File de pateric (9)

.

Un frate a venit la chilia avvei Arsenie la Sketis şi s-a uitat pe uşă, şi l-a văzut pe bătrân care era ca focul pe de-a-ntregul. Dar şi era un frate vrednic să vadă. Şi când a bătut, a ieşit bătrânul şi l-a văzut pe frate uimit. Şi i-a spus: de mult baţi? N-ai văzut ceva? – Nu. Şi vorbind cu el, i-a dat drumul.

.

Pe când şedea odată avva Arsenie la Canopos (oraş aflat pe unul din braţele deltei Nilului, la 25 de km de Alexandria), a venit de la Roma o fată din familie de senatori foarte bogată şi cu frică de Dumnezeu ca să-l vadă. A primit-o vlădica Teofil şi ea l-a rugat să-l înduplece pe bătrân s-o primească. Şi mergând la el l-a rugat: cutare din familie de senatori e venită de la Roma să te vadă. Bătrânul n-a primit însă să o întâlnească. Când i-au vestit asta, a poruncit ea să pună şaua pe dobitoace, zicând: am încredere în Dumnezeu că-l voi vedea. Căci şi în oraşul nostru sunt mulţi bărbaţi, dar eu am venit să văd un prooroc. Şi cum s-a apropiat de chilia bătrânului, din plănuirea lui Dumnezeu era el în afara chiliei. Şi văzându-l a căzut ea la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie şi a privit-o zicând: dacă vrei să-mi vezi faţa, iată priveşte-o. Iar ea de ruşine nu privea. Iar bătrânul îi spuse: ai auzit de faptele mele, ele trebuie privite. Cum te-ai încumetat să faci un drum atât de lung pe mare? Nu vezi că eşti femeie şi nu ţi se cade să ieşi niciodată?(Antifeminism primar, specific nu doar mediului călugăresc misogin din secolul V.) Sau era ca să te întorci la Roma şi ca să le spui celorlalte femei: l-am văzut pe Arsenie – şi să faci mare drum de femei venind la mine. Ea însă zise: dacă vrea Dumnezeu, nu voi lăsa pe nimeni să vină aici. Dar roagă-te pentru mine şi pomeneşte-mă totdeauna. El îi răspunse: ba mă rog lui Dumnezeu să şteargă amintirea ta din inima mea. Iar ea auzind acestea, plecă zbuciumându-se. Când sosi în oraş de mâhnire făcu friguri, şi l-au înştiinţat pe arhiepiscop că e bolnavă. El, venind la ea, o întrebă ce avea. Iar ea i-a spus: O, de n-aş fi venit aici. I-am spus bătrânului: „pomeneşte-mă“ iar el mi-a răspuns: mă rog lui Dumnezeu să şteargă amintirea ta din inima mea. Şi acum iată că mor de întristare. Vlădica îi spuse: nu ştii că eşti femeie şi prin femei se luptă duşmanul cu sfinţii? De asta a zis bătrânul aşa; dar pentru sufletul tău se roagă mereu. Şi astfel se vindecă cugetul ei şi plecă spre ale sale cu voie bună.

.

Povestea avva Daniel despre avva Arsenie, că a venit odată un dregător aducându-i testamentul unui senator, rudă cu el, care-i lăsa o mare moştenire. Şi luându-l, a vrut să-l rupă. Şi i s-a aruncat dregătorul la picioare, zicând: rogu-te, nu-l rupe, că o să-mi ia capul. Iar avva Arsenie: eu am murit înaintea lui, şi el abia acum. Şi i-l dădu înapoi, neprimind nimic.

.

Spuneau despre avva Arsenie şi avva Teodor al Fermei că urau mai mult decât orice slava lumească. Avva Arsenie nu întâlnea cu uşurinţă pe cineva, iar avva Teodor întâlnea, dar era ca o sabie.

.

Pe când stătea avva Arsenie în părţile de jos era înghesuit de gloate şi a hotărât să-şi lase chilia. Şi neluând nimic, s-a dus la ucenicii lui, Alexandru şi Zoil, faraniţii. Şi i-a spus lui Alexandru: urcă (Nilul) cu o barcă. Şi aşa a făcut. Şi lui Zoil îi spuse: vino cu mine la râu şi caută-mi o corabie care coboară până la Alexandria, şi aşa urcă şi tu la fratele tău. Iar Zoil, speriat de cuvânt, n-a zis nimic, şi aşa s-au şi despărţit. Bătrânul a coborât în părţile Alexandriei şi s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii lui îşi spuneau: nu cumva unul din noi l-a mâhnit pe bătrân, şi de asta s-a despărţit de noi? Dar nu găseau nimic în ei cu care să nu-l fi ascultat vreodată. Însănătoşindu-se bătrânul spuse: să mă duc la părinţi. Şi urcând cu corabia merse la Petra unde erau şi slujitorii lui. Fiind aproape de râu, a venit o roabă etiopiană să-i ia desagul. El a certat-o, şi ea i-a zis: dacă eşti călugăr, atunci mergi la munte! Şi el, căindu-se, îşi zise: Arsenie, dacă eşti călugăr, mergi la munte! Atunci i se înfăţişară Alexandru şi Zoil; şi fiindcă îi cădeau la picioare, se aruncă şi bătrânul, şi plânseră toţi. Şi spuse bătrânul:

– N-aţi auzit că am fost bolnav?

– Ba da.

– Şi de ce nu aţi venit să mă vedeţi?

– Despărţirea ta de noi n-a fost înţeleasă şi mulţi s-au nedumerit, spunând că dacă nu eram nesupuşi, nu te-ai fi despărţit de noi.

– Acum vor zice iar: nu şi-a găsit porumbiţa odihnă picioarelor ei, şi s-a întors la Noe în corabie (Facerea 8, 9.).

Şi aşa se liniştiră, iar el rămase cu ei până la moarte.

.

Spunea avva Daniel: ne povestea avva Arsenie ca despre altul (dar eu cred că era el) că şedea un bătrân în chilia lui, şi iată că un glas i-a spus: hai şi îţi voi arăta lucrările oamenilor. Şi ridicându-se ieşi. Şi l-a dus într-un loc anume şi i-a arătat un negru tăind lemne, şi făcând un snop mare. Şi încerca să-l duce şi nu putea, şi în loc să-l uşureze, mai tăia lemne şi adăuga snopului, şi a tot făcut aşa. Apoi înaintând i-a arătat un om pe un lac şi scoţând apă din el, pe care o turna într-un vas ciuruit, şi apa se scurgea în lac. Apoi i-a zis: hai să vezi şi altceva. Şi a văzut un templu şi doi oameni călări care duceau o grindă de-a curmezişul. Şi voiau să intre pe uşă şi nu puteau din pricina grinzii. Şi nici unul nu se smerea să-i facă loc celuilalt, şi de asta rămâneau înaintea porţii.

Aceştia sunt, spuse, cei care duc cu slavă deşartă jugul dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepte singuri, să umble pe calea strâmtă a lui Hristos; de aceea şi rămân în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Tăietorul de lemne e cel cu multe păcate, care în loc să se căiască mai adaugă alte păcate la ale sale. Şi vărsătorul de apă e cel care face fapte bune, dar adăugându-le şi unele rele, prin asta le pierde şi pe cele bune. Trebuie să vegheze omul la faptele sale, ca să nu se ostenească în zadar.

.

Tot el povestea odată că au mers unii din părinţi de la Alexandria să-l vadă pe avva Arsenie. Şi era unul din ei unchiul vlădicii Timotei al Alexandriei, cel numit fără avere, şi avea un nepot cu el. Bătrânul bolea şi nu voia să-i vadă, ca să nu vină şi alţii şi să-l tulbure. Era pe atunci la Petra Troei. Şi au făcut cale-ntoarsă necăjiţi. S-a întâmplat atunci şi o năvălire de barbari şi bătrânul veni în părţile de jos. Şi auzind, au venit iarăşi să-l vadă, iar el i-a primit cu bucurie. Şi le spuse fratele care era cu ei:

– Nu ştii, avvo, că am venit să te vedem la Troe şi nu ne-ai primit?

– Voi aţi mâncat pâine şi aţi băut apă, dar eu, într-adevăr, fiule, nu am gustat nici pâine, nici apă, nici nu m-am aşezat, pedepsindu-mă, până n-am socotit că aţi ajuns la locul vostru, căci pentru mine v-aţi ostenit. Dar iertaţi-mă, fraţilor.

Şi mângâindu-se, s-au dus.

.

Tot el spunea: m-a chemat într-o zi avva Arsenie şi mi-a spus: mângâie-l pe părintele tău, ca atunci când va urca la Domnul să se roage pentru tine, şi-ţi va fi bine.

.

Sursa: www.pateric.ro