DESPRE DUMNEZEU FIUL (6)

.

163. Dacă fiinţa Tatălui şi a Fiului e una, iar persoanele sunt două, cum ne putem păzi să nu împărţim ceea ce e între ei una şi să nu amestecam ceea ce e între ei deosebit?

Chiar cuvintele de mai înainte din Simbol, despre naşterea Fiului din Tatăl, ne-au arătat nu numai egalitatea dintre Tatăl şi Fiul, ci şi ceea ce-I deosebeste, aşa după cum cuvintele "Cel de o fiinţa cu Tatăl" ne arată ceea ce Le este comun. Deosebite Le sunt aşa numitele însuşiri personale, pe care Tatăl şi Fiul nu Şi le schimbă între Ei. Însuşirea personală a Tatălui este de a fi Tată, adică de a naşte pe Fiul, sau de a da Fiului existenţa prin naştere, El însuşi neavând existenţa de la nimeni. Însuşirea personală a Fiului este de a fi Fiu, adică de a Se naşte din Tatăl, sau de a primi existenţa de la Tatăl prin naştere. Însuşirile personale Şi le păstrează, deosebit, atât Tatăl cât şi Fiul. Tatăl nu-Şi trece însuşirea Sa personală Fiului. Dacă Şi-ar trece şi însuşirea personală de Tată sau de născător, S-ar confunda Tatăl cu Fiul, n-ar mai fi două ipostasuri diferite: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut. «Iar una şi aceeaşi persoană nu poate să fie născută şi totodată nenăscută», spune Mărturisirea Ortodoxă (Mărturisirea ortodoxă, I, 12). Având fiinţa comună, însă, Tatăl şi Fiul au comune toate însuşirile fiinţei, adică ale Dumnezeirii. Tot ce e dumnezeiesc are nu numai Tatăl, ci şi Fiul. În comun au Tatăl şi Fiul: veşnicia, atotputernicia, voinţa, bunătatea, sfinţenia, slava. «Credem într-o singură fiinţă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voinţă, într-o singură activitate, într-un singur izvor, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăţie, cunoscută în trei ipostasuri desăvârşite» (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, partea I, cap. 8, trad. cit., p. 19).

.
164. Se poate înţelege cu mintea unitatea fiinţei dumnezeieşti şi deosebirea persoanelor?

Unitatea după fiinţă şi deosebirea în trei persoane a lui Dumnezeu este cea mai neînţeleasă taină a creştinătăţii. S-a asemănat Sf. Treime cu mintea, gândul şi voinţa omului, care, deşi sunt deosebite, fiecare cuprinde fiinţa întreagă a omului. Dar asemănarea nu este mulţumitoare; mintea, gândul şi voinţa nu sunt trei ipostasuri, ci numai părti ale unuia singur. Mai potrivită ar fi asemănarea cu trei persoane omeneşti care prin iubire îşi unesc aşa de mult gândurile, voile şi simţirile, încât au ajuns să le fie comune şi par că au un singur suflet, fără ca ele să înceteze de a fi persoane deosebite. Dimpotrivă, tocmai prin aceasta se simte fiecare mai bogată si mai fericită, că nu e închisă în singurătatea sa, ci e iubită de altele şi iubeşte pe altele, că se află cu acelea într-o unitate strânsă şi oarecum se cuprind una pe alta. Dar niciodată persoanele omeneşti nu ajung la atâta dragoste, câtă e între persoanele dumnezeieşti şi nici la atâta unitate. în Dumnezeu însă e din veşnicie desăvârşită dragostea şi desăvârşită unitatea. Această asemănare, fără a fi nici ea îndestulătoare, ne dă putinţa să înţelegem că Taina Sf. Treimi e taina dragostei desăvârşite.

.
165. Ce înseamnă "prin Carele toate s-au facut"?

