File de pateric (2)

.

A spus avva Antonie: aşa cum peştii zăbovind pe uscat mor, la fel şi monahii întârziind în afara chiliei sau printre oamenii din lume slăbesc încordarea liniştirii (tonos hesyhias, oximoron, „tensiunea liniştii“ - liniştea călugărească reprezintă un efort). Trebuie deci ca şi noi să ne grăbim spre chilie, ca peştele spre mare, ca nu cumva întârziind afară să părăsim paza dinlăuntru.

.

A mai spus: de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă ne câştigăm aproapele, îl câştigăm pe Dumnezeu; dar dacă ne smintim aproapele, păcătuim faţă de Hristos.

.

A mai zis: cel care locuieşte în pustie şi se linişteşte, e scutit de trei lupte, a văzului, a auzului şi a vorbirii; îi mai rămâne una, a urâtului (akedia, lehamite, plictis, melancolie, indiferenţă, sentimentul vidului sau inutilităţii).

.

Au venit fraţi la avva Antonie ca să-i spună ce năluci văzuseră şi să afle de la el dacă sunt adevărate sau de la demoni. Şi aveau ei un măgar, care a murit pe drum. Şi când au ajuns la bătrân, luându-le-o înainte le-a spus: cum v-a murit măgăruşul pe drum? Iar ei i-au zis: de unde ştii, părinte? – Demonii mi-au arătat. Iar ei: pentru asta am şi venit să te întrebăm, că avem vedenii, şi adesea sunt adevărate, nu cumva să ne rătăcim. Şi i-a încredinţat bătrânul din pilda cu măgarul că sunt de la diavol.

.

Unul care vâna sălbăticiuni în pustie l-a văzut pe avva Antonie veselindu-se cu fraţii şi s-a scandalizat. Iar bătrânul, vrând să-l înduplece că trebuie din vreme în vreme să te pogori la fraţi, îi spuse: ia o săgeată în arc şi încoardă. Şi când el făcu aşa, îi zise iar: mai încoardă. El mai întinse, şi iar: încoardă. Îi răspunse vânătorul: dacă încord peste măsură, se frânge arcul. Iar bătrânul: aşa şi cu lucrarea lui Dumnezeu: dacă se încoardă fraţii peste măsură, se frâng curând. Aşa că trebuie din vreme în vreme să avem îngăduinţă cu ei. Şi auzind vânătorul se smeri, şi lămurindu-se mult de pe seama bătrânului plecă. Iar fraţii se duseră la locurile lor întăriţi.

.

A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr că făcuse o minune pe cale – văzuse bătrâni osteniţi călătorind, şi a poruncit unor măgari sălbatici să vină să-i ducă până la Antonie. Iar bătrânii i-au vestit acestea avvei Antonie. Iar el le-a spus: călugărul acesta mi se pare ca o corabie plină de odoare, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după o vreme începu dintr-o dată avva Antonie să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se jeluie. Iar ucenicii i-au spus: de ce plângi, avvo? – Chiar acum a căzut un mare stâlp al Bisericii. (Vorbea despre călugărul cel tânăr.) Dar mergeţi până la el şi vedeţi ce s-a întâmplat. Şi mergând ucenicii l-au găsit pe monah pe o rogojină plângând păcatul pe care-l făcuse. Şi văzându-i pe ucenicii bătrânului le zise: spuneţi-i bătrânului să se roage lui Dumnezeu, să-mi dea zece zile şi nădăjduiesc că mă voi pocăi. Şi muri peste cinci zile.

.

Îl lăudau fraţii avvei Antonie pe un monah. Iar el primindu-l l-a ispitit dacă rabdă dispreţul. Şi văzând că nu, îi spuse: eşti ca un sat împodobit pe dinainte, şi furat pe hoţi pe la spate.

.

www.pateric.ro

.