.
A spus avva
Caríon: am făcut multe osteneli, mai mult decât fiul meu Zaharia,
şi n-am ajuns de o seamă cu el, cu smerenia şi cu tăcerea lui.
.
A fost odată un monah la
Sketis, pe numele său avva Caríon. El avea doi copii, pe care i-a
lăsat soţiei sale, pustnicindu-se. După o vreme, s-a iscat o
foamete în Egipt, iar femeia lui, strâmtorată, a venit la Sketis
aducând şi copii cu ea, un băiat pe nume Zaharia, şi o fată. Şi
s-a sălăşluit departe de bătrân (s, în luncă – este luncă
alături de Sketis, şi acolo sunt zidite şi bisericile, şi sunt şi
izvoarele apelor. Era obiceiul la Sketis că dacă vine o femeie, ca
să vorbească cu fratele ei sau altă rudenie, să vorbească de
departe unii cu alţii. Atunci îi zise femeia avvei Caríon:
– Tu te-ai făcut
monah, şi a venit foamete. Copiii cine să ţi-i hrănească?
– Trimite-mi-i mie.
– Mergeţi la tatăl
vostru – le zise ea copiilor.
Când au mers la tatăl
lor, fata s-a întors la mama ei, iar copilul s-a dus la tată. Când
a ajuns flăcău, au început bombăneli printre fraţi în privinţa
lui. Auzind avva Caríon, îi spuse fiului său:
– Zaharia, scoală, să
plecăm de aici, că părinţii bombănesc.
– Avvo, toţi de aici
ştiu că sunt fiul tău; dacă mergem în altă parte, aceia nu pot
zice că sunt fiul tău.
– Scoală, hai să
plecăm de aici.
Şi s-au dus în Tebaida.
Când şi-au luat chilii, sălăşluindu-se de câteva zile, s-a ivit
acelaşi bombănit despre băiat. Atunci tatăl îi spuse: Zaharia,
scoală, să mergem la Sketis. Şi au mers la Sketis, iar după
câteva zile, iarăşi s-a iscat cârteală în privinţa lui. Atunci
Zaharia, fiul, merse la balta de sodă şi se dezbrăcă, intrând
până la nări în sodă. Şi rămase acolo mult, cât a putut, de i
s-a prăpădit trupul. Mergând el la sfânta împărtăşanie după
obicei, i se descoperi sfântului Isidor, preotul Sketisului, ce
făcuse; când îl văzu se miră, zicându-i:
– Zaharia, fiul tău a
venit duminica trecută şi s-a împărtăşit ca un om, acum s-a
făcut ca un înger.
.
Fiind întrebat despre
gândul curviei, avva Cyros alexandrinul răspunse aşa:
dacă nu ai gând, nu ai nici nădejde; dacă nu ai gând, ai fapta.
Aceasta înseamnă că cel care nu luptă cu păcatul în gândire,
nici nu i se împotriveşte, trupeşte săvârşeşte fapta. Cel care
are fapte nu e bântuit de gânduri. Şi l-a întrebat bătrânul pe
frate: nu ai obicei să vorbeşti cu femeile? Iar fratele: nu;
gândurile mele sunt zugravi noi şi vechi. Amintirile mă bântuie
pe mine, chipuri de femei. Iar bătrânul îi răspunse: de morţi nu
te teme, ci fugi de cei vii, adică de încuviinţare şi de păcatul
cu fapta, şi te îndreaptă mai mult spre rugăciune.
.
Au venit odată unii
la avva Lukios la Enat, călugări din cei care se
numesc euhitai, adică rugători. Şi i-a întrebat bătrânul:
– Ce lucraţi cu
mâinile?
– Noi nu ne atingem de
lucrare a mâinilor, ci, cum spune apostolul, ne rugăm neîncetat.
– Da’ nu mâncaţi?
– Ba da.
– Când mâncaţi, cine
se roagă pentru voi? De dormit, nu dormiţi?
– Ba da.
– Şi când dormiţi,
cine se roagă pentru voi?
Şi n-au mai ştiut ce
să-i răspundă la acestea. Atunci el le spuse:
– Iertaţi-mă, dar nu
faceţi cum spuneţi. Vă arăt eu, că lucrând cu mâinile mă rog
neîncetat. Mă aşez cu Dumnezeu înmuind lujerii, şi împletind
funie, zic „miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi
după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea“
(Psalm 50, 2) – asta nu e rugăciune?
– Ba da.
– Atunci când lucrez
toată ziua şi mă rog, fac şaisprezece bani, mai mult sau mai
puţin. Din ei dau doi la poartă şi de ceilalţi mânc; şi cel
care ia cei doi bani se roagă pentru mine când mânc sau când
dorm, şi cu harul lui Dumnezeu mi se împlineşte ruga neîncetată.
.
A venit unul din bătrâni
la avva Lot, la oaza din Arsinoe, şi i-a cerut o chilie, şi el
i-a dat. Bătrânul era bolnav şi avva Lot îl îngrijea: şi dacă
veneau unii să-l vadă pe avva Lot, îi ducea şi la bătrânul cel
bolnav, care a început să le spună cuvinte de ale lui Origen. Avva
Lot era supărat, şi zicea „nu cumva să creadă părinţii că şi
noi suntem aşa“ – dar să-l gonească de acolo îi era frică,
din pricina poruncii. Şi s-a ridicat avva Lot, mergând la avva
Arsenie şi i-a povestit despre bătrân. Avva Arsenie i-a zis: nu-l
izgoni, ci zi-i „mâncă din cele ale lui Dumnezeu, şi bea, cum
vrei, dar cuvintele acestea să nu le mai spui“; şi dacă vrea, se
îndreaptă; dacă nu vrea să se îndrepte, va cere singur să se
ducă de acolo, şi nu din pricina ta.
Avva Lot plecă, făcând
aşa. Bătrânul, când auzi, nu a vrut să se îndrepte, ci a
început să se roage: pentru Domnul, trimiteţi-mă de aici, că nu
mai pot îndura pustia. Şi s-a ridicat, plecând, fiind petrecut cu
dragoste.
.
Povestea cineva despre un
frate care căzuse în păcat, că, mergând la avva Lot, intra şi
ieşea, zbuciumat, negăsindu-şi locul. Avva Lot îi spuse:
– Ce ai, frate?
– Am făcut păcat mare
şi nu pot să-l spun părinţilor.
– Mărturiseşte-mi-l
mie, şi eu îl voi lua asupra mea.
– Am căzut în curvie
şi am jertfit (idolilor) ca să capăt lucrul.
– Curaj, că este
pocăinţă. Hai, şezi în peşteră, posteşte tot la două zile,
şi eu voi lua asupra mea (voi purta) împreună cu tine jumătate
din păcat.
Împlinindu-se trei
săptămâni, a fost încredinţat bătrânul că a primit Dumnezeu
căinţa fratelui. Şi i-a rămas supus bătrânului până la
moarte.
.
O femeie care avea cancer
la sân a auzit de avva Longin, şi a vrut să-l întâlnească. El
locuia pe atunci la mila a noua spre apus de Alexandria. Cum femeia
îl căuta, a dat de fericitul Longin adunând lemne pe lângă mare.
Când îl întâlni, îl întrebă: avvo, unde locuieşte avva
Longin, robul lui Dumnezeu? fără să ştie că el era. El îi
spuse: ce vrei de la înşelătorul acela? Nu te duce la el, e un
prefăcut. Ce ai?
Femeia îi arătă boala.
El, făcând semnul crucii asupra locului, o lăsă să plece,
zicându-i:
– Du-te şi Dumnezeu te
va vindeca. Longin nu poate să-ţi fie de nici un folos.
Femeia plecă, având
încredere în spusele lui, şi se vindecă îndată. După aceea,
povestind cuiva întâmplarea şi spunându-i trăsăturile
bătrânului, află că fusese avva Longin.
.
Altădată i-au adus un
demonizat. El le spuse: eu n-am ce să vă fac, mai bine duceţi-vă
la avva Zenon. Atunci avva Zenon a început să-l gonească pe demon
ca să plece. Demonul începu să strige:
– Nu cumva crezi, avva
Zenon, că din pricina ta plec? iată că avva Longin se roagă
acolo, împotriva mea; şi temându-mă de rugăciunile lui mă duc,
altfel nu ţi-aş fi răspuns.
.
I-a spus avva Longin
avvei Acachie: femeia îşi dă seama că a rămas gravidă atunci
când i se opreşte menstruaţia. Aşa şi sufletul îşi dă seama
când a primit Duhul Sfânt, când se opresc patimile care se scurg
din el. Iar când este în patimi, cum se poate înfumura că este
fără patimi? Dă sânge şi ia Duh.
.
Zicea avva
Pimen despre avva Copri că ajunsese la o asemenea
măsură, că, zăcând bolnav, mulţumea şi îşi oprea voia.
.
Zicea avva Copri: fericit
cel care rabdă osteneala mulţumind.
.
S-au adunat odată cei
din Sketis (ca să discute) despre Melhisedec şi au uitat să-l
cheme şi pe avva Copri. Chemându-l apoi, l-au întrebat despre
asta. El, lovindu-se de trei ori peste gură, zise: vai ţie, Copri,
că ce ţi-a poruncit Dumnezeu să faci, le-ai părăsit, şi cauţi
ce nu cere de la tine. Auzind fraţii unele ca acestea, fugiră în
chiliile lor.
.
L-a întrebat avva
Longin pe avva Lukios odată despre trei gânduri,
zicându-i:
– Vreau să mă
înstrăinez.
– Dacă nu-ţi
stăpâneşti limba, nu eşti înstrăinat, oriunde ai merge. Chiar
şi aici, stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin.
– Vreau să postesc.
– A spus Isaia prooroc
„dacă ţi-ai încovoia grumazul ca un jug şi ca un belciug, nici
aşa nu se va chema post adevărat“ (Isaia, 58,5. Traducerile
moderne dau: „să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac
şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută
Domnului?“) – mai degrabă înfrânează-te de la gândurile
rele.
– Vreau să fug de
oameni.
– Dacă nu te îndrepţi
mai întâi printre oameni, nici de unul singur nu te vei putea
îndrepta.
.
Şi-a spus avva Longin,
fiind odată bolnav: boleşte şi mori, iar dacă ceri de la mine să
mânci în afară de vremea hotărâtă, nu-ţi voi da nici hrana
zilnică.
.
Sursa: www.pateric.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu