DESPRE DUMNEZEU FIUL (4)

.

148. Ce înseamnă primele cuvinte din articolul II al Simbolului Credinţei: "Şi întru Unul Domn Iisus Hristos"?

Precum ne-a invatat articolul 1 să credem în Dumnezeu - Tatăl, aşa ne învaţă articolul II să credem "şi" în Iisus Hristos, Fiul Lui. Căci fără credinţa în Fiul, nu putem cunoaşte nici pe Tatăl. Tată fără Fiu nu există. Cine nu crede că Dumnezeu are un Fiu, nu crede că Dumnezeu e Tată şi are în Sine dragoste de Tată. Dumnezeul acela e un Dumnezeu fără dragoste, nu e Dumnezeu adevarat. "Eu sunt uşa", (Ioan 10, 9), zice Mântuitorul; "Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine" (Ioan 14, 6). Iisus Hristos, în Care credem ca şi în Tatăl, este Unul singur, căci numai un Fiu are Tatăl şi numai un Mântuitor avem noi. Numai prin acesta "Unul" ne mântuim şi ajungem la Tatăl, căci numai o "cale" (Ioan 14, 6) şi numai o "uşa" este spre Tatăl, iar "calea" şi "uşa" este El. El e "Domn" peste sufletele noastre, este "Domnul şi Stăpanul vieţii noastre", ba chiar unicul Domn şi Stăpan "Căruia îi slujim" (Col. 3, 24) şi îi închinam cu bucurie "toată viaţa noastră", în aşa fel, încat nu mai suntem ai noştri, ci "ai lui Hristos" (11 Cor. 10, 7) şi putem spune fiecare cu Sf. Apostol Pavel: " Nu mai viez eu, ci Hristos viază întru mine" (Gal. 2, 20). Căci El ne-a dat această viaţă şi ne-a răscumpărat-o de la moarte. Şi ştim că dacă I-o închinăm Lui, tot noi ne folosim, căci Hristos ne desăvârşeşte din zi în zi, făcându-ne "asemenea chipului Său" (Rom. 8, 29). Domnia lui Iisus peste suflete nu e o domnie aspră şi silnică, ci una blândă. El domneşte peste noi prin dragoste şi adevăr. "Luaţi jugul Meu asupra voastră... căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară" (Matei 11, 29-30). Iar Domnia aceasta nu înseamnă că n-avem datoria să lucrăm pentru semenii noştri. Dimpotrivă, lui Hristos îi slujim când facem bine celor mici şi osteniţi (Matei 25, 40). Domnia aceasta totală peste sufletele noastre şi peste lumea întreagă a câstigat-o Iisus Hristos şi ca om, pentru că S-a smerit pe Sine ca nimeni altul şi Şi-a pus viaţa Sa pentru noi. Numele de Iisus s-a ridicat astfel peste tot numele şi tot genunchiul trebuie să se plece Lui, primindu-L ca Domn. Căci "Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om; S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce, Pentru aceasta şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor ceresti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesupt; şi toată limba să mărturisească că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu - Tatăl" (Filip. 2, 6-11).

.
149. Ce înseamnă îndeosebi numele de "Iisus" dat Mântuitorului?

Numele de "Iisus" înseamnă Dumnezeu Mântuitorul. Iisus înseamnă în limba ebraică Mântuitor şi numele acesta i se potriveşte în chip desăvârşit, căci El e într-adevar Mântuitorul lumii. Şi i se potriveşte atât de desăvârşit pentru că nu l-au dat oamenii, ci îngerul, la porunca Tatălui Ceresc, Care a ştiut de mai înainte ce lucrare va săvârşi Fiul Său în lume. "Nu te teme", spune îngerul lui Iosif, "a lua pe Maria logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Şi ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus". Şi îngerul arată îndată şi pricina acestei numiri: "Că Acesta va mântui pe norodul Său de păcatele lor" (Matei 1, 20-21). În Vechiul Testament numele acesta l-a purtat Isus Navi, urmaşul lui Moise, care a condus poporul lui Israel în Ţara Sfântă, mântuindu-l de rătăcirea prin pustiu. Dar el a fost numai un chip al lui Iisus Hristos, Care a mântuit toate popoarele de rătăcirea în păcat, ducându-le în împărăţia cerurilor. El nu e numai un oarecare mântuitor, ci Mântuitorul, în înţelesul desăvârşit al cuvântului.

.
150. Ce înseamnă numele Hristos?

Numele "Hristos" înseamnă "Uns". La evrei, unşi se numeau preoţii, proorocii şi împăraţii, pentru ca la intrarea în slujba erau unşi cu mir, care închipuia darul Sfântului Duh. Dar aceia erau numai chipuri ale adevăratului Uns, primeau numai o parte din puterea Duhului Sfânt, ca ajutor pentru slujba lor. Hristos, însa, primeşte pe Duhul Sfânt însuşi. «Hristos nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; El nu e uns ca un prooroc prin lucrarea (energie), ci prin prezenţa întregii persoane a ungerii în El» (Sf. Grigorie Palama, Antiereticul contra lui Achindin, la D. Staniloae, Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, pag. CL). Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Tot harul s-a vărsat peste templul acela. Ca Tatăl nu da Lui Duhul cu masură, ci întreg harul l-a primit templul. Noi însă avem nu mai puţin şi o picatură din harul acela» (Sf. Grigorie Palama, op. cit., pag. cit.). Deci Iisus este Unsul sau Hristosul, în înţelesul desăvârşit, nu numai unul dintre mulţii unşi, sau hristoşi oarecare (Sf. Grigorie Teologul, citat după Sf. Grigorie Palama, op. cit., pag. cit.). El este arhiereul, împăratul şi proorocul cel mai înalt, adevăratul arhiereu, împărat şi prooroc şi izvorul a toată arhieria, conducerea duhovnicească şi proorocia. Precum vedem, şi numele de Hristos i se potriveşte în chip desăvârşit, căci nici pe acesta nu l-au dat oamenii, ci îngerul, care a spus păstorilor: "Iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că S-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David" (Luca 2, 10-11). Însuşi Iisus spunea despre Sine că a avut ungerea Duhului Sfânt, cum de altfel grăise despre El şi proorocul Isaia (61, 1): "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor..." (Luca 4, 18).

.
151. Hristos, prin ungerea ce o are de la Duhul Sfânt, este adevăratul arhiereu, prooroc şi împărat. Se vorbeşte despre aceste slujiri ale lui Hristos în Sfânta Scriptură şi ce înteles au ele?

Că Hristos a primit prin ungere de la Duhul Sfânt slujirea de arhiereu, prooroc şi împărat, ne-o spune Sfânta Scriptură în multe locuri. Sf. Apostol Pavel ne spune că El a fost arhiereul cel mai înalt şi a adus jertfa desăvârşită, care este trupul Său. Prin aceasta a curăţit cu adevărat pe oameni de păcate, nu numai a închipuit această curăţire, ca jertfele de animale aduse de preoţii din Vechiul Testament: "Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta odată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi" (Evr. 7, 26-27); căci "Nu prin sânge de ţapi şi de viţei, ci prin însuşi Sângele Său a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor şi a dobândit o veşnică răscumpărare" (Evr. 9,12). El a fost proorocul cel mai înalt, aducând cea mai deplină învăţătură despre Dumnezeu: ca Unul ce n-a primit-o din afară de Sine, ci din plinătatea Sa nemărginită. De aceea, nimeni nu mai poate adauga ceva la învaăţătura Sa. Ea poate fi, doar, tot mai bine înţeleasă în Biserică. În acest înţeles, El e proorocul cel din urmă cu care s-a încheiat Descoperirea dumnezeiască. "Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, zice Moise, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău, pe Acela să-L ascultaţi" (Deut. 18,15). Ucenicii I se adresează cu titlul "învăţătorule", iar Hristos însusi spune despre Sine: "Eu sunt adevărul" (Ioan 14, 6), "Eu sunt Lumina lumii" (Ioan 8, 12), sau: "Eu, spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr" (Ioan 18, 37). Iar demnitatea Lui împărătească o anunţă îngerul Gavriil Fecioarei Maria: "Şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său... şi împărăţia Lui nu va avea sfârsit" (Luca 1, 32, 33). Iisus însuşi recunoaşte că e împărat, dar împărăţia Lui e duhovnicească, având arme şi legi duhovniceşti, nu ca acelea din lumea aceasta. "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18, 36), răspunde El lui Pilat. Iisus Hristos e împăratul blând de care am vorbit când am explicat cuvântul «Domn». El e împăratul-miel, care a fost înjunghiat pentru păcatele lumii (Apoc. 5). Ca împărat, Mântuitorul Hristos a întemeiat Biserica Sa, i-a dat legile, o conduce nevăzut prin slujitorii ei, cărora le da harul Său şi la sfârşit "va judeca viii şi morţii".

.
152. Este o înrudire de înţelesuri între numele de "Iisus" şi "Hristos"? Dar între ele şi cel de Domn?

Dacă privim bine, vedem că prin aceste trei slujiri: de arhiereu, prooroc şi împărat, cuprinse in numele lui Hristos, Iisus mântuieşte lumea prin jertfă, o învaţă să-şi însuşească mântuirea şi o conduce la mântuire. Astfel, dacă numele Iisus ne arată de-a dreptul lucrarea de mântuire pe care a săvârşit-o, numele de Hristos arată cum şi cu ce putere a săvârşit şi săvârşeşte această lucrare. Amândouă numele spun acelaşi lucru, din douş laturi deosebite: Iisus Hristos este Mântuitorul nostru. Şi tocmai de aceea este Domn peste sufletele noastre. Dacă nu-L primim să fie Domn peste sufletele noastre, nu ne este nici Mântuitor.

.
153. Când a primit Fiul lui Dumnezeu numele de Iisus Hristos?

Atât numele de Iisus, cât şi cel de Hristos, le-a primit Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut om. Deci, Iisus Hristos e numele Fiului lui Dumnezeu cel întrupat. Mai înainte de întrupare, Fiul lui Dumnezeu nu Se numea Iisus Hristos. Aceasta, pentru ca El ni S-a făcut Mântuitor (Iisus) numai prin aceea că a luat trupul nostru şi l-a adus jertfă pentru noi. Numai prin întrupare ni S-a făcut Arhiereu, Care ne-a curăţit de păcate, Prooroc, Care ne-a vestit în grai omenesc voia Tatălui, şi Conducător la mântuire (Hristos). Dacă Hristos înseamnă Uns, numele acesta îl arată pe Mântuitorul nostru ca om care primeşte ungerea, nu ca Dumnezeu care dă ungerea. Sf. Chiril al Alexandriei spune: «Unii spun că numele Hristos se cuvine numai Cuvântului născut din Dumnezeu - Tatăl, Care este gândit şi există deosebit. Noi însă n-am fost învăţaţi să spunem aşa, ci spunem că în momentul în care Cuvântul S-a făcut trup, în acelaşi moment a şi fost numit Hristos. Se numeşte Hristos, pentru ca a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9), adică cu duhul de la Dumnezeu şi Tatăl» (Cuvânt către împărătese, Migne, P. G., LXXVI, col. 1220 C).

.
154. Aşadar, atunci când spunem "Iisus Hristos", nu pornim de la Fiul lui Dumnezeu demainainte de întrupare, ci de la Cel de după întrupare?

Da, desigur, şi tot astfel articolul II al Simbolului Credinţei nu porneşte cu mărturisirea de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, adică de la un Fiu gândit cu mintea, ci de la Iisus Hristos, Care a trăit cu adevărat ca om pe pământ, de la anul cutare până la anul cutare, S-a născut din Fecioara Maria, a petrecut între oameni, a fost răstignit, a înviat şi S-a înălţat la cer. Tocmai acest Iisus Hristos S-a descoperit inimilor, prin tot ce a spus şi a facut, ca Fiul lui Dumnezeu. Despre acest Iisus Hristos mărturiseşte Biserica în Simbolul Credinţei, întâi că e unicul Domn şi apoi tot ce urmează la articolul II, şi anume, în primul rând, ca este "Fiul lui Dumnezeu, Unul - Născut".

.

Sursa: www.patriarhia.ro