Povesteau despre avva Dioscor al Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte. În fiecare an punea început unui fel de trai spunând: anul acesta nu mă voi întâlni cu cineva, sau nu voi vorbi, sau nu voi mânca fiertură, ori poame, ori verdeţuri. Şi făcea aşa cu toată râvna; isprăvind apoi una, se apuca de alta. Aşa făcea an de an.
.
L-a întrebat un frate pe avva Pimen: mă tulbură gândurile să-mi las păcatele mele şi să mă întorc la scăderile fratelui meu. Bătrânul îi spuse despre avva Dioscor, că era în chilie plângându-se pe sine, iar ucenicul aşezat în altă chilie. Când a venit la bătrân, l-a găsit plângând şi i-a spus:
– Părinte, ce plângi?
– Păcatele mele mi le plâng.
– Nu ai păcate, părinte.
– Fiule, de mi-ar fi îngăduit să-mi văd păcatele, n-ar ajunge trei sau patru ca să le plângă.
.
Spunea avva Dioscor: dacă vom purta veşmintele cereşti nu vom fi găsiţi goi. Dacă nu vom fi găsiţi purtând hainele acelea, ce vom face, fraţilor? Că va trebui să auzim atunci vocea aceea spunând „aruncă-l pe acesta în întunericul cel din afară: acolo va fi plângerea şi scrâşnetul dinţilor“. Acuma însă, fraţilor, mare ruşine e nouă, care am purtat atâta vreme chipul monahicesc, să fim găsiţi în ceasul ananghiei fără haine de nuntă. O, ce căinţă ne va apuca! O, ce beznă ne va înconjura înaintea părinţilor şi fraţilor noştri, care vor privi cum ne pedepsesc îngerii răzbunării!
.
A zis avva Dula: dacă vrăjmaşul ne sileşte să părăsim liniştea, să nu ascultăm de el, că nimic nu este asemenea ei şi înfrânării de la mâncare, care îi vine în ajutor: ele ascut vederea ochilor celor lăuntrici.
.
A mai zis: încetează legăturile cu cei mulţi, ca nu cumva lupta cugetului să nu te bântuiască (peristatikós génêtai) şi să-ţi stingherească şi cursul liniştirii (altă traducere: ca nu cumva cugetul tău să nu se împrăştie).
.
Povestea sfântul Epifanie episcopul că sub fericitul Atanasie cel mare, zburau ciorile în jurul templului lui Serapis, croncănind neîncetat: cras! cras! Şi venind elinii păgâni la fericitul Atanasie au strigat:
– Moş rău (kakogere, „bătrân rău“ probabil format după modelul lui kalogeros „bătrân cumsecade“ apoi „călugăr“), ce croncăne ciorile?
– Ciorile croncăne „cras, cras“; asta înseamnă latineşte mâine. Şi adăugă:
– Mâine veţi vedea slava lui Dumnezeu.
După aceea s-a dat de ştire că a murit Iulian împăratul (Iulian Apostatul, duşman al creştinismului). Şi fiind aşa, s-au adunat în fugă şi i-au strigat lui Serapis: dacă nu-l voiai, de ce luai cele de la el?
.
Tot el povestea că era un vizitiu la Alexandria, fiul uneia Maria. El a căzut la alergarea de care; ridicându-se apoi l-a întrecut pe cel care-l trântise şi a biruit, iar mulţimea a strigat: fiul Mariei s-a prăbuşit, apoi s-a ridicat şi a biruit. Pe când mai strigau asta a venit o veste în mulţime, că marele Teofil urcând în templul lui Serapis a doborât idolul şi a luat templul în stăpânire(apoftegma de faţă este ecoul înăbuşit al unor lupte sângeroase duse împotriva păgânilor mai ales după venirea pe tron a lui Teodosie II).
.
I s-a arătat fericitului Epifanie, vlădica Ciprului, de către stareţul mănăstirii pe care o avea în Palestina: cu rugăciunile tale, nu ne trecem cu vederea canonul, ci slujim cu sârg şi ceasul al treilea (la nouă dimineaţa, la prânz la ora 12, la 15 după-amiază) şi al şaselea şi al nouălea. El îi mustră aşa: e vădit că vă leneviţi la celelalte ceasuri de la rugăciune; monahul adevărat trebuie să aibă neîncetat rugăciunea şi cântul psalmilor în inima lui.
.
Sursa: www.pateric.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu