Se spunea despre avva Arsenie că toată vremea vieţii lui, când şedea să lucreze, avea o cârpă pe piept din pricina lacrimilor care-i curgeau din ochi.Auzind avva Pimen că s-a săvârşit, a zis cu lacrimi: ferice de tine, avva Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Căci cel care nu se plânge pe sine aici, se va plânge veşnic acolo. Ori de voie aici, ori în chinuri acolo, e cu neputinţă să nu plângi.
.
Povestea avva Daniel despre el că niciodată nu voia să vorbească despre locuri din Scripturi, măcar că putea, dacă ar fi vrut. Nici nu scria scrisoare cu una cu două. Când venea la biserică la răstimpuri şedea după un stâlp, ca să nu-i vadă nimeni faţa, nici el să nu vadă pe nimeni. Chipul lui era îngeresc, ca cel al lui Iacóv, cu totul cărunt, cu trupul falnic, dar uscăţiv. Avea o barbă lungă ce-i ajungea până la pântece; genele îi căzuseră de plâns. Era înalt, dar aplecat de bătrâneţe. Era de nouăzeci şi cinci de ani. Petrecuse patruzeci de ani la palatul lui Teodosie cel Mare, cel de dumnezeiască pomenire, tatăl dumnezeieştilor Arcadie şi Honorie. La Sketis a petrecut patruzeci de ani şi zece la Troe deasupra Babilonului, în faţa oraşului Memfis, şi trei ani în Canopul Alexandriei şi alţi doi ani iar în Troe şi acolo a şi murit, săvârşind cu pace şi cu frica lui Dumnezeu călătoria sa. Căci era om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Mie mi-a lăsat mantia lui de piele şi cămaşa albă de păr şi sandalele de coajă de copac. Şi eu nevrednicul le port spre binecuvântare.
.
Povestea iar avva Daniel despre avva Arsenie: i-a chemat odată pe părinţii mei, avva Alexandru şi Zoil, şi smerindu-se le spuse: fiindcă demonii se luptă cu mine şi nu ştiu dacă nu mă fură în somn. Noaptea asta însă osteniţi-vă cu mine şi faceţi-mi semn dacă aţipesc în timpul veghii. Şi s-au aşezat unul în dreapta şi altul în stânga, în tăcere. Şi spun părinţii: noi ne-am culcat şi ne-am trezit şi nu l-am simţit aţipind. Şi spre dimineaţă (ştie Dumnezeu dacă de la el, ca să credem că a aţipit, sau într-adevăr i-a venit somnul) a răsuflat adânc de trei ori, şi s-a ridicat îndată zicând: am aţipit, aşa-i? Şi noi i-am răspuns: nu ştim.
.
Au venit odată nişte bătrâni la avva Arsenie şi i-au cerut un cuvânt despre cei care trăiesc în linişte fără să întâlnească pe nimeni. Iar el le-a spus: câtă vreme fata stă în casa tatălui ei, mulţi vor s-o ia în căsătorie, dar dacă începe să iasă, nu mai place tuturor. Unii o dispreţuiesc, alţii o laudă, şi nu mai are preţuirea de când era ascunsă. Aşa şi cu sufletul: dacă începe să se răspândească, nu mai poate mulţumi pe toţi.
.
Sursa: www.pateric.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu