In perioada dinainte de Schisma (1504), caracterul ecumenic al unui sinod este dat de prezenta si de reprezentarea episcopatului din intregul imperiu. Sinod ecumenic inseamna adunarea episcopilor din imperiu. In acest sens, reprezentrea scaunului de Roma (dioceza Italiei) era necesara. Desi convocate de imparati, sinoadele ecumenice nu constituie o institutie imperiala. Ei semneaza actele sinodale, fara sa voteze sau sa influenteze deciziile, lasand episcopilor o autonomie deplina in dezbateri. In deciziile sinoadelor trebuie sa se faca o distinctie intre dogma, care are continut doctrinal de credinta (oros - finis) si canon, care are un caracter disciplinar. Nici convocarea de catre imparat, nici reprezentarea ecumenica, nici semnatura episcopilor pe actele sinoadelor nu garanteaza ortodoxia intrinseca a credintei exprimate, a crezului. Deciziile sinoadelor ecumenice nu constituie un criteriu extern al doctrinei, deoarece nici o autoritate exterioara nu poate impune adevarul credintei. De aceea, ele trebuie sa fie receptate si confirmate de constiinta Bisericii. Traditia ortodoxa recunoaste sapte sinoade cu caracter ecumenic, intre care s-au tinut alte numeroase sinoade locale sau regionale.
Sinoadele ecumenice sunt:
1. Sinodul de la Niceea (mai-iunie 325)
2. Sinodul de la Constantinopol (mai-iulie 381)
3. Sinodul de la Efes (iunie-iulie 431)
4. Sinodul de la Calcedon (8 oct. – 1 nov. 451)
5. Sinodul al II-lea de la Constantinopol (mai-iunie 553)
6. Al treilea sinod ecumenic de la Constantinopol (noiembrie 680 – septembrie 681)
7. Al doilea sinod ecumenic de la Niceea (septembrie – octombrie 787)
.
1. Sinodul de la Niceea, in Asia Mica (mai-iunie 325) convocat de imparatul Constantin cel Mare (274-337) in biserica palatului sau, la care iau parte 318 parinti, episcopi din tot imperiul inclusiv reprezentantii papei Silvestru I (314-335), preotii Vit si Vincent. Dintre episcopii occidentali, se remarca Hosius de Cordoba (Spania), cel care fusese trimis de imparat la Alexandria pentru a restabili pacea in Biserica Egiptului. Scopul sinodului este formularea explicita a credintei despre Sfinta Treime, in opozitie cu invatatura preotului erudit Arie (cca. 256-336) din Alexandria, care sustinea ca Fiul nu este identic dupa fire cu Tatal, fiind subordonat Acestuia ca o cretura de ordin superior a Tatalui. Sub influenta sfintului Atanasie, diacon de Alexandria, sinodul afirma ca Dumnezeu-Fiul este de o fiinta (homoousis) cu Dumnezeu-Tatal. Dumnezeu-Unul, Care are o singura fire, exista ca Treime cele trei ipostase avind fiecare proprietati unice, personale. Crezul de la Niceea devine curand punctul de referinta al intregii traditii ortodoxe, in special al sinoadelor posterioare. Exista parerea ca celelalte sinoade nu sunt altceva decit confirmarea si explicarea ortodoxiei de la Niceea. De altfel, sinoadele ulterioare incep cu rostirea Simbolului de la Niceea. Actele sinodului nu s-au pastrat, dar Eusebiu al Cezareii (in Vita Constantini) face o descriere pe larg a dezbateririlor. Sinodul promulga 28 de canoane, care prevad, printre altele, sarbatorirea Pastelui in zi de Duminica, dar nu in acelasi timp cu pastele iudaic; organizarea Bisericii dupa provinciile adminstrative ale imperiului; prezenta a trei episcopi liturgisitori in hirotonia episcopala.
.
2. Sinodul de la Constantinopol (mai-iulie 381) este convocat de imparatul Teodosie (379-395), fara consultarea papei Damas I (366-387), cu intentia de a pune capat controversei ariene, care a continuat si dupa Sinodul de la Niceea, datorita sprijinului dat de chiar imparatul Constantin semiarienilor (imparatul exileaza pe sfintul Atanasie la Treves) si mai ales persecutiei in care succesorii lui Constantin – Constantia (350-361), sora lui Constantin, Constant si Valens († 378) – o declanseaza impotriva ortodocsilor de la Niceea. Sinodul este chemat sa se pronunte in legatura cu doua erezii ale timpului: cea sustinuta de Macedonie, episcop de Constantinopol – care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfint, spunind ca este o creatura a Fiului – si cea a lui Apolinarie, episcop de Siria, care nega prezenta sufletului rational (sau spiritul) in Hristos, acesta fiind inlocuit cu Cuvantul. Sindoul reia doctrina de la Niceea asuprea Sfintei Treimi – doctrina intarita apoi de teologia trinitara a parintilor capadocieni, Vasile, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa, care au impus cu autoritate formula: "Una si aceeasi fire dumnezeiasca in trei Persoane" - si adauga articolele privitoare la Duhul Sfint. Impotriva lui Macedonie, cei 150 de parinti, fara sa foloseasca homoousios, afirma ca "Duhul este inchinat si slavit impreuna cu Tatal si cu Fiul". Sinodul respinge apolinarismul, in expresia "de la Duhul Sfint si din Fecioara Maria". Simbolul din 381 va deveni crezul clasic, ecumenic, al Bisericii crestine. El va patrunde in liturghie si va fi confirmat de toate sinoadele ulterioare sub denumirea de crez niceoconstantinopolitan. In canonul 3, sinodul fixeaza ordinea celor cinci patriarhate, tinind seama de situatia politica a vremii. Roma se bucura de o preeminenta de onoare, iar Constantinopolul ocupa locul doi, avind privilegii egale cu "cetatea imperiala", Roma.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu