File de pateric (27)

.

Era copil mic avva Efraim şi a avut un vis sau o vedenie, că a răsărit vie plină de roade pe limba lui şi a crescut, şi a umplut lumea până la cer. Şi au venit toate păsările cerului şi au mâncat din rodul viei; şi pe cât mâncau, pe atâta se înmulţeau strugurii.

.

Altă dată a văzut unul dintre sfinţi, în vedenie, ceată îngerească pogorând din cer din porunca lui Dumnezeu, ţinând sul, adică tom scris de o parte şi de cealaltă, şi-şi ziceau: cui se va da hrisovul? Unii spuneau unuia, alţii altuia. Dar răspundeau şi spuneau: cu adevărat sunt sfinţi şi drepţi; dar pe acesta nu-l poate primi nimeni, afară de Efraim. Şi a văzut bătrânul cum îi dădură sulul lui Efraim. Şi ridicându-se dimineaţa, merse de-l ascultă pe Efraim, care rostea ca şi cum izvor i-ar fi ieşit din gură, şi înţelese că de la Duhul Sfânt erau cele care ieşeau de pe buzele lui Efraim.

.

Altă dată, când trecea Efraim, a venit o femeie uşoară (îndemnată de cineva) să-l măgulească ori spre împreunare ruşinoasă, ori de nu, măcar să-l tragă la mânie, căci niciodată nu-l văzuse cineva mânios. El i-a spus: vino după mine! Ajungând într-un loc cu mare îmbulzeală, i-a spus: haide să facem aici ce ai vrut. Ea văzând mulţimea îi spuse:

– Cum putem să facem asta aici, fiind atâta lume aici, şi să nu ne fie ruşine?

– Dacă ne ruşinăm de oameni, cu mult mai mult trebuie să ne ruşinăm de Dumnezeu, care vădeşte cele ascunse în întuneric.

Şi ea plecă umilită, fără izbândă.

.

S-au rugat doi dintre părinţi lui Dumnezeu, să le arate la ce măsură au ajuns. Şi au auzit glas zicându-le: În cutare sat din Egipt este un mirean pe nume Euharist, iar pe femeia lui o cheamă Maria; încă n-aţi ajuns pe măsura lor.

S-au ridicat cei doi bătrâni, plecând spre sat; şi au întrebat, găsindu-i locuinţa şi femeia, căreia i-au spus:

– Unde e bărbatul tău?

– E păcurar şi paşte oile.

Şi i-a chemat în locuinţă. Când s-a înserat a venit şi Euharist cu oile, văzând bătrânii, le-a pregătit masa, şi a adus apă de le-a spălat picioarele. Bătrânii i-au spus:

– Nu vom mânca nimic dacă nu ne dezvălui lucrarea ta.

El răspunse cu sfială:– Sunt cioban şi ea e nevasta mea.

Bătrânii l-au tot rugat, dar nu vroia să le spună. Atunci ei au adăugat:

– Dumnezeu ne-a trimis la tine.

Auzind cuvântul acesta, s-a speriat şi le-a spus:

– Oile le avem de la părinţi; şi dacă dă Domnul spor din ele, facem trei părţi; o parte săracilor, o parte pentru oaspeţii străini, şi a treia pentru trebuinţele noastre. De când mi-am luat nevastă, nu ne-am pângărit nici eu nici ea, ci e fecioară; şi amândoi dormim deosebi. Noaptea purtăm saci şi ziua haine. Până acum nimeni n-a ştiut acestea.

Auzind ei, s-au minunat şi au plecat slăvind pe Dumnezeu.

.

Un oarecare Euloghie, ucenicul fericitului Ioan episcopul, era mare preot şi nevoitor, postind câte două zile la rând (duo duo - e vorba de post fără a mânca nimic), uneori săptămâna întreagă, mâncând doar pâine cu sare, şi era slăvit de oameni. A venit la avva Iosif la Panefó, aşteptându-se să vadă la el un trai mai aspru. Bătrânul l-a primit cu bucurie, întinzându-i masă cu orice avea, ca să-l mângâie. Ucenicii lui Euloghie i-au spus:

– Bătrânul nu mâncă decât pâine şi apă.

Avva Iosif mânca fără să zică nimic. După trei zile, nu i-au auzit nici rugându-se, nici cântând psalmi, căci lucrarea lor era ascunsă. Şi au plecat nedumeriţi. Şi din orânduirea lui Dumnezeu se făcu negură, şi s-au rătăcit, întorcându-se la bătrân. Şi înainte ca să bată la uşă, i-au auzit cântând. Şi au stat aşa multă vreme, bătând apoi la uşă. Ei au încetat să cânte, primindu-i cu bucurie. Şi din pricina căldurii au luat ucenicii lui Euloghie apă în pocal şi i-au dat – apă de râu şi de mare amestecată, de n-a putut să bea. Venindu-şi în fire, a căzut în genunchi înaintea bătrânului, voind să afle felul lor de trai:

– Avvo, ce e asta? Căci întâi nu cântaţi, ci acum după plecarea noastră, şi luând acum pocalul, am găsit că apa e sărată!

– Fratele e aiurit şi din zăpăceală a amestecat-o cu apă de mare.

Euloghie îl rugă însă pe bătrân, voind să afle adevărul. Bătrânul îi spuse:

– Acel pahar de vin era al dragostei; aceasta e apa pe care o beau fraţii totdeauna.
Şi l-a învăţat pe el deosebirea gândurilor, şi a stârpit din el toate cele omeneşti, de s-a făcut mai iconomicos (şi pogorâtor), şi după aceea mânca tot ce i se punea înainte, şi a învăţat şi el să lucreze pe ascuns, şi-i spuse bătrânului: negreşit, voi vă faceţi lucrarea întru adevăr.

.

Sursa: www.pateric.ro