File de pateric (12)

.

A spus avva Petru, cel al avvei Lot: eram odată în chilia avvei Agathon, şi a venit un frate la el zicându-i: vreau să locuiesc cu alţi fraţi; spune-mi, cum să locuiesc cu ei? Bătrânul îi spuse: ca în prima zi când ai venit printre ei, aşa păzeşte-ţi înstrăinarea ta în toate zilele vieţii, ca nu cumva să devii familiar (mê parrhesiasthes met’autôn.) cu ei. Îi spuse avva Macarie:

– Ce anume face familiaritatea?

– E ca o arşiţă mare; când se iscă, toţi fug din faţa ei, şi strică roadele pomilor.

Iar avva Macarie:

– Atâta este de rea?

– Nu este altă patimă mai rea decât familiaritatea, căci dă naştere tuturor patimilor. Se cade ca cel ce se străduie să nu fie familiar, chiar singur în chilia lui. Ştiu un frate care a petrecut mult timp în chilie, având un pătuţ, şi ar fi lăsat chilia fără să ştie de pătuţ, dacă altul nu i-ar fi spus. Un asemenea om este strădalnic şi luptător.

.

A spus avva Agathon: monahul nu trebuie să-şi lase mintea să-l învinuiască pentru nimica.

.

A mai spus: fără păzirea sfintelor porunci nu înaintează omul nici măcar spre o virtute.

.

A mai spus: niciodată nu m-am culcat având ceva împotriva cuiva, nici n-am lăsat pe cineva să se culce având ceva împotriva mea, pe cât mi-a stat în puteri.

.

Spuneau unii despre avva Agathon că au venit unii la el, auzind că are duh al deosebirii, şi vrând să-l încerce, i-au spus:

– Tu eşti Agathon? Am auzit că eşti curvar şi îngâmfat.

– Da, aşa e.

– Tu eşti Agathon cel flecar şi bârfitor?

– Eu sunt.

– Tu eşti Agathon ereticul?

– Nu sunt eretic.

Şi l-au întrebat: spune-ne, de ce ţi-am zis atâtea, şi le-ai primit, şi cuvântul acesta nu l-ai răbdat?

– Cu cele dintâi mă prihănesc singur, căci e spre binele sufletului meu; eretic înseamnă depărtarea de Dumnezeu, şi nu vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu.

.

Se povestea despre avva Agathon că a durat multă vreme chilie cu ucenicii lui, şi isprăvind-o o locuiră. A văzut însă în prima săptămână un lucru nefolositor şi le spuse ucenicilor: sculaţi-vă să plecăm de aici. Şi ei s-au frământat mult, zicându-i: dacă într-adevăr aveai gând de ducă, de ce am trudit atâta zidind la chilie? Şi acum o să se scandalizeze şi oamenii, zicând: iată că s-au strămutat iar nestatornicii. Iar el văzându-i cum se codesc, le spuse: şi să se scandalizeze unii, dar se vor zidi alţii, zicând, „ferice de aceştia, că pentru Dumnezeu s-au strămutat şi de nimica n-au ţinut seama“. Cine vrea să vină, să vină, eu plec îndată. Şi s-au aruncat la picioarele lui rugându-l, până le-a îngăduit să plece cu el.

.

Se mai spunea despre el că se strămuta adesea luând doar cuţitul în traistă.

.

A fost întrebat avva Agathon: ce e mare? truda trupească sau paza celor lăuntrice? Şi a răspuns: omul e ca pomul. Truda trupească sunt frunzele, şi paza celor lăuntrice rodul. Căci aşa spune Scriptura, „tot pomul care nu dă roadă se va tăia şi se va arunca în foc“ (Matei, III, 10.), e vădit că toată truda noastră e pentru roade, adică paza minţii. Dar e nevoie şi de apărarea şi dichisul frunzelor, adică osteneala trupească.

.

L-au întrebat iar fraţii: ce virtute este, părinte, dintre toate felurile de trai, cea mai ostenitoare?

– Să mă iertaţi, dar cred că nu e mai mare osteneală decât să te rogi lui Dumnezeu. Totdeauna când vrea omul să se roage, vrăjmaşii vreau să-l abată; căci ştiu că nimic altceva nu-i împiedică decât rugăciunea către Dumnezeu. Şi orice fel de trai ar avea omul, dacă stăruie în el, dobândeşte odihna; dar rugăciunea este luptă până la cea de pe urmă suflare.

.

Sursa: www.pateric.ro