decât perii capului mieu şi decât năsipul mării şi m-au înălţat, nevrédnic fiind, la această stepenă şi mare vrednicie a arhieriei. Şi m-au trimis la dumneavoastră să vă fiiu păstor, părinte sufletesc, rugător cătră Dumnezeu pentru buna sănătatea şi spăseniia dumneavoastră şi a cinstitelor dumneavoastră case purtători de grijă la céle ce ar fi spre folosul mântuinţii şi să vă fiiu de mângâiare la scârbele robiei cei vaviloneşti a lumii aceştiia, ca Ieremiia norodului lui Dumnezeu şi ca Iosif, al unsprăzécilea fecior al patriarhului Iacov egipténilor; şi dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate câte va aduce ceasul şi vrémia, pentru care lucru am datorie să priveghiez cu osârdie şi fărde léne, zioa şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul şi spăseniia tuturor de obşte, învăţându-vă şi îndreptându-vă cu frica lui Dumnezeu, pre calea cea dreaptă.
.
Şi dumneavoastră încă aveţi datorie, céle ce veţ cunoaşte că vă învăţ, fărde făţărie şi fărde vicleşug, vă îndemn să le priimiţ şi să le faceţ, pentru folosul cel sufletesc al dumneavoastră şi să vă supuneţi ascultării; că acea ascultare ce o faceţi mie, o faceţ lui Hristos. Că zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi să leapădă de mine şi cel ce să leapădă de mine, să leapădă de cel ce m-au trimis pre mine. Aşijderea zice şi fericitul Pavel, la 13 capete cătră ovrei: Fraţilor, plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă cuceriţi lor, că ei priveghiiază pentru sufletele voastre cum ar fi să dea cuvânt ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.
.
Şi mă rog bunătăţii lui şi iubirii sale de oameni să-mi luminéze mintea ca să poci propovedui cuvântul adevărului şi să-mi întărească inima întru frica lui, ca să pociu păstori cuvântătoarea turma lui cea aleasă, caré o au răscumpărat, cu preascump sângele său, din mâna vrăjmaşului, după cum adeverează Petru apostolul zicând: ... Ştiind că nu cu [lucruri] putrede, cu argint sau cu aur v-aţi răscumpărat din cea deşartă viiaţă a voastră, ce era dată de la părinţi, ci cu cinstit sânge ca a unui miel fărde prihană şi nespurcat Hristos.
.
Iar Dumnezeul cel mare şi înalt, carele iaste închinat de toate făpturile, izvorul preaînţelepciunii, adâncul cel neurmat al bunătăţii întru adevărat şi adâncimea cea nehotărâtă a bunii îndurări, însuşi ca un stăpân şi iubitoriu de oameni, să trimiţă darul Duhului Sfânt pre cinstit şi cel de Dumnezeu încununat cap al prealuminatului domnului şi al nostru de obşte de mult bine făcător, Io Costandin Basarab voevod şi să-l blagoslovească dintru înălţimea lăcaşului său, ca pe Avraam, înmulţindu-i seminţiia din neam în neam şi să-l păzească cu întreagă sănătate şi cu lină pace, până la adânci bătrânéţe la preaînălţat scaunul măriei-sale, dimpreună cu toată luminată casa măriei-sale. Mâna cea tare şi putérnică şi braţul cel înalt al preaînălţatului Dumnezeu să supue pre toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţ podnojie picioarilor măriei-sale; şi să vă întărească şi pe dumneavoastră, de la mic până la mare, împreună cu toţi ai dumneavoastră, întru credinţa cea bună şi dreaptă, întru cunoştinţa adevărului şi întru nădéjdea vieţii cei de véci, caré iaste făgăduită de nemincinosul Dumnezeu mai nainte de vrémile vécilor, aleşilor lui şi să vă povăţuiască la tot lucrul cel bun şi de folos, spre plăcérea lui, ferindu-vă în toată vrémia şi în tot ceasul şi în tot locul, de vicleşugurile diiavolului să vă îngrădească cu sfinţii îngerii săi şi să vă înarméze cu arma dreptăţii şi să vă dăruiască pacea lui cea ce covârşaşte toată mintea, ca să petréceţ viiaţă cinstit şi curată, cu pace şi cu sănătate; să păzească inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Iisus, după cum zice Pavel, ca să faceţ câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drépte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume şi lăudate, cu rugăciunile şi cu blagosloveniia preasfinţiţilor arhierei şi întru Hristos iubiţ fraţ şi de-a tocma slujitori. Şi după petrecaniia vieţii aceştiia să ne învrednicească pre noi pre toţ Dumnezeul cel milostiv la împărăţiia ceriului, ca să auzim fieştecarele din noi glasul acela: Slugă bună şi credincioasă, preste puţin ai fost credincios pre mai multe te voiu pune. Intră întru bucuriia Domnului.
.
Sursa: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanu - "Didahii"

luni, 28 septembrie 2009

SIMBOLUL DE CREDINTA (1)

.
75. Ce este Simbolul credintei sau "Crezul"?
Simbolul Credintei sau Crezul este infatisarea pe scurt a invataturii pe care crestinul trebuie s-o cunoasca, s-o primeasca cu credinta si s-o marturiseasca.
.
76. Cum se numeste acest Simbol de Credinta?
Simbolul de Credinta se numeste Niceo-Constantinopolitan, sau de la Niceea si Constantinopol.
.
77. Cine a alcatuit acest Simbol de Credinta, unde si de ce?
Acest Simbol de Credinta a fost alcatuit de primele doua Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, in anul 325, si cel de la Constantinopol, in anul 381. Cel dintai, prin cei 318 Sf. Parinti cati au luat parte la el, a statornicit primele sapte articole, care se ocupa cu invatatura despre Dumnezeu-Tatal si despre Dumnezeu-Fiul intrupat pentru a noastra mantuire, adica despre Domnul nostru Iisus Hristos Mantuitorul, si erau indreptate mai ales impotriva ratacirii ereticului Arie si a partizanilor lui, care sustineau lucruri defaimatoare si umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sf. Parinti, a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupa cu invatatura despre Dumnezeu - Sf. Duh, Sf. Biserica, Sfintele Taine, invierea mortilor si viata vesnica; aceste din urma cinci articole erau indreptate mai ales impotriva ereticului Macedonie si a partizanilor lui, care sustineau lucruri batjocoritoare despre Sf. Duh. Simbolul de credinta Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, intarit si recomandat ca cea mai inalta autoritate si norma de credinta in Biserica, de toate Sinoadele ecumenice urmatoare.
.
78. Inaintea Simbolului de Credinta Niceo-Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de credinta?
Aproape fiecare Biserica din orasele mari isi avea Simbolul ei de Credinta, fiindca Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul Credintei, care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionara, inlauntru si in afara. Nu se puteau inchipui candidati la Botez fara sa stie pe de rost Simbolul Credintei. Se cunosc: Simbolul de Credinta Apostolic sau roman. Simbolul de Credinta al Bisericii din Neo-Cezareea Pontului, Simbolul de Credinta al Bisericii din Cezareea Palestinei, Simbolul de Credinta al Bisericii din Alexandria si altele. Aceste Simboluri de Credinta se deosebeau putin intre ele, dupa cum aveau sa apere credinta Bisericii respective de o greseala sau alta a ereziilor; dar ele erau identice in privinta ideilor principale pe care le sustineau despre Sf. Treime, despre mantuirea noastra realizata in Hristos, despre Biserica si Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 si 381 au contopit aceste simboluri de credinta locale, le-au intregit si desavarsit, facand din toate unul singur, pe care l-au daruit Bisericii crestine, comoara pretioasa pentru totdeauna.
.
79. Cite articole are Simbolul de Credinta?
Are 12 articole:
1. Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
2. Si intru unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii: Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
3. Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.
4. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.
5. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
6. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Caruia imparatie nu va avea sfarsit. 8. Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Care a grait prin prooroci.
9. Si intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10. Marturisesc un Botez, intru iertarea pacatelor.
11. Astept invierea mortilor.
12. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin.
.

vineri, 25 septembrie 2009

Taina Nuntii

.
A sasea Taina a Bisericii este Sfanta Taina a Nuntii, prin care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei data in mod liber in fata preotului, li se impartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor dupa fire, prefacand-o intr-o desavarsita si curata legatura duhovniceasca, intr-o unire pe viata, dupa chipul legaturii dintre Mantuitorul Iisus Hristos si Sfanta Sa Biserica.
.
Casatoria a fost randuita de insusi Dumnezeu inca in Vechiul Testament. Astfel, in cartea Facerii ni se arata ca Ziditorul a toate a asezat casatoria chiar de la inceput, prin cuvintele : “Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el” (Facere II, 18). El a binecuvantat insotirea barbatului cu femeia, zicand : “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti" (Facere I, 28). Dar in Noul Testament casatoria este inaltata si asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in randul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea ca a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de cate ori a gasit bun prilej sa graiasca despre casatorie, El a privit-o ca Sfanta Taina, subliniand importanta ei prin cuvintele: “Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup, asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta” (Matei XIX, 5-6).
.
Credincios urmator intru toate Mantuitorului Iisus Hristos, sfantul apostol Pavel ii indeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, “pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii” (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: "Taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efes. V, 32). Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se savarseste in biserica, mai potrivit in zi de duminica, dupa Sfanta Liturghie, cand obstea credinciosilor se afla in casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti insa in timpul posturilor si in anumite sarbatori ale anului. Exceptia de la aceasta regula o poate incuviinta numai episcopul.
.
Cununia se incheie pentru intreaga viata a celor ce o primesc; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fata de celalalt, o poate desface, caci ea inseamna nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate incheia o noua casatorie, dupa desfacerea celei dintai, asa cum poate face si sotul ramas vaduv prin deces.
.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :
.
“Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”, savirsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administreaza harul dumnezeiesc.
.
Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini - barbati si femei - care au varsta aratata in legile tarii, sunt liberi sa-si marturiseasca dorinta de a intemeia o familie, care nu sunt inruditi in anumite grade si au incheiat casatoria civila.
.
Sotii uniti prin Sfanta Taina a Nuntii sunt indatorati la pastrarea dragostei curate si a respectului unuia catre altul, la cresterea fiilor lor in temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei in care vietuiesc si care lucreaza spre binele lor si al semenilor.
.
RUGACIUNEA CELOR CE SE CASATORESC:
.
Stapane, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taina si preacurate, Pazitorul nestricaciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din inceput ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un imparat fapturii si ai zis : Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit sa lase omul pe tatal sau si pe mama sa si sa se lipeasca de sotia sa (sotul sau) si sa fie amandoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul sa nu-i desparta ; insuti Stapane, trimite darul Tau cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tau (nevrednica roaba Ta) si binecuvinteaza casatoria pe care astazi o leg inaintea fetei Tale. Curateste toate pacatele mele, iarta-mi toate faradelegile, dezleaga-mi toate greselile cele, de voie, si cele fara de voie; uneste gandurile, cugetele si inimile noastre in dragoste nefatarnica si in credinta nestramutata; indrepteaza pasii nostri pe cararile Tale, pentru ca sa implinim pururea voia Ta cea sfanta. Umple casa noastra de toate bunatatile cele de pe pamant si ne invredniceste sa petrecem impreuna vietuirea noastra fara de prihana, ca sa sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Pazeste-ne intru toate zilele vietii noastre, ca sa plinim cu inima curata poruncile Tale si sa laudam si sa preamarim Preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.

miercuri, 23 septembrie 2009

File de pateric (17)

.
Spuneau despre că atunci când mergea la biserică, nu-şi lăsa ucenicul să umble pe lângă el, ci numai de departe, şi dacă venea să-l întrebe despre vreun gând, de îndată ce-i spunea îl şi gonea spunând: nu cumva ca noi, vorbind ceva de folos, să se strecoare vreun cuvânt străin. De aceea nici nu te las aproape de mine.
.
Se spunea despre că era bolnav. Şi zăcând de mulţi ani, niciodată nu şi-a lăsat gândul să ia aminte la chilia lui cea dinăuntru să vadă ce are. Căci îi aduceau multe din pricina bolii. Şi intrând ucenicul lui, , şi ieşind, închidea ochii să nu vadă ce face, căci îl ştia că este călugăr de încredere.
.
I-a spus avvei Isaia la început:
– Cum mă vezi acum?
– Ce pe un înger, părinte.
Şi mai târziu i-a zis:
– Acum cum mă vezi?
– Ca pe Satana: chiar să-mi zici vorbă bună, îmi e ca o sabie.
.
Spunea avva , că un frate a venit la , cerându-i un cuvânt. Deşi a rămas şapte zile la el, nu i-a răspuns bătrânul. Şi petrecându-l, i-a spus: mergi, ia aminte. Căci mie mi s-au făcut păcatele zid întunecat între mine şi .
.
Spuneau despre , că a făcut cinzeci de saci de grâu pentru trebuinţa sa şi i-a întins la soare. Şi înainte să se usuce bine, a văzut în locul acela ceva care nu-i pria. Şi spuse ucenicilor săi: hai să plecăm de aici. Iar lor nu le-a părut bine. Văzându-i îmbufnaţi le-a spus: vă pare rău de pâini? Vă spun că într-adevăr i-am văzut pe unii cum au fugit lăsând firide văruite cu cărţi de pergament (cărţile de pergament erau rare şi scumpe), fără să tragă măcar uşa după ei.
.

luni, 21 septembrie 2009

Taina Sfintei Cununii

.
O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat:
- Vă rog, părinte, ajutaţi-mă cu un sfat. N-am înţelegere în casă. Bărbatul meu cheltuieşte mai mult decât câştigăm. Uneori bea, alteori ne certăm. Datoriile cresc, iar noi şi copiii trăim tot mai rău.
- Lasă femeie, o să vorbesc eu cu el.
După câteva zile, preotul se întâlneşte pe drum cu bărbatul femeii şi îl întreabă:
- Cum o mai duci, fiule?
- Destul de greu, părinte.
- Dar, din câte ştiu eu, femeia ta este harnică, nu?
- Aşa e, părinte, slavă Domnului, mi-a dat femeie bună, nu mă pot plânge.
- Atunci, care este problema?
Încurcat, omul nu a mai ştiut ce să răspundă, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasărea ce zboară chiar acum pe deasupra casei tale?
- Da, părinte.
- Căsătoria este şi ea, fiule, tot ca o pasăre, iar bărbatul şi femeia sunt cele două aripi. Dacă nu bat amândouă odată aerul, pasărea nu poate zbura. Oricât s-ar strădui una, fără ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Caută să îţi ajuţi nevasta şi copiii, căci doar aşa te poţi numi om. Mulţumirea ta depinde de mulţumirea familiei tale.
Recunoscător pentru sfat, bărbatul a plecat mai departe, iar, în gând, îi stăruiau cele spuse de preot.
.
"Dragostea toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte." (Sfânta Scriptură)
.

vineri, 18 septembrie 2009

Taina Hirotoniei - a Preotiei

.
Hirotonia (Preotia) este a cincea sfanta Taina a Bisericii, in care, prin punerea mainilor si rugaciunea arhiereului, se impartaseste unor barbati, ce s-au pregatit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care da puterea de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, de a savarsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mantuire.
.
Sfanta Taina a Preotiei se impartaseste asadar unor barbati anume pregatiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a invatat, prin toate cate a facut intre oameni, cele ale imparatiei lui Dunmezeu. Dupa aceea i-a invrednicit de deosebita cinste de a propovadui Sfanta Evanghelie si de a savarsi fapte minunate. Adresandu-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : “Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21-23).
.
Sfintii apostoli, cum aflam din Sfanta Scriptura, au savarsit Sfanta Taina a Preotiei prin punerea mainilor, adica: “hirotonandu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in Care crezusera” (Fapte XIV, 23), dar avand grija “sa nu puna prea degraba mainile peste nimem” (1 Tim. V, 22), sa fie cu multa grija, pentru ca Preotia este lucrarea Duhului Sfant (Fapte XX, 28).
.
In trei directii se exercita puterea si slujirea preoteasca si anume: Puterea invatatoreasca, adica de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odata cu cea sfintitoare, prin cuvintele : “Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua” (Matei XXVIII, 19-20). Puterea sfintitoare a fost data si in chip deosebit la Cina cea de Taina prin cuvintele : “Aceasta - adica Sfanta Euharistie - sa o faceti spre pomenirea Mea” (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfantul apostol Pavel: “Asa sa ne socoteasca pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovniceasca le-a fost data prin cuvintele : “Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine ; iar cel ce se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca X, 16).
.
Sfintii apostoli au impartasit harul Preotiei prin punerea mainilor ierarhiei bisericesti, (adica episcopilor, preotilor si diaconilor), avand credinta luminata de Duhul Sfant ca harul hirotoniei, in una din cele trei trepte, nu-si are izvorul in cel ce pune mainile, ci in Dumnezeu, cum ne arata si sfantul Ioan Gura de Aur : “Se pune mana peste om, dar toate le face Dumnezeu si mana Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, daca hirotonia se face cum se cuvine” (sfantul Ioan Gura de Aur).
.
Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum ii scrie si sfantul apostol Pavel ucenicului sau Timotei: “Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor preotimii” (1 Tim. IV, 14). “Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este in tine, prin punerea mainilor mele” (2 Tim. I, 6).
.
Taina Sfintei Preotii o poate savarsi numai episcopul si de partea ei vazuta tine rugaciunea rostita de el:
.
“Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste, hirotoneste pe (N) intru diacon (pe diacon intru preot, pe preot intru episcop…”) si punerea mainilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotoneste.
.
Taina Hirotoniei are trei trepte - toate adeverite de Sfanta Scriptura si de Sfanta Traditie si bine cunoscute inca din vremea sfintilor apostoli - si anume : diaconia, preotia si arhieria.
.
In Faptele sfintilor apostoli in se arata cum a luat fiinta treapta diaconeasca, pe urma alegerii si hirotoniei celor sapte diaconi in Biserica din Ierusalim. “Pe acestia i-au pus inaintea apostolilor, si rugandu-se si-au pus mainile peste ei” (Fapte VI, 6).
.
Sfintii apostoli au hirotonit preoti in mai multe cetati (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfantul apostol Pavel a asezat si episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, ii sfatuieste sa indrepteze cele ce mai lipsesc si sa aseze preoti prin cetati (Tit I,5).
.
Si sfintii parinti dau marturie neintrerupta si netagaduita despre cele trei trepte ale Sfintei Preotii, unul din ei scriind: “Supuneti-va toti episcopului precum Iisus Hristos Tatalui, si preotilor ca apostolilor, cinstiti pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.
.
Fara episcop nimeni sa nu faca ceva din cele ce apartin Bisericii” (sfantul Ignatie Teoforul, Epistola catre smirneni, VIII, 1-2).
.
Spre Sfanta Preotie poate pasi numai cel ce este gasit vrednic de primirea ei, dupa cercetarea lui de catre duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odata impartasit prin hirotonire nu se pierde niciodata. Cel hirotonit poate fi doar oprit - pentru pricini de abateri de la buna purtare preoteasca - de la savarsirea celor sfinte.
.
Potrivit treptei in care se afla, primitorii Sfintei Preotii au puterea sa savarseasca cele sfinte legate strans de treapta preotiei lor. Astfel, episcopul are puterea sa savarseasca toate Sfintele Taine si toate slujbele bisericesti, indeosebi de a hirotoni intru diacon, preot si, impreuna cu inca doi arhierei, intru anhiereu si de a sfinti intr-un sobor de arhierei, Sfantul Mir. Treapta arhiereasca, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolica sau episcopala, detine plinatatea celor trei puteri : de a invata, de a savarsi cele sfinte si de a conduce Biserica.
.
Preotul primeste de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: invatatoreasca, sfintitoare si de conducere, insa fara dreptul de a hirotoni si de a sfinti Sfantul Mir si Antimisul.
.
Diaconul este ajutator al preotului si al episcopului, in intreita lor activitate, spre mantuirea credinciosilor, neputand savarsi nici o Taina si nici o Ierurgie. Pe baza Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, Sfanta Biserica ne invata ca Taina hirotoniei a fost instituita de Mantuitorul Hristos si ca sfintii apostoli au impartasit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului si diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avandu-si baza in vointa Mantuitorului.
.
LECTURA DIN SFINTII PARINTI:
.
“Preotia se savarseste pe pamant, dar are randuiala cetelor ceresti. Si pe foarte buna dreptate, caci slujba aceasta n-a randuit-o un om sau inger sau un arhanghel sau alta putere creata de Dumnezeu, ci insusi Mangaietorul. Sfantul Duh a randuit ca preotii, inca pe cand sunt in trup sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie sa fie atat de curat ca si cum ar sta chiar in cer printre puterile cele ingeresti…
.
Preotii sunt aceia carora li s-a incredintat zamislirea noastra cea duhovniceasca ; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin Botez. Prin preoti ne imbracam in Hristos (Gal. III, 27) ; prin preoti suntem ingropati impreuna cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12) ; prin preoti ajungem madularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preotii sa fie pentru noi… mai cinstiti si mai iubiti chiar decat parintii. Parintii ne-au nascut din sange si din vointa trupului (Ioan I, 13); preotii insa ne sunt pricinuitorii nasterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nasteri din nou, ai libertatii celei adevarate si a infierii dupa har” (sfantul Ioan Gura de Aur, Despre Preotie).
.

marți, 15 septembrie 2009

DESPRE SFANTA TRADITIE (5)

.
69. Ce fel de puteri a dat Mantuitorul Apostolilor si urmasilor lor in Biserica?
Mantuitorul a dat Apostolilor, si prin ei urmasilor acestora, puterea de a invata, adica de a propovadui adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, puterea de a sfinti, adica de a impartasi credinciosilor harul lui Dumnezeu, si puterea de a conduce, adica de a pastori, a povatui si a conduce pe crestini, asa cum putem vedea din Sf. Evanghelii (Matei 28, 18-20; Ioan 20, 21; Luca 9, 1-2).

70. Sf. Apostoli au folosit aceasta intreita putere, fiecare in parte sau in unire si conlucrare?
Fiecare Apostol detinea si folosea aceasta putere asupra credinciosilor sai, insa cu respectarea credincioasa a cuvantului Domnului, de a pastra impreuna cu ceilalti Apostoli "unirea Duhului intru legatura pacii" (Efes. 4, 3). Cand a fost vorba de o hotarare de credinta, asupra careia se ivisera neintelegeri intre crestinii din Antiohia, atunci puterea de a invata nu s-a mai practicat de un singur Apostol, ci de catre adunarea tuturor Apostolilor, adica de Sinodul Apostolic de la Ierusalim. Acest Sinod arata ca insisi Sf. Apostoli, desi intariti cu puterea data de Domnul fiecaruia dintre ei, totusi, in momente insemnate, nu foloseau separat aceasta putere, ci in impreuna-lucrare frateasca, cu ajutorul Sfantului Duh. Prin urmare, daca Domnul nostru Iisus Hristos a dat fiecarui Apostol puterea de a-si conduce Biserica, in schimb puterea cea mai inalta de conducere a intregii Biserici a dat-o Adunarii, adica Sinodului Apostolilor, dupa cuvintele Mantuitorului: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
.
71. Pe cine au lasat Sf. Apostoli ca urmasi ai lor la conducerea Bisericii vazute?
Sf. Apostoli au lasat, dupa porunca Domnului, ca urmasi la conducerea Bisericii vazute, pe episcopi, carora le-au dat aceasta autoritate, impartasindu-le harul Sfantului Duh prin punerea mainilor, adica prin hirotonie. Despre aceasta ne incredinteaza atat Sf. Scriptura, cat si Sf. Traditie. Sf. Apostol Pavel, asezand ca episcopi pe Tit in Creta si pe Timotei in Efes, le da invataturi si sfaturi cum sa-si conduca credinciosii. El scrie lui Timotei: "Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai-marilor preotilor. Cugeta, la acestea, tine-te de acestea, ca propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia seama anume la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea. Caci facand aceasta, si pe tine te vei mantui, si pe cei care te asculta" (I Tim. 4, 14-16). Iar despre hirotonia preotilor spune aceluiasi Timotei: "Mainile degrab sa nu-ti pui pe nimeni, nici nu te face partas la pacatele altora. Pastreaza-te curat" (I Tim. 5, 22). Mantuitorul a incredintat, deci, conducerea Bisericii Sale vazute Apostolilor, prin insasi puterea Duhului Sfant data lor (Ioan 20, 22-23), iar acestia au incredintat-o episcopilor, impartasindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei. Prin urmare, cine asculta de episcopii hirotoniti dupa randuiala canonica a Bisericii, asculta de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se leapada de episcopii legitimi, se leapada de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, dupa insesi cuvintele Mantuitorului (Luca 10, 16). Sf. Ignatie purtatorul de Dumnezeu si Sf. Ciprian sustin ca ascultarea de episcopi este ascultarea de Iisus Hristos, ca in Biserica nu se poate face nimic fara episcopi si ca nu exista Biserica fara episcopi, preoti si diaconi (Sf. Ignatie, Scrisoarea catre Tralieni, 2,1; 2, 3; 3, 1; 7, 2, Migne, P. G.,V, col. 676, 677, 680; Sf. Ciprian, Scrisoarea 66 (catre Florentiu), 8, CV, 3, 2, p. 732).
.
72. Cum foloseau episcopii intreita putere data lor de Sfintii Apostoli?
Dupa pilda Sf. Apostoli, fiecare episcop lucreaza singur cu puterea ce i-a fost data asupra celor incredintati spre pastorire, pastrand cu grija, asemenea Sf. Apostoli, "unirea Duhului intru legatura pacii", cu ceilalti episcopi. Cand insa se iveste nevoia de a talcui sau a limpezi un adevar de credinta, sau de a statornici o regula de viata, care intereseaza intreaga Biserica, puterea de conducere nu se mai practica de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor episcopilor, adica de Sinodul ecumenic, asa cum puterea cea mai inalta apostolica s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor sapte Sinoade ecumenice sta marturie ca autoritatea cea mai inalta in Biserica este Sinodul ecumenic.
.
73. Sinodul ecumenic are puterea de a statornici invataturi noi de credinta?
Sinodul ecumenic nu face decat sa lamureasca si sa statorniceasca-cand nevoia o cere-un adevar descoperit de Domnul si care se gaseste nedezvoltat in Sf. Scriptura sau in Sf. Traditie. El poate statornici, de asemenea, reguli de viata pentru intreaga Biserica.
.
74. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o invatatura de credinta statornicita de un Sinod ecumenic, ca ea sa aiba putere obligatorie pentru toti crestinii?
Aceste conditii sunt:
1. Ca acea invatatura de credinta sa fie cuprinsa mai mult sau mai putin lamurit in propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos, adica sa se afle in Sf. Scriptura si in Sf. Traditie.
2. Ca lamurirea si statornicirea invataturii sa se faca de catre un Sinod ecumenic, care lucreaza cu ajutorul Duhului Sfant si reprezinta cu adevarat Biserica. Cea mai deplina statornicire sau formulare scurta a credintei crestine este Simbolul de credinta.
.

luni, 14 septembrie 2009

Filocalia

.
Filocalia este o culegere de scrieri ale Sfinţilor Părinţi care au scris scrieri din care poate cineva, care doreşte, să înveţe cum să-şi curăţească sufletul, cum să ajungă la luminarea sufletului, la iluminare, şi cum să urmărească desăvârşirea, desăvârşirea fiind un rezultat. Cineva care are în vedere desăvârşirea se străduieşte pentru desăvârşire, dar pentru că desăvârşirea este fără de hotar, nimeni nu poate spune “Sunt desăvârşit” sau nu ştiu despre cine ar putea spune altcineva că este desăvârşit, bineînţeles dacă ştie ce spune. Şi pentru că în Sfânta Evanghelie ne-a rămas cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: “Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48), evident că nu poate cineva decât să aibă în vedere desăvârşirea ca desăvârşire, perfecţiunea ca perfecţiune, pentru că desăvârşirea înseamnă perfecţiune, perfecţiune morală, perfecţiune religioasă zicem noi, din punctul nostru de vedere, când ne gândim la Filocalie.
.
Aşadar Filocalia se prezintă pe sine ca o colecţie de cărţi duhovniceşti, o colecţie de cărţi ascetico-mistice, mai ales ascetice, de cărţi ale nevoinţei pentru viaţa duhovnicească, pentru înaintarea în viaţa duhovnicească. Aceste scrieri îi dau cititorului posibilitatea să se orienteze în privinţa metodei de curăţire a sufletului, în privinţa metodei de înaintare duhovnicească pentru a ajunge la iluminare în înţelesul de a cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu ca lucruri ale lui Dumnezeu, de a cunoaşte natura ca un reflex al măreţiei dumnezeieşti, ca un reflex al înţelepciunii, al bunătăţii, al puterii lui Dumnezeu - aceasta înseamnă în special iluminarea, contemplaţia duhovnicească, contemplaţia naturii în duh - şi ne mai arată scrierile filocalice cum poate omul să-şi urmărească şi să-şi lucreze, din partea lui, desăvârşirea. Prin urmare cineva care citeşte oricare din scrierile cuprinse în Filocalie învaţă ceva despre curăţire - curăţirea sufletului -, despre luminare - luminarea sufletului - şi învaţă ceva despre desăvârşire. Nu există o scriere în Filocalie cu titlul de pildă “Curăţirea sufletului” sau cu titlul “Iluminarea” sau cu titlul “Desăvârşirea”. Nu există în Filocalie scrieri cu astfel de titluri, dar oricare din scrierile pe care le citim ne învaţă ceva despre aceste trepte de înaintare în viaţa spirituală.
.
Cuvântul “filocalie” înseamnă “iubire de frumos” sau am putea zice foarte bine şi “iubire de bine“. Filocalie înseamnă în special iubire de frumos, de frumuseţe spirituală, de frumuseţe dumnezeiască (În limba greacă “calos” înseamnă frumos, “filos” înseamnă iubitor: iubirea de frumos).
.
Arhimandritul Teofil Părăian

vineri, 11 septembrie 2009

TAINA SPOVEDANIEI

.
Este Taina in care Dumnezeu iarta, prin duhovnic, pacatele crestinilor care se caiesc sincer si le marturisesc la scaunul spovedaniei, in fata preotului.
.
Ea are diferite numiri. Se numeste pocainta, pentru ca cel ce o primeste trebuie sa regrete in mod sincer, pacatele savarsite si marturisite preotului duhovnic; marturisire sau spovedanie, intrucat crestinul isi marturiseste pacatele in fata preotului; al doilea Botez, pentru ca prin ea se spala pacatele intocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru ca prin ea se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor; impacare, pentru ca ne impaca cu Dumnezeu.
.
Mantuitorul Hristos a ingaduit aceasta Taina sfintilor Sai apostoli cand le-a spus : “Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi dupa Sfanta Sa inviere din morti, cand aratandu-Se apostolilor le-a zis : “Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21-23). Puterea de a lega si dezlega pacatele o are numai Mantuitorul Hristos, cum ne-a aratat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat aceasta putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
.
Recunoasterea pacatelor se face prin marturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, in fata preotului-duhovnic. Pacatul apasa constiinta noastra ca o piatra si o raneste dureros. Dar prin marturisire, sufletul se usureaza, inima dobandeste liniste, constiinta castiga impacare si rana se vindeca. Dupa cum bucuriile cer sa fie marturisite si prin aceasta isi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer marturisite si astfel sufletul se usureaza.
.
Pacatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie sa fie martunsit in fata preotului duhovnic, cu adanca parere de rau, cu hotararea de a nu mai gresi, cu credinta puternica in Hristos si cu nadejdea in indurarea Lui. Aceasta, pentru a ne pastra mereu curata haina sufletului nostru, pentru a nu ne desparti de Dumnezeu. Sfantul apostol Iacob ne indeamna, zicand : “Marturisiti-va unul (credinciosul) altuia (preotului) pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacob V, 16). Asadar, cand ne simtim apasati de pacate, cand suntem bolnavi sufleteste, sa alergam la preotii Sfintei Biserici si lor sa ne marturisim, ca prin rugaciunea si dezlegarea lor sa dobandim iertarea pacatelor (Iacob V, 14-15). Si in alt loc ni se graieste despre indatorirea crestina de a ne marturisi pacatele: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele, El - Iisus Hristos - este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem mincinos, si cuvantul Lui nu este Intru noi” (1 Ioan I, 8-10).
.
Lucru deosebit de insemnat nu este insa numai marturisirea pacatelor, ci cainta, adica parerea de rau si durerea sufleteasca pe care o simte crestinul pentru pacatele savarsite in felurite chipuri. Caci fara de cainta, Sfanta Marturisire sau Pocainta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si impacarea cu Dumnezeu. Iar cainta trebuie sa fie sincera, deplina (pentru toate pacatele) si sa izvorasca din credinta, nadejdea si iubirea lui Dumnezeu.
.
Aceeasi insemnatate o are si hotararea de indreptare, curajul prin care punem hotar intre viata trecuta si cea viitoare; o hotarare sfanta, ca vom duce de acum inainte o viata noua, viata in Hristos, facand fapte vrednice de pocainta (Matei III, 7).
.
Marturisirea sau insirarea pacatelor fara cainta adevarata si fara hotarare de indreptare, nu aduce iertarea pacatelor (Luca XIII, 5).
.
Cerintele unei bune marturisiri a pacatelor trebuie implinite printr-o pregatire din buna vreme, cu deosebire prin post si rugaciune. Caci postul smereste trupul, iar rugaciunea deschide sufletul credinciosului in fata lui Dumnezeu. De asemenea, sa cercetam in ce masura ne-am implinit datoriile catre Dumnezeu, catre Sfanta Biserica, apoi catre aproapele, catre familie, catre noi insine, catre Patrie, si asa sa pasim catre Sfanta Taina a Spovedaniei.
.
Stiut este ca Sfanta Marturisire se administreaza celor ce se pregatesc a primi Sfanta Cuminecatura. De aceea si graieste sfantul apostol Pavel: “Sa se cerceteze (insa) omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar” (1 Cor. XI, 28), adica sa ia Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Iisus Hristos numai dupa vrednica marturisire.
.
Dupa ascultarea celor marturisite de crestin, daca din ele se vadeste cainta si hotarare de indreptare, preotul-duhovnic il dezleaga pe acesta prin cuvintele: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule, si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”.
.
Potrivit cu greutatea pacatelor marturisite si dupa cea mai buna socotinta a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se da, inainte de dezlegare, un canon de pocainta, ca de pilda : rugaciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si indeosebi la Sfanta Liturghie din duminici si sarbatori, fapte de milostenie, infranari de la anumite mancaruri sau fapte. Toate acestea nu urmaresc pedepsirea celui ce s-a marturisit, ci indreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre insanatosire duhovniceasca, spre intarire in virtute si indepartare de pacat.
.
Roadele Sfintei Marturisiri sunt de nepretuit. Caci ea ne dezbraca de haina intinata a pacatelor si ne imbraca in haina cea noua a virtutilor crestine, in haina luminoasa a harului dumnezeiesc ; din starea de pacat si de osanda, ea ne trece in starea de har mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, ne sporeste evlavia, rodeste curatia sufletului, pacea cugetului, indreptarea vietii spre castigarea fericirii vremelnice si vesnice.
.
Soroacele Sfintei Marturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastra duhovniceasca, sa ne spovedim cat mai des, dar mai ales cu prilejurile aratate in legatura cu Sfanta Cuminecatura.
.
RUGACIUNI
.
a) Inainte de spovedanie:
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru pacatele mele ai primit ocara pe cruce si chemi pe cei pacatosi la Tine, zicand : “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara”, primeste-ma si pe mine, nevrednicul. Iarta-mi toate pacatele mele si-mi da harul Tau si binecuvantarea Ta, pentru mila Ta cea mare si nemasurata; cu rugaciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.
.
b) Dupa spovedanie:
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul intelepciunii si al darului, deschide buzele mele ale pacatosului si ma invata cum se cuvine si pentru ce se cade sa ma rog. Ca Tu esti Cel ce stii multimea cea mare a pacatelor mele. Iata, cu frica stau inaintea Ta; indreapta viata mea, Cel ce indrepti toata zidirea cu cuvantul si cu puterea cea nespusa a intelepciunii, Cel ce esti liman celor inviforati, si-mi arata calea pe care voi merge. Da cugetelor mele duhul intelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul intelegerii. Cu duhul temerii de Tine patrunde faptele mele si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Cu duh stapanitor intareste alunecarea gandurilor mele; ca in toate zilele fiind indreptat spre cele de folos cu Duhul Tau cel bun sa ma invrednicesti a implini poruncile Tale si pururea sa-mi aduc aminte de marita venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre.
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.

marți, 8 septembrie 2009

Cuviosul Siluan Athonitul

..
Sfântul cuvios Siluan Athonitul este un sfânt de origine rusă de la Muntele Athos, a cărui pomenire se săvârşeşte în ziua de 24 septembrie.
.
Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită - pe lângă părinţi - din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.
.
Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că "dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."
.
De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci."
.
Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase.
.
Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.
.
În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .
.
Această a doua chemare, petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.
.
Simeon îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, a fost foarte preţuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar şi bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.
.
Puţin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.
.
Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieţii sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean şi oaza spiritualităţii filocalice, Sfântul Munte cunoştea la sosirea sa un moment de apogeu.
.
În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiţia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, munca şi ascultarea - fratele Simeon se împărtăşeşte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"
.
Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeşte - ca un dar nepreţuit - rugăciunea inimii, ce ţâşnea de la sine, fără încetare.
.
Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.
După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.
.
Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" şi abia şopteşte "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!". Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.
.
Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul ("nu puteţi înţelege durerea mea" spunea Siluan).
.
Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.
.
În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.
.
Păstrându-şi "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.
.
Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.
.
După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".
.
"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".
.
Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de la Dumnezeu:
.
"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."
.
Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; mândria - această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, "şi nu deznădăjduieşte".
.
Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.
.
În această stare, Cuviosul Siluan începe să înţeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câte puţin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi din belşug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.
.
Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ţi aşterne în scris experienţa interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confraţii săi monahi. În această perioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.
.
Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin şi cufundat în rugăciune, se stinge uşor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.
.
Prin Viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea experienţelor cotidiene, durere şi deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărţile sale - ultimul...
.
"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: "Miluieşte-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: "Eşti neînduplecat!" Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă..."
.

joi, 3 septembrie 2009

File de pateric (16)

.
L-au cercetat odată trei bătrâni pe , şi unul din ei avea nume rău. Unul din bătrâni a spus:
– Avvo, fă-mi o mreajă.
– Nu-ţi fac.
Iar celălalt a spus:
– Fă bunătate, ca să avem amintire de la tine în mănăstire.
– N-am vreme.
I-a spus şi celălalt cu nume rău:
– Fă-mi mie o mreajă, să am ceva din mâinile tale, avvo.
Iar el răspunse repede:– Ţie îţi fac.
Iar cei doi bătrâni îi ziseră luându-l deoparte:
– Cum de noi te-am rugat, şi n-ai vrut să ne faci, iar lui i-ai spus „ţie îţi fac“?
– V-am spus că nu vă fac, şi nu v-aţi mâhnit, fiindcă n-am răgaz. Dacă lui nu-i fac, o să spună „nu-mi face bătrânul, fiindcă a auzit de păcatele mele“ şi numaidecât am retezat funia (shoinion, parâmă sau funie de scos apa din fântână. Aici, în sens figurat „întrerupem dialogul“.). De aceea i-am trezit sufletul, ca nu cumva să-l soarbă jalea.
.
Spunea : cum coboram la odată, mi-au dat unii câteva mere ca să le dau bătrânilor. Şi am bătut la chilia avvei Ahila, ca să-i dau. Şi mi-a zis: într-adevăr, frate, n-aş fi vrut să baţi la mine, nici să fi fost mană; nu te du nici la alte chilii. Şi am plecat la chilia mea şi le-am dus la biserică.
.
A venit odată la chilia avvei Isaia în şi l-a găsit mâncând. Şi pusese apă cu sare într-un blid. Şi văzându-l pe bătrân ascunse blidul. Văzând bătrânul că l-a ascuns după funii îi spuse:
– Ce mâncai?
– Iartă-mă, că tăiam lujeri de curmal şi am suit pe arşiţă şi am îmbucat (pâine) cu sare, şi-mi era gâtlejul uscat de căldură şi nu se pogora îmbucătura; şi de asta am trebuit să pun puţină apă în sare ca aşa să pot înghiţi. Dar iartă-mă.
– Haide, vedeţi-l pe Isaia mâncând supă la ! Dacă vrei să mănânci supă, mergi în .
.
Unul din bătrâni a venit la şi-l văzu scuipând sânge. Şi l-a întrebat: ce este şi asta, părinte? Iar el a răspuns: e cuvântul unui frate care m-a mâhnit, şi m-am silit să nu-l dau în vileag şi m-am rugat de să mă scape de el, şi s-a făcut cuvântul sânge în gura mea şi l-am scuipat şi m-am liniştit şi am uitat mâhnirea.
.
Zicea avva Ammoes: l-am cercetat eu şi pe şi l-am auzind rumegând cuvântul acesta „nu te teme, , să te pogori în “. Şi a stat mult aşa. Şi am bătut de ne-a deschis şi ne-a întrebat: de unde sunteţi? şi fiindcă ne era frică să spunem „de la Chilii“, am zis:
– De la muntele Nitriei.
– Ce să fac cu voi, dacă sunteţi aşa de departe…
Ne-a primit, şi l-am văzut lucrând toată noaptea multă funie, şi ne-am rugat de el să ne spună un cuvânt:
– De aseară până acuma am împletit douăzeci de stânjeni, şi zău n-am nevoie de ei. Dar ca să nu se mânie şi să nu mă învinuiască – de ce n-ai lucrat, că puteai! – de aceea mă ostenesc şi lucru din toată puterea mea.
Şi ne-am dus înţelepţiţi.
.
Altă dată iar l-a cercetat un mare bătrân din Tebaida pe şi i-a spus:
– Avvo, sunt ispitit către tine.
– Haide şi tu, bătrâne, eşti ispitit către mine, acuma?
– Da, avvo.
Era acolo aşezat la uşă un bătrân orb şi ciung. Şi i-a spus bătrânul:
– Voiam să şed doar câteva zile dar din pricina bătrânului acestuia nu pot să şed.
Auzind , s-a mirat de smerenia bătrânului, şi a zis: aceasta nu este curvie, ci ciuda demonilor celor răi.
.

marți, 1 septembrie 2009

DESPRE SFANTA TRADITIE (4)

.
64. Prin ce mijloace statorniceste Biserica adevarurile de credinta dezvoltate de-a lungul Traditiei?
Biserica statorniceste aceste adevaruri prin hotararile (canoanele) Sinoadelor ecumenice si prin Cartile simbolice. Definitiile date la Sinoadele ecumenice ies dintr-un material bogat framantat de Traditie, zeci sau sute de ani, pana in momentul cand Biserica, prin imputernicitii ei oficiali, desprinde, cu ajutorul Duhului Sfant, adevarul din dezbateri, ca aurul in cuptor, si-l infatiseaza in definitii sau formule care devin obligatorii pentru toti credinciosii. Pentru Biserica Ortodoxa sunt obligatorii definitiile celor sapte Sinoade ecumenice: I la Niceea (325), II la Constantinopol (381), III la Efes (431), IV la Calcedon (451), V la Constantinopol (553), VI la Constantinopol (Trulan: 680-681), VII la Niceea (787). Cartile simbolice sau Marturisirile de credinta au aparut in Biserica Ortodoxa din cauza intreruperii Sinoadelor ecumenice de la 787 incoace. Marturisirile de credinta lamuresc intrebarile noi care s-au ivit in viata Bisericii si le dezleaga cu ajutorul Sf. Scripturi si al hotararilor Sinoadelor ecumenice sau locale, in duhul celei mai curate Traditii. Asemenea Marturisiri de credinta sunt: aceea a Mitropolitului Petru Movila, numita "Marturisirea Ortodoxa", inchegata si formulata definitiv la Sinodul de la lasi (1642), (A se vedea editia mai noua a acestei Marturisiri Ortodoxe, dupa un text grec inedit, Ms. Parisinus, 1265, datorata Pr. N. M. Popescu, si reproducerea textului trad. rom., ed. Buzau 1691, datorata Diac. Gh. Moisescu, Bucuresti, 1942, si editia: Marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe (1642), trad. de Prof. Alexandru Elian, Bucuresti, 1981); "Marturisirea Patriarhului Dositei", care se numeste si "Pavaza Ortodoxiei" si care e tot una cu "Marturisirea Patriarhilor Ortodocsi"; ea e, de fapt, lucrarea Sinodului de la Ierusalim din 1672; "Marturisirea lui Mitrofan Critopulos" si altele; Die Bekenntnisse und die wichtigsten Glaubenszeug-nisse der griechisch-orientalischen Kirche im Originaltext, nebst, einleitenden Bemerkungen von lon Mihalcescu, Leipzig, 1904, p. 22, s.u., 123 s.u., 183 s.u.). Pentru importanta, rasunetul si neintrerupta ei actualitate fata de doctrina romano-catolica, merita sa fie trecuta in randul Marturisirilor de Credinta si "Enciclica Patriarhilor Ortodocsi" de la 1848 (Teodor M. Popescu, Enciclica Patriarhilor Ortodocsi de la 1848, studiu introductiv, text si traducere (extras), Bucuresti, 1935, p. 80-104, 105-140).
.
65. Ce este un sinod ecumenic?
Un sinod ecumenic este adunarea episcopilor intregii Biserici drept-credincioase, pentru statornicirea, formularea si intarirea invataturii si regulilor de viata ale Bisericii.
.
66. Care este obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice?
Obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice se ridica pana la Sf. Apostoli, care au tinut un Sinod la Ierusalim in anul 50, unde lucrand sub paza si impreuna-lucrarea Sfantului Duh (Fapte 15, 28), au luat hotarari de credinta si de reguli de viata crestina cu putere si obligatie pentru toti credinciosii, asa cum se vede in Faptele Apostolilor (15, 1-29).
.
67. Pe cine infatisau Sf. Apostoli adunati in Sinod?
Ei infatisau pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Capul nevazut al Bisericii, asa cum ni se spune in cuvintele: "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cine se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine" (Luca 10, 16). Ca infatisatori ai Domnului nostru Iisus Hristos, Apostolii lucrau sub obladuirea Sf. Duh, cum ne adevereste Sf. Scriptura: "Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da voua, ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu-L poate primi, ca nu-L vede pe El, nici il cunoaste pe El; voi il cunoasteti, caci cu voi petrece si in voi va fi" (Ioan 14, 16-17).
.
68. Cui a incredintat Mantuitorul conducerea Bisericii, dupa inaltarea Sa la cer?
Dupa inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a incredintat conducerea Bisericii Sale Sfintilor Apostoli, asa cum spune El insusi: "Precum M-ai trimis pe Mine in lume si Eu i-am trimis pe ei in lume" (Ioan 17, 18). "Si apropiindu-Se, Iisus le-a grait lor zicand: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant. Drept aceea mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 18-20). Cand li Se arata, in ziua Invierii, Mantuitorul spune Apostolilor: "Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi"; si acestea zicand, a suflat si a zis lor: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 21-23).
.