marți, 24 august 2010

File de pateric (32)

.
A spus (aşezare la nouă mile la apus de Alexandria): când eram mai tânăr, sălăşluiam în pustie. Am mers la brutărie să fac două frământături, şi am dat acolo de un frate care vroia să facă pâini, şi nu avea pe nimeni să-i dea o mână de ajutor. Eu mi-am lăsat ale mele şi l-am ajutat. Când am isprăvit, a venit alt frate, şi l-am ajutat şi pe el, şi am făcut pite. Şi a venit şi al treilea, şi am făcut la fel. Şi aşa am făcut cu fiecare din cei care veneau, şi am făcut şase frământături. Apoi mi-am făcut cele două ale mele, după ce au plecat.
.
Spuneau despre avva Theodor şi despre avva Luchie cei din Enat, că vreme de cinzeci de ani şi-au bătut joc de gândurile lor, zicând „după iarna asta, ne mutăm de aici“. Şi când venea vara, spuneau „după vara asta, ne mutăm de aici“. Şi aşa făceau mereu pururea pomeniţii părinţi.
.
A spus avva Theodor cel din Enat: dacă ne va socoti nepăsarea la şi nebăgarea de seamă la cântarea psalmilor, nu putem să fim mântuiţi.
.
A spus avva Theodor cel de la : vine gândul şi mă frământă şi mă stânjeneşte, dar fapt nu poate să facă, ci doar mă împiedică de la fapta bună; dar omul veghetor îl izgoneşte, sculându-se la .
.
L-a întrebat avva georgianul pe :
– Cum e bine, părinte? Să-mi agonisesc slavă sau necinste?
– Eu unul vreau să-mi agonisesc slavă, nu necinste. Dacă voi face un lucru bun, şi voi fi lăudat, pot să-mi osândesc gândul, spunând că nu sunt vrednic de lauda aceea; dar necinstea vine din fapte rele. Deci, cum să-mi mângâi inima, dacă îi scandalizez pe ceilalţi. Mai bine să faci binele şi să fii slăvit.
– Bine ai zis, părinte.
.
A zis : lipsa pâinii sleieşte trupul monahului. Dar alt bătrân a zis: nesomnul sleieşte trupul şi mai mult.
.
A spus : din pricina depărtării cugetului de la privirea lui , suntem înrobiţi de patimile cele trupeşti.
.
Fericitul a venit odată la muntele Nitriei; şi a venit avva muntelui către el. Arhiepiscopul i-a spus:
– Ce ai găsit mai de seamă pe calea aceasta, părinte?
– A se osândi şi a se mustra pe sine întotdeauna.
– Altă cale decât aceasta nu este.
.
Tot avva a venit odată la . Adunându-se fraţii, îi ziseră avvei Pamvó:
– Spune-i un cuvânt papei, ca să se folosească.
– Dacă nu se foloseşte de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu se va folosi.
.
Au venit odată părinţii la Alexandria, chemaţi de , ca să facă şi să surpe templele. Şi mâncând ei cu el, li s-a adus carne de viţel, şi au mâncat, nebănuind nimica. Şi luând episcopul un copan, îi dete bătrânului de lângă el, zicând:
– Ia un copan bun şi mâncă, avvo.
– Noi până acuma am mâncat verdeţuri; dacă e carne, nu mâncăm.
Şi nici unul din ei n-a vrut să mai guste din ea.
.
Tot avva Theofil a spus: ce frică şi cutremur şi năpastă vom vedea, când se vor despărţi sufletul şi trupul! Va veni lângă noi oastea şi puterea tăriilor celor potrivnice, stăpânii întunerecului, conducătorii răului, şi învinuiesc sufletul ca la o judecată, aducând înainte toate păcatele lui cu ştiinţă şi neştiinţă, din tinereţe până la vârsta la care a răposat. Deci stau, învinuindu-l de toate cele făcute de el. Cum crezi că se cutremură sufletul în ceasul acela, până se dă hotărârea judecătorească şi este slobozit? În ceasul acela este la ananghie, până vede hotărârea în privinţa sa. Şi puterile dumnezeieşti se aţin în faţa vrăjmaşilor şi ele îi arată faptele bune. Gândeşte-te cu ce frică şi tremur stă sufletul la mijloc până ce judecata lui primeşte hotărâre de la judecătorul cel drept. Şi dacă e drept, aceia primesc mustrare, iar el şi sufletul le e răpit, şi apoi e fără griji, şi chiar locuieşte fără griji, după cum este scris „aşa cum locuinţa tuturor este întru Tine“ (Psalmi 86, v. 7) şi atunci se plineşte ceea ce este scris „unde nu este durere nici întristare nici suspin“ (Isaia 35, 10). Atunci scapă, ducându-se în bucuria şi slava cele de nespus, în care se va şi aşeza.
