Rugăciunea Cuviosului Siluan Athonitul – între deznădejde și smerenie (1)

.

Cel ce iubește pe Domnul își aduce aminte pururea de El și aducerea aminte de Dumnezeu naște rugăciunea. Dar dacă nu ne aducem aminte, înseamnă că nu ne rugăm. Fără rugăciune, sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune harul Duhului Sfânt. Rugăciunea ne păzește de păcat, fiindcă atunci când ne rugăm mintea e absorbită de Dumnezeu, și cu smerenie stăm înaintea Domnului.

Începătorul în ale rugăciunii are nevoie de o călăuză duhovnicească, căci până la venirea harului Duhului Sfânt, sufletul duce o mare luptă cu vrăjmașii și nu-și poate da seama dacă vrăjmașul este cel ce-i aduce „dulceața” în timpul rugăciunii. Numai cel ce a gustat el însuși harul Sfântului Duh poate deosebi aceasta. Și cel ce a gustat odată Sfântul Duh recunoaște apoi gustul harului. Cel ce vrea să ducă o viață în rugăciune, fără să aibă o călăuză, și își închipuie, în mândria lui, că poate să o învețe singur din cărți, fără a se adresa unui duhovnic, a căzut deja pe jumătate în amăgire. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta. Și chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dacă merge la duhovnicul lui, oricare ar fi acesta, Dumnezeu îl va povățui pentru smerenia lui.

Trebuie să credem că Duhul Sfânt locuiește în duhovnic și el ne va spune ce trebuie să facem. Dar dacă spunem: „Duhovnicul nu duce o viață aspră, cum poate viețui în el Duhul Sfânt?”, atunci, pentru un astfel de gând vom avea multe de pătimit și Domnul ne va smeri.

Dumnezeu dă rugăciunea celui ce se roagă. Dar rugăciunea pe care o săvârșim numai din obișnuință, fără zdrobire de inimă pentru păcatele noastre, nu este plăcută Domnului. Sufletul nostru trebuie să tânjescă după Domnul și să-L caute fierbinte, iar duhul nostru să se avânte spre Tatăl nostru ceresc. Domnul ne înrudește cu El prin Duhul Sfânt. Domul este dulce inimii noastre – e bucuria, veselia și stânca nădejdii noastre. Să ne smerim din dragoste de Domnul și pentru Împărăția Cerurilor. Să ne smerim și Domnul ne va va face cunoscută puterea „rugăciunii lui Iisus”. Să ne smerim și Duhul lui Dumnezeu Însuși va povățui sufletul nostru.

Să cerem sfat celor experimentați, dacă-i găsim, și să întrebăm cu smerenie pe Domnul, iar pentru smerenia noastră Domnul ne va da înțelegere.

Când rugăciunea noastră este primită de Domnul, Duhul lui Dumnezeu Însuși dă mărturie de aceasta în sufletul nostru. El este blând și liniștit. Să învățăm smerenia lui Hristos și Domnul ne va da să gustăm dulceața rugăciunii. Dacă vrem o rugăciune curată, să fim smeriți, înfrânați să ne mărturisim păcatele cu sinceritate, și rugăciunea ne va iubi. Să fim ascultători, să ne supunem din inimă mai-marilor noștri, să fim mulțumiți de toate, și atunci mintea noastră se va curăți de gândurile deșarte. Să ne aducem aminte că Domnul ne vede și să ne teme să rănim cumva pe aproapele nostru, să nu judecăm, să nu disprețuim, să nu pedepsim nici măcar cu privirea și atunci Duhul Sfânt ne va iubi și ne va ajuta întru toate.

Duhul Sfânt se aseamănă unei mame pline de dragoste. Așa cum o mamă își iubește și ocrotește copilul ei, așa ne ocrotește, ne iartă, ne vindecă, ne povățuiește și ne bucură pe noi Duhul Sfânt. El se face cunoscut în rugăciunea săvârșită cu smerenie.

Cel ce iubește pe vrăjmașii lui va cunoaște curând pe Domnul prin Duhul Sfânt. Cel ce nu-i iubește pe vrăjmași se chinuie pe sine însuși, face și pe alții să sufere și nu cunoaște pe Domnul.

Sufletul care iubește pe Domnul nu poate să nu se roage, căci este atras spre El prin harul pe care l-a cunoscut în rugăciune.

Pentru rugăciune ne sunt date bisericile, iar în biserici slujbele se săvârșesc după cărțile de slujbă. Nu poți să duci biserica cu tine și să ai întotdeauna cu tine cărți de slujbă, dar rugăciunea inimii e cu putință în tot locul și în toată vremea. În Biserică se săvârșesc dumnezeieștile slujbe și în ele locuiește Duhul Sfânt. Dar cea mai bună biserică a lui Dumnezeu este sufletul. Pentru cel ce se roagă în sufletul lui, lumea întreagă devine o biserică, însă lucrul acesta nu este dat tuturor.

.

Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Alba Iulia, 1994.