Aceste cuvinte înseamnă că tot ce face Tatăl face şi Fiul, că deci şi lumea «a creat-o prin Fiul, a aşezat-o în Fiul şi că îi poartă de grijă prin Fiul». Apoi, prin aceste cuvinte, se arată încă o dată că Fiul este «de o fiinţă cu Tatăl» şi «mai înainte de toti vecii». Căci Tatăl le face pe toate prin Fiul, pentru ca nu e despărţit de Fiul, ci sunt, unul în altul, una, după fiinţă şi lucrare. Din Tatăl porneşte orice lucrare şi Fiul o îndeplineşte. Deci şi lucrarea de creare a lumii. Şi iarăşi, dacă toate s-au făcut prin Fiul, înseamnă că Fiul a fost înainte de a se fi făcut toate, înainte de a se fi făcut însuşi timpul care e legat de lumea creată. Deci Fiul e din veşnicie, nu e făcut. Pe de altă parte cuvintele: «Prin Carele toate s-au făcut» alcătuiesc şi trecerea la articolul al III-lea din Simbol, care vorbeşte despre întruparea Fiului pentru mântuirea oamenilor.

.
166. Cum realizează cuvintele "prin Carele toate s-au făcut" trecerea la articolul al III-lea, în care se vorbeşte despre întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii?

Dacă toate le-a făcut Tatăl prin Fiul, atunci şi mântuirea lumii trebuia s-o săvârşească tot prin Fiul. Apoi, dacă în Fiul au fost aşezate toate, tot Fiul trebuia să vină şi să le strângă iarăşi mai tare, în Sine, în dragostea Sa, de vreme ce, în mare parte, slăbiseră legăturile lor cu El şi se dezbinaseră între ele, prin păcat. "Căci întru El au fost făcute toate... şi toate întru El sunt aşezate... Că întru El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea... Şi printr-însul toate cu Sine să le împace" (Col. 1,16-19 si 20). Creat după chipul Său, omul însuşi a fost făcut ca să fie un fiu al lui Dumnezeu, după cum este El, Fiu al Tatălui. Şi când chipul acesta se întinase, tot El a venit să-l refacă, luând fire omenească şi făcându-Se astfel un model mai apropiat al oamenilor.

.
167. Care este articolul al III-lea din Simbolul Credintei?

Articolul al treilea din Simbolul Credintei este: «Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om».

.
168. Ce ne invata acest articol in intregimea lui?

Articolul al II-lea ne-a inaltat privirea de la pamant la cer, spunandu-ne ca Iisus Hristos, Care a petrecut cu oamenii pe pamant, e Fiul lui Dumnezeu, Unul - Nascut, nascut inainte de toti vecii. Articolul al III-lea ne coboara privirile iarasi pe pamant, spre a insoti pe acest Fiu unic si vesnic in fapta Lui de intrupare, ca om, pentru a noastra mantuire.

.
169. Am aflat din raspunsul la intrebarile de mai inainte de ce trebuia sa Se faca Fiul lui Dumnezeu om, ca sa ne mantuiasca. Acum, sa vedem, mai indeaproape, ce trebuie sa intelegem prin cuvintele ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om?

Nu cumva, oare, S-a schimbat prin aceasta Fiul lui Dumnezeu? Fiul lui Dumnezeu S-a facut om cu adevarat, fara sa inceteze a fi Dumnezeu. Ramanand Dumnezeu neschimbat, El insusi S-a facut si om adevarat. Dupa intrupare, nu unul este Fiul lui Dumnezeu si altul Fiul omului, ci unul si acelasi. Astfel, Iisus Hristos este si Dumnezeu adevarat, si om adevarat. "Fiul lui Dumnezeu primeste a Se face si a Se numi Fiu al omului, nu ceea ce a fost schimband, ca este fara de schimbare, ci ceea ce nu a fost luand, ca este iubitor de oameni" (Sf. Grigorie Teologul, Cuvant la Sf. Lumini, 13, Migne, P. G., XXXVI, col.349 A). Sfanta noastra Biserica a talmacit aceasta invatatura spunand ca Iisus Hristos este o persoana sau un ipostas in doua firi: «firea dumnezeiasca si firea omeneasca». Fiul lui Dumnezeu, ipostasul al doilea din Sf. Treime, a luat pe langa firea Sa dumnezeiasca, pe care o are din veci, fire omeneasca, din Fecioara Maria, facandu-Se si ipostas al firii omenesti, sau om. Cele doua firi s-au unit in persoana sau in ipostasul lui Iisus Hristos, in chip nedespartit, dar totusi fara sa se schimbe sau sa se amestece intr-una singura.

.
170. Avem vreo asemanare pentru aceasta Taina?

O asemanare ne ofera omul. Nu o asemanare tocmai deplina, pentru ca omul e o persoana cu o singura fire. Dar firea lui se compune din suflet si trup, asa cum Iisus Hristos are fire dumnezeiasca si fire omeneasca. Sufletul si trupul nu sunt despartite, si persoana cea unica a omului nu e impartita in doua din pricina lor. Persoana omului traieste in fiecare clipa prin amandoua si lucreaza prin amandoua. Cand priveste la ceva lucreaza si prin puterea sufletului, si prin materia ochiului. Cu toate acestea sufletul si trupul nu s-au contopit intr-una, incat sa nu mai fie nici sufletul suflet, nici trupul trup, nici nu s-au schimbat. Tot asa e in Hristos. Cele doua firi sunt unite in persoana Lui unica, in chip nedespartit si neimpartit, dar fara amestecare si fara schimbare. Tot asa sunt unite in chip nedespartit si neimpartit, dar fara amestecare si fara schimbare, lucrarile si vointele celor doua firi. Astfel, Iisus Hristos traia si lucra prin amandoua firile, in chip nedespartit si neamestecat. Cand tamaduia ochiul orbului, prin firea omeneasca atingea ochiul lui, prin cea dumnezeiasca vindeca. Era o singura fapta dumnezeiasca-omeneasca, savarsita prin doua firi, sau prin lucrarea dumnezeiasca si lucrarea omeneasca, in mod nedespartit dar si neamestecat. Caci desi vietuiau si lucrau impreuna, firea si lucrarea dumnezeiasca nu se schimba in fire si lucrare omeneasca. Nu firea omeneasca vindeca si nu firea dumnezeiasca isi misca mana spre ochiul orbului (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea III, cap. 15; trad. cit., p. 193). Iisus Hristos fiind o persoana in doua firi, vointe si lucrari, unul este Cel Care voieste si lucreaza, dar prin doua vointe si doua lucrari. Unul si acelasi este Cel Care flamanzeste (dupa firea omeneasca) si inmulteste painile (dupa firea dumnezeiasca), unul si acelasi este Cel Care osteneste (dupa firea omeneasca) si vindeca pe slabanogul din Capernaum si invie pe Lazar (dupa firea dumnezeiasca), unul si acelasi nu are unde sa-Si plece capul (dupa firea omeneasca) si e pretutindenea si chiar in Sanul Tatalui (dupa firea dumnezeiasca).

.

171. De ce a trebuit sa fie Iisus Hristos o persoana in doua firi?

Numai fiindca a fost o persoana in doua firi Iisus Hristos ne-a putut mantui. Daca ar fi fost doua persoane, adica pentru fiecare fire o persoana deosebita, cu alte cuvinte, daca firile ar fi fost despartite, moartea pe cruce ar fi fost numai moartea unui om si n-ar fi avut puterea sa ne rascumpere. De asemenea firea omeneasca nu s-ar fi unit cu Fiul lui Dumnezeu, ca si cu persoana ei proprie, daca n-ar fi avut cine sa omoare moartea din aceasta fire si cine s-o indumnezeiasca. Iar noi, stand in legatura cu Iisus Hristos, am sta in legatura cu o persoana omeneasca, nu cu una dumnezeiasca. Daca firea dumnezeiasca si cea omeneasca s-ar fi amestecat intr-una singura, ca sa fie o singura fire a unei singure persoane, s-ar fi aratat ca firea noastra nu poate fi mantuita, ci numai prefacuta in altceva, poate in fire dumnezeiasca. Iar Iisus Hristos n-ar fi fost nici Dumnezeu, nici om, sau poate ar fi fost numai Dumnezeu. Nemaifiind om, n-ar fi patimit cu adevarat pentru noi si noi n-am mai putea intra in legatura cu El, ca si cu un om. Si nemaiputand intra in legatura cu El ca om, n-am mai intra in legatura nici cu Dumnezeu. Numai daca unul si acelasi a fost si Dumnezeu si om, adica a fost o singura persoana cu fire dumnezeiasca si omeneasca, a mantuit firea noastra, deci si pe noi pe toti cati vrem sa ne mantuim. Numai daca a fost cu adevarat om, a putut patimi pentru noi si numai daca a fost tot acelasi si Dumnezeu adevarat, patima Lui a fost mantuitoare si El a inaltat firea noastra. Sf. Grigorie Teologul spune: «insusi Cuvantul lui Dumnezeu... vine la chipul Sau si cu trup Se imbraca pentru trup si cu suflet intelegator pentru sufletul meu si, impreuna, pe cel asemenea cu cel asemenea curatind. Si intru toate Se face om, afara de pacat... Si Se arata Dumnezeu cu firea luata, una (adica o persoana) din amandoua (firile) cele potrivnice, din trup adica si din Duh, din care una e indumnezeita, iar alta s-a indumnezeit» (Cuvânt la Sf. Pasti).

.
172. Ce inseamna"pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire"?

Fiul lui Dumnezeu nu S-a facut om pentru placerea de a fi om, sau pentru alte fapturi, ci pentru noi oamenii. Si cand se spune «pentru noi oamenii» se intelege «pentru noi oamenii păcătoşi», asa cum zice Mântuitorul la Cina cea de Taina: "Acesta, este trupul Meu care se dă pentru voi" (Luca 22,19), intelegand: "pentru voi cei păcătoşi". Deci, Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat «pentru noi, oamenii păcătoşi, si pentru a noastră mântuire». Si nu se spune pentru unii oameni, sau pentru un popor, «pentru noi oamenii» indeobste, adica pentru toti oamenii. Dumnezeu a binevoit sa dea omului o pretuire atat de mare, incat S-a facut si El om si ramane asa in vecii vecilor, pentru a fi in stransa legatura cu noi oamenii.

.
173. Ce inseamna cuvintele: "S-a pogorât din cer"?

"S-a pogorât din cer" inseamna ca Fiul lui Dumnezeu a binevoit sa Se faca si Fiu al Omului, sa ia, pe langa firea Sa atotputernica, si firea noastra neputincioasa, sa Se smereasca, purtand toate ale ei, sa ia chip de rob, "să Se deşerte" (Filip. 2, 7) de slava Sa dumnezeiasca, in aratarea si lucrarea Sa omeneasca, fara sa inceteze de a fi Dumnezeu, sa umble ca om pe pamant si sa fie dispretuit de multi. «S-a pogorât din cer» inseamna ca: " bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui sa ne îmbogăţim" (II Cor. 8, 9). Cu alte cuvinte: "El S-a facut om, ca noi să ne facem dumnezei" (Sf. Atanasie, Epistola catre Adelfie, VI, Migne, P. G., XXVI, col. 1078). S-a unit pe Sine cu firea noastra neputincioasa, ca firea noastra sa se faca tare si nemuritoare prin unirea cu firea Sa dumnezeiasca.

.
174. A parasit Fiul lui Dumnezeu cerul prin aceasta "pogorâre"?

Fiul lui Dumnezeu n-a parasit cerul prin aceasta "pogorâre". Caci El n-a incetat sa fie si Dumnezeu si n-a parasit firea dumnezeiasca. Iar ca Dumnezeu e pretutindeni si cu deosebire in cer. El umbla pe pamant cu firea noastra omeneasca, dar cu firea dumnezeiasca era pretutindeni. Prin firea noastra Se afla «pogorât din cer», dar prin firea dumnezeiasca era unit cu Tatăl si cu Duhul Sfânt, Se afla «în sânul Tatălui», in cer. Insusi El spune despre Sine: "Nimeni nu s-a suit la cer, decât Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este în cer" (Ioan 3, 13).

.

Sursa: www.patriarhia.ro