Retragerea (1)

.

Şi cel legat de grijile şi preocupările vieţii ca şi cu un lanţ poate să umble, dar mai greu căci şi osândiţii care au picioarele încătuşate nu rareori umblă însă se împiedică mereu şi din această pricină îşi produc răni. Un om necăsătorit însă legat de către grijile lumeşti este asemănător celui ce are doar mâinile încătuşate; de aceea, când voieşte să alerge spre viaţa monahicească, nu este împiedicat; cel căsătorit însă, se aseamănă cu cel legat de mâini şi de picioare.

.
Retragerea din lume este ferirea de bunăvoie de dorita materie şi tăgăduinţa firii pentru dobândirea celor mai presus de fire. (Eliberarea firii de sub stăpânirea celor create şi ridicarea ei la starea de stăpânire adevărată a lor. Stăpânirea peste acestea o poate avea numai cel ce s-a făcut părtaş de puterile dumnezeieşti mai presus de fire.)

.
Este o mare ruşine a ne mai îngriji de oarecare lucruri ce nu ne pot fi de vreun folos în ceasul nevoii noastre, adică al morţii, după ce am părăsit toate cele deşarte pentru a urma nu unui om ci lui Dumnezeu Care ne cheamă în slujba Sa. Aceasta este ceea ce a spus Domnul, a te întoarce la cele de mai înainte şi a nu fi găsit potrivit pentru Împărăţia cerurilor.

.
Să ascultăm ce a spus Domnul tânărului care a îndeplinit toate poruncile: ''Un lucru-ţi lipseşte: vinde averile şi dă-le săracilor'' - şi tu însuţi să te faci sărac primind milostenie.

.
Cei ce voim să alergăm cu sârguinţă în câmpul vieţii duhovniceşti, să observăm cu luare aminte că toţi cei ce petrec în lume, deşi vii, au fost socotiţi morţi de către Domnul, atunci când a spus oarecăruia: ''Lasă morţii'' adică pe cei din lume, ''să-şi îngroape morţii lor'', adică pe cei ce au murit trupeşte.

.
Cel ce a urât lumea, s-a izbăvit de tristeţe iar cel ce mai păstrează legătura cu lucrurile văzute, încă nu s-a izbăvit de tristeţe căci cum nu se va întrista lipsit fiind de ceea ce îndrăgeşte? Peste tot însă noi avem nevoie de multă înfrânare de care să ne ocupăm cu înţelepciune, mai mult decât de altele.

.
''Ieşiţi din mijlocul lor şi vă depărtaţi, iar de necurăţia lumii nu vă apropiaţi'' (Isaia 52,11) zice Domnul, căci cine dintre aceia a făcut vreodată minuni? Cine a înviat morţi? Cine a alungat duşmani? Nimeni. Toate acestea de care lumea nu este în stare sunt recompensele care se dau monahilor. De-ar fi putut săvârşi şi cei din lume lucruri asemănătoare ce nevoie ar mai fi fost de atâta osteneală şi de retragere în singurătate?

.
Cel ce s-a înstrăinat de lume pentru Domnul nu mai păstrează nici o relaţie cu vreun lucru sau vreo fiinţă pentru a nu se arăta dus în rătăcire de patimi.

.
Fugi ca şi de bici de locurile unde poţi să cazi căci după fructele care nu le vezi, nici nu cauţi mereu să te întinzi.

.
Bine este a-i întrista pe părinţi şi nu pe Domnul, căci El este Cel ce ne-a zidit şi tot El ne-a mântuit; iar aceia care şi-au iubit fiii, de multe ori i-au pierdut şi i-au dat chinului veşnic.

.
Înstrăinat este acela care pretutindeni petrece cu mintea, ca şi unul ce nu cunoaşte limba printre cei de altă limbă.

.
Să nu-ţi fie milă de lacrimile părinţilor şi ale prietenilor dacă voieşti să nu plângi tu însuţi pururea.

.
Retragerea să ne fie în regiunile cele mai lipsite de mângâiere, mai aspre şi mai deprimante, altfel vom zbura din lume ducând cu noi şi patimile noastre.

.
Nu putem naşte în noi obiceiul cel bun şi statornic decât prin osteneală şi trudă, iar cel îndreptat cu multă osteneală poate să piară într-o clipă. ''Prieteniile rele strică obiceiurile bune.'' (I Cor. 15,33)

Cel ce după depărtarea de lume mai are încă relaţii cu cei din lume sau cu cei ce s-au apropiat de el, ori va cădea în cursele lor, ori îşi va întina inima cugetând la cele ale lor, sau de va rămâne curat, osândindu-i pe cei întinaţi şi va întina şi pe sine-şi dimpreună cu ei.

.
Dacă te grăbeşti spre înstrăinare şi spre singurătate nu căuta tovărăşia şi sprijinul unor suflete iubitoare de lume pentru că furul vine pe neaşteptate. De aceea mulţi încercând să mântuiască împreună cu ei pe alţii nepăsători şi zăbavnici şi-au pierdut împreună cu aceştia focul sufletului lor, stingându-se în timp cu totul. Dacă ai primit flacăra, aleargă căci nu ştii când se va stinge şi te va lăsa în întuneric.

.
Mustră amânările care adorm mereu mişcările spre cele bune.

.
Cel ce se înstrăinează şezând între cei de aceiaşi limbă ca unul de altă limbă nu se socoteşte pe sine vrednic să spună ceva altora sau să vorbească cu ei. ( ''Întru cunoştinţă'' poate însemna şi că este conştient că trebuie să rămână străin deci că nu trebuie să caute să se înţeleagă cu ceilalţi.)

.
N-am venit, zice Domnul, să aduc pace pe pământ şi iubirea părinţilor faţă de fii şi a fraţilor faţă de fraţii care se hotărăsc să nu-Mi slujească Mie, ci luptă şi sabie; adică să despart pe iubitorii de Dumnezeu de iubitorii de lume, pe iubitorii de cele materiale, pe iubitorii de slavă, de cei smeriţi la cuget. Căci Domnul se bucură de împerecherea şi de dezbinarea ce se naşte din iubirea faţă de El.

.

Sursa: www.filocalia.ro