File de pateric (23)

.

Spuneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament (mult mai scump decât papirusul folosit în mod obişnuit) care preţuia optsprezece bani de argint, ce cuprindea întreg Legământul Vechi şi Nou, care era pusă în biserică, ca cel care vrea dintre fraţi să o citească. Venind un frate străin să-l cerceteze pe bătrân, cum a văzut-o, a poftit-o, şi după ce a furat-o, a fugit. Bătrânul nu l-a urmărit să-l prindă, măcar că pricepuse. Şi mergând furul în oraş, a căutat s-o vândă. Şi cum a găsit pe cineva care voia s-o cumpere, i-a cerut preţul de şaisprezece bani. Doritorul i-a spus: dă-mi-o întâi, ca s-o cercetez, şi o să-ţi aduc preţul.

Şi i-a dat-o. El a dus-o la avva Ghelasie s-o preţuiască, spunându-i preţul cerut de vânzător. Bătrânul îi spuse: cumpăr-o, e bună şi merită preţul pe care l-ai spus.

Plecând omul îi spuse vânzătorului altceva decât spusese bătrânul:

– I-am arătat-o avvei Ghelasie şi mi-a spus că e scumpă şi nu merită preţul pe care l-ai spus.

– Nu ţi-a mai zis nimic altceva?

– Nu.

– Nu mai vreau s-o vând.

Şi umilindu-se, merse la bătrân, căindu-se şi rugându-l s-o ia înapoi, iar el nu voia s-o primească. Atunci i-a spus fratele:

– Dacă n-o primeşti, nu voi avea odihnă.

– Dacă nu vei avea odihnă, uite o iau.

Şi a rămas fratele acolo până la sfârşitul zilelor sale, întărit de lucrarea bătrânului.

.

Avvei Ghelasie i-a rămas odată de la un bătrân, monah şi el în împrejurimile Nicopolei, o chilie cu o grădină. Un plugar al lui Bacatos, conducătorul de atunci al Nicopolei celei din Palestina, fiind rudă a bătrânului celui adormit, s-a dus la Bacatos acela socotind să ia grădina aceea, ca şi cum i s-ar fi cuvenit lui după lege. Iar acela (că era dârz) a încercat să ia cu mâna lui grădina de la avva Ghelasie. Nevoind însă să dea chilie călugărească unui mirean, nu a părăsit-o.

Pândind Bacatos dobitoacele avvei Ghelasie care cărau măslinele din grădină, le-a luat cu de-a sila, ducând măslinele la casa lui, lăsând cu greu, şi cu ocară, dobitoacele cu mănătorii lor. Fericitul bătrân nu s-a luat la harţă pentru nimic din roade, dar nici stăpânirea grădinii n-a părăsit-o, pentru pricina spusă mai sus. Bacatos fiind mâniat din pricina acestora, şi cum avea şi alte treburi (că era procesoman) s-a dus la Constantinopol pe jos.

Pe la Antiohia, unde strălucea ca un luminător mare sfântul Simeon, auzind Bacatos de el (că era Simeon mai presus de om) a dorit ca un creştin să-l vadă pe sfânt. Şi văzându-l de pe stâlp sfântul Simeon, tocmai când intra în mănăstire, l-a întrebat:

– De unde eşti?

– Din Palestina şi mă duc la Constantinopol.

– Cu ce rost?

– Pentru multe, şi nădăjduiesc prin rugăciunile sfinţiei tale să mă întorc şi să mă închin la picioarele tale.

– Nu vrei să spui, om fără nădejde, că mergi împotriva omului lui Dumnezeu. Nici bine n-o să călătoreşti, nici nu-ţi vei mai vedea iar casa. Dacă te înduplecă sfatul meu, întoarce-te chiar acum la el şi cere-i iertare, dacă ajungi viu în locul acela.

Atunci cuprins de fierbinţeli şi pus pe năsălie de cei care erau acolo, a plecat după cuvântul sfântului Simeon, ca să ajungă în ţară şi să se căiască dinaintea avvei Ghelasie. Dar ajungând la Beirut s-a săvârşit, nevăzându-şi locuinţa, după prevestirea sfântului.

Pe acestea le povestea fiul lui, numit tot Bacatos, după moartea tatălui său, multor oameni vrednici de crezare.

.

Şi aceasta o povesteau mulţi dintre ucenicii lui:

Le-a fost adus un peşte, bucătarul l-a prăjit, şi l-a adus chelarului. Dar având el o treabă fără amânare, a ieşit din cămară, lăsând peştele într-un vas pe jos, şi a rugat un ucenic mic al fericitului Ghelasie să-l păzească o vreme, până se întoarce. Iar copilaşul, fiindu-i poftă, începu să mânce peştele fără vreo şovăială. Intrând chelarul şi văzându-l mâncând, s-a mâniat pe copil, care şedea jos, şi i-a şi dat un picior, fără să stea pe gânduri. Şi din lucrarea diavolului, lovit de moarte, leşinând a murit. Iar chelarul de frică l-a învelit în pătura lui, apoi s-a dus de a căzut la picioarele avvei Ghelasie, vestindu-i ce se întâmplase. Acela i-a poruncit să nu mai spună nimănui, şi să-l ducă în altar seara, când toţi se liniştesc, şi să-l pună înaintea jertfelnicului şi să plece de acolo. Şi venind bătrânul în altar, a stat la rugăciune; iar la ceasul miezonopticii, adunându-se fraţii, a ieşit bătrânul însoţit de copil, nimeni neştiind ce se întâmplase, în afară de el şi de chelar, până la sfârşitul vieţii sale.

.

Spuneau despre avva Ghelasie nu doar ucenicii lui, şi mulţi dintre cei care veneau la el, că în vremea Soborului ecumenic de la Calcedon, Teodosie, cel care a început în Palestina schisma lui Dioscor, luând-o înaintea episcopilor care se întorceau la Bisericile lor, (fusese şi el la Constantinopol, izgonit fiind din ţara sa ca unul ce se bucura pururea de zâzanii) – s-a dus la avva Ghelasie la mănăstirea lui, vorbind împotriva soborului, că ar fi întărit dogma lui Nestorie. Credea prin asta că-l poate trage pe sfânt în ajutorul vicleniei şi dezbinării sale. El însă pricepând vicleşugul socotelii din firea şi purtarea omului, precum şi din pătrunderea pe care o avea pogorâtă de Sus, nu s-a lăsat furat de apostazia aceluia, ca aproape toţi ceilalţi de atunci, ci l-a ocărât cum se cade şi l-a mânat de acolo. Aducând la mijloc copilul pe care-l înviase din morţi, îi spuse cu aleasă cumpănire: dacă vrei să stai de vorbă despre credinţă, îl ai pe el ca să te asculte şi să stea de vorbă cu tine, că eu unul n-am răgaz să ascult ce spui.

Ruşinat prin acestea, îndreptându-se către Sfânta Cetate, şi-a ademenit tot cinul călugăresc, chipurile din râvnă dumnezeiască, a ademenit-o şi pe Augusta, care era atunci acolo, şi aşa, găsindu-şi sprijinitori, a luat cu de-a sila tronul (patriarhiei) Ierusalimului, făcându-şi loc prin ucideri şi alte nelegiuiri,(athemita, fapte în contra rânduielii dumnezeieşti.) împotriva canoanelor, de care până acum îşi aduc mulţi aminte.

Atunci având puterea şi atingându-şi ţinta, a hirotonit şi mulţi episcopi, luând înainte tronurile celor încă neîntorşi, a trimis după avva Ghelasie şi l-a adus în altar, momindu-l, şi încercând să-l sperie totodată. Venind el în altar, i-a spus Teodosie: anatematiseşte-l pe Iuvenalie. Iar el, fără să se sperie nicidecum: eu nu ştiu alt episcop al Ierusalimului decât pe Iuvenalie.

Temându-se Teodosie ca nu cumva şi alţii să-i urmeze zelul evlavios, a poruncit să fie alungat cu frumosul din biserică. Ciracii schismei aceluia l-au înşfăcat şi au strâns lemne în jurul lui, ameninţându-l cu arderea pe rug. Dar văzându-l că nu se înduplecă, nici nu se teme, speriindu-se de ridicarea poporului, căci îi mersese sfântului vestea, (şi totul era din purtarea de grijă cea pogorâtă de Sus) l-au lăsat nevătămat pe mucenic, care singur se dăduse ardere de tot lui Hristos.

.

Spuneau despre el că în tinereţe dusese viaţă de sihastru în sărăcie (Sărăcie voluntară - aktemosyne - opusă sărăciei obişnuite.). Erau în vremea aceea şi alţii mulţi în acele locuri care îmbrăţişaseră acelaşi fel de trai. Printre ei era şi un bătrân neavut şi lipsit la culme, care locuia singur în chilie până la moarte, măcar că a avut ucenici la bătrâneţe. El s-a nevoit să nu aibă nici două haine, nici să nu aibă grija zilei de mâine, împreună cu ai lui, până la moarte.

Când s-a întâmplat ca avva Ghelasie, din ajutor dumnezeiesc, să întemeieze chinovie, i-au dăruit lui multe ogoare. A dobândit şi pentru trebuinţa chinoviei dobitoace de povară şi boi. Că cel care se îngrijise ca dumnezeiescul Pahomie să întemeieze viaţa de obşte, şi lui i-a ajutat la toată tocmirea mănăstirii. Aşa l-a văzut bătrânul mai sus pomenit şi, având dragoste curată pentru el, i-a zis:

– Mă tem, avvo Ghelasie, ca nu cumva să ţi se lege cugetul de ogoare şi de celelalte averi ale chinoviei.

– Mai curând este legată mintea ta de andreaua cu care lucrezi, decât gândul lui Ghelasie de averi.

.

Ziceau despre avva Ghelasie, că adesea fiind bântuit de gândul să meargă în pustie, a zis ucenicului său într-una din zile: frate, fii bun, şi îngăduie orice aş face, şi nu vorbi cu mine săptămâna asta.

Şi luând un toiag de palmier, a început să se preumble prin curticica sa; şi a obosit, întinzându-se puţin, şi ridicându-se iar se preumbla. Făcându-se seară, îi spuse gândului: cel care se preumblă prin pustie nu mâncă pâine, ci verdeţuri; tu din pricina neputinţei tale mâncă lăptuci. Şi făcând aşa, îi spuse iar gândului: cel din pustie nu doarme sub acoperiş, ci sub cer. Fă şi tu aşa. Şi întinzându-se, se culca în curte. După trei zile de preumblare în mănăstire, spre amurg mâncând câteva frunze, nopţile dormind afară, s-a vlăguit; şi certând gândul care îl bântuia, îl mustră aşa: dacă nu poţi să faci faptele pustiei, şezi în chilia ta cu smerenie, plângându-ţi păcatele, şi nu rătăci; căci ochiul lui Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor, şi niciunul nu-i e ascuns, şi-i ştie pe cei care fac binele.

.

Sursa: www.pateric.ro