S-a îmbolnăvit odată avva Agathon şi altul dintre bătrâni. Şi cum zăceau ei în chilie, citea fratele din cartea Facerii şi a ajuns la capul unde zice Iacóv, „Iosif nu este, Simeon nu este, şi pe Veniamin vreţi să mi-l luaţi; şi veţi pogorî bătrâneţele mele cu durere în împărăţia morţilor“ (Facere 42, 36 şi 38). Răspunzând bătrânul a zis: nu-ţi ajung ceilalţi zece, avva Iacóv? Şi spuse avva Agathon: încetează, bătrâne. Cui îi dă Dumnezeu dreptate, pe acela cine-l va osândi?
.
A spus avva Agathon: să-mi fie cineva oricât de drag, dacă ştiu că mă trage în păcat, mă despart de el.
.
A mai spus: omul trebuie să ia seama în toată vremea cu ce măsuri măsoară (kriterion, criteriu) Dumnezeu.
.
A spus avva Iosif, odată când vorbeau fraţii despre milostenie: "ştim oare noi ce este milostenia?", şi a spus despre avva Agathon că avea un cuţitaş. Un frate i l-a lăudat venind la el, şi nu l-a lăsat să plece fără să ia cuţitaşul.
.
Mai spunea avva Agathon: dacă mi-ar fi cu putinţă să găsesc un lepros, să-i dau trupul meu şi să-l iau pe al lui, aş fi mulţumit. Aceasta este milostenia desăvârşită.
.
Mai spuneau despre el, că au mers odată să cumpere câte unele la oraş, şi a găsit un străin zăcând în piaţă, bolnav, neavând îngrijitor. Şi a rămas cu el bătrânul închiriind o chilie şi cu munca mâinilor sale plătea chiria şi cu ce rămânea, cele trebuincioase bolnavului. Şi rămase patru luni, până s-a însănătoşit bolnavul. Şi aşa a plecat bătrânul la chilia sa cu pace.
.
Spunea avva Daniel: înainte să meargă avva Arsenie la părinţii mei, ei locuiau cu avva Agathon. Că îl iubea avva Agathon pe avva Alexandru, căci era nevoitor şi cu luare-aminte. S-a întâmplat ca toţi ucenicii să moaie fuior la râu, iar avva Alexandru le muia cu mare grijă. Ceilalţi fraţi însă îi ziseră bătrânului: fratele Alexandru nu face nimica. El dorind să-i îndrepte, îi zise: frate Alexandre, moaie-le frumos, că sunt de in. El s-a supărat. După aceea l-a chemat bătrânul şi i-a spus: să nu fi ştiut eu că lucrezi bine? Am zis însă asta pentru ei, ca să le îndrept gândul prin ascultarea ta, frate.
.
Se povestea despre avva Agathon că se străduia să împlinească fiecare poruncă. Dacă urca în luntre, cel dintâi apuca vâsla; când veneau fraţi la el, îndată după rugăciune mâna lui aşternea pe masă; căci era plin de dragostea lui Dumnezeu.
Când trăgea să moară, trei zile a rămas cu ochii deschişi nemişcaţi. Şi l-au clintit fraţii, zicând:
– Avva Agathon, unde eşti?
– Stau în faţa judecăţii lui Dumnezeu.
– Şi tu te temi, părinte?
– Am păzit după puterile mele poruncile lui Dumnezeu; dar sunt om, de unde să ştiu dacă faptele mele au plăcut lui Dumnezeu?
– Dar nu te încrezi în faptele tale, că au fost după Dumnezeu?
– Nu mă încred, până nu voi fi înaintea lui Dumnezeu. Alta este măsura lui Dumnezeu şi alta a oamenilor.
Când au mai vrut să-l întrebe şi alt cuvânt, le spuse: fiţi buni, nu mai vorbiţi cu mine, că am treabă. Şi se săvârşi cu bucurie. L-au văzut ducându-se aşa cum cineva îşi ia rămas bun de la prieteni şi cei dragi. Avea pază mare în toate şi spunea: fără pază mare nu înaintează omul nici măcar într-o virtute.
.
A mers odată avva Agathon în oraş să cumpere ceva lucruri şi a găsit pe drum un ciung, care i-a zis:
– Unde mergi?
– În cetate la vânzare.
– Fii bun şi du-mă acolo.
Şi luându-l în spinare l-a dus în oraş. El i-a spus:
– Unde vinzi lucrurile tale, acolo pune-mă.
Şi când a vândut ceva, i-a spus ciungul:
– Cu cât le-ai vândut?
– Cu atâta.
– Cumpără-mi o plăcintă.
Şi i-a cumpărat.
A mai vândut ceva. Şi a zis iar:
– Şi asta cu cât?
– Cu atâta.
– Cumpără-mi cutare.
Şi i-a cumpărat. După ce le-a vândut pe toate şi dorind să plece, i-a zis ciungul:
– Pleci?
– Da.
– Fii iar bun şi du-mă unde m-ai găsit.
Şi luându-l în spate, l-a dus în locul acela. Şi i-a spus:
– Binecuvântat eşti, Agathon, de Domnul în cer şi pe pământ.
Şi ridicând ochii n-a mai văzut pe nimeni; căci era înger al Domnului venit să-l încerce.
.
Sursa: www.pateric.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu