miercuri, 11 februarie 2009

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

.
Pestera Sfantului Apostol Andrei, situata la 4 km de soseaua Constanta-Ostrov, la marginea padurii de langa localitatea Ioan Corvin, este considerata "Betleemul romanesc", locul unde s-a nascut crestinismul la romani.

Dupa traditia crestina, in aceste provincii a predicat Evanghelia Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat la apostolie, fratele Sfantului Apostol Petru. Sfantul Apostol Andrei a propovaduit credinta lui Hristos in cetatile dobrogene Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), Histria, Dianosopolis etc. Dupa o veche traditie pastrata in analele bisericesti, dar si de catre locuitorii Dobrogei, Sfantul Apostol Andrei, sosind in Scytia Minor (Dobrogea de azi), s-a oprit in satul Cuzgun, numit in prezent Ioan Corvin. La marginea comunei este o padure batrana, care adaposteste doua pesteri ce au servit Sfantului Andrei si celor dimpreuna cu el drept loc de inchinare si odihna. Aceste pesteri au fost folosite ca lacase de cult pentru primii crestini ai Dobrogei convertiti la credinta crestina in Iisus Hristos de catre Apostolul Andrei. Dupa calatoria misionara prin Scythia Minor, a ajuns in orasul Patra, unde avea sa moara ca martir, fiind rastignit cu capul in jos, pe o cruce in forma literei X, care si astazi se numeste crucea Sfantului Apostol Andrei.

In urma unei descoperiri dumnezeiesti, avuta de un avocat din localitatea Adamclisi, pe nume Jan Dinu, ce avea si studii teologice, in anul 1920 impreuna cu preotul locului au descoperit pestera pe care Sfantul Apostol Andreia folosit-o ca lacas de cult pentru cei ce treceau la credinta crestina. Din acel an incepe reamenajarea pesterii. Greutatile celui de-al doilea razboi mondial au dus, incetul cu incetul, la uitarea pesterii Sfantului Apostol Andrei. Abia in vara anului 1944, Pestera se reamenajeaza si se sfiinteste de catre episcopul Cherasie Paunescu. A urmat apoi epoca neagra a comunismului, cand Pestera a fost data iar uitarii.

In 1990 se infiinteaza aici un schit de calugari, egumen fiind cuviosul monah Nicodim Dinca, si incep lucrarile de amenajare, se ridica turla de deasupra pesterii si se construieste un corp de chilii. In 2001 se definitiveaza lucrarile bisericii mari, iar pictura interioara se termina in 2006, fiind sfintita la 30 noiembrie 2006 de I.P.S. Arhiepiscop dr. Teodosie al Tomisului.

Facand parte din tezaurul spiritual al neamului nostru, manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei reprezinta poarta crestinismului in Romania, fiind o autentica vatra de traire in Hristos, creand prin prezenta sa un adevarat paradis pentru toti cei care vin aici cu credinta, cu nadejde si cu dragoste pentru a-si ostoi setea vesnic nepotolita dupa Dumnezeu.

Sursa: Staret Arhimandrit Cosma

Niciun comentariu: