DESPRE DESCOPERIREA DUMNEZEIASCA (3)

.

18. De unde stim ca Iisus Hristos este desavarsirea si plinirea Descoperirii?

Din Sfanta Scriptura, din implinirea intocmai a proorociilor Vechiului Testament si din istoria Bisericii Crestine. In adevar, Sfantul Apostol Pavel precizeaza: "Iar cand a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Cel nascut din femeie, nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea" (Gal. 4, 4-5). Sfintele Evanghelii si intreg Noul Testament intaresc intru totul adevarul ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu intrupat si plinitorul Descoperirii dumnezeiesti. Proorociile Vechiului Testament privitoare la Mesia, la Rascumparatorul, la Fiul lui Dumnezeu, s-au implinit intocmai in persoana lui Iisus Hristos. Sfintii Evanghelisti si Sfantul Apostol Pavel citeaza, adesea in amanunt, proorociile ce s-au implinit in persoana Mantuitorului. Proorocul Isaia-supranumit si Evanghelistul Vechiului Testament-vorbeste pe larg de nasterea si mai ales de patimile, moartea si proslavirea lui Mesia (Isaia 7 si 63). Toata aceasta proorocie s-a implinit intocmai in faptele si viata lui Iisus Hristos, asa cum sunt infatisate de Noul Testament (Matei 1, 21; Luca 1, 31 s. u.; 1 Cor. 15, 3; I Petru 2, 24; Matei 26, 62; Fapte 8, 32; I Ioan 3, 5 etc.). Documentele crestine, pagane si iudaice din veacurile I si II sustin, fara deosebire, ca Iisus Hristos ca Dumnezeu - Om este o persoana istorica sub imparatii August si Tiberiu si a suferit moartea sub Pontiu Pilat. Aceleasi documente, afara de cele iudaice, constata ca nici o alta persoana purtand acelasi nume, sau alt nume, nu a avut rolul si faptele lui Iisus Hristos. Marile infaptuiri ale Bisericii adeveresc si ele Dumnezeirea intemeietorului ei.

.

19. Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiesti?

Se poate vorbi cu toata siguranta. Am vazut mai inainte ca Descoperirea dumnezeiasca poate fi impartita in trei mari perioade de timp. Fiecareia dintre aceste perioade ii corespunde mai mult sau mai putin o treapta de inaintare, cu toate ca aceste trepte nu sunt nici totdeauna egale si nici nu vin unele dupa altele intr-o ordine neschimbata. Timpul de la caderea in pacat pana la darea Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai stradanii ale firii omenesti spre cunoasterea adevarului si deci a lui Dumnezeu, ci si ajutoare directe de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, facuta patriarhilor. La fel, dupa darea Legii. Dupa venirea Mantuitorului, Care a desavarsit Descoperirea, cele doua trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost inlaturate. Deci, in linii mari, Biserica admite trepte in lucrarea Descoperirii supranaturale. Cum este si firesc, Biserica pune accentul pe cele doua trepte in Descoperirea dumnezeiasca, infatisate prin cele doua Testamente. Sfantul Grigorie Teologul, vorbind despre schimbarile produse de catre acestea in viata omenirii de-a lungul timpului, le numeste cutremure de pamant si le schiteaza astfel: «Cele doua Testamente sunt doua cutremure dintre care unul face trecerea de la idololatrie la legea lui Moise; celalalt, de la legea lui Moise la Evanghelie. Dar e si un al treilea cutremur, care este mutarea din aceasta viata in cealalta» (Sf. Grigorie Teologul, Cuvantul V Teologic, 25, Migne, P. G., XXXVI, col. 160 D, 161 A). Deci Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeiesti. Treapta de la Vechiul la Noul Testament e aratata de nenumarate ori de Mantuitorul, de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti. Ei arata ca este o desavarsire a Noului Testament fata de cel Vechi. Acesta din urma isi pastreaza valoarea lui, e adevarat. Mantuitorul zice: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; nu am venit sa stric, ci sa plinesc. Ca adevarat zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta nu va trece din Lege, pana ce vor fi toate" (Matei 5, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuie «plinite» in lumina gradului nou de Descoperire (Noul Testament): "Ati auzit ca s-a zis celor de demult...", "Iar Eu zic voua" (Matei 5, 21 s.u.). Noul Testament e dezvoltarea si plinirea celui Vechi; dar e mai mult decat atat: el e «rasaritul cel de sus», care face sa treaca "umbra legii". Sporul in descoperirea persoanelor Sfintei Treimi e aratat de Sf. Grigorie Teologul, prin cuvinte ca: «Adaosuri partiale», «inaltari», «inaintari» si «treceri din slava in slava» (Sf. Grigorie Teologul, op. cit., 26, col. 161 CD). Duhul Sfant insusi Si-a randuit lucrarea Lui in chip treptat, masurand-o dupa puterea de primire a Sfintilor Ucenici. Astfel, la inceput a lucrat prin minunile savarsite de Domnul, dupa patimi si inviere a fost insuflat Ucenicilor, iar dupa inaltare, la Cincizecime, S-a aratat in chip de limbi de foc (Idem, op. cit., 26, col. 164 A).

.

20. De ce invatatura crestina e socotita drept cea mai inalta treapta a credintei?

Pentru ca invatatura crestina a fost data de insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, si pentru ca nimeni altul n-a cunoscut ca El de-a dreptul pe Dumnezeu si n-a invatat pe oameni chiar din izvorul care e insusi Dumnezeu: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Cel Unul - Nascut, Fiul, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1, 18). Mantuitorul insusi declara: "Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal" (Ioan 14, 9). Caci "nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si acela caruia va voi Fiul sa-i descopere" (Matei 11, 27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevarului dumnezeiesc, pe care omenirea s-a invrednicit sa le cunoasca de la inceputul lumii. Credinta adusa de El a astamparat si astampara setea dupa adevar a nenumarate suflete. Ea a schimbat fata lumii vechi. Prin luminarea si schimbarea adanca a sufletelor, ea a legat din nou viata omeneasca, vestejita de pacat, de Izvorul nesecat al vietii netrecatoare: Dumnezeu. Ea a coborat cerul pe pamant, implinind rugaciunea Psalmistului: "Doamne, pleaca cerurile Tale si Te pogoara, atinge-Te de munti si fa-i sa fumege" (Ps. 143, 5). Cerurile s-au plecat si chiar s-au deschis (Luca 2, 9-15; Matei 3, 16). In sfarsit, nici o alta credinta sau cunoastere religioasa n-a putut si nu poate inlocui pe cea crestina, fiindca n-a avut si nu are roadele acesteia. Invatatura crestina sta pe culmea cunoasterii religioase, pentru ca nicaieri sufletul credinciosului nu se desfata de adevar, de dreptate, de fericire, de viata vesnica, ca in Hristos (Fer. Augustin, Comentar la Evanghelia. dupa Ioan, 26, 4, Migne, P. L., XXXV, col. 1608).

.

Sursa: www.patriarhia.ro