vineri, 31 iulie 2009

File de pateric (13)

.
Era înţelept la cuget şi străduitor la cele trupeşti, şi-şi ajungea sieşi (autarkês ên, era autosuficient) în toate, în lucrul mâinilor, în hrană şi în haine.
.
Mergea odată cu ucenicii lui. Şi găsind unul din ei o păstaie verde, i-a zis bătrânului: părinte, porunceşti s-o iau? iar bătrânul îl privi uimit şi-i spuse: tu ai pus-o acolo? Iar fratele: nu. Atunci răspunse bătrânul: atunci cum vrei să iei ce n-ai pus?
.
A venit un frate la să-i zică: lasă-mă să locuiesc cu tine. Şi venind pe cale a găsit puţină sodă (sodă naturală, care se găseşte din belşug în deşertul egiptean) şi a luat-o. Şi i-a zis bătrânul:
– Unde ai găsit soda?
– Am găsit-o mergând pe cale şi am luat-o.
– Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ce n-ai pus? Şi l-a trimis înapoi să o lase de unde o luase.
.
L-a întrebat un frate: am primit o poruncă, dar e luptă acolo unde e porunca. Aş împlini-o, dar mă tem de luptă. El i-a răspuns: dacă era Agathon, împlinea porunca şi biruia lupta.
.
Tot Agathon, făcându-se adunare despre ceva şi luându-se hotărâre, a venit mai târziu să le spună:
– Nu aţi hotărât bine lucrul.
– Dar tu cine eşti de vorbeşti aşa?
– Fiul omului – căci e scris, „de grăiţi într-adevăr dreptate, drept judecaţi, fii ai oamenilor“ (Psalmi 57, 2).
.
Se spunea despre că trei ani de-a rândul a ţinut o piatră în gură până să se deprindă să tacă.
.
Mai spuneau despre el şi despre avva Ammun că dacă vindeau ceva, spuneau o dată preţul şi ce primeau luau în tăcere cu linişte; şi iar dacă voiau să cumpere ceva, ce li se spunea dădeau în tăcere şi luau lucrul, fără vorbă.
.
A spus tot : n-am dat niciodată milostenie, dar a da şi a lua îmi era mie milostenie, gândindu-mă că câştigul fratelui meu e lucrare roditoare.
.
Când vedea ceva şi gândul lui voia să înfiereze, îşi zicea: Agathon, tu să nu faci aşa. Şi aşa i se domolea gândul.
.
Tot el spunea: un om repede la mânie, nici dacă ar învia morţii nu este plăcut înaintea lui .
.
Avea odată doi ucenici sihaştri, fiecare locuind osebit. Şi într-o zi l-a întrebat pe unul:
– Cum îţi merge în chilia ta?
– Postesc până seara şi mâne doi posmagi.
– Bun trai şi fără osteneală.
Şi celuilalt:
– Dar tu cum trăieşti?
– Câte două zile postesc şi mâne doi posmagi.
– Te trudeşti mult şi te lupţi cu două lucruri: că dacă mâncă cineva zilnic şi nu se satură, se osteneşte; iar altul dorind să postească două zile, care se satură; dar tu postind de două ori mai mult nu te saturi.
.
Un frate l-a întrebat pe despre curvie. Şi i-a spus: haide, aruncă-ţi neputinţa înaintea lui şi vei avea odihnă.
.

joi, 30 iulie 2009

DESPRE SFANTA SCRIPTURA (5)

.
45. Sf. Scriptura poate fi inteleasa usor?
Nu. Intelegerea Sfintei Scripturi nu este la indemana fiecaruia dintre noi, oamenii, fiindca adevarurile pe care ea ni le prezinta sunt mai presus de mintea noastra omeneasca, sunt adevaruri dumnezeiesti care se adreseaza celor credinciosi si cu viata duhovniceasca. De altfel, ea insasi marturiseste ca talcuirea ei nu e lucru usor. La intrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca intelege ce citeste, cel intrebat raspunde: "Cum as putea, de nu ma va calauzi cineva?" (Fapte 8, 31). Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: "In toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei neinvatati si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o lauda sincera a Legii Domnului, ci si o rugaciune neintrerupta pentru dobandirea adevaratei ei intelegeri. Sf. Parinti si Scriitori bisericesti au aratat, in repetate randuri, greutatile intampinate pentru intelegerea Sf. Scripturi. Origen spune ca intelesul Scripturii nu se descopera de la inceput cititorilor, mai ales celor necunoscatori in lucrurile dumnezeiesti, sau care sunt necredinciosi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindca intelesul Scripturii e un lucru supraomenesc (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5, pp. 302-303). Putinatatea intelegerii noastre nu poate patrunde stralucirea dogmelor (Idem, op. cit., loc. cit., p. 304). Aceasta e una din cauzele principale ale caderii in erezie (Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305-306). Fericitul Augustin ne recomanda ca partile neintelese din Scriptura sa le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le patrunde unele prin altele (Fer. Augustin, Despre invatatura. crestina, 3, 27, 38, Migne, P. L., XXXIV, col. 80). Sf. Ioan Damaschin ne indeamna ca: «daca citim o data, de doua ori, si nu intelegem ce citim, sa nu ne trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam. Caci spune Scriptura: "Intreaba pe tatal tau si-ti vada de stire, intreaba pe batrani si-ti vor spune" (Deut. 32, 7). Cunostinta nu este a tuturor» (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 17, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, p. 286).
.
46. Cum trebuie interpretata sau inteleasa Sf. Scriptura?
Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:
1) intelesul dupa litera, obstesc, sau istoric;
2) intelesul mai inaintat sau sufletesc;
3) intelesul duhovnicesc.
Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale talmacirii Sf. Sripturi, sustine ca intelesul cartilor insuflate se imparte dupa cele trei feluri de credinciosi aflatori in Biserica: cei simpli, cei inaintati si cei desavarsiti. «Cei simpli sa-si intareasca (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest inteles dupa litera, obstesc si istoric); daca insa unii au inceput sa inainteze ceva si pot sa priveasca un lucru mai pe larg, sa-si intareasca (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desavarsiti si asemenea acelora despre care Apostolul zice: "Iar intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti; dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci spre slava noastra" (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se intareasca din insasi legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare. Acelasi Origen declara ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si trebuie pus inaintea celui material sau istoric (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,). Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi e insa aceea care tine seama de toate cele trei intelesuri si le foloseste potrivit cu ideile, persoanele si faptele biblice, cum au facut cei mai multi din Sfintii Parinti. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa nu cititi literele in chip simplu, ci sa cercetati ideile. Daca cineva se opreste numai asupra cuvintelor si nu cerceteaza nimic mai mult decat cele scrise, multe greseli va savarsi") (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra ereticilor..., Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptura si interpretarea ei in opera Sfantului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95).
.
47. Ce se cere pentru talcuirea dreapta a Sf. Scripturi?
Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:
1) O viata curata si inflorita de virtuti;
2) Cunoasterea voii dumnezeiesti prin studiul indelungat si smerit al Descoperirii dumnezeiesti;
3) Cunoasterea invataturii Bisericii si a Sf. Traditii. .
In privinta curatiei vietii, Sf. Maxim Marturisitorul spune: «Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici cu Duhul, adica numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtutilor, curatindu-si mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeiesti, care se intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o oglinda curata si stravezie» (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspuns catre Talasie, 65, in Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420). Viata potrivita Duhului duce la cunoasterea voii dumnezeiesti aratata in Sf. Scriptura. Duhul din noi recunoaste Duhul din Sf. Scriptura, cum observa Mantuitorul insusi: "De va voi cineva sa faca voia Lui (Dumnezeu), va cunoaste despre invatatura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Insumi" (Ioan 7, 17). Se cuvine sa citim Sf. Scriptura cu smerenie, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu, cerandu-I mai inainte ajutorul ca s-o intelegem si avand dorinta calda de a ne lumina fiinta prin cuprinsul ei. Atunci cand, din pricina putinatatii intelegerii noastre, nu pricepem anumite invataturi din ea, sa rugam pe preot sa ne talcuiasca acele invataturi. Cunoasterea adanca a invataturii Bisericii si a Traditiei imbogateste duhul talcuirii celei adevarate. O astfel de cunoastere ajuta mult la intelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica si adanca intelegere a Bibliei, precum si lipsa legaturii stranse cu Sf. Traditie, duce la eresuri si rataciri, aspru mustrate de insusi Mantuitorul, cand zice: "Va rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29).
.

marți, 28 iulie 2009

Raiul şi iadul

.
Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat:
- Cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul?
- Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios?
Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:
- Vezi, aşa se deschid porţile iadului!
Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos.
- Vezi, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!
.
"Cel ce uită de iad, va ajunge acolo. " (Sfântul Ioan Gură de Aur)
.


vineri, 24 iulie 2009

Sfantul Dionisie Exiguul

.
Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit) s-a nascut in Scythia Minor intre anii 460-470 si a murit in Italia, la Vivarium, pe la 545-550. El a atras atentia multor cercetatori care l-au numit "erudit daco-roman", sau "Dionisie Romanul, o podoaba a Bisericii noastre stramosesti".
.
La fel ca si Sfantul Ioan Casian, el s-a format in scolile si manastirile din Dobrogea, dupa metode scolare si duhovnicesti asemanatoare. A intrat de tanar in manastire ca si Sfantul Ioan Casian, a ajuns in Orient pentru a cunoaste mediul monahal din aceste parti, dar din cauza raspandirii monofizitismului, a ramas putina vreme acolo si a plecat la Constantinopol unde ramane o vreme greu de precizat; de acolo se duce, spre sfarsitul anului 496, la Roma, la chemarea papei Ghelasie, care avea nevoie de traducatori din greaca in latina. In Italia a ramas-pana la sfarsitul vietii lucrand in timpul pastoririi a zece papi.
.
In manastire sau scoala, Dionisie a avut printre indrumatori si pe Petra, devenit, catre sfarsitul secolului V, episcop al Tomisului si caruia ii scrie cu recunostinta din Italia, adresandu-i-se: "Domino beatissimo patri, Petro episcopo", apoi: "mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile parinte si podoaba aleasa a invatatorilor lui Hristos si am mereu inaintea ochilor mintii ravna sfanta pentru hrana duhovniceasca pe care o cheltuiati cu mine cand eram copil, ravna pe care nici spatiul nici timpul nu o pot uita; va rog sa primiti o multumire pe care stiu ca nu pot sa v-o dau la inaltimea cuvenita".
.
Din indepartata Italie, Dionisie isi aduce aminte cu dor de pamantul tarii sale si de oamenii locului, la fel ca si predecesorul sau, Casian: "Poate este un lucru nou celor nestiutori, ca Scythia, care se arata ingrozitoare prin frig si in acelasi timp prin barbari, a crescut barbati plini de caldura si minunati prin blandetea moravurilor. Ca lucrul sta asa, eu il stiu nu numai printr-o cunoastere din nastere, ci mi l-a aratat si experienta. Se stie ca acolo (in Scythia Minor), intr-o comunitate pamanteasca deschisa (exposita terrena congregatione) am fost renascut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului si am fost invrednicit sa vad viata cereasca in trap fragil a preafericitilor Parinti (calugari), cu care acea regiune se mandreste ca de o rodire duhovniceasca deosebita".
.
Dionisie a fost, ca si Sfantul Casian, bine instruit in scoala si manastire, incat a devenit un reputat cunoscator al limbilor latina si greaca, de aceea este invitat sa mearga la Roma de catre papa Ghelasie (492-496). In activitatea pe care o depune in Italia, vedem ca in afara de traduceri a fost si profesor la o "Academie" din Vivarium (in Calabria, sudul Italiei), intemeiata de Casiodor si unde a predat Dialectica. Pregatirea lui teologica si filosofica trebuie sa fi fost de asemenea buna, fiindca altfel nu putea realiza traduceri din marii Parinti ai Bisericii. Avea bune cunostinte de astronomie asa cum a dovedit in lucrarile sale de cronologie bisericeasca, initiind pentru prima oara era crestina, adica numararea anilor de la nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, nu de la imparatul persecutor Diocletian, cum era pana atunci. O observatie preliminara la aceasta activitate se cuvine sa fie data, si anume ca traducerile sale nu s-au limitat la redarea fidela a textului dintr-o limba in alta, ci ele au fost deseori insotite de prefete lamuritoare, note si comentarii.
.
Canoanele date de cele patru sinoade ecumenice si de cele locale au o importanta deosebita pentru organizarea si viata Bisericii. Ele reglementeaza viata crestina si au in acelasi timp un bogat continut doctrinar. Insa, cum toate cele patra sinoade ecumenice recunoscute de ambele Biserici mari, Ortodoxa si Romano-Catolica, s-au tinut in rasaritul bizantin, unde limba greaca era predominanta, iar hotararile au fost consemnate in aceasta limba, mai greu perceptibila in apus, se simtea deci nevoia unui acces mai usor la ele, care nu putea fi realizat decat prin traduceri in limba latina. Sarcina i-a fost incredintata lui Dionisie, care avea cunostintele lingvistice si pregatirea teologica de a reda corect si placut ceea ce traducea. Ostenelile lui Dionisie s-au concretizat in traducerea canoanelor primelor patru sinoade ecumenice - Niceea, Constantinopol, Efes si Calcedon -, si a unor sinoade locale. In afara de aceste traduceri, Dionisie a editat intr-o prima colectie Decretatele pontificale, de la papa Siricius (385-398) pana la Anastasius (496-498), in care sunt grupate 38 de scrisori papale importante.
.
Dionisie a avut in preocuparile sale si biografiile unor sfinti, cu scopul de a crea modele de viata morala dusa in duhul Evangheliei si al traditiei apostolice. In acest domeniu se cunosc cateva titluri: Viata Sfantului Pahomie cel Mare, dupa un autor grec necunoscut, iar prefata este adresata unei nobile romane, poate Galla, fiica patricianului Symachus; Descoperirea capului Sf. Ioan Botezatorul, lucrarea lui Marcel si este un elogiu al Sfantului Ioan Botezatorul si al vietii monahale si Pocainta Sfanta Taisia.
.
Noutatea cea mai de seama in lucrarile sale de cronologie este ca Dionisie renunta la calcularea traditionala a anilor, care avea punct de plecare intemeierea Romei (754 a.Hr.) ori imparati romani. El incepe datarea evenimentelor cu Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos: "Eu nu am voit sa pun la baza calculelor mele amintirea acelui om fara de lege si persecutor (Diocletian), ci mai degraba am ales sa socotesc anii de la Intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca, astfel,, sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadejdii noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc, adica Patimile Mantuitorului nostru (Al. L., Tautu, op.cit., p. 22; Nestor Vornicescu, Primele scrieri in literatura noastra (sec. IV-XVI), Craiova, 1984, p. 72-73).
.
Unii cercetatori atribuie lui Dionisie si o culegere de texte din Sfintii Parinti (Exempla Sanctorum Patruum) alese cu scopul de a avea o documentare patristica care sa justifice ortodoxia formulei theopaschite a calugarilor sciti si sa se adauge marturiilor scripturistice si celor de logica teologica. Exista si opinie contrara atribuirii acestei lucrari lui Dionisie, dar mai putin credibila. Autorul a ales o suta de texte din operele lui Ciprian de Cartagina, Ilarie de Pictavium, Athanasie cel Mare, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ambrozie si Fericitul Augustin. Tinand seama de angajarea lui Dionisie de partea calugarilor sciti in apararea formulei theopaschite, este posibil ca el sa fie autorul acestei lucrari.
.
Opera lui Dionisie, variata, ampla si valoroasa a fost de mare folos crestinatatii intregi, contribuind mult la cunoasterea celor doua lumi, a rasaritului si a apusului, si la schimbul de valori dintre ele. Prestigiul sau a fost mare chiar in timpul vietii, bucurandu-se de aprecierea unor personalitati de prim rang, cum a fost Casiodor, prim-ministru al regelui Teodoric cel Mare si autor de lucrari istorice si literar-stiintifice. Casiodor l-a cunoscut foarte bine pe Dionisie si o lunga perioada de timp au fost amandoi profesori la Vivarium. Psiholog si fin observator, Casiodor ne-a lasat un portret impresionant al lui Dionisie privind aptitudinile sale intelectuale si tinuta morala, din care spicuim: "Naste inca si astazi Biserica universala barbati ilustri, stralucind de podoabele dogmelor adevarate. Caci a fost in zilele noastre si calugarul Dionisie, scit de neam (scytha eatione) dar dupa caracter cu totul roman (sed moribus omnirto Romanus), foarte invatat in amandoua limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care il invatase din cartile Domnului. A cercetat Scripturile cu o ravna atat de mare si le-a inteles astfel, incat oriunde ar fi fost intrebat, avea raspunsul pregatit, dandu-l fara nici o ezitare. Acesta a predat dialectica cu mine si a petrecut cu ajutorul lui Dumnezeu foarte multi ani din viata in cadrul invatamantului glorios. Mi-e rusine sa spun despre un coleg ceea ce nu gasesc in mine, in el era mai multa simplitate unita cu intelepciunea, smerenie unita cu stiinta, elocinta insotita de sobrietate, incat el nu se socotea superior nimanui, sau unul dintre cei din urma slujitori, desi era vrednic, fara indoiala de societatea regilor. Acesta... a strans laolalta cu marea lumina a elocintei sale, caci era simplu si intelept, din exemplarele grecesti, canoanele bisericesti, potrivit cu obiceiurile sale, pe care Biserica romana le-a insusit astazi printr-o folosinta frecventa... si multe a tradus din greceste in latineste, care pot sa fie spre folosul cerintelor bisericesti. El se folosea cu o pricepere atat de mare de latina si de greaca, incat orice carti grecesti lua in mana le traducea fara poticnire in latineste si, la fel, pe cele latinesti le citea in greceste, incat credeai ca aceasta este scrisa asa cum o pronunta gura sa, cu o iuteala nestavilita... Intre alte virtuti... a avut si acest lucra admirabil, anume ca desi se daruise lui Dumnezeu in intregime, nu refuza sa ia parte la intalniri cu oameni de lume. Era de o castitate rara, desi vedea zilnic sotiile altora; bland desi era manat de firea patimasa a celor maniosi; varsa lacrami miscat de durere, cand auzea cuvinte necuviincioase in timpul veseliei; postea fara sa reproseze celor ce mananca. Mai mult, lua parte la mese, dorind ca intre bucatele trupesti sa impartaseasca totodata bogatii sufletesti. Ca daca manca totusi uneori, manca putin si mai ales mancaruri comune.
.
Evlavios si smerit, rugator si postitor, invatat si harnic lucrator in Biserica lui Hristos, Cuviosul Dionisie Exiguul merita sa fie trecut in calendarul crestin si pentru ca este parintele erei crestine.
.

joi, 23 iulie 2009

File de pateric (12)

.
A spus avva Petru, cel al avvei Lot: eram odată în chilia avvei Agathon, şi a venit un frate la el zicându-i: vreau să locuiesc cu alţi fraţi; spune-mi, cum să locuiesc cu ei? Bătrânul îi spuse: ca în prima zi când ai venit printre ei, aşa păzeşte-ţi înstrăinarea ta în toate zilele vieţii, ca nu cumva să devii familiar (mê parrhesiasthes met’autôn.) cu ei. Îi spuse avva Macarie:
– Ce anume face familiaritatea?
– E ca o arşiţă mare; când se iscă, toţi fug din faţa ei, şi strică roadele pomilor.
Iar avva Macarie:
– Atâta este de rea?
– Nu este altă patimă mai rea decât familiaritatea, căci dă naştere tuturor patimilor. Se cade ca cel ce se străduie să nu fie familiar, chiar singur în chilia lui. Ştiu un frate care a petrecut mult timp în chilie, având un pătuţ, şi ar fi lăsat chilia fără să ştie de pătuţ, dacă altul nu i-ar fi spus. Un asemenea om este strădalnic şi luptător.
.
A spus : monahul nu trebuie să-şi lase mintea să-l învinuiască pentru nimica.
.
A mai spus: fără păzirea sfintelor porunci nu înaintează omul nici măcar spre o virtute.
.
A mai spus: niciodată nu m-am culcat având ceva împotriva cuiva, nici n-am lăsat pe cineva să se culce având ceva împotriva mea, pe cât mi-a stat în puteri.
.
Spuneau unii despre că au venit unii la el, auzind că are duh al deosebirii, şi vrând să-l încerce, i-au spus:
– Tu eşti Agathon? Am auzit că eşti curvar şi îngâmfat.
– Da, aşa e.
– Tu eşti Agathon cel flecar şi bârfitor?
– Eu sunt.
– Tu eşti Agathon ereticul?
– Nu sunt eretic.
Şi l-au întrebat: spune-ne, de ce ţi-am zis atâtea, şi le-ai primit, şi cuvântul acesta nu l-ai răbdat?
– Cu cele dintâi mă prihănesc singur, căci e spre binele sufletului meu; eretic înseamnă depărtarea de , şi nu vreau să mă îndepărtez de .
.
Se povestea despre că a durat multă vreme chilie cu ucenicii lui, şi isprăvind-o o locuiră. A văzut însă în prima săptămână un lucru nefolositor şi le spuse ucenicilor: sculaţi-vă să plecăm de aici. Şi ei s-au frământat mult, zicându-i: dacă într-adevăr aveai gând de ducă, de ce am trudit atâta zidind la chilie? Şi acum o să se scandalizeze şi oamenii, zicând: iată că s-au strămutat iar nestatornicii. Iar el văzându-i cum se codesc, le spuse: şi să se scandalizeze unii, dar se vor zidi alţii, zicând, „ferice de aceştia, că pentru s-au strămutat şi de nimica n-au ţinut seama“. Cine vrea să vină, să vină, eu plec îndată. Şi s-au aruncat la picioarele lui rugându-l, până le-a îngăduit să plece cu el.
.
Se mai spunea despre el că se strămuta adesea luând doar cuţitul în traistă.
.
A fost întrebat : ce e mare? truda trupească sau paza celor lăuntrice? Şi a răspuns: omul e ca pomul. Truda trupească sunt frunzele, şi paza celor lăuntrice rodul. Căci aşa spune Scriptura, „tot pomul care nu dă roadă se va tăia şi se va arunca în foc“ (Matei, III, 10.), e vădit că toată truda noastră e pentru roade, adică paza minţii. Dar e nevoie şi de apărarea şi dichisul frunzelor, adică osteneala trupească.
.
L-au întrebat iar fraţii: ce virtute este, părinte, dintre toate felurile de trai, cea mai ostenitoare?
– Să mă iertaţi, dar cred că nu e mai mare osteneală decât să te rogi lui . Totdeauna când vrea omul să se roage, vrăjmaşii vreau să-l abată; căci ştiu că nimic altceva nu-i împiedică decât rugăciunea către . Şi orice fel de trai ar avea omul, dacă stăruie în el, dobândeşte odihna; dar rugăciunea este luptă până la cea de pe urmă suflare.
.

marți, 21 iulie 2009

DESPRE SFANTA SCRIPTURA (4)

.
40. Ce inseamna "Evanghelie"?
"Evanghelie" inseamna "veste buna". Cuprinsul ei a adus si aduce lumii vestea buna care mangaie sufletele: venirea Mantuitorului, profetita de Vechiul Testament, apoi invatatura, faptele, patimile, moartea si slavita Lui inviere, inaltarea la cer, - toate avand loc pentru mantuirea lumii.
.
41. Ce inseamna "Apostol"?
Cuvantul "Apostol" inseamna "trimis". El priveste in primul rand pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimisi la propovaduire de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Acestia sunt: Petru si Andrei, Iacob si Ioan, Filip si Bartolomeu, Toma si Matei, Iacob al lui Alfeu si Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul si Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13).
Acesta din urma, dupa tradarea si moartea Mantuitorului, a fost inlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26).
"Apostol", in intelesul plin al cuvantului, este si Sf. Pavel, chemat in chip minunat pe drumul Damascului. "Apostoli" sunt si cei saptezeci (si doi), a caror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuti de Sf. Apostol Pavel in lista celor invredniciti de darurile duhovnicesti (I Cor. 12, 28), cei notati in Scrierile Parintilor Apostolici2 (Invatatura celor 12 Apostoli, 11, 3; in Scrierile Parintilor Apostolici in "P.S.B.", Bucuresti, 1979, p. 30) si, in inteles mai larg, multi din cei care, mai tarziu, au contribuit la crestinarea popoarelor pagane.
.
42. Avem dovezi din Sf. Scriptura despre insuflarea dumnezeiasca a cartilor Vechiului si Noului Testament?
Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi (vezi: Despre V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 si altele).
Iisus Hristos numeste Vechiul Testament cuvantul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descopera pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelatia lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17). Astfel, Sf. Apostol Pavel ne invata ca "toata Scriptura este de Dumnezeu insuflata si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate" (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arata, la randu-i, ca "niciodata proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait purtati fiind de Duhul Sfant" (11 Petru 1, 21). Insuflarea da Sf. Scripturi autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce intareste Mantuitorul cand zice despre Legea Vechiului Testament: "Amin zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul o iota sau o cirta din Lege nu va trece pana ce vor fi toate" (Matei 5, 18). Cartile Noului Testament s-au scris sub inspiratia Duhului Sfant pe care le-au primit autorii lor, adica Sfintii Apostoli si Ucenicii lor. In clipa aratarii catre Apostoli, dupa Inviere, Mantuitorul le spune: "Luati Duh Sfant" (Ioan 20, 22), iar in momentul despartirii de aceiasi Apostoli, El le porunceste: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh" (Matei 28, 19); "Ca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi" (Matei 10, 20); "Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care il va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata pe voi toate si va va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).
.
43. Avem si alte dovezi despre insuflarea Sf. Scripturi?
Avem dovezile pastrate de Sf. Traditie. In adevar, multi Parinti si Scriitori bisericesti dau marturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune ca Scriptura e desavarsita fiindca e insuflata de Cuvantul si de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfant, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara Clement Alexandrinul (Clement Alexandrinul, Cuvant indemnator catre Greci, 9, 82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).
.
44. Ce este insuflarea dumnezeiasca?
Insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca este acea inraurire speciala a lui Dumnezeu asupra autorului Sfant prin care:
1) mintea lui se lumineaza in mod exceptional prin lucrarea Duhului Sfant, primind o putere de patrundere in tainele adevarurilor dumnezeiesti si careia i se comunica in parte si adevaruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodata cu puterile proprii, iar voia sa se intareste pentru a se hotari si persista in cele bune;
2) aghiograful este indemnat sa scrie ceea ce stie si ceea ce i se va comunica, ca de sus;
3) aghiograful este ajutat sa nu cada in vreo greseala.
Atenagora spune ca Duhul Sfant se serveste de gura Proorocilor ca de un organ, asa cum flautistul sufla intr-un flaut (Atenagora Atenianul, Solie pentru crestini, 7, 9, Migne, P. G., VI, col. 904, 908).
Sf. Ipolit lamureste ca Proorocii vorbeau numai pusi in miscare de Cuvantul (Logosul), Care se unea cu ei si Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, ii facea sa vesteasca lucrurile voite de Dumnezeu (Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728).
Insuflarea ne-o arata limpede Teofil al Antiohiei, in lamurirea pe care o da in aceasta privinta: «Profetii care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar era de fata intelepciunea lui Dumnezeu, cea care era in El, si Cuvantul cel Sfant al Sau, Care este totdeauna impreuna cu El. Acest Cuvant, fiind Duhul lui Dumnezeu, inceputul, intelepciunea si Puterea Celui Prea Inalt, S-a coborat asupra Profetilor si, prin ei, a vorbit despre facerea lumii si despre toate celelalte. Cuvantul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ» (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeti de limbagreaca in "P.S.B.", Bucuresti, 1985, p. 302)
In marea Sa intelepciune, Dumnezeu vorbeste prin oameni, asemenea oamenilor (Fer. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face inteles.
.

luni, 20 iulie 2009

Preot la tara ...(2)

.
Amintire a arborelui lumii, colt de cetate infipt in cer sau lacrima dumnezeiasca inflorita pe piatra... Poate ca toate la un loc, suprapuse intr-o stranie armonie, ca de dincolo de viata aceasta. Asa iti apare, la margine de drum, in Ostrovul Hategului, una dintre minunile lumii romanesti: biserica inchinata Pogorarii Sfantului Duh. Simpla dar zvelta, aspirand indraznet catre cer, prin batranul turn al clopotnitei. Inconjurata de cand se stie, ca de o garda regala, de 209 lespezi romane, tinand la poalele sale, un snop de cruci. In intreaga-i infatisare, biserica de la Ostrov exprima smerenia, darzenia, rabdarea, calmul si bunatatea ortodoxa. O lucrare a credintei noastre ca aceasta putea sa se fi ispravit demult, caci in zidurile sale batrane s-au adunat peste 700 de ani de existenta. Daca traieste, e doar datorita iubirii, dupa cum ne spune parintele Ovidiu Bora, cel caruia biserica aceasta ii datoreaza ultimii 30 de ani de viata.
Al 12-lea preot in familia sa (care se trage din Valea Jiului), parintele Bora a venit la Ostrov in anul 1978, pe 15 ianuarie. Data i s-a intiparit in minte ca prima dragoste. "Preotii din familia mea au fost greco-catolici, ca astea au fost vremurile, dar eu sunt ortodox si urmasii mei asa vor fi. Din neam in neam, familia mea a slujit Biserica si neamul romanesc. Si sper s-o faca si dupa ce eu nu voi mai fi."
.
Bisericile Hategului sunt neasemuite prin frumusetea si vechimea lor. Prin ce minune au ramas in picioare atatea lacasuri de secol XIII - XV?
Din iubire de Dumnezeu, dar si din dragoste pentru stramosi, ca si pentru toate creatiile lor, oamenii de aici au ingrijit si au trecut din veac in veac bisericile aceastea. Credinta crestina este iubire, iar iubirea face minuni cu adevarat. In ce-i priveste pe ostroveni, fiindca sunt ai mei si-i cunosc, ei sunt foarte legati sufleteste de biserica: este simbolul unitatii lor si al scopului lor in viata, locul unde isi traiesc bucuriile si tristetile, unde isi dorm somnul de veci mosii lor. De altfel, in toata zona, comunitatile romanesti s-au mandrit cu bisericile lor. Enoriasii din Ostrov au insa un motiv in plus de a fi mai aproape de acest sfant lacas, caci aici a slujit primul protopop cunoscut in istoria romanilor, Petru de Ostrov, in anul 1360. El prezida un scaun al juzilor, nobilii locali care ii judecau pe cei care comiteau fapte imorale si antisociale.
.
In general, cand se face o biserica noua, cea veche este parasita, abandonata, nu se mai ingrijeste nimeni de ea. Ostrovenii n-au fost tentati niciodata sa cladeasca o biserica noua, mai spatioasa si mai luxoasa decat cea mostenita de la inaintasi?
Sa stiti ca ispite pentru parasirea bisericii vechi au avut toti, dar numai credinta i-a oprit. De pilda, aici, la Ostrov, cat am avut alaturi santierul Hidroconstructia, care ridica barajul, aveam beton sa facem trei biserici, nu una. Si am discutat asta cu oamenii si i-am convins ca nu e bine. Le-am zis ca daca facem alta biserica, nu ne vom mai ingriji de mandretea asta veche de 700 de ani. O s-o abandonam, cum s-a intamplat prin alte parti, si ea va muri pe picioare, daca ii luam focul rugaciunii si o lipsim de dragostea noastra. "O vom gasi daramata peste ani si vom regreta" - le-am zis. Si au inteles. Biserica de la Colt era atunci un exemplu elocvent, ca tineau tiganii caprele in ea.
.
In pofida iubirii pentru biserica, de care au dat dovada mereu hateganii, sfintii din mai multe lacasuri de rugaciune au fost mutilati, au ochii scosi si chipurile zdrobite. Cine s-a razbunat atat de groaznic pe sfinti?
Oameni nevrednici, care se ocupau cu practici pagane, de vraji... Dar cei mai batrani credinciosi sunt convinsi ca picturile din bisericile noastre au fost stricate si batjocorite de musulmani si de calvini. Nimeni nu stie insa exact ce si cand s-a intamplat. Acesti sfinti schingiuiti, asa au fost pomeniti pe zidurile bisericilor ortodoxe, din mosi-stramosi. Si la noi, la Ostrov, exista o icoana superba cu ochii scosi: icoana Fecioarei cu Pruncul, pictata la 1457 de Stefan Zugravul, cel care a pictat si bisericile de la Densus si Colt. Ne-am gandit la un moment dat sa o restauram, dar acum cred ca e mai bine s-o lasam asa. De altfel, n-am restaurat nimic din pictura bisericii Ostrov, caci ar costa enorm, miliarde de lei - bani pe care nu-i avem. Ar fi bine ca macar sa conservam pictura, dar si asa costa mai mult decat ne putem permite. Si-apoi, trebuie sa gasesti si mesterii potriviti, sa nu patesti ca la Colt, unde au refacut pictura pe deasupra si n-a ramas nimic din ce-a fost.
.
Zona Hategului pare infloritoare. Nu exista oameni mai instariti care sa contribuie la cheltuielile necesare bisericii?
Nu, aici, la Ostrov, sunt multi pensionari de pe urma lucrului de la Cap, au venituri foarte mici. Totusi, ce-am facut pana acum la biserica - sapaturile arheologice si consolidarea zidurilor - am facut din banutul taranului si cu munca lui. Au suportat si toate cheltuielile profesorului Adrian Rusu, de la Cluj, care a supravegheat lucrarile. Apoi am pus geamuri noi, dar cu astea am avut mare necaz...
.
De ce?
Biserica este asezata pe lespede de piatra si e foarte frig iarna in ea. Nu avem voie sa-i facem instalatie de incalzire, pentru ca e monument istoric. Asa ca oamenii au zis macar sa punem niste geamuri mai bune, ca sa pastreze caldura de la un godin. Cei mai multi din cei care frecventeaza slujbele sunt batrani si bolnavi si mi-au zis: "Parinte, noi nu mai putem asa. Trebuie sa punem termopane". Le-am explicat ca biserica e monument istoric, ca termopanele nu sunt adecvate si ca nu avem voie sa stricam ansamblul monumental. Zic: "Cum au stat batranii vostri, veti putea sta si voi; cum ati rezistat pana acum, o sa rezistati si mai departe". Eu i-am prins pe acei batrani, dupa `77, care veneau imbracati toti in uriase cojoace de oaie, cioareci, bocanci sau opinci, si stateau la slujba in picioare, nemiscati, cateva ceasuri. Insa azi oamenii s-au mai modernizat si vor sa faca asa cum au vazut ei pe colo, pe dincolo. Pe scurt, credinciosii s-au revoltat si m-au silit sa accept. "E biserica noastra si vrem sa facem asa cum om sti, sa ne fie bine", au zis. Si au cumparat si montat pe cheltuiala lor termopane, cu tamplarie Pvc, din aceea alba. Sigur ca nu era normal sa puna termopane. Dar nu m-am putut opune. Apoi au venit niste inspectori de la Directia Judeteana de Cultura, de la Deva, si ne-au cerut sa dam jos geamurile. Oamenii au refuzat. Pana la urma, am gasit o cale de mijloc: au ramas geamurile termopan, dar am pus tamplarie din lemn. Alta munca, alti bani... Cu toate acestea, oamenii trebuie respectati si intelesi, pentru ca sunt buni credinciosi si pentru ca ei au pastrat aceasta biserica-monument. Puteau s-o strice de mult.
.
Inteleg ca aveti o parohie saraca. Ce inseamna sa fii preot de tara intr-o zona ca aceasta?
Oamenii de aici sunt foarte buni crestini, dar sunt putini, doar 313 suflete. Totusi, cu banii lor am consolidat zidurile bisericii, in anii 1996 - 2000, si am facut inca atatea. Insa sunt oameni saraci si nu pot sustine alte lucrari necesare, cum ar fi restaurarea picturii. Am facut interventii nenumarate la Ministerul Culturii si Cultelor, pentru a fi finantate diverse lucrari, dar degeaba. Toti ministrii Culturii si Cultelor, Margineanu, Caramitru, au fost aici si ne-au promis marea cu sarea, dar n-au miscat un deget. De aceea, cu fortele noastre firave, ne-am concentrat pe reparatiile urgente, cum a fost cea de la turla bisericii - care dateaza din secolul Xv. Turla se departase cu o jumatate de metru de biserica si risca sa se prabuseasca. Cat despre preotul de tara, pot spune doar atat: are statut de cersetor. Suntem la mana enoriasilor. Daca ei nu-si platesc taxa de cult, noi nu ne putem lua salariile, care oricum sunt de mizerie. Statul roman nu ne plateste nici macar un sfert dintr-un salariu normal. De exemplu, eu primesc cinci milioane de lei. Suntem siliti sa muncim cu bratele, la camp, pentru a ne intretine familiile. Noi traim din munca fizica, nu din slujirea la altar. Cosim, prasim... Iar pamantul nu e bun aici, e amestecat cu piatra, recoltele sunt modeste. Avem o situatie grea, la fel ca in comunism. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu o sa razbatem. Toate parohiile din Hateg sunt mici si sarace. Unul dintre fiii mei este licentiat in teologie, dar nu vrea sa se preoteasca, prefera sa se ocupe de relatiile cu clientii intr-un supermarket la Arad, tocmai pentru ca vede cum ma chinui eu. Preotul merita sa aiba un statut onorabil, macar ca un invatator.
.
Inainte de reforma lui Cuza, Biserica avea mari averi si era autonoma din punct de vedere financiar fata de stat. Credeti ca ar fi mai bine daca, dupa ce i s-ar restitui tot ceea ce i-a confiscat statul comunist, Biserica si-ar recapata intreaga autonomie, n-ar mai primi bani pentru salariile clericilor si s-ar gospodari doar pe baza posesiunilor sale?
Sa ne intelegem, pentru preotii de la orase, si mai cu seama din marile orase, nu e o problema salariul, pentru ca el este completat onorabil de catre parohie. La oras sunt enoriasi mai multi, mai cu dare de mana. Preotii de la tara insa se confrunta cu mari lipsuri. Si nu cred ca acestea ar putea fi rezolvate de Biserica. Noi ne-am bucura sa avem mai degraba un salariu de invatator si sa nu cerem in fiecare an bani oamenilor. Suntem ca niste cersetori. De Anul Nou, cand ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a mai dat un an, noi mergem in biserica cu bugetul pe anul urmator si le spunem oamenilor: iata, cu atat trebuie sa contribuiti. Pentru ca nu avem alte mijloace de a achita cheltuielile bisericii. N-avem fonduri la parohie. N-avem padure, pamantul bisericii este putin, aproape patru hectare, si l-am lasat la noua familii de moldoveni care s-au stabilit aici cand era santierul, iar astazi nu mai au nici o sursa de venit. Ne-am gandit sa-i ajutam cumva si, in plus, sa fie lucrat pamantul, pentru ca eu nu pot sa lucrez decat ce am in gradina.
.
Auzindu-va cum va plangeti, unii s-ar putea intreba daca nu cumva preotului i-ar sta mai bine sacrificiul - de vreme ce ii slujeste Domnului - decat bunastarea...
De acord. Eu pot sa hotarasc pentru mine sa ma sacrific, din iubire de Dumnezeu, dar n-am voie sa-mi sacrific familia, sa-mi privez sotia de nevoile ei firesti, sa-mi privez copiii de a urma o facultate. Mai degraba as intelege sa ma calugaresc sau sa raman preot celib si atunci, da, pot sa jertfesc, ca nu sufera nimeni altcineva.
.
In aceste conditii, preotul mai este acel stalp al comunitatii de odinioara?
Din punct de vedere moral, mai are trecere, credinciosii il asculta, ii cer sfatul. Dar din punct de vedere material, preotul este umilit, este sub conditia care i se cuvine si sub nivelul enoriasilor sai. De aici poate ca se simte si o autoritate mai redusa. In plus, preotului ii scade importanta in comunitate, odata cu credinta oamenilor. Strabatem un timp de foarte mult formalism.
.
Cum se manifesta formalismul?
Oamenii devin tot mai egoisti, individualisti. Secularizarea a lovit pana in sufletul oamenilor. Si cu cat e o zona mai elevata, mai ridicata intelectual si financiar, cu atat oamenii primesc mai repede racilele modernitatii, devin numai pentru ei, de fapt, pierd credinta. La noi, inca se manifesta un soi de solidaritate a omului sarac, care are nadejdea numai la Dumnezeu, dar e pe cale sa se dizolve aceasta stare. A inceput imediat dupa 1989, cand oamenii au reusit sa-si recapete din proprietatile confiscate de comunisti. Astazi, tineretul decade tot mai mult, nu mai vine la bi-serica decat in marile posturi, nu-si tine canoanele, nu mai respecta vechile obiceiuri...
.
Daca azi traim un timp al formalismului tot mai accentuat, cum credeti ca va fi peste 10 - 15 ani? Exista sperante pentru o renastere a credintei?
Mi-e foarte teama ca nu. Tinerii de azi renunta la orice ca sa traiasca mai bine. Doresc sa ii ajunga pe altii la avere; cu orice pret vor sa aiba mai mult. S-atunci, nu-i mai intereseaza altceva. Isi parasesc familiile, satul, pleaca in marile orase sau peste granita, sa castige mai bine, sa-si cumpere mai multe, si nu se mai intorc. Putini sunt cei care se simt legati de pamantul pe care s-au nascut si de traditiile noastre, atat de mult, incat sa revina si sa traiasca aici, asa cum au facut-o strabunii lor. Dezastrul nostru sufletesc asta e: il cautam pe Dumnezeu numai atunci cand nu mai avem unde merge, cand doctorii nu ne mai pot ajuta, cand oamenii nu ne mai pot sprijini, cand nu mai avem nici o cale de iesire si cand suntem in pragul disperarii. Si nu gandesc asa numai tinerii, ci si multi dintre varstnici. Tinerii insa sunt mai lipsiti de grija pragului catre viata vesnica. Pe ei ii preocupa deocamdata mai mult viata de aici, de pe pamant.
.
Daca vin la biserica atunci cand sufera, oamenii o fac din disperare sau din credinta?
Sunt convins ca e vorba de credinta, ca oamenii, chiar daca au amanat sa I se roage cum se cade lui Dumnezeu, invata ceva din ce li se intampla. Caci, dupa ce necazul a trecut, ei raman in biserica si sunt mai silitori ca pana atunci. Nu cunosc cazuri in care oamenii sa se desparta de biserica, sau sa devina negativisti, dupa ce Dumnezeu i-a incercat cu boala sau alte necazuri. S-au apropiat de Dumnezeu mai mult: "Doamne, poate n-am facut cat trebuia. Poate copiii nu i-am invatat cum trebuie"... Cand ne descoperim singuri si neputinciosi in afara lui Dumnezeu, abia atunci ne aruncam in bratele Sale.
.
Sursa: Claudiu Tarziu, www.formula-as.ro

miercuri, 15 iulie 2009

Nemurirea sufletului

.
Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
- Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.
După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.
- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nos­tru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se "murdă­rească" de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie me­reu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvân­tată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.
.
"Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul. " (Sfântul Ioan Gură de Aur)
.


luni, 13 iulie 2009

DESPRE SFANTA SCRIPTURA (3)

.
36. In afara de cartile canonice mai sunt si alte carti in Sf. Scriptura a Vechiului Testament?
In afara de cele 39 de carti canonice, Sf. Scriptura a Vechiului Testament mai cuprinde si alte carti: cartile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci in randul cartilor canonice, dar pe care Biserica, socotindu-le folositoare si ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adica celor care se pregateau sa primeasca credinta crestina. De aceea ele au fost pastrate in Sf. Scriptura, dupa cartile canonice. Ele sunt pline de intelepciune duhovniceasca si de aceea Biserica le foloseste pe unele din ele chiar la sfintele slujbe.
Acestea sunt:
1. Cartea lui Tobit
2. Cartea Iuditei
3. Cartea lui Baruh
4. Epistola lui Ieremia
5. Cantarea celor trei tineri
6. Cartea a treia a lui Ezdra
7. Cartea intelepciunii lui Solomon
8. Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
9. Istoria Susanei
10. Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Bel
11. Cartea intai a Macabeilor
12. Cartea a doua a Macabeilor
13. Cartea a treia a Macabeilor
14. Rugaciunea Regelui Manase
Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cartile canonice: Cantarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugaciunea Regelui Manase (la sfarsitul cartii a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la Cartea Psalmii); Istoria Susanei si Istoria idolului Bel si a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes si Rugaciunea lui Mardoheu si a Esterei.
.
37. Ce cuprinde canonul cartilor Noului Testament?
Canonul Noului Testament cuprinde 27 de carti si anume:
1. Sf. Evanghelie dupa Matei
2. Sf. Evanghelie dupa Marcu
3. Sf. Evanghelie dupa Luca
4. Sf. Evanghelie dupa Ioan
5. Faptele Sfintilor Apostoli
6. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Romani
7. Epistola 1 a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni
8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni
9. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Galateni
10. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Efeseni
11. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filipeni
12. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Coloseni
13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni
14. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni
15. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Timotei
16. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel catre Timotei
17. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Tit
18. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filimon
19. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Evrei
20. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iacob
21. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
22. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
23. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
24. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
25. Epistola a III-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
26. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iuda
27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul
.
38. Cand au fost scrise cartile Vechiului si Noului Testament?
Cartile Vechiului Testament au fost scrise inainte de Hristos, intr-un rastimp de peste o mie de ani (1400-400). Cartile Noului Testament au fost scrise in veacul I, cele mai multe inainte de anul 70. Numai cartile Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul au fost scrise intre aceasta data si sfarsitul veacului I.
.
39. Ce inseamna Vechiul Testament si ce inseamna Noul Testament?
In vorbirea obisnuita cuvantul "Testament" inseamna hotararile luate de cineva in scopul de a fi respectate dupa moarte. Cu acest inteles si pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15 si urm.), Sf. Parinti au invatat ca cele doua Testamente - cel Vechi si cel Nou - arata vointa lui Mesia de a face mostenitori ai imparatiei vesnice pe cei ce vor crede in El. Cand e vorba despre Sf. Scriptura a Vechiului Testament si a Noului Testament, cuvantul "Testament" mai are si inteles de "legamant". El e "Legamantul" dintre Dumnezeu si om, facut indata dupa caderea acestuia, prin fagaduinta data de Dumnezeu primilor oameni ca samanta femeii va zdrobi capul sarpelui. Acest legamant, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reinnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost incheiat, in scris, pe muntele Sinai, intre Dumnezeu si poporul evreu (les. 20). Despre acest legamant vorbeste Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care cuprind legea si Proorocii formeaza Legamantul Vechi, adica Testamentul Vechi, fiindca vorbesc despre acel Legamant, fiindca sunt date inainte de Hristos si-si afla implinirea si desavarsirea in El. Scrierile sfinte, date dupa Hristos, formeaza Legamantul nou, adica Testamentul Nou, fiindca vorbesc despre noua legatura facuta la Cina cea de Taina intre Dumnezeu si oameni, "legea cea noua", adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28). Sf. Apostol Pavel arata in chip lamurit invatatura despre cele doua Testamente. Vorbind despre jertfa Mantuitorului, el zice: "Si pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferita spre rascumpararea greselilor de sub intaiul testament, cei chemati sa ia fagaduinta mostenirii vesnice. Caci unde este testament, trebuie neaparat sa fie vorba despre moartea celui ce a facut testamentul. Caci un testament ajunge temeinic dupa moarte, fiindca nu are nici o putere cata vreme traieste cel ce l-a facut. De aceea, nici cel dintai n-a fost sfintit fara sange" (Evr. 9, 15-18).
.

sâmbătă, 11 iulie 2009

SFANTUL DIMITRIE CEL NOU BASARABOV

.
Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani care traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis “cel nou” sau “Basarabov”, ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-lea, deci in timpul “imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut in satul Basarabov, asezat pe raul Lom, un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe. Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii cele vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute. In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine unui adevarat crestin. Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.
.
Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita pe care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu varsta si cu intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si pana atunci, poate fara ca sa-si dea seama, cele trei “sfaturi” cerute oricarui calugar: sfintenia vietii (fecioria), smerenia (ascultarea) si saracia. Drept aceea, intr-una din zile, a parasit lumea, cu toate ale ei, si “luandu-si crucea”, s-a calugarit intr-o manastire din apropiere. S-a asezat intr-o pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom. Acolo a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si chiar de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceast pestera si nici cum isi agonisea cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un lucru putem fi siguri: ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina pentru ceilalti calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.
.
Se spune ca pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului si s-a asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.
.
Pe buna dreptate, una din cantarile bisericesti din ziua praznuirii sale ii infatiseaza viata prin aceste cuvinte: “Ca un inger pe pamant viata ta ai savarsit, in post si rugaciune ziua si noaptea petrecand, ca sa infrangi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostas adevarat al lui Dumnezeu, a carui voie ai implint din tinerete si toate intunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta si noi cu credinta te laudam si te slavim”. (Podobia la Utrenie).
.
Multi ani nimeni n-a stiut de trecerea la cele vesnice a lui Dimitrie. Dar in urma unor ploi puternice, au cazut in apa Lomului si cele doua lespezi de piatra in care era adapostit trupul Cuviosului pusnic. Aceasta a fost acoperit de nisip si de prundis, ramanand iarasi o bucata de vreme nestiut de nimeni in albia raului Lom. Ele n-au fost insa atinse de putreziciune, pentru ca sa fie scoase apoi la lumina in chip minunat, prin lucrare dumnezeiasca. Intr-o noapte, Cuviosul Dimitrie s-a aratat in vis unei tinere care suferea de o boala grea, careia i-a spus ca daca parintii ei il vor scoate din apa, va fi tamaduita de boala. Tanara a povestit parintilor visul ei si impreuna cu acestia si cu alti credinciosi din sat s-au indreptat spre locul pe care insusi cuviosul il aratase in vis acelei tinere. De fapt, acolo se si arata adeseori o lumina mai presus de fire. Si cautand cu staruinta au aflat cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie intreg si neputrezit. Binecredinciosii crestini din satul Basarab, impreuna cu preotii satului, au dus cinstitele moaste in biserica satului. Tanara bolnava, atingandu-se de ele, si-a recapatat de indata sanatatea.
.
Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile din sudul Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale maluri se indreptau spre satul Basarab pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere marelui sfant ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc. Se implineau astfel cuvintele Sfantului Apostol Pavel care scria corintenilor ca “Dumnezeu a ales pe cei nebagati in seama ai lumii acesteia ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze pe cei trufasi” (I Corinteni 1, 27-28). Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit pastor si apoi pusnic, neluat in seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi. S-a invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care din pastor a ajuns rege in Israel, ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea dumnezeiescului Prunc si au venit sa I se inchine. Traditia spune ca unul din domnii Tarii Romanesti a ridicat in satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre satul in care vazuse lumina zilei.
.
Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii 1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul romanesc, dar si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea.
.
Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca cinstitele moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele sa fie duse in Rusia. Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al Tarii Romanesti, au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie cel nou poporului roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele pagube materiale si suferinte indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca era “valah” de neam. Ascultandu-le dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana din Bucuresti in iulie 1774. Mana dreapta a Sfantului a fost trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se pastreaza si astazi.
.
In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului si al intregii Tari Romanesti. Multe suferinte si felurite boli au fost vindecate in urma rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului Dimitrie. In vreme de seceta s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci de mii de credinciosi din Capitala tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale, care se face in ziua de 27 octombrie. Tinand seama de cinstirea deosebita de care se bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana. Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor impresionante manifestari bisericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini si a numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din alte localitati din tara.
.
De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru a sporit si mai mult. Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si Acatistul lui au fost tiparite in mai multe randuri.
.
Sa ne rugam si noi Sfantului Dimitrie cel nou sa fie ocrotitor in necazuri, izbavitor de boli si alte suferinte, mangaietor in intristare si grabnic ascultator cand ne rugam cu staruinta ca sa fie mijlocitor al nostru catre Hristos Domnul. Sa incercam sa fim si noi mai blanzi si smeriti cu inima, milostivi, iertatori si plini de dragoste fata de aproapele, asa cum a fost el insusi.
.
Drept aceea, sa-i cantam: “Auzit-am, Sfinte Parinte, de viata ta cea dumnezeiasca; vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem in indraznirea ta catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:
Bucura-te, doctor iscusit la bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracitilor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te invatatorul tinerilor;
Bucura-te, mangaietorul celor intristati;
Bucura-te grabnic ascultator al celor ce se roaga;
Bucura-te izbavitorul celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!”
(Din Acatistul sau, icosul 4).
.
Sursa: "Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 171-175.

vineri, 10 iulie 2009

DESPRE SFANTA SCRIPTURA (2)

.
32. Sf. Scriptura ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii?
Sf. Scriptura nu ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii, atat pentru ca ea n-a fost data omenirii de la inceput, cat si pentru ca, atunci cand a fost data, ea n-a fost singura autoritate in aceasta privinta, ci a avut inaintea ei si apoi odata cu ea Sf. Traditie, in vatra mereu calda a obstii religioase, sau a Bisericii. Cu mult inainte de a incepe Moise sa scrie primele carti ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obstii religioase, chiar mai veche decat aceea a Patriarhilor. Cartile Noului Testament incep sa apara dupa mai bine de zece ani de la intemeierea Bisericii. Ele apar in sanul acesteia. Si Biserica alege cartile insuflate inca din veacul 1 dupa Hristos. Biserica este autoritatea hotaratoare in aceasta privinta, cum si in talcuirea textului biblic. Ea "este stalpul si temelia adevarului" (I Tim. 3, 15), ea tine "canonul neclintit al adevarului" (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor, 1, 9, 4, Migne, P. G., VII, col. 545 B).
In ea lucreaza Duhul Sfant pentru pastrarea neintinata a adevarului mantuitor. «Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo este si Duhul lui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul este adevarul» (Sf. Irineu, op. cit., 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col. 966).
Iata de ce Sf. Scriptura nu poate, ea singura, sa ne calauzeasca pe calea mantuirii, ci numai in Biserica, impreuna cu Sfanta Traditie.
.
33. Ce intelegem prin "canonul" cartilor Sf. Scripturi?
Prin "canonul" cartilor Sf. Scripturi, intelegem totalitatea cartilor sfinte insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor carti. Cuvantul "Canon" n-a avut acest inteles de la inceput. El e imprumutat din limba ebraica, prin mijlocirea celei grecesti, si insemna, printre altele, "dreptar" sau "regula". Cu aceste doua intelesuri il gasim intrebuintat si in Noul Testament. Sf. Apostol Pavel, dupa ce da anumite sfaturi duhovnicesti galatenilor, adauga: " Si cati vor umbla dupa dreptarul acesta, pace si mila asupra lor si asupra Israelului lui Dumnezeu" (Gal. 6, 16). Se numesc, apoi, "canoane", cu inteles de "randuiala", hotararile privitoare la disciplina bisericeasca si anumite parti care intra in randuiala slujbelor bisericesti. Cartile Sf. Scripturi cuprinzand "canonul" adica regula de credinta si de viata au fost numite "canoane" cu acest inteles, dar si cu intelesul de totalitate sau de lista a scrierilor care contin aceste randuieli. Cuvantul "canon" are acest inteles atat la vechii iudei, cat si la primii crestini. Exista un canon al cartilor Vechiului Testament si un canon al cartilor Noului Testament.
.
34. Cu ce conditii au fost primite cartile Sf. Scripturi in canonul biblic?
Cu conditia: 1) ca invatatura cuprinsa in ele sa fie descoperita de Dumnezeu prin insuflare; si 2) ca invatatura descoperita in ele sa fie garantata de Biserica. Biserica garanta invatatura aceasta pe baza vechimii si apostolicitatii, dupa regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevarat, care e mai vechi si acel lucru e mai vechi, care e de la inceput, si acel lucru e de la inceput, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfant in Bisericile Apostolice (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L., II, col. 366).
.
35. Care sunt cartile Vechiului Testament?
Cartile care intra in canonul Vechiului Testament sunt:
1. Facerea
2. Iesirea
3. Leviticul
4. Numerii
5. Deuteronomul (a doua lege)
6. Cartea lui Iosua Navi
7. Cartea Judecatorilor
8. Cartea Rut
9. Cartea intai a Regilor (sau intaia a lui Samuil)
10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil)
11. Cartea a treia a Regilor (sau intaia a Regilor)
12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor)
13. Cartea intaia Paralipomena (a Cronicilor)
14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor)
15. Cartea intai a lui Ezdra,
16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
17. Cartea Esterei
18. Cartea lui Iov
19. Psalmii
20. Pildele lui Solomon
21. Ecclesiastul
22. Cantarea Cantarilor
23. Isaia
24. Ieremia (plangerile lui Ieremia)
26. Iezechiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Miheia
31. Iov
32. Avdie
33. Iona
34. Naum
35. Avacum
36. Sofonie
37. Agheu
38. Zaharia
39. Maleahi
.

joi, 9 iulie 2009

Ceasul mântuirii

.
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia i se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
- Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
- Fiule, este de ajuns dacă te căieşti o singură clipă, înaintea morţii.
- Atât de puţin, părinte?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, in orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.
.
Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufle­tului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.
.
"Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând." (Fericitul Augustin)
.


vineri, 3 iulie 2009

File de pateric (11)

.
Se spunea despre avva că toată vremea vieţii lui, când şedea să lucreze, avea o cârpă pe piept din pricina lacrimilor care-i curgeau din ochi.Auzind avva că s-a săvârşit, a zis cu lacrimi: ferice de tine, avva , că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Căci cel care nu se plânge pe sine aici, se va plânge veşnic acolo. Ori de voie aici, ori în chinuri acolo, e cu neputinţă să nu plângi.
.
Povestea avva Daniel despre el că niciodată nu voia să vorbească despre locuri din Scripturi, măcar că putea, dacă ar fi vrut. Nici nu scria scrisoare cu una cu două. Când venea la biserică la răstimpuri şedea după un stâlp, ca să nu-i vadă nimeni faţa, nici el să nu vadă pe nimeni. Chipul lui era îngeresc, ca cel al lui Iacóv, cu totul cărunt, cu trupul falnic, dar uscăţiv. Avea o barbă lungă ce-i ajungea până la pântece; genele îi căzuseră de plâns. Era înalt, dar aplecat de bătrâneţe. Era de nouăzeci şi cinci de ani. Petrecuse patruzeci de ani la palatul lui cel Mare, cel de dumnezeiască pomenire, tatăl dumnezeieştilor Arcadie şi Honorie. La a petrecut patruzeci de ani şi zece la Troe deasupra Babilonului, în faţa oraşului Memfis, şi trei ani în Canopul Alexandriei şi alţi doi ani iar în Troe şi acolo a şi murit, săvârşind cu pace şi cu frica lui călătoria sa. Căci era om bun şi plin de şi de credinţă. Mie mi-a lăsat mantia lui de piele şi cămaşa albă de păr şi sandalele de coajă de copac. Şi eu nevrednicul le port spre binecuvântare.
.
Povestea iar avva Daniel despre avva : i-a chemat odată pe părinţii mei, avva şi Zoil, şi smerindu-se le spuse: fiindcă demonii se luptă cu mine şi nu ştiu dacă nu mă fură în somn. Noaptea asta însă osteniţi-vă cu mine şi faceţi-mi semn dacă aţipesc în timpul veghii. Şi s-au aşezat unul în dreapta şi altul în stânga, în tăcere. Şi spun părinţii: noi ne-am culcat şi ne-am trezit şi nu l-am simţit aţipind. Şi spre dimineaţă (ştie dacă de la el, ca să credem că a aţipit, sau într-adevăr i-a venit somnul) a răsuflat adânc de trei ori, şi s-a ridicat îndată zicând: am aţipit, aşa-i? Şi noi i-am răspuns: nu ştim.
.
Au venit odată nişte bătrâni la avva şi i-au cerut un cuvânt despre cei care trăiesc în linişte fără să întâlnească pe nimeni. Iar el le-a spus: câtă vreme fata stă în casa tatălui ei, mulţi vor s-o ia în căsătorie, dar dacă începe să iasă, nu mai place tuturor. Unii o dispreţuiesc, alţii o laudă, şi nu mai are preţuirea de când era ascunsă. Aşa şi cu sufletul: dacă începe să se răspândească, nu mai poate mulţumi pe toţi.
.

joi, 2 iulie 2009

DESPRE SFANTA SCRIPTURA (1)

.
28. Unde se gaseste Descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire?
Descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire se gaseste in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie.
.
29. Ce este Sfanta Scriptura?
Sfanta Scriptura sau Biblia este colectia cartilor numite ale Vechiului si ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aproape 1500 de ani, adica de la Moise (cca. 1400 i.Hristos) pana la autorul Apocalipsei (cca. 100 d.Hristos). Aceste carti sunt comoara cea mai pretioasa de lumina si mantuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le pastreaza ca pe un odor de mare pret si le foloseste ca pe un izvor de apa vie din care soarbe invatatura cea dumnezeiasca.
.
30. De ce Sfanta Scriptura se mai numeste si Biblie?
Cuvantul "Biblie" este de obarsie greceasca si inseamna "carti" sau "carte". "Cartile" sau "cartea" Sfintei Scripturi si-au pastrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atat pentru ca Sfanta Scriptura a fost scrisa o buna parte in limba greaca, cat si pentru ca, la inceput, in primele veacuri ale crestinismului, invatatura cuprinsa in ea a fost propovaduita mai ales in graiul grecesc, asa cum arata documentele timpului, indeosebi Sfanta Traditie. Acest cuvant, Biblie, care e cel mai intrebuintat, atat de crestini cat si de necrestini, infatiseaza deci Sfanta Scriptura ca pe o carte in sine, singura care de-a lungul istoriei si-a pastrat acest nume fara alt adaos si pe care noi credinciosii o socotim cartea mai presus de toate celelalte carti, cartea cartilor, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ca intindere, o putem numi cea mai pretioasa, pentru cuprinsul si roadele ei in sufletele noastre.
.
31. Prin ce se deosebeste Sfanta Scriptura de celelalte carti?
1) Sfanta Scriptura se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: invatat sau neinvatat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde invataturi mantuitoare si folositoare, caci ne vorbeste despre Dumnezeu si despre mantuirea noastra in comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfant. «Iar scopul si rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfantul Atanasie cel Mare, acea vestire indoita despre Mantuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu si Fiu, fiind Cuvantul si stralucirea si intelepciunea Tatalui; si ca pe urma, luand trup pentru noi din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, S-a facut om. Iar aceasta indoita vestire se poate afla, urmarind-o in toata Scriptura de Dumnezeu insuflata» cum insusi Domnul a spus: "Cercetati Scripturile, ca ele sunt cele ce marturisesc despre Mine" (Ioan 5, 39), (Sfantul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte impotriva arienilor, XXIX, in Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, "P.S.B.", Bucuresti, 1987, p. 357).
Ea ne invata apoi cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu, adica bine (Fer. Augustin, Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P. L., XXXVII, col. 1159), in intelesul cel mai deplin al acestui cuvant. Sfanta Scriptura spune numai adevarul, caci Duhul Sfant n-a inselat pe slujitorii Sai, proorocii (Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augustin, Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112).
Oamenii nu puteau cunoaste prin firea si prin mintea lor lucruri asa de mari si de dumnezeiesti, ci numai printr-un dar coborat de sus asupra oamenilor sfinti.
2) Sfanta Scriptura are o unitate desavarsita. Acelasi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cartilor ei, desi acestea sunt deosebite intre ele din punct de vedere al continutului si al formei de exprimare. Fiind data prin Sfantul Duh, Sfanta Scriptura cuprinde adevarul. Nimic nedrept sau prefacut nu se afla intr-insa (Sf. Clement Romanul, Scrisoarea I catre Corinteni, 45, 2, 3, Migne, P. G., I, col. 300).
Sfanta Scriptura nu se contrazice (Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, 65, 2, Migne, P. G., VI, col. 625; Sf. Epifanie, Contra ereziilor Panarion, 70, 7, Migne, P. G., XLII, col. 349), cum se contrazic invatatorii si scrierile pagane (indemn catre Greci, cap. 8, Migne, P. G., VI, col. 256).
Daca scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru ca toti au vorbit insuflati de un singur Duh, al lui Dumnezeu (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 3, 12, Migne, P. G., VI, col. 1137).
3) Sfanta Scriptura are o putere covarsitoare, prin care a prefacut si preface nenumarate suflete pacatoase in sfinti. Sfantul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sf. Scripturi: "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si a duhului, dintre incheieturi si maduva, si este judecator cugetelor si gandurilor inimii" (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducator si talcuitor al Sf. Scripturi, se pronunta astfel: «Te rog spune-mi ce e mai Sfant ca acest cuvant (al lui Dumnezeu)? Ce e mai placut ca aceasta placere? Ce mancari, ce feluri de miere sunt mai dulci decat cunoasterea intelepciunii lui Dumnezeu, decat patrunderea in locurile Sale ascunse, decat privirea la ideea Ziditorului si la cuvintele Stapanului tau..., decat ca aceste cuvinte ale Stapanului, pline de intelepciune duhovniceasca, sa invete pe oameni! Aiba ceilalti averile lor, beie din cupe impodobite cu pietre pretioase, straluceasca in stofe de matase..., fie neputinciosi in a-si rapune bogatiile prin felurite placeri! Desfatarea noastra sa stea in a medita la legea Domnului ziua si noaptea, a bate la usa care ni-i deschisa, a primi painile Sf. Treimi si a merge pe valurile vietii, avand pe Domnul calauza» (Fer. Ieronim, Scrisoarea 30, 13 CV 54, I, pag. 248).
.

miercuri, 1 iulie 2009

O mână de ajutor

.
În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
- Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
- Da?! - zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
- Sunt generalul acestei divizii ...
.
"Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora. " ( Sfântul Ambrozie )
.