Şi dacă se dovedeşte că a trăit în nepăsare, aude glasul cel înfricoşător „să nu mai fie cel fără de lege, şi să nu mai vadă slava celui Preaînalt“(Isaia 26, 10). Atunci îl apucă ziua urgiei, ziua jalei, ziua de întuneric şi beznă. Sufletul e dat întunericului celui din afară, osândit la focul veşnic, să fie chinuit în veacul cel fără de sfârşit. Atunci unde e trufia lumii, unde e slava deşartă, unde e desfătarea şi răsfăţul? Unde e închipuirea, unde e odihna, unde e lauda? Unde sunt averile, şi neamul cel de bună obârşie? Unde e tatăl, mama, fratele? Cine se va încumeta să scoată sufletul ars în foc şi aflat în chinuri groaznice? Aşa fiind, cu cât mai mult trebuie ca noi să stăruim în trai sfânt şi în evlavie? Ce dragoste trebuie să dobândim? Ce purtare, ce fel de trai, ce alergare? Ce migală (akribeia, exactitate, atenţie la detalii, rigoare, conştiinciozitate scrupuloasă), ce , ce prevedere? Astfel aşteptând – cum stă scris – să ne sârguim ca să ne găsească neîntinaţi şi nespurcaţi, în pace (II Petru, 3, 14), ca să fim vrednici să-l auzim zicând: haideţi, cei binecuvântaţi de Tatăl Meu, să moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii (Matei 25, 34), în vecii vecilor, amin.
.
Tot avva , înaintea morţii, a zis: ferice de tine, avva , căci îţi aduceai mereu aminte de ceasul acesta!
.
L-a întrebat pe papa (papa – titlu purtat, cum se vede, de mai mulţi ierarhi în Antichitate, nu doar de episcopul Romei) Theofil despre cuvântul apostolului:
– Ce înseamnă „răscumpărând prilejul“? (Coloseni 4, 5)
– Numirea arată câştigul. Cum ar fi – a venit un soroc să fii ocărâtă? Agoniseşte cu smerenie şi răbdare vremea ocării, şi trage câştigul la tine. A venit un soroc să fii dispreţuită? Cu resemnare cumpără sorocul acela, şi vei avea câştig – şi toate cele potrivnice, dacă vrem, ni se preschimbă în câştig.
.
A spus : sârguiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă. Precum arborii, dacă nu îndură ierni şi ploi, nu dau rod (metaforă mediteraneană – portocalii şi lămâii dau fructe în ianuarie şi februarie, pe frig) tot aşa şi nouă, veacul acesta ne este iarnă (Faptele Apostolilor 14, 22) şi dacă nu trecem prin multe necazuri şi încercări, nu vom putea ajunge moşteni ai împărăţiei celei cereşti.
.
A mai spus: liniştirea e bună, căci omul chibzuit îşi păstrează împăcarea (şi seninătatea)(Proverbe 21, 12). Mare lucru, într-adevăr, este reculegerea pentru fecioară sau pentru călugăr, mai ales celor tineri. Dar află că, atunci când plănuieşte cineva să se reculeagă, îndată vine vrăjmaşul şi îi îngreunează sufletul cu urât, descurajare, gânduri, îngreunează şi trupul cu boli, slăbiciune, cu vlăguirea genunchilor şi a tuturor mădularelor, şi secătuieşte puterea sufletului şi a trupului. Atunci spune „sunt istovit şi nu izbutesc să-mi fac rugăciunile“. Dar dacă priveghem, toate acestea se risipesc. Era un monah pe care, când începea să-şi facă sinaxa, îl apucau friguri, fierbinţeală, dureri de cap. Atunci îşi zicea: m-am îmbolnăvit şi poate mor; să mă scol înainte de a muri, şi să-mi fac rugăciunea. Şi cu gândul acesta se silea pe sine, şi îşi făcea canonul. Şi când înceta rugăciunea, înceta şi fierbinţeala. Şi iarăşi, chibzuind aşa, se împotrivea, şi-şi făcea rugăciunea, şi învingea gândul.
.
A mai spus tot : un om evlavios a fost ocărât odată de cineva. Şi i-a spus aceluia: şi eu puteam să-ţi spun asemenea, dar legea lui îmi ferecă gura.
.
A mai spus: un creştin stând de vorbă cu un maniheu despre trup a spus aşa: dă-i lege trupului, vei vedea că trupul e al celui care l-a plăsmuit.
.
A mai spus tot ea: învăţătorul trebuie să fie străin de ambiţia de a conduce, străin de slava deşartă, departe de mândrie. Să nu fie amăgit de măgulire, nici orbit de daruri, necum învins de pântece, ori stăpânit de mânie; ci îndelung răbdător, blând, cât mai smerit; îngăduitor şi sârguincios, binevoitor şi prietenos, iubitor de suflete.
.
Tot ea mai spunea: nici nevoinţa, nici privegherea, nici orice fel de osteneală nu mântuiesc, ci doar smerenia (tapeinophrosynê) cea adevărată. Era odată un pustnic care gonea dracii şi îi întreba:
– Ce vă izgoneşte, postul?
– Noi nici nu bem, nici nu mâncăm.
– Atunci privegherea?
– Noi nu dormim.
– Atunci sihăstria?
– Noi petrecem prin pustietăţi.
– Atunci ce vă izgoneşte?
– Nimic nu ne biruieşte, decât smerenia.
Deci vezi că smerenia este biruitoarea dracilor.
.
A zis iarăşi : era un călugăr şi de mulţimea încercărilor a zis: plec de aici. Şi când şi-a pus sandalele, a mai văzut pe altul încălţându-se, care i-a zis: nu pleci din pricina mea? eu te urmez oriunde ai merge. (Şi acest om era dracul, care îi făcea lui ispite).
.

Niciun comentariu: