joi, 10 martie 2011

Războiul ispitelor ...

.
Fiule, când vrei să apropii şi să slujeşti Domnului, găteşte sufletul tău pentru ispită. Căci zic Sfinţii Părinţi: Ridică ispitele şi îndată nu mai e cine să se mântuiască. Războiul ispitelor lămureşte ca un foc ceea ce suntem fiecare: lemne, aramă, paie, câlţi, pământ sau cenuşă.
.
Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Şi unul şi altul te desface de lume, de viaţa aceasta. Numai ispitele, necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut, izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume, care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate... Şi numai când Îl chemăm pe Dumnezeu nu trebuie să ne îndoim sau să ne fie frică ...
.
Iar toţi cei ce umblă după plăceri de orice fel, nu vor scăpa de primejdie, căci sub orice plăcere se ascunde un şarpe. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem să bem în locul celor ce vrem să-i mângâiem ...
.
Sursa: Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească, cu lumea, trupul şi diavolul.

Niciun comentariu: