Duminica Stalparilor sau a Floriilor

.

Cel dintai dintre praznicele imparatesti cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc, este Duminica Stalparilor sau a Floriilor, numita in popor si Floriile, cu o saptamana inainte de Pasti (duminica ultima din postul Pastilor). Este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi (Matei 12, 1-10; Ioan 12, 12-18).

.

Duminica stalparilor este puntea de trecere de la sfintita patruzecime la Saptamana Sfintelor Patimi. Domnul intra in Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. Smerita, pentru ca „cel ca are scaun cerul si asternut picioarelor, pamantul”, se smereste si incaleca pe manz necuvantator. Dar si triumfala, pentru ca multimea poporului recunoaste pe Cel ce vine, pe Stapanul vietii si al mortii, iar pruncii cei fara de rautate Il intampina ca pe un Imparat, cu stalpari de finic si cu strigate de Osana asternandu-si inainte hainele pe cale.

.

Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare de origine ierusalimica provin din secolul al IV-lea. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice, dar pomenesc despre ea: Sf. Epifanie, caruia i se atribuie doua predici la aceasta sarbatoare, pelerina apuseana Egeria (Silvia sau Etheria), care in insemnarile ei de calatorie, descrie chipul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim, spre sfarsitul secolului al IV-lea cand ea viziteaza Tara Sfanta, precum si mari predicatori din secolul al IV-lea de la care au ramas predici tinute in cinstea acestei zile, ca: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Ambrozie si Sf. Chiril al Alexandriei. In Apus, mentiuni mai tarzii despre existenta acestei sarbatori se gasesc la Sf. Isidor de Sevilla.

.

In vechime, Duminica Floriilor era inceputul saptamanii numite pe atunci a Pastilor. De aceea este numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credintei.

.

Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei imparatii acordau gratieri.

.

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in secolul al IV-lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin cu care multimile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii, castigata de Domnul prin invierea lui Lazar, savarsita cu o zi mai inainte (Sambata Floriilor sau a lui Lazar) si apoi prin Invierea Sa insusi.

.

Atat in Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Romanesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti. In seara acestei duminici incep in biserici frumoasele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi.

.