File de pateric (34)

.

Era un frate care locuia în chinovie şi stăpânea nevoinţa foarte. Auzind fraţii din Sketis despre el, au venit să-l vadă, şi s-au dus la locul unde lucra el. După ce le-a dat bineţe, s-a întors şi a început să lucreze iar. Văzând fraţii, i-au zis: Ioane, cine te-a primit în monahie? Cine te-a făcut călugăr şi nu te-a învăţat să iei cojoacele fraţilor, şi să le zici „rugaţi-vă“ sau „aşezaţi-vă“? El le zise: Ioan păcătosul n-are vreme de aşa ceva.

.

Se zicea despre avva Isidor preotul Schitului, că dacă avea cineva un frate bolnav, sau nepăsător, sau repede la mânie, şi vroia să-l izgonească, spunea „adă-mi-l aici“. Şi îl lua şi prin îndelunga lui răbdare îl mântuia.

.
L-a întrebat un frate:

– De ce se tem dracii aşa mult de tine?

– De când m-am călugărit, mă străduiesc să nu-mi las mânia să-mi urce până la gâtlej.

.
A mai spus: sunt patruzeci de ani de când simt păcatul cel cu mintea, dar niciodată nu mă învoiesc, nici poftei, nici mâniei.

.
A mai spus: când eram tânăr şi şedeam în chilia mea, nu aveam un răstimp anume pentru rugăciune – noaptea şi ziua îmi erau rugăciune.

.
A zis avva Pimen despre avva Isidor că împletea un snop de lujeri de curmal noaptea. Fraţii l-au rugat zicând:

– Odihneşte-te puţin, că ai îmbătrânit.

– Dacă-l vor arde pe Isidor şi-i vor risipi cenuşa în vânt, asta tot nu-mi va agonisi nici un merit, fiindcă Fiul lui Dumnezeu a venit aici pentru noi.

.
Tot avva Pimen zicea despre avva Isidor că-i spuneau gândurile: mare om eşti. Iar el le răspundea: nu cumva sunt ca avva Antonie? Sau am ajuns cumva ca avva Pamvo şi ceilalţi părinţi bine-plăcuţi lui Dumnezeu?

Când răspundea astfel împotrivă, se liniştea. Şi când vrăjmaşii îl descurajau, că după toate acestea va fi aruncat la chinuri, le zicea: Şi să merg la chinuri, pe voi vă voi găsi şi mai jos.

.
A zis avva Isidor: am mers odată la piaţă să vând câteva lucruşoare, şi când am văzut că se apropie mânia de mine, am lăsat lucrurile, fugind.

.
Tot avva Isidor a spus: priceperea sfinţilor e să cunoască voia lui Dumnezeu. Căci omul le biruie pe toate cu supunerea la adevăr, fiind chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Din toate duhurile, cel mai înfricoşat este a-ţi urma inima, adică gândul tău, şi nu legea lui Dumnezeu. Şi (la început simte o anume uşurare, dar) apoi i se preschimbă în jale, căci nu a recunoscut taina, şi nici n-a găsit drumul sfinţilor ca să meargă pe el. Acum este vremea să lucrăm pentru Domnul, că mântuirea este în vreme de jale, cum e scris „cu smerenia voastră câştigaţi-vă sufletele“(Luca 21, 19).

.

Zicea avva Isidor, pelusiotul: viaţa fără cuvânt e mai bună decât cuvântul fără viaţă. Căci ea şi tăcând e folositoare; cuvântul şi strigând supără. Dacă se întâlnesc cuvântul şi viaţa, desăvârşesc un simbol al întregii filosofii.

.
A spus tot el: cinsteşte virtuţile; nu căuta izbânzile trecătoare. Că cele dintâi sunt avere veşnică, iar celelalte se sting curând.

.
A mai zis: mulţi oameni doresc virtuţile, dar se codesc să meargă pe calea care duce la ele; alţii sunt de părere că nu există virtute. Trebuie ca pe unii să-i îndupleci să-şi lase îndoiala, iar pe ceilalţi să-i înveţi că virtutea este într-adevăr virtute.

.
A mai zis: răutatea i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu şi i-a dezbinat pe oameni între ei. Trebuie să fugim de ea cât mai tare şi să urmărim virtutea, cea care ne aduce alături de Dumnezeu şi ne uneşte pe unii cu alţii.

.
A mai spus: Fiindcă mare este înălţimea smereniei, şi mare căderea înfumurării, vă sfătuiesc să o iubiţi pe una, şi să nu cădeţi în cealaltă.

.
Cumplita şi atot-îndrăzneaţa iubire de avere nu cunoaşte saţ, mânând sufletul înrobit până la cele mai mari rele. Deci să o gonim încă de la început, că atunci când precumpăneşte, e de nestăpânit.

.

Au venit odată să-l facă pe avva Isaac preot. Când a auzit, a fugit în Egipt – s-a dus într-o ţarină şi s-a ascuns printre ierburi. Părinţii îl urmăreau, şi ajungând în ţarină s-au oprit să se odihnească puţin acolo, că se înnoptase; au dat drumul măgarului să pască. Măgarul s-a dus, oprindu-se lângă bătrân. Dimineaţa au căutat măgarul, găsindu-l şi pe avva Isaac, şi s-au minunat. Cum voiau să-l lege, nu i-a lăsat, zicând: nu mai fug. E voia Domnului, şi oriunde aş fugi, tot la ea ajung.

.
A zis avva Isaac: când eram tânăr, şedeam cu avva Cronie şi niciodată nu mi-a spus să fac vreun lucru, deşi era bătrân şi tremura; ci singur se scula şi îmi da mie ulciorul şi celorlalţi la fel. Am stat şi cu avva Theodor al Fermei – nici el nu-mi spunea vreodată să fac ceva, ci chiar şi masa o întindea singur şi zicea: frate, dacă vrei, hai la masă. Eu îi spuneam: avvo, am venit la tine ca să mă îmbunătăţesc – cum de nu-mi zici vreodată să fac ceva? Bătrânul însă tăcea mâlc. Eu m-am dus şi le-am dat de veste bătrânilor. Bătrânii au venit, zicându-i:

– Avvo, a venit fratele la sfinţenia ta să se folosească, şi de ce nu-i spui niciodată să facă ceva?

– Oi fi stareţ, să-i dau porunci? Eu oricum nu-i zic nimica, dar dacă vrea, să facă şi el ce mă vede făcând.

De atunci i-am luat-o înainte şi făceam ce vroia bătrânul să facă. El ce făcea, făcea în tăcere – şi asta de la el am învăţat, să lucrez în tăcere.

.
Avva Isaac şi avva Avraam locuiau împreună. A venit odată avva Avraam, găsindu-l pe avva Isaac plângând. Şi i-a spus:

– De ce plângi?

– De ce să nu plângem? Unde să ne ducem? Că au murit părinţii noştri. Munca mâinilor nu ne ajunge pentru plata luntrilor, ca să mergem la bătrâni, deci de acum am rămas orfani. De asta plâng eu.

.
Zicea avva Isaac: l-am văzut pe un frate secerând la holdă, şi a vrut să mânce un spic de grâu. Şi i-a spus stăpânului holdei, „pot să mânc un spic de grâu?“ Iar acela s-a minunat auzindu-l, şi i-a spus: a ta este holda, părinte, şi mă întrebi pe mine? Atâta era de conştiincios (êkribazeto, era atent la amănunte) fratele.

.
A mai zis fraţilor: nu aduceţi aici copii – patru mănăstiri din Sketis s-au pustiit din pricina copiilor.

.
Despre avva Isaac se zicea că mânca cenuşa cădelniţei de la liturghie, cu pâine.

.
A zis avva Isaac: părinţii noştri şi avva Pamvó purtau haine vechi, răscârpite, şi de fuior de curmal pe deasupra; voi purtaţi acum haine scumpe. Duceţi-vă de aici, că aţi pustiit locurile de aici. Când să meargă la seceriş, le zicea: nu vă dau porunci, că nu le păziţi.

.
Povestea unul dintre părinţi că a mers odată unul dintre fraţi purtând un culion mic la biserica Chiliilor, la avva Isaac, iar bătrânul l-a gonit zicând aşa: cele de aici sunt ale călugărilor, tu fiind mirean, nu poţi să rămâi aici.

.
A spus avva Ioan: niciodată n-am adus în chilia mea un gând împotriva fratelui meu care mă supărase, şi m-am sârguit şi eu ca să nu-mi las fratele în chilia lui, având un gând împotriva mea.

S-a îmbolnăvit de o boală grea avva Isaac, una care l-a ţinut mult. Fratele îi făcea niţică fiertură, şi i-a pus şi prune în ea, dar el nu voia să guste. Fratele îl ruga:

– Ia puţin, avvo, din pricina bolii.

– Zău, frate, aş dori să petrec treizeci de ani în boala asta.

.
Se zicea că trăgea să moară avva Isaac, şi s-au adunat bătrânii la el, şi i-au spus:

– Ce-o să ne facem după tine, părinte?

– Vedeţi cum am umblat în faţa ochilor voştri: dacă vreţi şi voi să urmaţi şi să păziţi poruncile lui Dumnezeu, vă trimite harul Lui şi păzeşte locul acesta. Dacă nu le veţi păzi, nici să nu rămâneţi în locul acesta. Şi noi când trăgeau să moară părinţii noştri, ne îndureram, dar păzind poruncile lui Dumnezeu şi sfaturile lor, n-am căzut, ca şi cum ar fi fost ei cu noi. Aşa faceţi şi voi, şi vă veţi mântui.

.
A spus avva Isaac: zicea avva Pamvó, că se cade ca monahul să poarte aşa fel de haină, de să o arunce în afara chiliei trei zile, şi să n-o ia nimeni.

.

Sursa: www.pateric.ro