DESPRE DUMNEZEU FIUL (5)

.

155. Ce înseamnă cuvintele: "Fiul lui Dumnezeu, Unul - Născut"?

Iisus Hristos, Care a trăit pe pământ, este Fiul cel unic al lui Dumnezeu. Deşi a vieţuit pe pământ ca om adevărat, El este în acelaşi timp Fiul lui Dumnezeu. Aşa li S-a descoperit întâi prin Duhul Sfânt Apostolilor, care prin gura lui Petru mărturisesc: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16, 16). Iar Iisus întăreşte îndată adevărul acestei mărturisiri: "Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri" (Matei 16, 17). Sfânta Scriptura îi numeşte adeseori şi pe oameni fii ai lui Dumnezeu, dar îi numeşte astfel, fie pentru că sunt făcuţi de El, fie pentru că sunt născuţi la o viaţa nouă, prin harul Duhului Sfânt. "Voi sunteţi fiii Domnului Dumnezeului vostru" (Deut. 14, 1), le spune Moise evreilor, gândindu-se mai mult la înţelesul de fii prin creaţie. "Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din pofta trupească, nici din pofta bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (Ioan 1, 12-13). Aici se vorbeşte de fiii lui Dumnezeu prin înfiere. De ei se spune chiar că sunt născuţi din Dumnezeu. Iisus Hristos nu e Fiu al lui Dumnezeu în vreunul din înţelesurile de mai sus. El nu e fiu între fii. Nu e fiu cum e o creatură, nici fiu după har sau prin înfiere. Ci e Fiu după fire, e singurul Fiu după fire al lui Dumnezeu, neavând nici un frate. De aceea spune Simbolul, nu numai născut, ci: «Unul - Născut». însuşi Iisus Hristos Se numeşte pe Sine «Unul - Născut». "Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încat pe Fiul Său Unul - Născut L-a dat" (Ioan 3, 16).

.

156. Ce înseamnă cuvintele "Carele din Tatăl S-a născut"?

Dacă s-ar fi spus în Simbol numai «Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut», ar fi putut gândi cineva că Arie, ereticul din veacul al IV-lea, că Fiul, Care S-a născut, nu e Dumnezeu ca Cel Care L-a născut. Sau, ar fi putut gândi cineva că Fiul S-a născut şi din Sine, căci şi El este Dumnezeu. În legatură cu aceasta ar fi putut zice, ca Sabelie, ereticul din veacul al III-lea, că acelasi Dumnezeu e uneori născator, alteori născut, «uneori Tată, alteori Fiu»163 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. XI, op. cit., vol. I, p. 163), trecând întreg dintr-o stare într-alta. Pentru a se face cu neputinţă asemenea gânduri, s-au pus în Simbolul Credinţei cuvintele: «Carele din Tatăl S-a născut. Prin aceasta s-a arătat că Fiul S-a născut dintr-o persoana dumnezeiască, din Tatăl, ceea ce dă siguranţă că şi Fiul e o altă persoană dumnezeiască, deopotrivă în slavă şi în dumnezeire cu Tatăl. De asemenea, se arată că în Dumnezeu o persoana e mereu Tată, iar altă persoană, mereu Fiu.

.
157. Ce înseamnă "Mai înainte de toţi vecii"?

Prin aceste cuvinte se arată că Fiul este mai înainte de orice timp, este veşnic, nu S-a ivit în timp. Sf. Evanghelist Ioan începe Evanghelia cu cuvintele: "La început era Cuvântul"(Ioan 1, 1), arătând că atunci când s-a pus începutul timpului şi al lumii, Cuvântul era; deci, era de mai înainte. Ca atare, El e Dumnezeu, nu e faptură, căci numai Dumnezeu e veşnic, iar făpturile se ivesc în timp, ele n-au fost totdeauna. Astfel, Fiul Se deosebeşte de cei ce se numesc «fii»,pentru că aceştia sunt făcuţi sau născuţi, după har, din Dumnezeu. Aceştia sunt făcuţi sau născuţi de Dumnezeu în timp. Dar Tatăl «n-a adus pe Fiul din neexistenţă în existenţă, nici n-a înfiat pe unul care n-a existat niciodată» (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. X, op. cit., vol. I, p. 259). Deci, totdeauna a fost în Dumnezeu o persoană sau un ipostas cu această însuşire de Fiu. Dacă e aşa, totdeauna a fost în Dumnezeire o persoană cu însuşirea de Tată. «Dumnezeu n-a fost mai înainte fără de Fiu şi mai pe urmă a devenit Tată, ci totdeauna are pe Fiul» (Idem, ibidem, p. 253). N-a fost nici o vreme când n-a fost în Dumnezeire o persoană Tată şi o persoană Fiu, şi anume mereu aceeaşi persoană Tată şi aceeaşi persoană Fiu. «Nici Cel Care a născut nu S-a prefăcut în Fiu, nici Cel Născut n-a devenit Tată» (Idem, ibidem, p. 258). Cu alte cuvinte, niciodată nu s-a produs o schimbare în Dumnezeu. Dacă Fiul nu S-ar fi născut «mai înainte de toţi vecii», Tatăl n-ar fi fost totdeauna Tată, ci ar fi câstigat această însuşire mai târziu. Iar un Dumnezeu Care se schimbă aşa de tare înlăuntrul Său nu mai e Dumnezeu. Asemenea, Fiul n-ar fi Dumnezeu dacă S-ar fi născut în timp, ci ar fi o faptură. Sau Dumnezeul Cel veşnic S-ar fi despărţit după o vreme în Tată şi Fiu. Noi spunem că Tatăl e veşnic Tată şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare, iar Fiul, veşnic Fiu şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare. Tocmai pentru că Tatăl e veşnic, are un Fiu veşnic. «Căci n-a fost cândva Tatăl când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl, şi Fiul Care S-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată fără de Fiu. Iar dacă ar fi, fără să aibă pe Fiul, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată şi astfel S-ar schimba din a nu fi Tată în a fi Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie» (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I, cap. 8, trad. cit., pp. 20-21). Tatăl şi Fiul sunt două persoane egale în Dumnezeire şi în cinste, dar una e Tată şi alta Fiu, având veşnic între ele dragostea care este între Tată şi Fiu, şi anume: una veşnic dragoste de Tată şi alta veşnic dragoste de Fiu.

.
158. Putem noi înţelege naşterea aceasta dinainte de veci?

Naşterea aceasta dinainte de veci a Fiului din Tatăl este o taină pe care nu o poate înţelege nici mintea omului, nici a îngerului. «Tatăl L-a născut nu în modul în care omul ar putea gândi, ci aşa cum numai Tatăl ştie. Nu numai cerurile nu cunosc naşterea Fiului, dar chiar nici toată firea îngerească... Nici însuşi Duhul Sfânt n-a vorbit în Scripturi despre naşterea Fiului din Tatăl. Pentru ce iscodeşti, deci, acelea pe care nici Duhul Sfânt nu le-a scris în Scripturi?" (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. cit., p. 257). «Când auzi că Dumnezeu a născut, să nu cazi în gânduri trupeşti, nici să presupui o naştere stricăcioasă. "Duh este Dumnezeu" (Ioan 4, 24); duhovnicească este naşterea» (Idem, ibidem, p. 252). S-a asemănat naşterea Fiului din Tatăl cu naşterea gândului din minte. S-a spus că precum naşterea gândului din minte e duhovnicească, aşa şi naşterea Fiului din Tatăl e duhovnicească; şi precum îndată ce există mintea, există şi gândul, şi minte fără gând nu există, tot aşa de când există Tatăl există şi Fiul şi Tatăl fără Fiul nu există. Dar şi aceasta e numai o asemănare foarte nedeplină.

.
159. Ce înseamnă "Lumină din Lumină"?

Ca să nu ramână nici o îndoială că Fiul, Care S-a născut, e întru totul ca Tatîl din Care S-a născut, Simbolul spune că aşa cum nu se deosebeste lumina care se aprinde de lumina din care se aprinde, aşa nu se deosebeşte fiinţa Fiului de fiinţa Tatălui. Tot ce are prima lumină dă şi celei de a doua, afară de însuşirea că ea dă, şi cealaltă primeşte. Asemănarea cu lumina e şi foarte potrivită cu Dumnezeu, Care e lumina cea nefăcută. Lumina e tot ce e mai bun, mai înalt, pe când întunericul e lipsă, e ştirbire, e nimicul, e răul. "Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El", zice Sf. Apostol Ioan (I Ioan 1,5), iar Iisus zice: "Eu sunt Lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8, 12).

.
160. Ce înseamnă "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat"?

Egalitatea între Tatăl şi Fiul e întărită şi prin cuvintele: "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", ca să nu gândească cineva că Fiul nu Se numeşte Dumnezeu în înţelesul adevărat şi că El ar fi un Dumnezeu mai mic, cum era la păgâni, care socoteau pe zeii lor de diferite grade. "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat" mai vrea să spună şi aceea că dacă Fiul n-a primit Dumnezeire mai puţină, nici Tatăl nu S-a împuţinat născând pe Fiul. "Tatăl născând pe Fiul nu S-a schimbat. A născut înţelepciunea (I Cor. 1, 24), totuşi n-a ajuns neînţelept. A născut Puterea (I Cor. 1, 24), dar n-a slăbit. A născut pe Dumnezeu, dar nu S-a lipsit de Dumnezeire. Şi nici El n-a pierdut ceva împuţinându-Se, sau schimbându-Se, nici Cel născut nu are vreo lipsă. Desăvârşit este Cel care a născut, desăvârşit Cel născut" (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. XI, vol. I, p. 263).

.
161. Ce înseamnă cuvintele "născut iar nu făcut"?

Deşi Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu "Unul - Născut" şi ca atare Se deosebeşte de toţi care s-ar mai putea numi fii ai lui Dumnezeu, Părinţii care au alcătuit Simbolul au ţinut să spună, anume, ca Iisus Hristos nu e fiu făcut ca toţi ceilalţi, ci e născut, singurul născut din Tatăl. El nu e o făptură, fie ea chiar cea dintâi şi cea mai înaltă făptură, cum spunea Arie, ci nu face parte dintre făpturi, deci e Dumnezeu.

.
162. Ce înseamnă "Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl"?

Ca să se arate şi mai hotărât că Fiul nu e faptură, că e născut în înţelesul adevărat din Tatăl, s-au pus în Simbol aceste cuvinte. Lucrul pe care-l face un om nu e din fiinţa lui, dar fiul care se naşte din el e din fiinţa lui. Tot aşa e şi la Dumnezeu: Toată lumea creată este fapta voinţei şi a lucrării (energiei) Lui. Dar Fiul este din fiinţa Lui. Sf. Ioan Damaschin spune: "Naşterea este actul prin care se scoate din fiinţa celui care naşte cel ce se naşte asemenea cu el după fiinţă. Zidirea şi crearea, însă, este un act extern, în care ceea ce se zideşte şi se creează nu vine din fiinţa celui care zideşte şi creează, ci este ceva cu totul deosebit de el" (Dogmatica, cartea I, cap. 8, trad. D. Fecioru, p. 21). Şi tot Sf. Ioan Damaschin spune că dacă Fiul e din fiinţa Tatălui, e «opera firii Lui». El trebuie să fie născut înainte de veci, căci ceea ce ţine de fiinţa Dumnezeirii e veşnic, ca să nu se schimbe firea dumnezeiască (Dogmatica, cartea I, cap. 8, p. 20: "Pentru ca cel care naşte să nu sufere schimbare şi să nu fie Dumnezeu întai şi Dumnezeu pe urmă şi să primească adaugire, naşterea la El este fără de început şi veşnică, deoarece este opera firii Sale şi provine din fiinţa Lui. Crearea lumii este opera voinţei lui Dumnezeu şi nu este împreună veşnică cu Dumnezeu. Ea a fost adusă prin voinţa şi puterea Lui de la neexistenţă la existenţă, dar prin aceasta nu urmează o schimbare a firii lui Dumnezeu"). Fiind din fiinţa Tatălui, Fiul are aceeaşi fiinţă cu El, e «de o fiinţă cu Tatăl». Dar "de o fiinţă" nu înseamnă numai că Fiul S-a născut din fiinîa Tatălui şi nu înseamnă nici numai că are o fiinţa la fel cu a Tatălui, ci ceva mai mult: că Fiul nu-Şi are fiinţa Sa în chip despărţit de a Tatălui. Fiinţa Tatălui nu se repetă născând pe Fiul, ca să existe aceeaşi fiinţă de două ori, cum e la oameni, ci Tatăl dă Fiului, prin naştere, însăşi fiinţa Sa, fără ca prin aceasta să Se repete. Tatăl şi Fiul sunt două persoane cu o singură fiinţă, cu aceeaşi fiinţă în comun. Între Tatăl ţi Fiul este o unitate desăvârşită după fiinţă, dar totuşi Ei sunt deosebiţi ca persoane. "Eu şi Tatăl una suntem", zice Mântuitorul (Ioan 10, 30). Una arată fiinţa. Eu şi Tatăl arată persoanele, care sunt două. Tot aşa se arată că fiinţa Tatălui şi a Fiului e una, iar persoanele lor două, prin următoarele cuvinte ale Mântuitorului: "Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine este" (Ioan 14,11); sau "Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (Ioan 14, 9). O bună lămurire a acestor cuvinte ne-o dă Sf. Ioan Damaschin: «Ipostasurile sunt unite, nu în înţelesul că ele se amestecă, din înţelesul că ele se conţin unul pe altul. Fiecare locuieşte în celălalt, fără nici o amestecare şi contopire. Ele nu sunt nici separate, nici împărţite, cum le separa şi le împarţea Arie. Pentru a spune tot, într-un cuvânt, Dumnezeirea este neîmpărţită în cele împărţite, aşa cum în trei sori, ce s-ar conţine unul pe altul, ar fi o singură lumină într-o întrepătrundere lăuntrică» (Dogmatica, cartea I, cap. 8, trad. Pr. D. Fedoru, p. 32).

.

Sursa: www.patriarhia.ro