File de pateric (18)

.

Avva Ammun nitriotul a venit la avva Antonie şi i-a spus:

– Eu mă ostenesc mai mult decât tine; cum de s-a mărit printre oameni numele tău mai mult ca al meu?

– Fiindcă eu îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine.

.

Despre alt avvă Ammun cu acelaşi nume.
Spuneau despre avva Ammun că a trăit două luni dintr-o măsură de orz. Şi a venit la avva Pimen şi i-a spus:

– Dacă merg la chilia vecinului sau vine el la mine pentru vreo trebuinţă, ne sfiim să vorbim unul cu altul, ca nu cumva să se strecoare vorbe străine.

– Bine faci; tinereţii îi foloseşte păzirea.

– Dar bătrânii cum făceau?

– Bătrânii care se desăvârşeau nu aveau nimic străin în gură, ca să vorbească.

– Dacă e nevoie să vorbesc cu vecinul, crezi că e bine să vorbesc din Scripturi sau din cuvintele bătrânilor?

– Dacă nu poţi să taci, mai bine din cuvintele bătrânilor şi nu din Scriptură, căci primejdia nu e mică.

.

A venit un frate de la Sketis la avva Ammun şi i-a spus:

– Mă trimite părintele meu la o slujbă şi mă tem de curvie.

– În orice vreme vine ispita asupra ta, spune „Doamne al puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă!“

Şi într-o zi a închis o fată uşa după el; iar el a strigat cu voce tare, spunând: „Doamne al puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă!“ şi îndată a găsit drumul spre Sketis.

.

Povestea avva Ioan că avva Anub şi Pimen şi ceilalţi fraţi ai lor dintr-o mamă, ajunşi călugări la Sketis, când au venit mazachii şi s-a pustiit Sketis prima oară, au pribegit de acolo şi au mers în locul numit Terenuthis, până să vadă unde se vor sălăşlui. Şi au rămas acolo câteva zile într-un mic templu păgân. I-a spus avva Anub avvei Pimen:

– Fii bun tu şi fraţii tăi să ne tragem sufletul fiecare în parte şi să nu ne întâlnim unii cu alţii săptămâna asta.

– Cum vrei tu.

Şi aşa au şi făcut. În templu era o statuie de piatră pe care avva Anub o lovea cu pietre de dimineaţa când se scula, şi seara îi spunea: iartă-mă. Şi aşa a făcut toată săptămâna. Iar în ziua Sâmbetei s-au întâlnit şi i-a spus avva Pimen avvei Anub:

– Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta aruncând cu pietre în obrazul statuii, şi cerându-i iertare; aşa face un om credincios?

– Pentru voi am făcut aşa. Când m-aţi văzut aruncând cu pietre în faţa ei, a vorbit sau s-a mâniat?

– Nu, zise avva Pimen.

– Şi când i-am cerut iertare, nu s-a înfuriat zicând: „nu te iert!“?

– Ba nu.

– Şi noi suntem şapte fraţi. Dacă vreţi să rămânem împreună, să fim ca statuia aceea, care nu-şi iese din fire, că o ocărăşte sau că o laudă cineva. Dacă nu vreţi, uite, templul are patru ieşiri, să meargă fiecare unde vrea.

Şi s-au aruncat ei la pământ, spunându-i avvei Anub:

– Cum vrei, frate, vom face, şi vom asculta ce ne spui.

Şi spunea avva Pimen: am rămas împreună toată viaţa noastră, lucrând după cuvântul bătrânului pe care ni-l spusese. El a pus pe unul din noi iconom, şi tot ce ne întindea mâncam, şi era cu neputinţă să zică unul dintre noi „adu-ne nouă altceva“ sau „asta nu vrem să mâncăm“. Şi aşa am petrecut toată vremea în linişte şi pace.
.

A spus avva Anub: de când s-a chemat numele lui Hristos asupra mea nu mi-a mai ieşit minciună din gură.

.

Sursa: www.pateric.ro