File de pateric (29)

.

A spus avva Eudémon despre avva Pafnutie, tatăl aşezării Sketis: m-am pogorât acolo tânăr şi nu m-a lăsat să rămân la Sketis, zicând către mine „nu voi lăsa să rămână chip de femeie la Sketis, din pricina luptei duşmanului“. (E de presupus că Eudémon era încă adolescent fără barbă.)

.

A spus avva Zenon, ucenicul fericitului Silvan: nu locui într-un loc renumit, nu sălăşlui cu un om care are nume mare, nici nu pune vreodată temelie când îţi zideşti chilia.

.
Spuneau despre avva Zenon, că la început nu vroia să ia de la cineva ceva vreodată. Atunci cei care-i aduceau plecau mâhniţi, că nu primea. Iar alţii veneau la el, voind să capete ca de la un bătrân mare, şi nu avea ce să le dea, şi plecau şi ei mâhniţi. Atunci şi-a zis: ce să fac, fiindcă se mâhnesc şi cei care aduc, şi cei care vor să ia? Aşa e mai bine: dacă aduce cineva, primeşte, şi dacă cere cineva, dă-i. Şi a făcut aşa, şi-a găsit liniştea şi îi împăca pe toţi.

.
A venit un frate egiptean la avva Zenon în Siria şi-şi osândea gândurile înaintea bătrânului. El se minună zicând: egiptenii ascund virtuţile pe care le au, şi-şi osândesc mereu neajunsurile pe care nu le au. Sirienii şi grecii spun că au virtuţile pe care nu le au, şi ascund neajunsurile pe care le au.

.
Au venit la el fraţi şi l-au întrebat:

– Ce înseamnă ceea ce scrie în cartea lui Iov: „nici cerul nu e curat dinaintea lui“ (Iov 15, 15.)?

– Fraţii şi-au lăsat păcatele lor şi se îngrijesc de ceruri. Iată tâlcul cuvântului: fiindcă numai El este curat, de aceea se spune „nici cerul nu e curat“.

.
Spuneau despre avva Zenon, că, pe când şedea la Sketis, a ieşit noaptea din chilia lui ca pentru a merge la luncă (Zona inundabilă a Nilului. Oasis „oază“ în traducerea grecească nouă.). Şi s-a pierdut, rătăcind trei zile şi trei nopţi; sleit de puteri, a leşinat şi a căzut să moară. Atunci i s-a ivit un copilaş înainte, având pâine şi un ulcior cu apă, şi i-a spus: ridică-te şi mâncă. El s-a ridicat şi s-a rugat, crezând că e nălucire. Copilul îi spuse: bine ai făcut. Şi s-a rugat iar a doua şi a treia oară, şi copilul îi spuse încă o dată: bine ai făcut. Bătrânul se ridică, luând să mânce. După aceea copilul îi spuse: cât ai rătăcit, cu atâta te-ai depărtat de chilie; dar ridică-te şi urmează-mă. Şi îndată s-a trezit la chilia lui. Atunci bătrânul îi spuse: intră, şi fă-ne o rugăciune. Dar când intră bătrânul, el se făcu nevăzut.

.
Se spunea despre avva Zenon că preumblându-se în Palestina şi obosind s-a aşezat să mănânce lângă un câmp de castraveţi. Şi i-a venit un gând (logismos, v.): ia-ţi un castravete şi mâncă-l; ce mare lucru este? şi răspunse gândului: hoţii vor merge la chinuri; încearcă-te dacă poţi de acum să înduri chinul. Şi ridicându-se a stat în arşiţă cinci zile, şi ars fiind, şi-a zis: nu pot îndura chinul. Şi spuse gândului: dacă nu poţi, nu fura şi nu mânca.

.
A spus avva Zenon: cel care doreşte ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunea degrabă, când se scoală şi-şi întinde mâinile spre Dumnezeu, mai înainte de toate, chiar şi înainte de sufletul lui, să se roage din inimă pentru duşmanii lui; şi pentru această faptă, dacă-i cere ceva lui Dumnezeu, îl va asculta.

.
Se spunea că era unul într-un sat, şi postea mult, încât i s-a spus Postitorul. Auzind avva Zenon despre el, a trimis după el, iar acela a venit cu bucurie, s-au rugat şi s-au aşezat. Bătrânul a început să lucreze în tăcere. Negăsind ce să vorbească cu el, postitorului i s-a făcut urât, aşa că i-a spus bătrânului:

– Roagă-te pentru mine, avvo, că vreau să mă duc.

– De ce?

– Parcă îmi arde inima şi nu ştiu ce are. Când eram în sat, posteam până seara, şi niciodată nu mi s-a întâmplat aşa.

– În sat te hrăneai din urechile tale. Du-te, şi de acum mâncă la ceasul al nouălea (la ora 15 după-amiază), şi dacă faci ceva, fă pe ascuns.

Şi când a început să facă aşa, abia răbda până la nouă ceasuri; cei care-l cunoşteau spuneau „s-a îndrăcit postitorul“. El plecă şi i le spuse pe toate bătrânului. El îi zise: aceasta este calea cea după Dumnezeu.

.

Îi spunea avva Macarie avvei Zaharia:

– Spune-mi care e lucrul monahului?

– Pe mine mă întrebi, părinte?

– Am încredere în tine, Zaharia fiule. Mă îmboldeşte cineva să te întreb.

– După mine, părinte, monah este cel care se poartă aspru cu sine (biazesthai, a se sili, a se struni, a se violenta) în toate.

.
A venit odată avva Moise să scoată apă, şi l-a găsit pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul Sfânt purtându-se deasupra lui.

.
I-a spus odată avva Moise fratelui Zaharia: spune-mi ce să fac. Auzind, el se aruncă pe jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte?

– Crede-mă, fiule Zaharia: am văzut Duhul Sfânt pogorându-se asupra ta şi de asta sunt silit să te întreb. Atunci Zaharia îşi luă culionul din cap, îl calcă în picioare şi zise: dacă omul nu se zdrobeşte aşa, nu poate fi monah.

.
Şezând odată avva Zaharia la Sketis a avut o vedenie. Şi s-a ridicat, vestindu-l pe tatăl său, Carion. Iar bătrânul, mai aplecat spre fapte, nu era iscusit la unele ca acestea. Aşa că s-a ridicat şi l-a bătut, zicând că este de la draci. Dar gândul i-a rămas. Şi s-a ridicat, plecând la avva Pimen noaptea, şi i-a spus lui lucrul, şi cum ard cele lăuntrice ale lui. Bătrânul, văzând că e de la Dumnezeu, îi spuse: mergi la cutare bătrân şi fă orice ţi-ar spune. Plecând la bătrân, mai înainte ca să întrebe el ceva, bătrânul i-o luă înainte spunându-i toate şi acestea: vedenia e de la Dumnezeu. Acuma însă du-te şi supune-te părintelui tău.

.
A spus avva Pimen că l-a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când acela era aproape să moară: ce vezi? El răspunse: nu e mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a spus: da, fiule, taci. Şi în ceasul morţii sale, avva Isidor, aşezat, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: bucură-te, fiule Zaharia, că ţi s-au deschis porţile împărăţiei cerului.

.

Sursa: www.pateric.ro