vineri, 25 iunie 2010

Retragerea (2)

.
Iubirea de argint este închinare la idoli, fiica necredinţei, scuză mincinoasă pentru boli, prevestirea bătrâneţii, frică de secetă, vestitoarea foametei. Iubitorul de argint râde de evanghelii şi le nesocoteşte. (Zgârcitul vede în sine numai trupul de aceea caută să-i lungească viaţa cât mai mult vădindu-şi nebunia în această pornire spre un fel de durată socotită fără de sfârşit aici pe pământ. De aceea patima zgârceniei este legată cu o mare laşitate - abdică de la orice ca să-şi prelungească viaţa trupului. Cel liber de lăcomie, dimpotrivă, cunoscând că sufletul este infinit mai valoros decât trupul şi că el este nemuritor, dispune de un mare curaj. El poate renunţa la toate ale lumii, până şi la trup; iubitorul de argint depărtându-se de iubirea de Dumnezeu, iubeşte idolii. Auzind ''vinde averile tale şi le dă săracilor'', râde de poruncă socotind-o imposibilă, la fel auzind ''nu vă îngrijiţi de ziua de mâine'', nu crede, ci face împotrivă. Pentru el, banii şi bunurile materiale sunt cele mai sigure valori. El nu-L nesocoteşte numai pe Dumnezeu, ci îi calcă şi pe semenii lui în picioare.)
.
Viaţa iubitorului de argint este ca o cameră pentru morţi, avându-le pe toate, gândeşte la ceea ce nu are. În general iubirea de argint întreţine în viaţă chinul unei permanente nesiguranţe din lipsa credinţei. Pe de o parte ea dă un preţ absolut vieţii pământeşti, pe de alta trăieşte o spaimă continuă. În zgârcenie şi lăcomie sunt implicate toate patimile. Iubitorul de plăceri iubeşte arginţii ca prin ei să se desfăteze, iubitorul de slavă ca prin ei să fie slăvit, necredinciosul ca să-şi asigure confortul viitor şi să elimine greutăţile bătrâneţii, bolii şi a străinătăţii. El crede mai mult în bani decât în Dumnezeu, Ziditorul şi Purtătorul de grijă al întregii creaţii până la cele mai mici şi mai neînsemnate vietăţi. În fond, iubitorul de argint nu cunoaşte că realitatea supremă este o Persoană care ne iubeşte şi are puterea să susţină totul, ci se încrede ca în realităţi supreme şi sigure în obiectele de consum stricăcioase şi lipsite de capacitatea de a dărui mereu viaţa din iubire.
.
Cel ce-a biruit această patimă şi-a tăiat grijile; cel legat de ea nu se va ruga niciodată în chip curat.
.
Călugărul neagonisitor este stăpânul lumii; el a încredinţat grijile sale lui Dumnezeu şi prin credinţă toate i se supun lui. (El nu este stăpânit de nimic, el refuză toate arătând că este mai presus de ele. Dacă ajunge să posede ceva, dă arătând că este stăpân peste orice ar putea avea; el a descoperit planul nesfârşit mai bogat în viaţă a persoanelor şi al legăturii iubitoare dintre ele şi în ultimă analiză al Persoanei lui Dumnezeu, care întemeiază existenţa şi viaţa în iubire a tuturor persoanelor.)
.
Să nu ne arătăm o, călugări mai necredincioşi decât păsările, căci acestea nu se îngrijesc pentru viitor, nici nu adună.
.
Nu vor lipsi valurile din mare, nici mânia şi întristarea din iubitorul de arginţi. Cel ce dispreţuieşte bunurile materiale s-a izbăvit de judecăţi şi de certuri, dar iubitorul de agoniseală se luptă pentru un ac până la moarte.
.
Credinţa adevărată curmă grijile, dar aducerea aminte de moarte pricinuieşte lepădarea de trup.
.
Iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor căci ea pricinuieşte ură, furtişaguri, pizmă despărţiri, duşmănii, certuri, ţineri de minte a răului, nemilostivire şi crime.
.
Precum cei ce dormitează sunt uşor de prădat aşa sunt şi cei ce se îndeletnicesc cu virtutea în apropiere de lume.
.
Începutul liniştirii stă în alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbură adâncul iar sfârşitul ei stă în a nu se teme de zgomote, ci a fi nesimţitor la acestea.
.
În general Părinţii recomandă liniştirea împreună cu altul care pe de o parte îi uşurează trezvia, pe de alta îi dă putinţa cugetării neîmprăştiate. Dar pentru evitarea altor pericole, ei recomandă liniştirea în trei.
.
Liniştea mării şi arşiţa soarelui de amiază pun la încercare răbdarea corăbierului; lipsa celor de trebuinţă vădeşte sârguinţa celui ce se linişteşte. Cel dintâi pluteşte moleşit pe ape, cel de-al doilea trândăvindu-se se amestecă în mulţime. (Nu trebuie părăsită liniştea în vremea ispitelor închipuind motive, zică-se binecuvântate ci trebuie să şezi înăuntru şi să rabzi primind cu bărbăţie pe toţi cei ce vin asupra ta, cu deosebire pe dracul trândăviei, care fiind mai tare ca toţi face sufletul cu deosebire cercat. De fugi însă de luptă sau te laşi biruit îţi vei face mintea nepricepută şi laşă.)
.
Nu te teme de zgomotele care te tulbură căci plânsul nu ştie de frică nici nu se sperie.
.
Nu aştepta vizite nici nu te pregăti pentru ele căci starea de linişte este simplă şi liberă de orice alegere.
.

Niciun comentariu: