marți, 23 martie 2010

Sfânta Liturghie

.
„Sfânta Liturghie este Taina Tainelor, Sfinţirea Sfinţirilor, adevărat Sfântul Sfintelor, a toate săvârşirilor săvârşire, începătoare de săvârşire şi săvârşitoare.” (Sfântul Simeon al Tesalonicului)
.
Cuvântul Liturghie vine din limba greacă şi înseamnă o slujbă sau lucrare comună, de interes public. De-a lungul timpului, Dumnezeiasca Liturghie a fost cunoscută sub mai multe denumiri: frângerea pâinii, Cina Domnului, paharul binecuvântării, euharistia, aducerea (prosfora, termen sinonim cu anafură), taină sau mister, jertfă, sfânta slujbă, adunare.
.
Sfânta Liturghie are un dublu scop: primul, sfinţirea Darurilor de Jertfă – adică prefacerea pâinii şi vinului în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi al doilea, sfinţirea credincioşilor prin împărtăşirea lor cu Sfintele Taine.
.
Instituirea Sfintei Jertfe a avut loc la Cina cea de Taină săvârşită de Însuşi Mântuitorul cu ucenicii Săi înainte de Sfintele Patimi (cu o zi înainte de Paştele iudaic): „Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecuvântând a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, al Noului Legământ, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”(Matei 26, 26-28) „Aceasta faceţi spre pomenirea Mea.” (1 Corinteni 11, 24)
.
Împlinind această poruncă, Sfinţii Apostoli săvârşeau în fiecare duminică Jertfa Mântuitorului în chip nesângeros, rugându-se îndelung ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în Însuşi Sfântul Său Trup şi Sânge cu care apoi se împărtăşeau. Cea mai cunoscută şi folosită formă a Liturghiei până în secolul IV a fost Liturghia Sfântului Apostol Iacov. Deoarece circulau foarte multe variante ale acestei rânduieli de slujbă, Sfântul Vasile cel Mare (sec. IV) şi, mai apoi, Sfântul Ioan Gură de Aur (începutul sec. V), folosindu-se de variantele existente, au alcătuit fiecare câte o Liturghie care să poată fi folosită fără schimbare în toată Biserica. După ei, Sfântul Grigorie Dialogul (începutul sec.VII) alcătuieşte Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite.
.
În cursul vremii, în Biserica Ortodoxă au mai circulat şi alte forme ale Liturghiei, însă cele trei enumerate mai sus s-au impus şi răspândit pretutindeni, astfel încât aproape numai ele se săvârşesc.
.
Dintre ele, cel mai des se foloseşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare se săvârşeşte numai de zece ori în an, iar a Sfântului Grigorie Dialogul (care nu este o Liturghie completă deoarece se folosesc Sfintele Taine deja sfinţite la o Liturghie precedentă, scopul ei fiind numai acela de a se împărtăşi credincioşii în timpul Postului când nu se face Liturghie) se face numai în Postul cel Mare.
.
Sfânta Liturghie se poate săvârşi o singură dată pe zi de acelaşi slujitor (preot sau episcop). De asemenea, indiferent de săvârşitor, într-un altar nu se poate sluji decât o singură Sfântă Liturghie într-o zi. „Această unicitate a Sfintei Jertfe (una singură în zi) înseamnă numai o moarte a lui Hristos, care moarte a luat-o pentru noi, şi numai o patimă a Lui pe care odată a răbdat-o pentru noi.” (Liturghier, Povăţuiri)
.
Sfânta Liturghie se săvârşeşte de regulă dimineaţa, pe la ceasul al treilea din zi, adică în jurul orei 9 dimineaţa. Excepţie de la această regulă sunt: luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştelui, Vinerea Patimilor, Vinerea dinaintea Crăciunului şi Bobotezei când acestea cad Duminica sau luni, în miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei.
.
Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai de arhierei şi preoţi care nu sunt opriţi de a sluji, prin impedimente morale sau canonice. Preotul poate sluji singur sau cu diacon, iar arhiereul slujeşte de obicei înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi. Diaconul nu poate sluji Sfânta Liturghie singur niciodată.
.
Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai în biserică, paraclis sau capele sfinţite, care au Antimis, şi anume în Sfântul Altar.
.
Se poate sluji Sfânta Liturghie şi afară din biserică (însă tot pe Sfântul Antimis) în cazuri excepţionale: la hramuri, la sfinţiri de biserici şi pe câmpul de luptă, având binecuvântarea episcopului pentru aceasta.
.
Sfântul antimis (gr. αντιμηνσιον - "în loc de masă") este o bucată de pânză de in sau mătase şi este de formă pătrată sau dreptunghiulară (50/60 cm) pe care este imprimată icoana Punerii în Mormânt a Mântuitorului. În Antimis se găsesc cusute părticele de Sfinte Moaşte. Sfântul Antimis este sfinţit, semnat şi dat de episcopul locului, indicându-se parohia sau biserica unde a fost dat pentru slujire, cu hramul ei.
.
Pentru săvârşirea Sfintei Liturghii sunt necesare următoarele: Sfântul Antimis, sfintele veşminte, sfintele vase (potir, disc, steluţă, copie, linguriţă, buret, vas pentru căldură), Procoveţe, prescuri (de regulă cinci), vin curat din struguri, apă curată, cădelniţă şi tămâie. Sunt necesare de asemenea cărţi de slujbă: Sfânta Evanghelie şi Liturghier pentru preot, Apostol, Catavasier sau Liturghierul de strană pentru cântăreţ. Obligatoriu pentru a săvârşi Sfânta Liturghie este nevoie de două lumini pe Sfânta Masă şi una la Sfânta Proscomidie (acestea pot fi candele sau lumânări).
.
Sursa: Ieromonah Valentin MÎŢU, Lumea Credintei, anul VIII, nr. 11 (76) noiembrie 2009, nr. 12 (77) decembrie 2009

Niciun comentariu: