Paraclisierul e bărbatul însărcinat cu ordinea şi curăţenia bisericii, a curţii acesteia, a clopotniţei etc, îndeplinind şi activităţi neclericale necesare oficierii cultului. Prin excepţie, în mănăstirile de maici această ascultare o are o maică.
.
„Paraclisier" (paracliser, ţârcovnic) vine din grecescul „para-(e)clisiarh, "cel de pe lângă biserică". In vechime şi în mănăstiri sarcinile paraclisierului erau împărţite mai multor persoane: aprinzător de candele, canonarh, clopotar, deşteptător şi de paraclisierul propriu-zis, cu ascultare în Sfântul Altar.
„Paraclisier" (paracliser, ţârcovnic) vine din grecescul „para-(e)clisiarh, "cel de pe lângă biserică". In vechime şi în mănăstiri sarcinile paraclisierului erau împărţite mai multor persoane: aprinzător de candele, canonarh, clopotar, deşteptător şi de paraclisierul propriu-zis, cu ascultare în Sfântul Altar.
.
La biserica de parohie, paraclisierul se alege dintre credincioşii mai în vârstă şi care au timpul necesar să se ocupe de îngrijirea bisericii. El trebuie ales de preot dintre cei chibzuiţi şi blânzi, cu o familie model pentru parohieni.
.
Datoriile paraclisierului:
• să facă trei metanii când intră prima dată în zi în Sf. Altar şi când pleacă la sfârşit, însă fără a săruta Sf. Masă;
• să facă curăţenie în biserică în fiecare săptămână cel puţin o dată, iar gunoiul să-l ardă într-un loc special amenajat lângă biserică;
• să aprindă candelele şi lumânările la începutul slujbei şi să le vegheze cu multă grijă şi evlavie;
• să se îngrijească permanent ca lumina să fie potrivită, fără să scoată fum, iar feştila să fie în mijlocul candelei, ca să nu crape paharul;
• să menţină candelele curate, spălându-le ori de câte ori e nevoie şi aruncând restul de ulei într-o groapă special amenajată lângă biserică;
• să se îngrijească de încălzirea bisericii;
• să aibă prosoape curate pentru curăţatul icoanelor, catapeteasmei, strănilor, tetrapoadelor, sfeşnicelor etc.
• să cunoască rânduiala slujbei, pentru a da preotului cădelniţa aprinsă la vreme, a fi pregătit să iasă cu lumânarea la vohoade, a aşeza analogul pentru citirea Evangheliei, a da apa caldă, a trage clopotele şi a bate toaca la momentele potrivite;
• să taie prescurile rămase de la Proscomidie, spre a fi binecuvântate ca anafura;
• să aibă o ţinută cuviincioasă şi el însuşi să fie curat.
• să facă trei metanii când intră prima dată în zi în Sf. Altar şi când pleacă la sfârşit, însă fără a săruta Sf. Masă;
• să facă curăţenie în biserică în fiecare săptămână cel puţin o dată, iar gunoiul să-l ardă într-un loc special amenajat lângă biserică;
• să aprindă candelele şi lumânările la începutul slujbei şi să le vegheze cu multă grijă şi evlavie;
• să se îngrijească permanent ca lumina să fie potrivită, fără să scoată fum, iar feştila să fie în mijlocul candelei, ca să nu crape paharul;
• să menţină candelele curate, spălându-le ori de câte ori e nevoie şi aruncând restul de ulei într-o groapă special amenajată lângă biserică;
• să se îngrijească de încălzirea bisericii;
• să aibă prosoape curate pentru curăţatul icoanelor, catapeteasmei, strănilor, tetrapoadelor, sfeşnicelor etc.
• să cunoască rânduiala slujbei, pentru a da preotului cădelniţa aprinsă la vreme, a fi pregătit să iasă cu lumânarea la vohoade, a aşeza analogul pentru citirea Evangheliei, a da apa caldă, a trage clopotele şi a bate toaca la momentele potrivite;
• să taie prescurile rămase de la Proscomidie, spre a fi binecuvântate ca anafura;
• să aibă o ţinută cuviincioasă şi el însuşi să fie curat.
.
Paraclisierul nu are voie:
• să folosească la candele ulei rânced sau de proastă calitate, nici ulei sfinţit la Sf. Maslu sau de la Litie;
• să bârfească pe preot, smintind parohienii;
• să bea sau să mănânce în Sf. Altar;
• să aducă în Sf. Altar altceva în afară de ulei, prescuri, vin, lumânări, tămâie şi cărbune;
• să se atingă de Sf. Masă sau să treacă prin faţa ei;
• să schimbe acoperămintele de pe Sf. Masă (aceasta o face numai preotul):
• să atingă sau să mute Sf. Potir, Sf. Disc, Sf. Evanghelie, Sf. Antimis, linguriţa, copia etc;
• să umble la Chivot sau să poarte Sf. Trup şi Sânge al Mântuitorului;
• să se atingă de Proscomidiar sau de Darurile aduse în acest loc;
• să stea în Sf. Altar fără de vreo trebuinţă;
• să vorbească în timpul slujbei, deranjând preotul;
• să mai intre în Altar dacă a făcut păcate grele: beţii, desfrânări etc.
• să folosească la candele ulei rânced sau de proastă calitate, nici ulei sfinţit la Sf. Maslu sau de la Litie;
• să bârfească pe preot, smintind parohienii;
• să bea sau să mănânce în Sf. Altar;
• să aducă în Sf. Altar altceva în afară de ulei, prescuri, vin, lumânări, tămâie şi cărbune;
• să se atingă de Sf. Masă sau să treacă prin faţa ei;
• să schimbe acoperămintele de pe Sf. Masă (aceasta o face numai preotul):
• să atingă sau să mute Sf. Potir, Sf. Disc, Sf. Evanghelie, Sf. Antimis, linguriţa, copia etc;
• să umble la Chivot sau să poarte Sf. Trup şi Sânge al Mântuitorului;
• să se atingă de Proscomidiar sau de Darurile aduse în acest loc;
• să stea în Sf. Altar fără de vreo trebuinţă;
• să vorbească în timpul slujbei, deranjând preotul;
• să mai intre în Altar dacă a făcut păcate grele: beţii, desfrânări etc.
.
Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VII, nr. 6 (71) iunie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu