Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit

.

Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni. Doftorii cei desăvârşit şi înţelepţi atunci mai mult măresc lauda meşteşugului lor, nu când cu hier şi cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acéia ce pătiméşte cu apipăeri mângăioase şi cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului şi céle înfricoşate porunci ale meşteşugului doftoresc să le oprească şi oarecare zile cu mâncări doftoreşti şi hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătiméşte mântuit de boală.

.
Aşa şi preaînţeleptul doftor al sufletelor şi al trupurilor noastre, împăratul împăraţilor Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinţii şi să umfla ca o rană cu înşălăciunile céle lumeşti spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace şi au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor şi a neamului omenesc, de vréme ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătăţii lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuséţia cea dintâi şi la vredniciia de la caré au căzut pentru păcatul neascultării al strămoşului Adam şi nu trimite ploae de foc spre îngrozirea lumii, nici porneşte marea ca o oaste împotriva pământului, nici înarmează puterile stihiilor împotriva necredinţii, ci numai o supune cu blândéşte şi cu minuni şi o trage spre dânsul cu faceri de bine şi cu cuvinte cereşti o preface să se mute de pre dânsa patimile céle sufleteşti, ce să umfla ca o rană otrăvită.

.
Şi vrând Dumnezeu cuvântul ca să se arate în lume mai nainte, până a nu să întrupa şi a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea înfăţăşată. Şi pentru aceasta n-au ales împăraţi şi crai, să facă proroci; n-au luat filosofi şi ritori, să trimiţă propoveduitorii venirii lui; n-au pogorât din ceriu întunérece şi mulţime de îngeri, ce are pe lângă dânsul, mii de mii nesocotiţi şi nenumăraţ, ci au trimis oameni proşti şi mai vârtos păstori de oi, ca pre Moisi, ca pre David, ca pre Samuil şi toată mulţimea prorocilor, prin mijlocul a cărora au sămânat buna-credinţă, nu în toată lumea, ci numai la un neam, la jidovi, carii lăcuia într-o parte a pământului, în Iudeia.

.
Dară de vréme ce Dumnezeu va pre toţi oamenii să-i mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie, căci aceasta iaste mare séte la Dumnezeu a pofti şi a iubi să se mântuiască oamenii, pentru aceasta nu să odihniia Dumnezeu să fie numai la jidovi buna-credinţă şi célelalte limbi fie lipsite de darul lui. Pentru aceasta au vrut să răsară lumina dumnezeirii lui în toată lumea: şi viind împlinirea vremii, după cum zice fericitul Pavel, vrut-au Dumnezeu să vie Fiiul lui, să se nască din muiare, să se facă supt lége, ca pre cei de supt lége să-i răscumpere; s-au făcut om din Născătoarea de Dumnezeu şi pururea fecioară Mariia, au petrecut în lume împreună cu oamenii şi vrând să tragă limbile la cunoştinţa dumnezeirii lui şi să-i învéţe lucruri preaslăvite şi poruncă noao şi viiaţă cerească, cerca să afle slugi acestor porunci; şi n-au căutat cetăţ, nu s-au uitat la mulţime de oameni, nu s-au socotit slujba împăraţilor, s-au scârbit de putéria avuţiei, au urât biruinţa ritorilor, nu i-au trebuit limbile filosofilor, nu s-au slujit cu arme, după cum e obicéiul ostaşilor, nici cu alte meşterşuguri asémenea acestora, pentru ca să nu aibă putére nimenea din cei necredincioşi să zică că au tras la sine Hristos mulţimea cu unele ca acéstea, ci numai s-au slujit iară cu mijlocul cu carele au ales pre proroci. Şi ce face? Au luat iară propoveduitori Evangheliei nu păstori, ca pre proroci, ci păscari, şi vânători de péşte şi i-au trimis să propoveduiască lumii bunavestire şi le încredinţează în mâinile lor şi în limbile doftoriia lumii, zicându-le: Veniţi după mine şi voiu face pre voi păscari de oameni. Încetaţi de a vă trudi deasupra mării cei neînsufleţite. Mutaţi pentru dragostea mea meşterşugul cel păscăresc pre pământ. Acolea pre dânsul trimiteţ şi vă întindeţ mrejile. Vânaţ pentru mine vânatul credinţii. Veniţ după mine. Urmaţi-mi mie, ucinicii miei şi învăţătorii lumii. Lucraţi pentru dragostea mea meşterşugul vostru, pentru ceriuri.

.
Vărsată iaste ca apa mării pre pământ închinăciunea idolească. Zidirea iaste acoperită cu norul a mulţi dumnezei. Adâncul necredinţii îneacă toată lumea; oamenii să cufundă de valurile drăceşti. Lumea pute de împuţiciunea sângiurilor şi să strică cu jirtvele céle stricăcioase. Voiu pune asupra lor ispravnici şi doftori, pre voi, pre păscari. Patima aceasta chiiamă meşterşugul vostru. Să slujim cu iarbă mântuitoare zidirea ce iaste în nevoi; veniţi după mine.

.
Iară ei, lăsând mrejile, mérseră după dânsul. Într-un gând era ceata ucinicilor cu pohta stăpânului; şi ca nişte oameni drepţi şi proşti de răotate n-au viclenit în mintea lor, nici ş-au prepus în inima lor de acea chiemare; ci ca nişte oameni blânzi şi fărde răutate au mers după dânsul, ca hierul după piatra magnitului şi ca părul după chihribariul cel curat. Şi cu putéria mântuitoriului Hristos au ruşinat pre cei ce i-au văzut şi ca pe nişte peşti, cu mreaja bogosloviei au prins mulţimea şi au vânat auzurile noroadelor şi au înduplecat inimile tiranilor şi sufletele împăraţilor le-au supus; şi au făcut o izbândă şi o biruinţă atâta de frumoasă, cât n-au putut-o face toate împărăţiile lumii. Oameni fărde arme şi nedechisiţ de ale oştirii, săraci de avuţie, proşti de învăţătură, slabi de post, blânzi pentru nerăutaté au înălţat nu steaguri de oaste, ci numai crucea, semnul păcii, propoveduind, nu cu sunet de tobe şi de surle, ci numai cu neputincioasă limbă şi neînvăţată, pe Hristos şi credinţa şi fulgerând, nu zic, cu fulgerile sabiilor, celor ascuţite, ci numai cu strălucirile unei vieţi bune, neumplând pământul de oşti, nici să acopere marea de corăbii cu vétrile, ci numai farde rane, fărde sânge, fărde vătămare, calcă şi supune toată păgânătatea, biruiesc iadul, sting înşălăciunea, izgonesc minciuna, întind numele lui Hristos şi credinţa, cât iaste întins pământul şi lumea.

.
Pentru acéia dară nu iaste minune, iubiţii miei ascultători şi cinstiţ şi de bun neam boiari, de m-au rânduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic, la mică turmă, la dumneavoastră, pre carii eu nu vă am, nici vă ţiu turmă mică, ci mare şi înaltă; mare pentru buna închinăciuné şi dreapta credinţă caré o păziţ curată şi nespurcată, fiind încungiuraţi şi îngrădiţi între hotarăle celor striini de fel şi împresuraţi de atâta nevoi [ce vin] şi scârbe ce vin totdeauna, neîncetat, de la cei ce stăpânesc pământul acesta, înaltă pentru buna ascultare şi supunérea caré arătaţi de-a pururea cătră besérică şi cătră arhiereu.

.
De vréme ce acéste doao întemeiază şi întăresc besérica, credinţa la Dumnezeu şi buna ascultare la bisérică şi măcar că eu am fost mai mic şi mai netrébnic decât toţi, precum au fost şi David mai mic între fraţi în casa tătâne-său, dară Dumnezeu n-au căutat la micşorarea şi netrebniciia mea, nu s-au uitat la sărăciia mea şi streinătatea mea, n-au socotit prostiia şi neştiinţa mea, ci au căutat la bogăţiia şi noianul bunătăţii sale şi au acoperit de cătră oameni toate spurcăciunile şi fărdelegile méle, carele sunt mai multe decât perii capului mieu şi decât năsipul mării şi m-au înălţat, nevrédnic fiind, la această stepenă şi mare vrednicie a arhieriei. Şi m-au trimis la dumneavoastră să vă fiiu păstor, părinte sufletesc, rugător cătră Dumnezeu pentru buna sănătatea şi spăseniia dumneavoastră şi a cinstitelor dumneavoastră case purtători de grijă la céle ce ar fi spre folosul mântuinţii şi să vă fiiu de mângâiare la scârbele robiei cei vaviloneşti a lumii aceştiia, ca Ieremiia norodului lui Dumnezeu şi ca Iosif, al unsprăzécilea fecior al patriarhului Iacov egipténilor; şi dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate câte va aduce ceasul şi vrémia, pentru care lucru am datorie să priveghiez cu osârdie şi fărde léne, zioa şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul şi spăseniia tuturor de obşte, învăţându-vă şi îndreptându-vă cu frica lui Dumnezeu, pre calea cea dreaptă.

.
Şi dumneavoastră încă aveţi datorie, céle ce veţ cunoaşte că vă învăţ, fărde făţărie şi fărde vicleşug, vă îndemn să le priimiţ şi să le faceţ, pentru folosul cel sufletesc al dumneavoastră şi să vă supuneţi ascultării; că acea ascultare ce o faceţi mie, o faceţ lui Hristos. Că zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi să leapădă de mine şi cel ce să leapădă de mine, să leapădă de cel ce m-au trimis pre mine. Aşijderea zice şi fericitul Pavel, la 13 capete cătră ovrei: Fraţilor, plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă cuceriţi lor, că ei priveghiiază pentru sufletele voastre cum ar fi să dea cuvânt ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.

.
Şi mă rog bunătăţii lui şi iubirii sale de oameni să-mi luminéze mintea ca să poci propovedui cuvântul adevărului şi să-mi întărească inima întru frica lui, ca să pociu păstori cuvântătoarea turma lui cea aleasă, caré o au răscumpărat, cu preascump sângele său, din mâna vrăjmaşului, după cum adeverează Petru apostolul zicând: ... Ştiind că nu cu [lucruri] putrede, cu argint sau cu aur v-aţi răscumpărat din cea deşartă viiaţă a voastră, ce era dată de la părinţi, ci cu cinstit sânge ca a unui miel fărde prihană şi nespurcat Hristos.

.
Iar Dumnezeul cel mare şi înalt, carele iaste închinat de toate făpturile, izvorul preaînţelepciunii, adâncul cel neurmat al bunătăţii întru adevărat şi adâncimea cea nehotărâtă a bunii îndurări, însuşi ca un stăpân şi iubitoriu de oameni, să trimiţă darul Duhului Sfânt pre cinstit şi cel de Dumnezeu încununat cap al prealuminatului domnului şi al nostru de obşte de mult bine făcător, Io Costandin Basarab voevod şi să-l blagoslovească dintru înălţimea lăcaşului său, ca pe Avraam, înmulţindu-i seminţiia din neam în neam şi să-l păzească cu întreagă sănătate şi cu lină pace, până la adânci bătrânéţe la preaînălţat scaunul măriei-sale, dimpreună cu toată luminată casa măriei-sale. Mâna cea tare şi putérnică şi braţul cel înalt al preaînălţatului Dumnezeu să supue pre toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţ podnojie picioarilor măriei-sale; şi să vă întărească şi pe dumneavoastră, de la mic până la mare, împreună cu toţi ai dumneavoastră, întru credinţa cea bună şi dreaptă, întru cunoştinţa adevărului şi întru nădéjdea vieţii cei de véci, caré iaste făgăduită de nemincinosul Dumnezeu mai nainte de vrémile vécilor, aleşilor lui şi să vă povăţuiască la tot lucrul cel bun şi de folos, spre plăcérea lui, ferindu-vă în toată vrémia şi în tot ceasul şi în tot locul, de vicleşugurile diiavolului să vă îngrădească cu sfinţii îngerii săi şi să vă înarméze cu arma dreptăţii şi să vă dăruiască pacea lui cea ce covârşaşte toată mintea, ca să petréceţ viiaţă cinstit şi curată, cu pace şi cu sănătate; să păzească inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Iisus, după cum zice Pavel, ca să faceţ câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drépte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume şi lăudate, cu rugăciunile şi cu blagosloveniia preasfinţiţilor arhierei şi întru Hristos iubiţ fraţ şi de-a tocma slujitori. Şi după petrecaniia vieţii aceştiia să ne învrednicească pre noi pre toţ Dumnezeul cel milostiv la împărăţiia ceriului, ca să auzim fieştecarele din noi glasul acela: Slugă bună şi credincioasă, preste puţin ai fost credincios pre mai multe te voiu pune. Intră întru bucuriia Domnului.
.

Sursa: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanu - "Didahii"

SIMBOLUL DE CREDINTA (1)

.

75. Ce este Simbolul credintei sau "Crezul"?

Simbolul Credintei sau Crezul este infatisarea pe scurt a invataturii pe care crestinul trebuie s-o cunoasca, s-o primeasca cu credinta si s-o marturiseasca.

.

76. Cum se numeste acest Simbol de Credinta?

Simbolul de Credinta se numeste Niceo-Constantinopolitan, sau de la Niceea si Constantinopol.

.

77. Cine a alcatuit acest Simbol de Credinta, unde si de ce?

Acest Simbol de Credinta a fost alcatuit de primele doua Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, in anul 325, si cel de la Constantinopol, in anul 381. Cel dintai, prin cei 318 Sf. Parinti cati au luat parte la el, a statornicit primele sapte articole, care se ocupa cu invatatura despre Dumnezeu-Tatal si despre Dumnezeu-Fiul intrupat pentru a noastra mantuire, adica despre Domnul nostru Iisus Hristos Mantuitorul, si erau indreptate mai ales impotriva ratacirii ereticului Arie si a partizanilor lui, care sustineau lucruri defaimatoare si umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sf. Parinti, a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupa cu invatatura despre Dumnezeu - Sf. Duh, Sf. Biserica, Sfintele Taine, invierea mortilor si viata vesnica; aceste din urma cinci articole erau indreptate mai ales impotriva ereticului Macedonie si a partizanilor lui, care sustineau lucruri batjocoritoare despre Sf. Duh. Simbolul de credinta Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, intarit si recomandat ca cea mai inalta autoritate si norma de credinta in Biserica, de toate Sinoadele ecumenice urmatoare.

.

78. Inaintea Simbolului de Credinta Niceo-Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de credinta?

Aproape fiecare Biserica din orasele mari isi avea Simbolul ei de Credinta, fiindca Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul Credintei, care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionara, inlauntru si in afara. Nu se puteau inchipui candidati la Botez fara sa stie pe de rost Simbolul Credintei. Se cunosc: Simbolul de Credinta Apostolic sau roman. Simbolul de Credinta al Bisericii din Neo-Cezareea Pontului, Simbolul de Credinta al Bisericii din Cezareea Palestinei, Simbolul de Credinta al Bisericii din Alexandria si altele. Aceste Simboluri de Credinta se deosebeau putin intre ele, dupa cum aveau sa apere credinta Bisericii respective de o greseala sau alta a ereziilor; dar ele erau identice in privinta ideilor principale pe care le sustineau despre Sf. Treime, despre mantuirea noastra realizata in Hristos, despre Biserica si Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 si 381 au contopit aceste simboluri de credinta locale, le-au intregit si desavarsit, facand din toate unul singur, pe care l-au daruit Bisericii crestine, comoara pretioasa pentru totdeauna.

.

79. Cite articole are Simbolul de Credinta?

Are 12 articole:

1. Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.

2. Si intru unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii: Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.

3. Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.

4. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.

5. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

6. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

7. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Caruia imparatie nu va avea sfarsit. 8. Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Care a grait prin prooroci.

9. Si intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10. Marturisesc un Botez, intru iertarea pacatelor.

11. Astept invierea mortilor.

12. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin.

.

Sursa: www.patriarhia.ro

Taina Nuntii

.

A sasea Taina a Bisericii este Sfanta Taina a Nuntii, prin care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei data in mod liber in fata preotului, li se impartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor dupa fire, prefacand-o intr-o desavarsita si curata legatura duhovniceasca, intr-o unire pe viata, dupa chipul legaturii dintre Mantuitorul Iisus Hristos si Sfanta Sa Biserica.

.
Casatoria a fost randuita de insusi Dumnezeu inca in Vechiul Testament. Astfel, in cartea Facerii ni se arata ca Ziditorul a toate a asezat casatoria chiar de la inceput, prin cuvintele : “Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el” (Facere II, 18). El a binecuvantat insotirea barbatului cu femeia, zicand : “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti" (Facere I, 28). Dar in Noul Testament casatoria este inaltata si asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in randul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea ca a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de cate ori a gasit bun prilej sa graiasca despre casatorie, El a privit-o ca Sfanta Taina, subliniand importanta ei prin cuvintele: “Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup, asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta” (Matei XIX, 5-6).

.
Credincios urmator intru toate Mantuitorului Iisus Hristos, sfantul apostol Pavel ii indeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, “pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii” (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: "Taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efes. V, 32). Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se savarseste in biserica, mai potrivit in zi de duminica, dupa Sfanta Liturghie, cand obstea credinciosilor se afla in casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti insa in timpul posturilor si in anumite sarbatori ale anului. Exceptia de la aceasta regula o poate incuviinta numai episcopul.

.
Cununia se incheie pentru intreaga viata a celor ce o primesc; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fata de celalalt, o poate desface, caci ea inseamna nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate incheia o noua casatorie, dupa desfacerea celei dintai, asa cum poate face si sotul ramas vaduv prin deces.

.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :

.
“Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”, savirsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administreaza harul dumnezeiesc.

.
Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini - barbati si femei - care au varsta aratata in legile tarii, sunt liberi sa-si marturiseasca dorinta de a intemeia o familie, care nu sunt inruditi in anumite grade si au incheiat casatoria civila.

.
Sotii uniti prin Sfanta Taina a Nuntii sunt indatorati la pastrarea dragostei curate si a respectului unuia catre altul, la cresterea fiilor lor in temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei in care vietuiesc si care lucreaza spre binele lor si al semenilor.

.
RUGACIUNEA CELOR CE SE CASATORESC:

.
Stapane, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taina si preacurate, Pazitorul nestricaciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din inceput ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un imparat fapturii si ai zis : Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit sa lase omul pe tatal sau si pe mama sa si sa se lipeasca de sotia sa (sotul sau) si sa fie amandoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul sa nu-i desparta ; insuti Stapane, trimite darul Tau cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tau (nevrednica roaba Ta) si binecuvinteaza casatoria pe care astazi o leg inaintea fetei Tale. Curateste toate pacatele mele, iarta-mi toate faradelegile, dezleaga-mi toate greselile cele, de voie, si cele fara de voie; uneste gandurile, cugetele si inimile noastre in dragoste nefatarnica si in credinta nestramutata; indrepteaza pasii nostri pe cararile Tale, pentru ca sa implinim pururea voia Ta cea sfanta. Umple casa noastra de toate bunatatile cele de pe pamant si ne invredniceste sa petrecem impreuna vietuirea noastra fara de prihana, ca sa sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Pazeste-ne intru toate zilele vietii noastre, ca sa plinim cu inima curata poruncile Tale si sa laudam si sa preamarim Preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.

Sursa: www.resurse-ortodoxe.ro

File de pateric (17)

.

Spuneau despre avva Ammoe că atunci când mergea la biserică, nu-şi lăsa ucenicul să umble pe lângă el, ci numai de departe, şi dacă venea să-l întrebe despre vreun gând, de îndată ce-i spunea îl şi gonea spunând: nu cumva ca noi, vorbind ceva de folos, să se strecoare vreun cuvânt străin. De aceea nici nu te las aproape de mine.

.

Se spunea despre avva Ammoe că era bolnav. Şi zăcând de mulţi ani, niciodată nu şi-a lăsat gândul să ia aminte la chilia lui cea dinăuntru să vadă ce are. Căci îi aduceau multe din pricina bolii. Şi intrând ucenicul lui, Ioan, şi ieşind, închidea ochii să nu vadă ce face, căci îl ştia că este călugăr de încredere.

.

I-a spus avva Ammoe avvei Isaia la început:

– Cum mă vezi acum?

– Ce pe un înger, părinte.

Şi mai târziu i-a zis:

– Acum cum mă vezi?

– Ca pe Satana: chiar să-mi zici vorbă bună, îmi e ca o sabie.

.

Spunea avva Pimen, că un frate a venit la avva Ammoe, cerându-i un cuvânt. Deşi a rămas şapte zile la el, nu i-a răspuns bătrânul. Şi petrecându-l, i-a spus: mergi, ia aminte. Căci mie mi s-au făcut păcatele zid întunecat între mine şi Dumnezeu.

.

Spuneau despre avva Ammoe, că a făcut cinzeci de saci de grâu pentru trebuinţa sa şi i-a întins la soare. Şi înainte să se usuce bine, a văzut în locul acela ceva care nu-i pria. Şi spuse ucenicilor săi: hai să plecăm de aici. Iar lor nu le-a părut bine. Văzându-i îmbufnaţi le-a spus: vă pare rău de pâini? Vă spun că într-adevăr i-am văzut pe unii cum au fugit lăsând firide văruite cu cărţi de pergament (cărţile de pergament erau rare şi scumpe), fără să tragă măcar uşa după ei.

.

Sursa: www.pateric.ro

Taina Sfintei Cununii

.
O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat:
- Vă rog, părinte, ajutaţi-mă cu un sfat. N-am înţelegere în casă. Bărbatul meu cheltuieşte mai mult decât câştigăm. Uneori bea, alteori ne certăm. Datoriile cresc, iar noi şi copiii trăim tot mai rău.
- Lasă femeie, o să vorbesc eu cu el.
După câteva zile, preotul se întâlneşte pe drum cu bărbatul femeii şi îl întreabă:
- Cum o mai duci, fiule?
- Destul de greu, părinte.
- Dar, din câte ştiu eu, femeia ta este harnică, nu?
- Aşa e, părinte, slavă Domnului, mi-a dat femeie bună, nu mă pot plânge.
- Atunci, care este problema?
Încurcat, omul nu a mai ştiut ce să răspundă, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasărea ce zboară chiar acum pe deasupra casei tale?
- Da, părinte.
- Căsătoria este şi ea, fiule, tot ca o pasăre, iar bărbatul şi femeia sunt cele două aripi. Dacă nu bat amândouă odată aerul, pasărea nu poate zbura. Oricât s-ar strădui una, fără ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Caută să îţi ajuţi nevasta şi copiii, căci doar aşa te poţi numi om. Mulţumirea ta depinde de mulţumirea familiei tale.
Recunoscător pentru sfat, bărbatul a plecat mai departe, iar, în gând, îi stăruiau cele spuse de preot.

.
"Dragostea toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte." (Sfânta Scriptură)

.

Taina Hirotoniei - a Preotiei

.

Hirotonia (Preotia) este a cincea sfanta Taina a Bisericii, in care, prin punerea mainilor si rugaciunea arhiereului, se impartaseste unor barbati, ce s-au pregatit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care da puterea de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, de a savarsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mantuire.

.
Sfanta Taina a Preotiei se impartaseste asadar unor barbati anume pregatiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a invatat, prin toate cate a facut intre oameni, cele ale imparatiei lui Dunmezeu. Dupa aceea i-a invrednicit de deosebita cinste de a propovadui Sfanta Evanghelie si de a savarsi fapte minunate. Adresandu-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : “Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21-23).

.
Sfintii apostoli, cum aflam din Sfanta Scriptura, au savarsit Sfanta Taina a Preotiei prin punerea mainilor, adica: “hirotonandu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in Care crezusera” (Fapte XIV, 23), dar avand grija “sa nu puna prea degraba mainile peste nimem” (1 Tim. V, 22), sa fie cu multa grija, pentru ca Preotia este lucrarea Duhului Sfant (Fapte XX, 28).

.

In trei directii se exercita puterea si slujirea preoteasca si anume: Puterea invatatoreasca, adica de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odata cu cea sfintitoare, prin cuvintele : “Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua” (Matei XXVIII, 19-20). Puterea sfintitoare a fost data si in chip deosebit la Cina cea de Taina prin cuvintele : “Aceasta - adica Sfanta Euharistie - sa o faceti spre pomenirea Mea” (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfantul apostol Pavel: “Asa sa ne socoteasca pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovniceasca le-a fost data prin cuvintele : “Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine ; iar cel ce se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca X, 16).

.
Sfintii apostoli au impartasit harul Preotiei prin punerea mainilor ierarhiei bisericesti, (adica episcopilor, preotilor si diaconilor), avand credinta luminata de Duhul Sfant ca harul hirotoniei, in una din cele trei trepte, nu-si are izvorul in cel ce pune mainile, ci in Dumnezeu, cum ne arata si sfantul Ioan Gura de Aur : “Se pune mana peste om, dar toate le face Dumnezeu si mana Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, daca hirotonia se face cum se cuvine” (sfantul Ioan Gura de Aur).

.

Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum ii scrie si sfantul apostol Pavel ucenicului sau Timotei: “Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor preotimii” (1 Tim. IV, 14). “Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este in tine, prin punerea mainilor mele” (2 Tim. I, 6).

.
Taina Sfintei Preotii o poate savarsi numai episcopul si de partea ei vazuta tine rugaciunea rostita de el:

.
“Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste, hirotoneste pe (N) intru diacon (pe diacon intru preot, pe preot intru episcop…”) si punerea mainilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotoneste.

.
Taina Hirotoniei are trei trepte - toate adeverite de Sfanta Scriptura si de Sfanta Traditie si bine cunoscute inca din vremea sfintilor apostoli - si anume : diaconia, preotia si arhieria.

.
In Faptele sfintilor apostoli in se arata cum a luat fiinta treapta diaconeasca, pe urma alegerii si hirotoniei celor sapte diaconi in Biserica din Ierusalim. “Pe acestia i-au pus inaintea apostolilor, si rugandu-se si-au pus mainile peste ei” (Fapte VI, 6).

.
Sfintii apostoli au hirotonit preoti in mai multe cetati (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfantul apostol Pavel a asezat si episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, ii sfatuieste sa indrepteze cele ce mai lipsesc si sa aseze preoti prin cetati (Tit I,5).

.
Si sfintii parinti dau marturie neintrerupta si netagaduita despre cele trei trepte ale Sfintei Preotii, unul din ei scriind: “Supuneti-va toti episcopului precum Iisus Hristos Tatalui, si preotilor ca apostolilor, cinstiti pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.

.
Fara episcop nimeni sa nu faca ceva din cele ce apartin Bisericii” (sfantul Ignatie Teoforul, Epistola catre smirneni, VIII, 1-2).

.
Spre Sfanta Preotie poate pasi numai cel ce este gasit vrednic de primirea ei, dupa cercetarea lui de catre duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odata impartasit prin hirotonire nu se pierde niciodata. Cel hirotonit poate fi doar oprit - pentru pricini de abateri de la buna purtare preoteasca - de la savarsirea celor sfinte.

.
Potrivit treptei in care se afla, primitorii Sfintei Preotii au puterea sa savarseasca cele sfinte legate strans de treapta preotiei lor. Astfel, episcopul are puterea sa savarseasca toate Sfintele Taine si toate slujbele bisericesti, indeosebi de a hirotoni intru diacon, preot si, impreuna cu inca doi arhierei, intru anhiereu si de a sfinti intr-un sobor de arhierei, Sfantul Mir. Treapta arhiereasca, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolica sau episcopala, detine plinatatea celor trei puteri : de a invata, de a savarsi cele sfinte si de a conduce Biserica.

.
Preotul primeste de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: invatatoreasca, sfintitoare si de conducere, insa fara dreptul de a hirotoni si de a sfinti Sfantul Mir si Antimisul.

.
Diaconul este ajutator al preotului si al episcopului, in intreita lor activitate, spre mantuirea credinciosilor, neputand savarsi nici o Taina si nici o Ierurgie. Pe baza Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, Sfanta Biserica ne invata ca Taina hirotoniei a fost instituita de Mantuitorul Hristos si ca sfintii apostoli au impartasit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului si diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avandu-si baza in vointa Mantuitorului.

.
LECTURA DIN SFINTII PARINTI:

.
“Preotia se savarseste pe pamant, dar are randuiala cetelor ceresti. Si pe foarte buna dreptate, caci slujba aceasta n-a randuit-o un om sau inger sau un arhanghel sau alta putere creata de Dumnezeu, ci insusi Mangaietorul. Sfantul Duh a randuit ca preotii, inca pe cand sunt in trup sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie sa fie atat de curat ca si cum ar sta chiar in cer printre puterile cele ingeresti…

.
Preotii sunt aceia carora li s-a incredintat zamislirea noastra cea duhovniceasca ; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin Botez. Prin preoti ne imbracam in Hristos (Gal. III, 27) ; prin preoti suntem ingropati impreuna cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12) ; prin preoti ajungem madularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preotii sa fie pentru noi… mai cinstiti si mai iubiti chiar decat parintii. Parintii ne-au nascut din sange si din vointa trupului (Ioan I, 13); preotii insa ne sunt pricinuitorii nasterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nasteri din nou, ai libertatii celei adevarate si a infierii dupa har” (sfantul Ioan Gura de Aur, Despre Preotie).

.

Sursa: www.resurse-ortodoxe.ro

DESPRE SFANTA TRADITIE (5)

.

69. Ce fel de puteri a dat Mantuitorul Apostolilor si urmasilor lor in Biserica?

Mantuitorul a dat Apostolilor, si prin ei urmasilor acestora, puterea de a invata, adica de a propovadui adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, puterea de a sfinti, adica de a impartasi credinciosilor harul lui Dumnezeu, si puterea de a conduce, adica de a pastori, a povatui si a conduce pe crestini, asa cum putem vedea din Sf. Evanghelii (Matei 28, 18-20; Ioan 20, 21; Luca 9, 1-2).

70. Sf. Apostoli au folosit aceasta intreita putere, fiecare in parte sau in unire si conlucrare?

Fiecare Apostol detinea si folosea aceasta putere asupra credinciosilor sai, insa cu respectarea credincioasa a cuvantului Domnului, de a pastra impreuna cu ceilalti Apostoli "unirea Duhului intru legatura pacii" (Efes. 4, 3). Cand a fost vorba de o hotarare de credinta, asupra careia se ivisera neintelegeri intre crestinii din Antiohia, atunci puterea de a invata nu s-a mai practicat de un singur Apostol, ci de catre adunarea tuturor Apostolilor, adica de Sinodul Apostolic de la Ierusalim. Acest Sinod arata ca insisi Sf. Apostoli, desi intariti cu puterea data de Domnul fiecaruia dintre ei, totusi, in momente insemnate, nu foloseau separat aceasta putere, ci in impreuna-lucrare frateasca, cu ajutorul Sfantului Duh. Prin urmare, daca Domnul nostru Iisus Hristos a dat fiecarui Apostol puterea de a-si conduce Biserica, in schimb puterea cea mai inalta de conducere a intregii Biserici a dat-o Adunarii, adica Sinodului Apostolilor, dupa cuvintele Mantuitorului: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).

.

71. Pe cine au lasat Sf. Apostoli ca urmasi ai lor la conducerea Bisericii vazute?

Sf. Apostoli au lasat, dupa porunca Domnului, ca urmasi la conducerea Bisericii vazute, pe episcopi, carora le-au dat aceasta autoritate, impartasindu-le harul Sfantului Duh prin punerea mainilor, adica prin hirotonie. Despre aceasta ne incredinteaza atat Sf. Scriptura, cat si Sf. Traditie. Sf. Apostol Pavel, asezand ca episcopi pe Tit in Creta si pe Timotei in Efes, le da invataturi si sfaturi cum sa-si conduca credinciosii. El scrie lui Timotei: "Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai-marilor preotilor. Cugeta, la acestea, tine-te de acestea, ca propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia seama anume la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea. Caci facand aceasta, si pe tine te vei mantui, si pe cei care te asculta" (I Tim. 4, 14-16). Iar despre hirotonia preotilor spune aceluiasi Timotei: "Mainile degrab sa nu-ti pui pe nimeni, nici nu te face partas la pacatele altora. Pastreaza-te curat" (I Tim. 5, 22). Mantuitorul a incredintat, deci, conducerea Bisericii Sale vazute Apostolilor, prin insasi puterea Duhului Sfant data lor (Ioan 20, 22-23), iar acestia au incredintat-o episcopilor, impartasindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei. Prin urmare, cine asculta de episcopii hirotoniti dupa randuiala canonica a Bisericii, asculta de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se leapada de episcopii legitimi, se leapada de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, dupa insesi cuvintele Mantuitorului (Luca 10, 16). Sf. Ignatie purtatorul de Dumnezeu si Sf. Ciprian sustin ca ascultarea de episcopi este ascultarea de Iisus Hristos, ca in Biserica nu se poate face nimic fara episcopi si ca nu exista Biserica fara episcopi, preoti si diaconi (Sf. Ignatie, Scrisoarea catre Tralieni, 2,1; 2, 3; 3, 1; 7, 2, Migne, P. G.,V, col. 676, 677, 680; Sf. Ciprian, Scrisoarea 66 (catre Florentiu), 8, CV, 3, 2, p. 732).

.

72. Cum foloseau episcopii intreita putere data lor de Sfintii Apostoli?

Dupa pilda Sf. Apostoli, fiecare episcop lucreaza singur cu puterea ce i-a fost data asupra celor incredintati spre pastorire, pastrand cu grija, asemenea Sf. Apostoli, "unirea Duhului intru legatura pacii", cu ceilalti episcopi. Cand insa se iveste nevoia de a talcui sau a limpezi un adevar de credinta, sau de a statornici o regula de viata, care intereseaza intreaga Biserica, puterea de conducere nu se mai practica de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor episcopilor, adica de Sinodul ecumenic, asa cum puterea cea mai inalta apostolica s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor sapte Sinoade ecumenice sta marturie ca autoritatea cea mai inalta in Biserica este Sinodul ecumenic.

.

73. Sinodul ecumenic are puterea de a statornici invataturi noi de credinta?

Sinodul ecumenic nu face decat sa lamureasca si sa statorniceasca-cand nevoia o cere-un adevar descoperit de Domnul si care se gaseste nedezvoltat in Sf. Scriptura sau in Sf. Traditie. El poate statornici, de asemenea, reguli de viata pentru intreaga Biserica.

.

74. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o invatatura de credinta statornicita de un Sinod ecumenic, ca ea sa aiba putere obligatorie pentru toti crestinii?

Aceste conditii sunt:

1. Ca acea invatatura de credinta sa fie cuprinsa mai mult sau mai putin lamurit in propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos, adica sa se afle in Sf. Scriptura si in Sf. Traditie.

2. Ca lamurirea si statornicirea invataturii sa se faca de catre un Sinod ecumenic, care lucreaza cu ajutorul Duhului Sfant si reprezinta cu adevarat Biserica. Cea mai deplina statornicire sau formulare scurta a credintei crestine este Simbolul de credinta.

.

Sursa: www.patriarhia.ro