miercuri, 21 ianuarie 2009

Vietuirea duhovniceasca

.
Lumea este lucrarea lui Dumnezeu. Dar stricãciunea din lume este lucrarea pãcatului. Cãlugãrii fug de stricãciunea din lume pentru cã aceasta desface pe oameni de Dumnezeu. Dar pentru cã stricãciunea este asa de tare tesutã cu lumea, cãlugãrii se leapãdã de lume. Aceasta pe scurt.

Mai pe larg, fuga de lume se petrece asa: la vârsta mintii se trezeste în noi si constiinta de crestini. Constiinta aceasta e un însãsi dar al botezului. De acum doi insi ne cheamã: Dumnezeu si lumea, fiecare în partea sa. Dumnezeu ne cheamã prin constiintã, iar lumea prin trup. Aflându-ne în aceastã cumpãnã sufleteascã avem prin urmare libertatea de a alege modul nostru viitor de viatã.

Dacã am avea sã trãim o viatã crestinã în lume, vedem împrejur sau chiar în casa noastrã, cã obiceiurile si îndeletnicirile din lume ne-ar birui si am sfârsi prin a trãi si noi ca toatã lumea. Dacã însã chemarea constiintei cãtre Dumnezeu e mai tare decât chemarea trupului cãtre lume, atunci ne lepãdãm de lume, vindem tot ce avem si venim într-o mãnãstire sã urmãm lui Hristos.

Lepãdarea de lume este prin urmare un act de libertate a constiintei, o convingere. Nici un alt motiv nu e mai temeinic decât acesta. Iatã primul pas cãtre împãrãtia lui Dumnezeu.

Este o singurã viatã duhovniceascã pentru cã este un singur Duh. Deprinderea si trãirea ei însã este treptatã, pe mãsurã ce ne curãtim de patimi, iar aceasta este numai începutul. Perioada de timp caracterizatã prin lupta cu patimile se numeste ascezã, luptãtorul ascet, iar totalitatea învãtãmintelor se numeste asceticã. Cuvântul ascezã e grecesc si însemna la început exercitiu fizic. Apoi a cãpãtat întelesul de exercitiu moral pe care l-au luat mãnãstirile desãvârsindu-i întelesul, de totalitatea nevointelor prin care se izbãveste firea de patimi.

Aceasta prin urmare este perioada de urcus în care preocuparea de cãpetenie a monahului este curãtirea de patimi. Chiar termenul de curãtire are si el douã vârste si s-a încetãtenit sub numele de purificare. Perioada asceticã cuprinde purificarea activã în care intrã toate nevointele din partea omului si purificarea pasivã, adicã de curãtire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însusi. El Îsi face loc curat în cei ce-L cautã cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta si atunci ei trebuie sã sufere curãtiri mai presus de fire ca sã poatã locui în ei cu slavã Cel mai presus de fire.

Faza de culminatie a ascezei si de adâncire a trãirii duhovnicesti se numeste iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltã în toatã deplinãtatea lor si întãresc sufletul pentru si mai grele încercãri. În faza aceasta pot apare amãgiri si daruri extraordinare si cine le are e sfãtuit sã nu-si lipeascã inima de ele, pentru cã nu numai cã nu înainteazã, dar poate pierde si tot ce a agonisit. Iar calea e din ce în ce mai subtire si tot mai mult trebuie sã te lepezi de toate.

Asceza are si un caracter hristologic. În nevointe nu e numai omul, e si Hristos prezent. În sfortãrile noastre e prezentã forta din firea omeneascã a lui Hristos.

Trupul si Sângele Lui din Sf. Împãrtãsanie se luptã cu trupul si sângele nostru împotriva patimilor, sfintind trupul si arzând patimile. În perioada asceticã murim lumii si nouã însine împreunã cu Hristos, în viata misticã. Sã nu uitãm însã cã înainte de Înviere a fost sãptãmâna patimilor, rãstignirea, pãrãsirea, umilirea, moartea, îngroparea si pogorârea la iad, dragostea ucenicului trecutã prin cele mai grele cumpene sufletesti, uscãciunile, pãrãsirile, întunericul umilirii de moarte. Acestea constituie purificarea pasivã si curãtesc si ultimele rãdãcini ale patimilor, realizând nepãtimirea.

Ca dovadã, din cel mai adânc mormânt si pãrãsire suntem rãpiti afarã fãrã veste de sfântã lumina dumnezeiascã. Din cea mai adâncã beznã fulgerã lumina contemplatiei divine plinã de Har si adevãr. De la acest moment al luminii divine începe viata misticã, adicã unirea fãpturii cu Dumnezeu. Aceasta este asemãnarea nu prin fire ci prin har.

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca

Niciun comentariu: