Textul evanghelic relatează un dialog real petrecut între Hristos şi un tânăr nenumit, semn că oricine poate fi în locul său, pe tema câştigării vieţii veşnice.
.
Dialogul ne arată că tânărul era preocupat în mod evident de dobândirea sfinţeniei, pentru că mărturiseşte păzirea poruncilor Vechiului Testament încă din copilărie.
.
Hristos însă îi arată că fiecare putem avea câte o slăbiciune sau o lipsă sufletească („nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu”) cu care trebuie să luptăm pentru a dobândi viaţa veşnică. În cazul tânărului („ce-mi lipseşte?”), slăbiciunea era lipirea inimii sale de propria avere.
.
Pentru a-l vindeca, Hristos îi propune drept tratament duhovnicesc practicarea milosteniei însoţită de o viaţă jertfelnică în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui („Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.”).
.
O vorbă populară spune că „cel mai mare duşman al tău poţi fi tu însuţi”, iar în cazul tânărului se adevereşte deplin, deoarece acesta nu-şi poate dezlipi inima de avere şi „a plecat întristat”, semn al neputinţei de a-şi purta propria luptă.
.
Concluzia Domnului este dură şi menită să trezească conştiinţa în privinţa primejdiei iubirii de avere „că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu”; aceasta însă nu pentru că nu ar dori Dumnezeu mântuirea bogatului, ci pentru că bogatul iubeşte mai mult averea decât sfinţenia.
.
Nimic însă nu e imposibil înaintea lui Dumnezeu pentru că „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”, adică mântuirea poate fi cu putinţă, chiar şi atunci când pare imposibil de realizat.
.
Sursa: www.radiodobrogea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu